Connect with us

Eveniment

Putin i-a transmis lui Macron că-și va atinge obiectivele în Ucraina, „prin negocieri sau prin război”

INCISIV

Publicat

pe

 

 

 

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis duminică şefului statului francez Emmanuel Macron că-şi „va atinge obiectivele” în Ucraina, „fie prin negocieri, fie prin război”, a anunţat Palatul Elysee, la încheierea unei convorbiri telefonice de o oră şi 45 de minute între cei doi şefi de stat, transmite AFP.

 

Conform sursei citate, Emmanuel Macron l-a găsit pe Putin „foarte hotărât să-şi atingă obiectivele”, printre care „ceea ce preşedintele rus numeşte ”denazificarea” şi neutralizarea Ucrainei”, dar şi recunoaşterea independenţei peninsulei ucrainene Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, şi a provinciei Donbas (din estul Ucrainei), cerinţe care sunt – potrivit Parisului – „inacceptabile pentru ucraineni”.

Putin i-a spus lui Macron că nu a dorit să atace centralele nucleareVladimir Putin l-a asigurat pe Macron că „nu a fost în intenţia sa” să atace centralele nucleare ucrainene, între care fosta centrală de la Cernobîl.

„Preşedintele Putin a declarat că nu a fost în intenţia sa să efectueze atacuri asupra acelor centrale. El a mai spus că este gata să respecte normele AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică – n.r.) pentru protecţia centralelor”, după bombardarea, în noaptea de 3 spre 4 martie, a centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, cea mai mare din Europa.

Putin a negat că „armata sa a vizat civili”

Vladimir Putin „a negat că armata sa îi vizează pe civili”, în discuţia telefonică cu Macron, care i-a cerut preşedintelui rus să nu pună în pericol civilii, conform dreptului internaţional, potrivit Palatului Elysee.

Conform acestei surse, preşedintele rus a mai afirmat că „revine ucrainenilor responsabilitatea de a permite evacuarea populaţiei din oraşele încercuite”, la care preşedintele francez i-a răspuns că „armata care atacă este armata rusă” şi că nu are „motive să creadă că armata ucraineană îi pune pe civili în pericol”.

Totodată, Macron i-a spus lui Putin că este îngrijorat cu privire la un atac iminent asupra oraşului ucrainean Odesa, a pledat pentru importanţa găsirii unei soluţii negociate la criza ucraineană şi pentru protejarea instalaţiilor nucleare ucrainene.

Eveniment

Alertă fără precedent în Portul Constanța. O dronă a explodat, oamenii sunt evacuați. Plan Roșu activat, autoritățile caută și alte drone

INCISIV

Publicat

pe

De

CONSTANȚA – Un incident de securitate extrem de grav a avut loc vineri dimineață în Portul Constanța, după ce o dronă maritimă s-a autodetonat în apropierea terminalelor petroliere. Explozia, care s-a produs în jurul orei 10:30, a fost resimțită puternic în zona Far Constanța, zguduind clădirile din apropiere și declanșând o mobilizare fără precedent a autorităților.

Pentru gestionarea situației, a fost activat Planul Roșu de intervenție, iar populația a fost avertizată prin sistemul Ro-Alert. Zona a fost evacuată preventiv, inclusiv sediul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), iar angajații au fost trimiși acasă.

Posibilitatea existenței altor drone ridică nivelul de alertă

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că există informații care indică posibilitatea prezenței și a altor drone maritime în zonă.

În acest context, două elicoptere au fost trimise pentru misiuni de recunoaștere și supraveghere aeriană, în timp ce forțele navale și structurile de securitate monitorizează permanent perimetrul portuar.

Potrivit informațiilor preliminare, drona s-ar fi autodetonat fără a provoca victime sau pagube majore infrastructurii portuare.

MApN: Drona nu aparține Armatei României

Ministerul Apărării Naționale a precizat că obiectul exploziv nu face parte din dotarea Armatei României și nu are legătură cu exercițiile militare desfășurate recent în zona Mării Negre.

Totodată, reprezentanții ministerului au subliniat că monitorizarea traficului naval în Marea Neagră este responsabilitatea Autorității Navale Române.

În prezent, nave și elicoptere ale Ministerului Apărării participă la supravegherea zonei și la evaluarea eventualelor riscuri suplimentare.

Prima reacție a președintelui Nicușor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis că a fost informat despre incident în timp ce se deplasa către Muntenegru.

„Prioritatea a fost și rămâne protejarea vieților omenești și securitatea infrastructurii portuare. Sunt în curs de analiză circumstanțele în care drona a ajuns în port și eventualele riscuri suplimentare”, a transmis șeful statului.

Acesta a atras atenția că incidentul survine la doar câteva zile după descoperirea unei mine marine în zona Vama Veche – 2 Mai, precum și după alte incidente de securitate înregistrate în regiune.

„Cu un conflict militar la graniță, este evident că mediul de securitate în care ne aflăm este unul sensibil. Vom continua cooperarea strânsă cu aliații NATO și vom lua toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și a intereselor naționale”, a declarat președintele.

Mărturiile celor evacuați

Mai mulți angajați și muncitori aflați în zona portuară au relatat momentele de confuzie și tensiune trăite în timpul operațiunii de evacuare.

„Ni s-a spus să ne îndepărtăm imediat de zonă”, a declarat unul dintre angajații evacuați.

Alți martori spun că nu au primit explicații detaliate despre natura pericolului.

„Absolut nimic. Ni s-a spus doar să evacuăm zona”, a afirmat un muncitor prezent la fața locului.

Cu toate acestea, informația că ar fi vorba despre o dronă maritimă circula deja printre cei evacuați.

„Se pare că este o dronă, dar noi nu am văzut-o”, a spus unul dintre angajați.

Întrebarea care preocupă autoritățile: Cum a ajuns drona în Portul Constanța?

Dincolo de explozia în sine, cea mai serioasă problemă ridicată de acest incident este legată de faptul că aparatul a reușit să pătrundă până în zona portuară fără a fi neutralizat înainte.

Portul Constanța reprezintă una dintre cele mai importante infrastructuri strategice ale României și ale flancului estic al NATO, iar apropierea unei drone maritime de terminalele petroliere ridică semne de întrebare privind mecanismele de monitorizare și reacție.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile încearcă să stabilească originea dronei, traseul parcurs și dacă există alte dispozitive similare în apele din apropierea litoralului românesc.

În acest moment, nivelul de alertă rămâne ridicat, iar operațiunile de verificare continuă atât pe mare, cât și din aer.

Citeste in continuare

Eveniment

Techirghiol devine capitala sportului canin: Urban Dog Grand Prix revine cu o ediție spectaculoasă

INCISIV

Publicat

pe

De

Iubitorii de animale, sport și activități în aer liber sunt invitați la cea de-a doua ediție a evenimentului Urban Dog Grand Prix, organizat de Asociația Chinologică UrbanDog Constanța, în parteneriat cu Primăria Techirghiol. Evenimentul promite o zi plină de energie, competiții canine, demonstrații, educație veterinară și momente artistice dedicate întregii comunități.

După succesul primei ediții, Urban Dog Grand Prix revine cu un concept extins, reunind participanți atât din județul Constanța, cât și din alte zone ale țării, într-un eveniment care promovează responsabilitatea față de animale și apropierea dintre oameni și companionii lor necuvântători.

Competiții sportive pentru câini și stăpâni

Punctele centrale ale evenimentului vor fi cele două competiții sportive canine:

  • Canicross – o probă spectaculoasă în care câinele și conductorul aleargă împreună, într-o demonstrație de coordonare, energie și încredere;
  • Câini Viteză – competiție dedicată vitezei și abilităților canine, unde patrupedele își vor demonstra agilitatea și spiritul competitiv.

Organizatorii își propun să promoveze sportul canin ca formă modernă de activitate recreativă și colaborare între om și animal.

Educație și prevenție veterinară

Evenimentul va include și un seminar de prevenție medicală veterinară, realizat în colaborare cu Veterra, dedicat proprietarilor de animale care doresc să afle informații utile despre sănătatea și îngrijirea responsabilă a câinilor.

Astfel, Urban Dog Grand Prix nu este doar un eveniment sportiv, ci și unul educativ, menit să încurajeze o relație responsabilă și sănătoasă cu animalele de companie.

Muzică live și surprize pentru participanți

Atmosfera va fi completată de muzică live și momente artistice, printre invitați aflându-se și trupa de tineri din Constanța, „NoidinVoi”, care va susține un recital special în cadrul evenimentului.

Organizatorii anunță și alte surprize pregătite pentru participanți, precum și prezentarea unor viitoare parteneriate și proiecte dedicate dezvoltării educației canine și activităților comunitare.

Un eveniment pentru întreaga comunitate

Urban Dog Grand Prix își propune să devină un reper pentru evenimentele dedicate sportului și educației canine din România, promovând:

  • responsabilitatea față de animale;
  • sportul și activitățile outdoor;
  • educația chinologică;
  • prevenția medicală veterinară;
  • colaborarea dintre comunitate, instituții și specialiști.

„Ne dorim ca acest eveniment să fie mai mult decât o competiție. Vrem să construim o comunitate activă, responsabilă și apropiată de valorile sportului canin și ale respectului față de animale”, au transmis organizatorii.

Publicul larg, familiile, iubitorii de animale și reprezentanții mass-media sunt invitați să participe la această ediție specială a Urban Dog Grand Prix, care promite să transforme Techirghiol într-un adevărat punct de întâlnire pentru comunitatea pasionaților de câini.

Citeste in continuare

Eveniment

Primarul Capitalei anunţă că blocul Patria de pe Magheru intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare”: „Un «jmecher» vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!” – FOTO

INCISIV

Publicat

pe

De

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă, duminică seară, că blocul Patria de pe Bulevardul Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare” „Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!. Terenul a aparţinut blocului de lângă”, afirmă edilul.

Reprezentanţii Primăriei Bucureşti informează că blocul Patria de pe Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, va intra în consolidare, atât clădirea, cât şi cinematograful.

„Până atunci, primarul general Ciprian Ciucu a dat dispoziţie ca trotuarul/spaţiul verde din perimetru să fie redate pietonilor. De asemenea, terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la betonare”, precizează sursa citată.

„Mereu m-am întrebat cum peticul acela de pământ din faţă de la Cărtureşti, de lângă Patria, (FOTO) este în halul acesta de ani de zile. În buricul târgului. Şi am aflat: este teren privat! Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument! Terenul a aparţinut blocului de lângă”, explică primarul general, cirpain Ciucu, pe pagina sa de socializare.

Edilul adaugă că a aflat de la directorul ALPAB că „la un moment dat” a intrat cu muncitorii şi a curăţat terenul.

„«Jmecherul» i-a făcut plângeri penale pentru violare de proprietate. Iar arhitectul şef mi-a spus că acesta a depus de vreo zece ori cerere să i se emită certificat de urbanism: vrea şi el să construiască un bloculeţ. Acolo, în faţa clădirii-monument! Trebuie să reparăm mizeriile trecutului”, afirmă Ciucu. 

Primarul general mai spune că edilul Sectorului 1, George Cristian Tuţă, i-a promis că se ocupă să exproprieze terenul, împreună cu restaurantul din incinta Cinema Patria.

„Blocul şi cinematograful vor intra în programul de consolidare. Până atunci, am scos maşinile de acolo şi de pe trotuar. Vor curge amenzile. Si pentru modul în care se prezintă terenul. Este incredibil cum a fost oraşul nostru prădat”, a conchis edilul Capitalei.

În octombrie 2024,  fostul primar al Capitalei Nicuşor Dan anunţa că blocul ARO-Patria va fi consolidat cu fonduri naţionale nerambursabile. El spunea că aceasta este o clădire emblematică pentru arhitectura modernă din perioada interbelică şi pentru soluţia structurală a sălii de cinematograf, Cinema Patria, revoluţionară pentru acea dată şi amintea că a fost prima clădire modernistă din Capitală, fiind proiectată de arhitectul Horia Creangă.

viewscnt

Citeste in continuare
Publicitate
Publicitate

Cele mai noi articole

acum 16 ore

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele...

Afaceriacum 2 zile

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

Uncategorizedacum 4 zile

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare...

Uncategorizedacum 4 zile

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

Uncategorizedacum 5 zile

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice...

Sportacum 5 zile

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația României s-a întors...

Uncategorizedacum 5 zile

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorizedacum 6 zile

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR București, 15...

Afaceriacum 6 zile

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

(Advertorial) Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments,...

Uncategorizedacum o săptămână

Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?

14 iulie, București. În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu...

TOP ARTICOLE INCISIV