Cultură
CEA DE-A XX-A EDIŢIE A BUCHAREST INTERNATIONAL FILM FESTIVAL (BIFF)
În intervalul 19-29 septembrie 2024, este programată cea de-a XX-a ediţie a Bucharest Internaţional Film Festival (BIFF), singura competiţie cinematografică internaţională de lungmetraj organizată în Bucureşti, potrivit biff.com.ro.
Ediţia aniversară a BIFF cuprinde următoarele secţiuni: Competiţia oficială de lungmetraj, Panorama, Istorie şi Cinema, Autori români, Retrospectiva Radu Mihăileanu şi Retrospectiva Philippe Lesage.
Preşedintele onorific al BIFF XX este criticul de film Irina-Margareta Nistor, iar membrii Juriului internaţional BIFF 2024 sunt: regizorul şi scenaristul canadian Philippe Lesage, preşedintele Juriului BIFF din acest an, Paul Cozighian, regizor şi jurnalist independent franco-român, actriţa Ana Ularu, regizorul, scenaristul şi actorul Valeriu Andriuţă şi producătoarea de film lituaniană Marija Razgute.
Toate filmele nominalizate în cadrul competiţiei oficiale sunt premiate sau nominalizate la Cannes, Veneţia şi la alte festivaluri internaţionale de anvergură. Acestea sunt: „Viet and Nam„, dramă romantică vietnameză-filipineză din 2024, regizată de Minh Quy Truong; „September Says„, un film dramă din 2024, coprodus la nivel internaţional, scris şi regizat de Ariane Labed; drama intimă în limba mandarină „Blue Sun Palace ” (2024), regizat de scriitoarea chinezo-americană Constance Tsang; „Good One„, dramă americană din 2024, scrisă, regizată şi produsă de India Donaldson; „Black Dog”, film chinezesc din 2024 regizat de Guan Hu; „The New Year That Never Came”, tragicomedie regizată de Bogdan Mureşanu; „Armand”, dramă din 2024 scrisă şi regizată de norvegianul Halfdan Ullmann Tondel; „Stranger Eyes”, thriller misterios, coproducţie internaţională din 2024 regizată de Siew Hua Yeo; „The Undergrowth”, film hibrid între documentar şi ficţiune, cu elemente de suspans şi mister, în care joacă familia reală a regizoarei Macu Machin.
În cadrul secţiunii Panorama vor fi prezentate peliculele: „The Seed of the Sacred Fig” – regia Mohammad Rasoulof (Iran), „Slow” – regia Marija Kavtaradze, „Eternal” – regia Ulaa Salim, „Maestrul şi Margareta” – regia Michael Lockshin, „My Favourite Cake” – regia Maryam Moghadam şi Behtash Sanaeeha, „The Sparrow in the Chimney” – regia Ramon Zurcher, „Mr. Blake at your Service” – regia Gilles Legardinier, „Hors du Temps”.
La Gala de Închidere Panorama, care va avea loc la Cinema Muzeul Ţăranului, la 29 septembrie, vor fi anunţate filmele premiate din cadrul secţiunii Competiţia. Tot în cadrul acestei Gale, regizorul francez de origine română Radu Mihăileanu, invitatul special al ediţiei XX a Festivalului, va primi Premiul pentru Excelenţă.
Filmele vor rula în patru spaţii: Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema Union, CREART – Grădina cu filme şi Cinemateca Eforie.
BIFF 2023 a avut loc în perioada 15-22 septembrie, în patru spaţii din Bucureşti: Sala Mare – ARCUB, Cinema Muzeul Ţăranului, CREART – Grădina cu filme şi Cinema Union.
Din juriul celei de-a XIX-a ediţii a Bucharest International Film Festival au făcut parte regizoarele Iulia Rugină şi Catrinel Dănăiaţă, precum şi criticii de film Shaima Issaa, Gunnar Bergdahl (preşedintele juriului BIFF 2023) şi Dejan Petrović.
Filmul „Past Lives”, în regia lui Celine Song, a primit marele premiu, în cadrul Galei de închidere de la Muzeul Ţăranului Român. Premiul pentru cea mai bună regie i-a fost oferit lui Pham Thien An pentru filmul „Inside the Yellow Cocoon Shell”. Distincţia pentru cel mai bun scenariu i-a fost acordată lui Nick Pinkerton pentru pelicula „The Sweet East”. O menţiune specială a juriului a fost câştigată de producţia „Totem” a regizoarei Lila Alvilés.
În anul 2022, BIFF s-a derulat între 29 septembrie şi 9 octombrie. Juriul celei de-a 18-a ediţii a Bucharest International Film Festival a fost format din actriţa Dana Rogoz, jurnalista culturală Roxana Călinescu, regizorul italian Alexandro Grande, actorul şi regizorul Dorian Boguţă şi, din Ucraina, regizorul Valentyn Vasyanovych. Acesta din urmă nu a putut fi prezent fizic la Bucureşti, dar a fost în permanentă legătură cu festivalul.
Premiul pentru cel mai bun Scenariu a fost obţinut de Charlotte Wells, pentru filmul „Aftersun”; Premiul pentru cea mai bună Regie i-a revenit lui Panah Panahi, pentru filmul „Hit The Road”, iar Marele Premiu a fost acordat filmului „Falcon Lake” în regia lui Charlotte Le Bon şi în scenariul lui Charlotte Le Bon, Bastien Vives. Menţiunea specială a juriului a fost acordată în acest an peliculei „Marocco” regizată de Emanuel Pârvu.
BIFF este prima mare competiţie cinematografică de film de lung metraj organizată în capitală şi a fost conceput ca un festival deschis cinematografiei de artă, care încurajează curente cinematografice nou-apărute, descoperă talente şi promovează tineri realizatori de film. De-a lungul timpului, la eveniment au participat nume sonore ale cinematografiei naţionale şi internaţionale, precum: Nikita Mihalkov, Andrei Konchalovsky, Amos Gitai, Danis Tanovic, Rutger Hauer, Jerzy Skolimovsky, Jan Harlan, Radu Mihăileanu, Franco Nero, Vanessa Redgrave.
BIFF este un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii, organizat de Fundaţia Charta şi Asociaţia Culturală Grigore Vasiliu Birlic şi beneficiază de Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României.
AGERPRES
Cultură
Eyes-Shut – teatrul senzorial ca instrument de incluziune și conștientizare socială
Asociația Clubul Sportiv Forza Junior Costuleni (ACSFJC) anunță încheierea proiectului european Eyes-Shut – Sensorial Theater for Adults with Visual Disability (2024-1-RO01-KA210-ADU-000255243), un demers internațional care a demonstrat că teatrul poate deveni un spațiu de întâlnire, reflecție și empatie pentru întreaga comunitate, dincolo de etichete și dizabilități.
Coordonat de România, proiectul Eyes-Shut a fost dezvoltat printr-un parteneriat strategic între organizații din România, Serbia și Cipru, având ca obiectiv principal creșterea nivelului de conștientizare privind incluziunea socială prin artă senzorială. Departe de a fi un proiect destinat exclusiv persoanelor cu deficiențe de vedere, Eyes-Shut a fost construit ca o experiență comună, adresată publicului larg, în care minimum 25% dintre participanți au fost persoane cu dizabilități, iar restul membri activi ai comunității.
În cadrul proiectului, fiecare țară parteneră a avut responsabilitatea de a crea un spectacol de teatru senzorial propriu, adaptat contextului local și realizat împreună cu comunitatea:
– România a dezvoltat spectacolul „Ziua Magică”, prezentat în Iași și București, în spații culturale și educaționale, cu participarea adulților cu și fără deficiențe de vedere, cadre didactice, artiști, stakeholderi locali și reprezentanți media.
– Cipru a realizat patru reprezentații ale spectacolului „Omul cu trei ochi”, explorând percepția, identitatea și relația dintre simțuri.
– Serbia a creat spectacolul „Iad, Purgatoriu și Rai”, o experiență senzorială profundă despre limite, emoții și reconectare umană.
Toate cele trei producții au fost rezultatul unui proces comun de cercetare, formare și experimentare artistică, desfășurat pe parcursul proiectului, în care teatrul senzorial a fost folosit ca instrument de educație non-formală pentru adulți, nu doar ca act artistic.

Un rezultat-cheie al colaborării internaționale este Ghidul Eyes-Shut, un instrument practic lansat la finalul proiectului, care documentează fiecare spectacol, metodologia utilizată și pașii necesari pentru a replica acest tip de eveniment în alte comunități. Ghidul este disponibil public și poate fi consultat aici:
👉 https://eyes-shut.forzajuniorcostuleni.ro/guidebook
Ghidul se adresează organizațiilor culturale, educatorilor, artiștilor, lucrătorilor de tineret și actorilor comunitari care doresc să dezvolte inițiative incluzive, oferind exemple concrete, explicații metodologice și recomandări practice pentru implementare.
Prin Eyes-Shut, partenerii proiectului transmit un mesaj clar: incluziunea nu este un concept abstract și nu aparține doar unor grupuri specifice, ci poate fi construită prin experiențe simple, autentice și replicabile, care îi implică pe toți membrii comunității.
Proiectul Eyes-Shut se încheie oficial, însă impactul său continuă prin comunitățile implicate și prin resursele puse la dispoziția publicului, invitând organizațiile și instituțiile interesate să ducă mai departe acest tip de experiență în propriile contexte locale.
Pentru informații suplimentare despre proiect și rezultate:
🌐 http://eyes-shut.forzajuniorcostuleni.ro
📩 acsfjc@gmail.com
Cultură
Adrian Cioroianu, lansare de carte la Biblioteca Județeană Constanța: „Noul Război Mondial al vechilor orgolii”
Miercuri, 15 octombrie, ora 17.00 – o întâlnire de neratat pentru iubitorii de cultură și istorie
Constănțenii pasionați de istorie, literatură și reflecție critică sunt invitați miercuri, 15 octombrie 2025, de la ora 17.00, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța, pentru a lua parte la un dialog de excepție între istoricul Adrian Cioroianu și scriitorul și criticul literar Angelo Mitchievici.
Întâlnirea va fi centrată pe volumul „Noul Război Mondial al vechilor orgolii (în care vom cădea cu toții prizonieri)”, apărut la Curtea Veche Publishing în 2024. Cartea propune o analiză lucidă a tensiunilor contemporane și a modului în care vechile rivalități geopolitice și ideologice revin în actualitate, sub forme noi, dar cu aceleași mize universale: puterea, identitatea și supraviețuirea valorilor democratice.
Un istoric al prezentului și un gânditor al trecutului
Profesorul Adrian Cioroianu, cunoscut publicului pentru stilul său elegant și abordarea echilibrată a subiectelor istorice, este unul dintre intelectualii români care au reușit să aducă istoria în centrul dezbaterii publice.
Profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, Cioroianu a fost ambasador al României pe lângă UNESCO (2015–2020) și, ulterior, manager al Bibliotecii Naționale a României (2021–2025).
Cu o activitate publicistică bogată și numeroase apariții în presa scrisă și audiovizuală, el este autorul unor volume esențiale pentru publicul larg, precum:
- Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor (2013, 2020)
- Nu putem evada din istoria noastră (2016, 2023)
- O țară se construiește zi de zi (2019)
- Frumoasă era Sena pe sub florile mele (2023)
Prin aceste lucrări, Adrian Cioroianu a contribuit la o redefinire modernă a modului în care privim trecutul, apropiind istoria de cititorii de toate vârstele.
Dialog moderat de Angelo Mitchievici
Evenimentul va fi moderată de scriitorul și criticul literar Angelo Mitchievici, profesor universitar doctor habilitat la Universitatea „Ovidius” din Constanța și vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Un fin cunoscător al fenomenului cultural contemporan, Mitchievici va ghida discuția pe teme legate de identitate, conflict, memorie și rolul culturii în înțelegerea lumii actuale.
La finalul întâlnirii, publicul va putea adresa întrebări invitatului, iar Adrian Cioroianu va oferi autografe celor prezenți.
Cultură, dialog și reflecție – la Biblioteca „Ioan N. Roman”
Evenimentul se desfășoară în Aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”, situată pe Strada Mircea cel Bătrân nr. 104A, cu intrare liberă.
Întâlnirea este organizată cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, continuând seria evenimentelor culturale menite să aducă publicul mai aproape de carte, dialog și idei.
„Miercuri, #LaBibliotecă!” devine, astfel, nu doar o invitație la cultură, ci și o promisiune – aceea de a menține Constanța pe harta evenimentelor intelectuale de anvergură.
📚 Miercuri, 15 octombrie 2025, ora 17.00
📍 Aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”, Constanța
🎟️ Intrarea liberă
Cultură
1.000 de copii defavorizați din județul Constanța vor primi ghiozdane echipate în cadrul unui eveniment caritabil
Joi, 4 septembrie, Parcul de la Gară din Constanța s-a transformat într-un loc al bucuriei, solidarității și speranței. Sub soarele blând de toamnă, copii, părinți și oameni cu suflet mare s-au adunat pentru a sprijini o cauză nobilă: oferirea a 1.000 de ghiozdane complet echipate pentru tot atâția copii defavorizați din mediul rural.

Parohia Sfântul Vasile cel Mare din Constanța (zona Inel II), împreună cu Cafe ROMA, Arasound, Club Amicii și mulți alți parteneri, au organizat acest eveniment caritabil cu un mesaj simplu, dar puternic:
👉 „Doar împreună putem spera la o Românie educată și sănătoasă! Haideți să facem ca abandonul școlar să fie doar o amintire!”
O zi plină de emoții și zâmbete
De la ora 15:00, parcul a prins viață cu activități tematice și recreative pentru copii, susținute de Club Amicii, Waterboyz, CSMT, Clătite Tomis, Asociația TEAM și alții. Râsetele copiilor, jocurile și atmosfera veselă au arătat că solidaritatea poate fi în același timp și sărbătoare.
Seara, între 19:00 și 21:30, scena special amenajată lângă Cafe ROMA a găzduit un concert caritabil, cu artiști locali și invitați speciali. Cele 500 de locuri la mese au fost ocupate de constănțeni dornici să se bucure de muzică și, în același timp, să contribuie la o cauză cu adevărat importantă. Valoarea consumației a fost direcționată integral pentru achiziția ghiozdanelor.


30.000 € pentru viitorul copiilor
Scopul declarat al campaniei este strângerea sumei de 30.000 €, necesară pentru cele 1.000 de ghiozdane echipate. Un ghiozdan valorează 150 de lei, dar pentru un copil dintr-o familie cu posibilități reduse, înseamnă mult mai mult decât o simplă sumă: înseamnă șansa de a merge la școală cu demnitate și încredere.
Un mesaj din inimă
„Ne dorim să oferim acestor copii nu doar rechizite, ci și încurajarea de a nu renunța la școală. Educația este singura cale către o viață mai bună, iar responsabilitatea de a sprijini aceste destine ne aparține tuturor”, au transmis organizatorii, în frunte cu Pr. Jean Ion, Marius Balaban și Andrei Tatu.
-
Afaceriacum 3 săptămâni
Anunț public privind decizia etapei de încadrare – SC PINKY’S HAVEN AND FRIENDS SRL Constanța
-
Sănătateacum 3 săptămâniImportanta ingrijirii corpului tau dupa efort
-
Afaceriacum 4 săptămâni
De ce recomandă companiile Uzinex.ro: service care ține producția în mișcare
-
Afaceriacum 4 săptămâniDe ce tot mai mulți români privesc navigația nu ca hobby, ci ca extensie a libertății personale
-
Sănătateacum 4 săptămâniRonțăitul constant: de ce mâncăm fără să ne fie foame și ce legătură are hormonul GLP-1
-
Afaceriacum 4 săptămâniDe ce apar șoarecii în case – Soluții deratizare București
-
Afaceriacum o săptămânăDe ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit
-
Afaceriacum 4 săptămâniDe ce anvelopele de iarna sunt o investitie strategica pentru companii





