Connect with us

Eveniment

Ce artiști vor urca pe scena de la Massif 2023 Poiana Brașov

Publicat

pe

Organizatorii Massif 2023 au anunțat artiștii care vor urca pe scena festivalului de la munte. O mare surpriză își așteaptă pe cei care vor veni să se distreze în Poiana Brașov.

Unul dintre cei mai doriți DJ din line-up-ul de festival, Dimitri Vegas, vine pe scena principală a primei ediții a festivalului Massif, care va avea loc în perioada 3-5 martie în Poiana Brașov. În premieră pentru scena unui festival din România este faptul că în deschiderea show-ului său va mixa soția lui, MATTN, aflată și ea în TOP 100 DJ Mag. Organizatorii anunță primul val de artiști care vor urca pe scenele celui mai nou concept de divertisment de la munte și vor transforma Poiana Brașov în cea mai căutată destinație montană de către tinerii din Europa.

Pe scenele Massif, cel mai așteptat festival de iarnă din centrul și estul Europei în 2023, vor urca și Quintino, Nicky Romero, Kadebostany, B.U.G. Mafia, Inna, Delia, Grasu XXL, Dirty Nano, Pascal Junior, Killa Fonic și mulți alții. Dimitri Vegas, unul dintre headlinerii ediției de anul acesta, la festivalul Massif, este jumătatea celui mai cunoscut duo de DJ, Dimitri Vegas & Like Mike.

În 2022, cei doi artiști au urcat două poziții în clasamentul dedicat DJ-ilor profesioniști, Top 100 DJ Mag, clasament în care ocupă locul 3. Dimitri Vegas a ajuns, alături de fratele său, la toate marile evenimente ale lumii, reușind să ocupe statutul de superstar în lumea muzicii electronice, fiind invitat ca artist oficial și la finala UEFA Champions League Final în Madrid. E un DJ care generează big buzz pe scenele marilor festivaluri, show-urile live sunt pline de energie.

În ultimii doi ani, Dimitri Vegas și-a consolidat cariera în cinematografie. După câteva roluri memorabile în blockbuster-uri precum Rambo: Last Blood, Men In Black: International, Yummy, H4Z4RD, Dimitri Vegas a fost ales și în distribuția noului film din seria Jurassic World: Dominion. Filmul a avut premiera în luna iunie 2022 și a avut încasări de peste un miliard de dolari la nivel mondial. Dimitri Vegas trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Anouk Matton aka MATTN, care este una dintre premierele organizatorilor Massif. În 2018 a debutat și ea în Top 100 DJ Mag.

Nicky Romero este unul dintre DJ-ii care vor ajunge în luna martie în Poiana Brașov, la Massif. În ultimii ani, Nicky Romero a lansat piese la care a colaborat cu cei mai cunoscuți producători ai lumii, de la Avicii la David Guetta, Calvin Harris, Hardwell, Tiësto, Fedde le Grand sau Armand van Helden. Considerat un dance music megastar, Nicky Romero continuă să fie o prezență constantă pe scena celor mai mari festivaluri din lume. Olandezul este proprietarul unui label, Protocol Recordings, care în acest an celebrează 10 ani de existență, iar show-ul radio cu același nume este difuzat în 71 de țări ale lumii.

Din Top 100 DJ Mag, Quintino completează lista DJ-ilor confirmați pentru prima ediție a festivalului din Poiana Brașov. Massif anunță și un live act legendar din România, trupa B.U.G. Mafia, care va susține un concert live pe mainstage-ul festivalului.

B.U.G. Mafia este singurul nume cu 5 nominalizări la Premiile MTV 2004; membrii trupei au câștigat la cele mai importante categorii – „Cel mai bun album” și „Cel mai bun act hip hop”. Dincolo de cifre și trofee, B.U.G. Mafia este o trupă-fenomen a culturii underground din România. Artiștii au trecut de barierele sociale și au adus împreună oameni din medii diferite prin intermediul muzicii. Band-ul elvețian Kadebostany completează lista artiștilor anunțați de organizatorii Massif. Cunoscuți în toată lumea pentru succesul ,,Castle In The Snow”, membrii trupei Kadebostany au reușit să-și cucerească publicul și cu aparițiile live. Unii dintre cei mai ascultați artiști din România ajung la Massif 2023 Cele mai cunoscute nume din muzica românească Inna, Delia, Grasu XXL și Killa Fonic, alături de artiști consacrați din dubstep, grime, trap, hip-hop, trip-hop, rock și dance, vor ajunge în luna martie în Poiana Brașov pentru prima experiență Massif: Rava, Oscar, HVNDS, Pascal Junior, Hollygood Gang, David Ciente, Shaun Warner, Bad & Boujee, Dirty Nano, DJ Sauce, Alex Super Beats, Pici, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor.

Lupii lui Calancea, unul dintre cele mai apreciate proiecte muzicale ale momentului din Republica Moldova, combină pasajele clasice de folclor cu ritmuri de drumnbass într-un sunet nou cunoscut sub denumirea de folclor urban. Lupii lui Calancea vor avea un show special împreună cu Surorile Osoianu. Dirty Nano, unul dintre cele mai cunoscute proiecte din industria muzicală din România, vine la Massif 2023. În 2011, duo-ul lansa primele remix-uri online de orientare house, deep house și dance, producții cu un vibe pozitiv, cu care reușesc să își cucerească publicul. Dirty Nano au lansat versiuni remix pentru INNA, The Motans, Delia sau Alina Eremia. Single-ul de debut ,,Promite-mi“, o piesă la care au colaborat cu Alina Eremia, a ajuns la un număr de 6,1 milioane de ascultări pe YouTube. Primul hit remix al celor doi membri Dirty Nano, „Versus”, a marcat un alt succes comercial și are peste două milioane de accesări pe YouTube, iar versiunea remix pentru ,,How Do You Feel”, single semnat Ed Sheeran, a ajuns la peste 11 milioane de vizualizări. Bad and Boujee, trupa formată din DJ Lexy și DJ Oldskull, va încălzi atmosfera în Poiana Brașov cu cele mai bune piese de hip-hop și trap. Organizatorii au pregătit 7 scene pentru prima ediție Massif. Acestea vor fi amplasate în mai multe locații din Poiana Brașov Prima ediție Massif va avea 7 scene. În zona principală a festivalului, Massif Winter Village, vor fi amplasate 3 scene pe Pârtia Bradu, iar alte 4 scene sunt realizate în parteneriat cu apres ski-urile renumite din stațiune. Organizatorii vor aduce în premieră o producție specială pentru stațiunea montană, care va completa performance-urile live și show-urile surpriză ale DJ-ilor de pe cele 3 scene: Mainstage-ul outdoor, scena indoor denumită ,,Greatest of All Time (G.O.A.T.) și Retro Fantesia, scena îndrăgită de la UNTOLD. Producția de anul acesta include și amplasarea a 4 scene în perimetrul apres ski-urilor din stațiune, recunoscute la nivel european. Organizatorii vor dezvălui curând conceptul și locația scenelor. Abonamente disponibile pentru Massif 2023 Cei care doresc să trăiască cea mai intensă experiență de la munte și să descopere ce înseamnă lumea sălbatică a celui mai nou festival montan din Europa pot achiziționa abonamente începând de la 79 de euro plus taxe, de pe bemassif.com. Abonamentele disponibile acum pentru Massif 2023, eveniment care are loc în perioada 3-5 martie, sunt următoarele: General Access Basic: 79 de euro plus taxe General Access Risk Free: 99 de euro plus taxe VIP: 250 de euro plus taxe Prețul final al abonamentelor General Access este de 149 de euro plus taxe. Organizatorii promit o producție care va duce entertainment-ul de iarnă din România la un alt nivel, iar prin proiectul Massif își propun să transforme Poiana Brașov în cea mai dorită și căutată destinație montană de către tinerii din Europa.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Primarul Capitalei anunţă că blocul Patria de pe Magheru intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare”: „Un «jmecher» vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!” – FOTO

Publicat

pe

De

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă, duminică seară, că blocul Patria de pe Bulevardul Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare” „Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!. Terenul a aparţinut blocului de lângă”, afirmă edilul.

Reprezentanţii Primăriei Bucureşti informează că blocul Patria de pe Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, va intra în consolidare, atât clădirea, cât şi cinematograful.

„Până atunci, primarul general Ciprian Ciucu a dat dispoziţie ca trotuarul/spaţiul verde din perimetru să fie redate pietonilor. De asemenea, terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la betonare”, precizează sursa citată.

„Mereu m-am întrebat cum peticul acela de pământ din faţă de la Cărtureşti, de lângă Patria, (FOTO) este în halul acesta de ani de zile. În buricul târgului. Şi am aflat: este teren privat! Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument! Terenul a aparţinut blocului de lângă”, explică primarul general, cirpain Ciucu, pe pagina sa de socializare.

Edilul adaugă că a aflat de la directorul ALPAB că „la un moment dat” a intrat cu muncitorii şi a curăţat terenul.

„«Jmecherul» i-a făcut plângeri penale pentru violare de proprietate. Iar arhitectul şef mi-a spus că acesta a depus de vreo zece ori cerere să i se emită certificat de urbanism: vrea şi el să construiască un bloculeţ. Acolo, în faţa clădirii-monument! Trebuie să reparăm mizeriile trecutului”, afirmă Ciucu. 

Primarul general mai spune că edilul Sectorului 1, George Cristian Tuţă, i-a promis că se ocupă să exproprieze terenul, împreună cu restaurantul din incinta Cinema Patria.

„Blocul şi cinematograful vor intra în programul de consolidare. Până atunci, am scos maşinile de acolo şi de pe trotuar. Vor curge amenzile. Si pentru modul în care se prezintă terenul. Este incredibil cum a fost oraşul nostru prădat”, a conchis edilul Capitalei.

În octombrie 2024,  fostul primar al Capitalei Nicuşor Dan anunţa că blocul ARO-Patria va fi consolidat cu fonduri naţionale nerambursabile. El spunea că aceasta este o clădire emblematică pentru arhitectura modernă din perioada interbelică şi pentru soluţia structurală a sălii de cinematograf, Cinema Patria, revoluţionară pentru acea dată şi amintea că a fost prima clădire modernistă din Capitală, fiind proiectată de arhitectul Horia Creangă.

viewscnt

Citeste in continuare

Eveniment

Eredivisie: PSV a cedat la Velsen-Zuid, 1-3 cu Telstar

Publicat

pe

De

Echipa olandeză PSV Eindhoven, cu Dennis Man titular, a pierdut duminică, în deplasare, scor 1-3, cu formaţia Telstar, în etapa a 28-a din Eredivisie.

Prima repriză s-a încheiat cu un gol târziu al celor de la Telstar, marcat de Brouwer, în al treilea minut de prelungire. Dennis Man a fost înlocuit la pauză de managerul Peter Bosz, iar Kiliann Sildilia a egalat în minutul 47, în contul lui PSV. Gazdele au revenit la conducere, în minutul 66, prin Sem van Duijn, pentru ca Tejan să marcheze în minutul 74, pentru rezultat final Telstar – PSV Eindhoven 3-1.

PSV este lider cu 69 de puncte, după 28 de etape, având 15 puncte avans faţă de echipa de pe locul secund, Feyenoord. Telstar e a 14-a, cu 27 de puncte.

Citeste in continuare

Eveniment

ATENȚIE! Mesaj RO-Alert pentru nordul judeţului Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian/ Forţele Aeriene Române au detectat o ţintă în apropierea spaţiului aerian românesc

Publicat

pe

De

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, duminică seară, pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea. Aceştia sunt avertizaţi că există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian deoarece forţele Aeriene Române au detectat ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc.

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, duminică seară, pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea. Aceştia sunt avertizaţi că există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian deoarece forţele Aeriene Române au detectat ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc. 

”În urmă cu câteva minute IGSU a emis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea prin care informează locuitorii despre faptul ca este posibil să cadă obiecte din spaţiul aerian după ce SMFA a detectat un grup de ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea. 

Oamenii sunt sfătuiţi să se adăpostească în beciuri sau în clădiri de protecţie civilă.

Durata estimată a alertei este de 90 de minute.

Potrivit ISU Tulcea, până în acest moment nu au fost apeluri recepţionate în dispeceratul inspectoratului tulcean.

Citeste in continuare
Publicitate
Publicitate

Cele mai noi articole

acum 9 ore

iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura...

acum 2 zile

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune...

Afaceriacum 4 zile

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorizedacum 4 zile

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Afaceriacum 5 zile

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceriacum 6 zile

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

În Județacum o săptămână

Contactul cu drumul începe de la cauciucuri

În motociclism, performanța nu este dictată doar de motor sau de tehnologie. Adevărata legătură dintre vehicul și asfalt sau teren...

Uncategorizedacum o săptămână

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorizedacum o săptămână

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator...

Uncategorizedacum o săptămână

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!

HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile...

TOP ARTICOLE INCISIV