Administrație
Dan Vîlceanu, anunț important despre îngheţarea preţurilor la carburanţi
Subiectul îngheţării preţului la carburanţi nu a fost discutat în coaliţia de guvernare, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, într-o conferinţă de presă.
„Nu am discutat (în coaliţia de guvernare – n. r.) de o îngheţare a preţului la carburanţi. De altfel, au existat discuţii în permanenţă în coaliţie despre măsurile pe care trebuie să le luăm pentru a ajuta populaţia să treacă de această perioadă complicată.
De mai multe ori, Florin Cîţu a anunţat măsurile pe care noi le susţinem – mă refer la reducerea TVA, reducerea contribuţiilor, astfel încât să laşi populaţiei mai mulţi bani, pentru că altfel e complicat să vii cu o măsură pentru fiecare produs în parte care se scumpeşte. Toate produsele se scumpesc în perioada asta şi nu ştiu cum am putea face pentru ca pentru fiecare produs de care au nevoie românii să venim şi să impunem noi preţul. Aşa ceva e imposibil”, a afirmat Dan Vîlceanu.
Preţul carburanţilor în România a depăşit în aceste zile pragul de 8 lei pe litru și atinge un nou record, arată datele analizate de Agerpres pe baza Monitorului Preţurilor la Carburanţi, aplicaţie lansată de Consiliul Concurenţei.
Depăşirea pragului de 8 lei pe litru reprezintă un record pentru piaţa din România şi vine în contextul cererii mari de carburanţi şi al preţurilor ridicate la toate mărfurile pe plan mondial.
Barilul de petrol se tranzacţiona, marţi, cu 125 de dolari, iar prețul continuă să crească, în condițiile în care Statele Unite și Marea Britanie au decis să interzică importurile de petrol rusesc, o decizie care se așteaptă să agraveze perturbările de pe piața energetică mondială,scrie Reuters.
Administrație
Peste 38 de milioane de euro pentru drumurile din județul Constanța
Lucrările de modernizare pe DJ 226A – DJ 226B (Tariverde – Cogealac – Pantelimon – Crucea) și DJ 222 (Mihail Kogălniceanu – Târgușor) sunt în plină desfășurare, anunță Consiliul Județean Constanța.
Pe DJ 226A-226B se desfășoară un amplu proiect de reabilitare și modernizare, în valoare de 38 de milioane de euro, care vizează reabilitarea a peste 33 de kilometri de drum județean. Proiectul prevede, totodată, amenajarea de trotuare, piste pentru biciclete și stații moderne pentru transportul public, menite să îmbunătățească siguranța rutieră și confortul locuitorilor.
Pe DJ 222, echipele societății Drumuri Județene Constanța finalizează ultimele lucrări de asfaltare între localitățile Mihail Kogălniceanu și Târgușor.
„Fiecare kilometru de drum național înseamnă dezvoltare, siguranță și respect pentru locuitorii județului Constanța„, a subliniat Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța.
Administrație
EXCLUSIV! Vila lui Gigi Becali nu va fi demolată. Primăria Constanța pierde procesul definitiv
„Aștia din Primărie sunt nebuni. Să dărâm casa mea de 3 milioane de euro?” – reacția latifundiarului după verdict
Tribunalul Constanța a pus punct, astăzi – 6 noiembrie 2025, unuia dintre cele mai mediatizate procese dintre un om de afaceri și administrația locală: vila lui Gigi Becali din Constanța nu va fi demolată.
Decizia este definitivă, după ce instanța a admis apelul formulat de George Becali împotriva hotărârii pronunțate anterior de Judecătoria Constanța, care îi fusese nefavorabilă.
🔹 Decizia Tribunalului Constanța
Potrivit soluției pronunțate astăzi de magistrați, în dosarul nr. 3739/212/2023, Tribunalul Constanța – Secția I Civilă a decis:
„Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că respinge cererea ca rămasă fără obiect.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Obligă apelantul să plătească intimatului suma de 1.785 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.”
Prin această hotărâre, Tribunalul a respins cererea formulată de Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, care solicitase desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire la imobilul lui Gigi Becali sau, în subsidiar, autorizarea Primăriei să procedeze la demolarea acestora, pe cheltuiala proprietarului.
🔹 Cum a început disputa juridică
Procesul a fost inițiat în 2023, după ce inspectorii Primăriei Constanța au constatat, în urma unui control, că la vila lui Gigi Becali din municipiu ar fi fost efectuate lucrări de construcție fără autorizație.
În urma verificărilor, a fost emis un proces-verbal de contravenție nr. 50-001289 din 16.04.2021, prin care omul de afaceri a fost sancționat și obligat să readucă imobilul la starea inițială.
În primă instanță, Judecătoria Constanța i-a dat dreptate administrației locale, obligându-l pe Gigi Becali să demoleze lucrările neautorizate în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii și autorizând Primăria să intervină, pe cheltuiala proprietarului, în caz de neexecutare.
🔹 Becali a făcut apel și a câștigat
Nemulțumit de verdict, George Becali a declarat apel, susținând că acțiunea Primăriei era neîntemeiată.
Astăzi, Tribunalul i-a dat câștig de cauză, respingând cererea Primăriei ca rămasă fără obiect și confirmând că imobilul nu va fi demolat.
Reacția lui Gigi Becali nu a întârziat să apară:
„Aștia din Primăria Constanța sunt nebuni. Să dărâm casa mea de 3 milioane de euro? Vă dați seama? Am făcut totul legal. E dreptul meu să-mi apăr munca și proprietatea.”
🔹 Contextul legal și implicațiile
Decizia Tribunalului Constanța este definitivă, ceea ce înseamnă că administrația locală nu mai are cale de atac.
Cazul ridică, însă, întrebări legate de controlul urbanistic și aplicarea unitară a legii construcțiilor în municipiul Constanța, unde mai multe imobile private au fost vizate de litigii similare privind extinderi sau modificări neautorizate.
De asemenea, hotărârea instanței subliniază complexitatea raportului dintre dreptul de proprietate și regimul disciplinar al construcțiilor, în condițiile în care, chiar și după aplicarea sancțiunilor contravenționale, demolarea lucrărilor neautorizate rămâne dificil de pus în practică atunci când proprietarii contestă măsurile.
🔹 Dosarul pe scurt
- Număr dosar: 3739/212/2023
- Instanță: Tribunalul Constanța – Secția I Civilă
- Apelant: George (Gigi) Becali
- Intimat: Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac
- Obiect: desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire
- Soluție finală: apel admis, cererea Primăriei respinsă ca rămasă fără obiect
- Dată pronunțare: 6 noiembrie 2025
- Hotărâre: definitivă
Administrație
BREAKING! Schimbare la conducerea DSP Constanța
Ministerul Sănătății a anunțat, prin Ordinul nr. 1431 din 31 octombrie 2025, că începând cu data de 3 noiembrie 2025, Oana-Daliana Bone preia funcția publică de conducere de director executiv al Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța.
Numirea vine după demiterea fostului director, Cristina Schipor, decizie luată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, în urma scandalului de la Spitalul Armonia, unde o tânără polițistă din Giurgiu a murit după ce a născut.
-
Evenimentacum 2 săptămâniTechirghiol devine capitala sportului canin: Urban Dog Grand Prix revine cu o ediție spectaculoasă
-
Editorialacum 2 săptămâniDaniel Cîrnu, CEO Digital Politic®: „Comunicarea politică a intrat definitiv în era algoritmilor și a influenței digitale”
-
Afaceriacum 3 săptămâniPloaia revine în ecuația economiei agricole
-
acum 2 săptămâniLansarea NorthBucharest.ro: AI, proprietăți finalizate și mii de locuințe într-un singur ecosistem digital
-
Afaceriacum 3 săptămâniColectarea de hârtie și carton: procesul discret care menține eficiența într-un spațiu activ
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniMet Gala 2026: Hairstyle-urile spectaculoase ale vedetelor, semnate Dyson Beauty
-
Afaceriacum 3 săptămâniMașini de închiriat: soluția flexibilă pentru mobilitate într-un ritm urban în continuă schimbare
-
Afaceriacum 3 săptămâniÎnchirierea unui container pentru gunoi: soluția care menține controlul într-un spațiu aflat în transformare





