Eveniment
AS Monaco l-a demis pe antrenorul Adi Hütter după o serie de rezultate slabe
Gruparea AS Monaco a anunţat, vineri, că l-a demis pe antrenorul Adi Hutter în urma unei serii de rezultate slabe, scrie news.ro.
Antrenorul în vârstă de 55 de ani a fost numit în iulie 2023, după ce anterior a antrenat echipele Borussia Monchengladbach şi Eintracht Frankfurt.
După ce a terminat în primele trei locuri în Ligue 1 în ultimele două sezoane, clubul a avut un început slab în campania 2025-26 şi a câştigat doar unul dintre ultimele cinci meciuri în toate competiţiile.
„Clubul doreşte să le mulţumească lui Adi şi staffului său pentru munca şi dedicarea faţă de AS Monaco şi le urează toate cele bune pentru viitor”, se arată într-un comunicat al clubului Monaco.
Hutter părăseşte Stade Louis II lăsând echipa pe locul cinci în clasament, la trei puncte de liderul Paris St-Germain.
Monaco se deplasează la Angers în Ligue 1 sâmbătă, 18 octombrie, înainte de a primi vizita lui Tottenham în principat în Liga Campionilor pe 22 octombrie, după ce a terminat la egalitate, 2-2, cu Manchester City în faza grupelor competiţiei.
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Caz revoltător în Ilfov: autoturism vândut legal, apoi furat cu cheia originală și scos din țară
Un caz cu iz de film, dar cu consecințe penale reale, a ieșit la iveală în județul Ilfov. Ismail Sali Alcin, originar din municipiul Mangalia, este acuzat că ar fi pus la cale, împreună cu soția sa și unchiul său, Suleyman, cetățean de origine bulgară, o schemă complexă de înșelăciune și furt auto.
Planul ar fi fost următorul: un autoturism BMW X6 a fost înmatriculat în Bulgaria pe numele unchiului său, Suleyman, după care a fost vândut ulterior unor cumpărători din județul Ilfov. La momentul tranzacției, aceștia au primit două chei, însă una dintre ele nu ar fi aparținut autoturismului, cheia originală de rezervă rămânând, în realitate, în posesia lui Ismail Sali Alcin.
Având în continuare acces la cheia originală, în data de 13 decembrie 2025, în jurul orei 04:00, un nepot al lui Ismail Sali Alcin s-ar fi deplasat în localitatea unde autoturismul era parcat, s-a urcat la volan și a plecat direct spre Bulgaria, fără a forța mașina sau a lăsa urme vizibile de efracție.
Contactat ulterior de proprietarii autoturismului, Ismail Sali Alcin a negat orice implicare, susținând că „poate a venit proprietarul bulgar să o ia”, declarație considerată de anchetatori ca fiind o posibilă tentativă de inducere în eroare a persoanelor prejudiciate.
Autoturismul a fost identificat ulterior pe teritoriul Bulgariei și se află în prezent în custodia autorităților bulgare, până la finalizarea cercetărilor și soluționarea dosarului penal.
În prezent, Ismail Sali Alcin este cercetat pentru înșelăciune, furt calificat și constituirea unui grup infracțional organizat, dosarul aflându-se în atenția autorităților române și bulgare. Totodată, potrivit informațiilor disponibile, pe numele acestuia ar mai exista dosare deschise și în București, Giurgiu și Teleorman, aflate în diferite stadii procedurale.
Menționăm că persoanele menționate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre judecătorească definitivă.
La data de 13 decembrie 2025, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov – Serviciul de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la sustragerea unui autoturism din comuna Tunari, județul Ilfov.
Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că persoane necunoscute ar fi sustras un autoturism care s-ar fi aflat pe strada 1 Decembrie, din comuna Tunari.
În cauză polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov efectuează cercetări specifice, inclusiv audieri de persoane, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmărirea penală fiind sub supravegherea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Articol publicat de: Mihai Căldăraru
Eveniment
VIDEO Papa american Leon al XIV-lea cere ”să se prevină o nouă cursă a înarmării”
Papa american Leon al XIV-lea cere miercuri ”să se prevină o nouă cursă a înarmării”, cu o zi înaintea expirării Tratatului de dezarmare nucleară New START, ultimul acord de control al armamentului nuclear între Moscova şi Washington, relatează AFP, potrivit news.ro.
”Mâine (joi) expiră tratatul armamentului nuclear” care ”a constituit o etapă importantă în lupta împotriva proliferării armamentului nuclear”, a declarat Papa după audienţa sa generală săptămânală, la Vatican.
”Vă cer să nu abandonaţi acest instrument fără să vă asiguraţi de urmărirea lui concretă şi eficientă”, a adăugat Suveranul Pontif.
”Este mai urgent ca nicodată să se înlocuiască logica fricii şi neîncrederii cu o etică împărtăşită”, a apreciat el.
”Situaţia actuală cere să facem tot ceea ce putem penttru a preveni o nouă cursă a înarmării, care să ameninţe şi mai mult pacea între naţiuni”, a continuat Papa.
Tratatul New START – ultimul acord de control al armamentului nuclear între Washington şi Moscova – urmează să expire joi.
Semnat în 2010, el limitează fiecare parte la 800 de lansatoare şi bombardiere grele şi la 1.500 de ogive strategice ofensive desfăşurate şi prevede un mecanism de verificare.
Rusia a anunţat în februarie 2023 că-şi suspendă participarea la tratat, însă fără să se retragă în mod oficial din el.
Ea dădea asigurări că respectă în cntinuare limitele prevăzute de tratat.
Potrivit unor experţi, Conferinţa Revizuirii Tratatului Neproliferării Nucleare (TNP), cheia de boltă a arhitecturii securităţii nucleare, prevăzută în aprilie la New York, riscă să se încheie cu un eşec diplomatic.
-
Evenimentacum 4 săptămâniPeste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
-
Afaceriacum 4 săptămâniParfumuri persistente pentru femei: opțiuni elegante pentru 8 Martie
-
Uncategorizedacum 4 săptămâniBridgestone aduce performanța reală a anvelopelor în jocul video moto RIDE 6
-
Uncategorizedacum 4 săptămâniRESPECT PET facilitează adopția câinilor fără stăpân din Constanța: „O șansă la viață pentru ei, un prieten loial pentru tine”
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniMöller’s susține performanța prin Möller’s TOTAL
-
Uncategorizedacum 3 săptămâni8 Martie „Smart”: Cum să oferi mai mult decât flori (Pachete 2 în 1 și Tendințe 2026)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâni
Comisia Europeană a aprobat Wegovy® 7,2 mg – o nouă doză care transformă tratamentul obezității – participanții au obținut o scădere medie în greutate de 21%, iar 1 din 3 persoane a slăbit ≥ 25% din greutatea corporală.
-
Afaceriacum 3 săptămâni56 Nordului Herăstrău Park | O adresă emblematică în portofoliul North Bucharest Investments





