Connect with us

Eveniment

Sibiu: 23 de oferte pentru Proiectul tehnic de eficientizare energetică al Sălii Transilvania / Preşedinte CJ: Până la finalul lunii decembrie, toate ofertele vor fi analizate / Proiect din fonduri europene în valoare de peste 12 milioane de euro

Publicat

pe

Preşedintele Consiliuşui Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, anunţă, marţi, că 76 de firme s-au asociat şi au depus 23 de oferte pentru Proiectul tehnic de eficientizare energetică al Sălii Transilvania, ofertele urmând a fi analizate până la finalul anului. Sala sporturilor din Sibiu va fi eficientizată în cadrul unui proiect din fonduri europene în valoare de peste 12 milioane de euro.

”Interes crescut pentru Proiectul tehnic de eficientizare energetică al Sălii Transilvania: 76 de firme s-au asociat şi au depus 23 de oferte. Termenul de depunere a expirat pe data de 16 octombrie ac, documentaţiile urmând a fi evaluate de către o comisie a Consiliului Judeţean Sibiu. În urma licitaţiei va fi desemnată compania sau asocierea de firme care va realiza Proiectul Tehnic, va obţine Autorizaţia de construire, precum şi toate avizele aferente lucrării, valoarea contractului fiind estimată la 645 mii lei, fără TVA”, a transmis, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean.

Potrivit acesteia, până la finalul lunii decembrie, toate cele 23 de oferte vor fi analizate, iar câştigătorul invitat să semneze contractul de proiectare.

”Pentru eficientizarea energetică a Sălii Transilvania, Consiliul Judeţean Sibiu a semnat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru un contract de finanţate în valoare de 62,19 milioane lei, cu TVA, majoritatea sumei fiind alocată din surse europene nerambursabile, prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027”, a mai transmis Cîmpean.

Contractul a fost semnat în luna iunie şi răspunde obiectivelor asumate de România privind contribuirea la îndeplinirea ţintei Uniunii Europene privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi cele de creştere a ponderii de energie din surse regenerabile din consumul total de energie prin renovarea stocului naţional de clădiri.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de 62.504.262,06 lei, din care suma de 60.951.664,70 lei reprezintă valoarea asistenţei financiară nerambursabilă, termenul estimat de finalizare a lucrărilor şi încheierea proiectului fiind luna octombrie a anului 2028.

Potricit datelor transmise de către ADR Centru la data semnării contractului, impactul proiectului va fi măsurat după derularea tuturor lucrărilor, care trebuie să asigure: reducerea de peste 5 ori a consumului anual de energie primară, scăderea de aproximativ 33 de ori a volumului de emisii de gaze cu efect de seră şi diminuarea de aproape 6 ori a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire în cadrul construcţiei, a cărei suprafaţă totală desfăşurată este de 10.660 mp.

Sala Polivalentă Transilvania Sibiu are un număr mediu de 200 utilizatori/zilnic şi un grad de ocupare zilnic de la ora 8,00 până la ora 23,00.

Din punct de vedere structural, Sala are 4 volume construite: Corp principal (regim înălţime P+2E), Corp intrare principală (doar Parter), Corp centrală de ventilaţie şi vestiare (regim înălţime P+2E) şi Corp casă scară.

”Clădirea are o uzură medie, iar degradările identificate atât la nivelul închiderilor cât şi la nivelul elementelor de finisaj au apărut din cauza supunerii la acţiunea apei din precipitaţii, infiltraţii şi degradări ale instalaţiilor. Din punct de vedere energetic, clădirea este relativ costisitor de întreţinut, datorită lipsei măsurilor de reabilitare energetică adecvate. Reabilitarea termică vizează corpul C1 (Sala Polivalentă în sine), fără a se realiza modificări funcţionale şi structurale. Nu se intervine din punct de vedere arhitectural, ci doar pe partea de utilităţi, asupra corpului de clădire C2 (construcţii anexă – centrală termică, staţie hidrofor, post transformare şi SRM gaz)”, au mai transmis autorităţile.

 

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa contact@incisivdeconstanta.ro.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Primarul Capitalei anunţă că blocul Patria de pe Magheru intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare”: „Un «jmecher» vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!” – FOTO

Publicat

pe

De

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă, duminică seară, că blocul Patria de pe Bulevardul Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare” „Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!. Terenul a aparţinut blocului de lângă”, afirmă edilul.

Reprezentanţii Primăriei Bucureşti informează că blocul Patria de pe Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, va intra în consolidare, atât clădirea, cât şi cinematograful.

„Până atunci, primarul general Ciprian Ciucu a dat dispoziţie ca trotuarul/spaţiul verde din perimetru să fie redate pietonilor. De asemenea, terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la betonare”, precizează sursa citată.

„Mereu m-am întrebat cum peticul acela de pământ din faţă de la Cărtureşti, de lângă Patria, (FOTO) este în halul acesta de ani de zile. În buricul târgului. Şi am aflat: este teren privat! Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument! Terenul a aparţinut blocului de lângă”, explică primarul general, cirpain Ciucu, pe pagina sa de socializare.

Edilul adaugă că a aflat de la directorul ALPAB că „la un moment dat” a intrat cu muncitorii şi a curăţat terenul.

„«Jmecherul» i-a făcut plângeri penale pentru violare de proprietate. Iar arhitectul şef mi-a spus că acesta a depus de vreo zece ori cerere să i se emită certificat de urbanism: vrea şi el să construiască un bloculeţ. Acolo, în faţa clădirii-monument! Trebuie să reparăm mizeriile trecutului”, afirmă Ciucu. 

Primarul general mai spune că edilul Sectorului 1, George Cristian Tuţă, i-a promis că se ocupă să exproprieze terenul, împreună cu restaurantul din incinta Cinema Patria.

„Blocul şi cinematograful vor intra în programul de consolidare. Până atunci, am scos maşinile de acolo şi de pe trotuar. Vor curge amenzile. Si pentru modul în care se prezintă terenul. Este incredibil cum a fost oraşul nostru prădat”, a conchis edilul Capitalei.

În octombrie 2024,  fostul primar al Capitalei Nicuşor Dan anunţa că blocul ARO-Patria va fi consolidat cu fonduri naţionale nerambursabile. El spunea că aceasta este o clădire emblematică pentru arhitectura modernă din perioada interbelică şi pentru soluţia structurală a sălii de cinematograf, Cinema Patria, revoluţionară pentru acea dată şi amintea că a fost prima clădire modernistă din Capitală, fiind proiectată de arhitectul Horia Creangă.

viewscnt

Citeste in continuare

Eveniment

Eredivisie: PSV a cedat la Velsen-Zuid, 1-3 cu Telstar

Publicat

pe

De

Echipa olandeză PSV Eindhoven, cu Dennis Man titular, a pierdut duminică, în deplasare, scor 1-3, cu formaţia Telstar, în etapa a 28-a din Eredivisie.

Prima repriză s-a încheiat cu un gol târziu al celor de la Telstar, marcat de Brouwer, în al treilea minut de prelungire. Dennis Man a fost înlocuit la pauză de managerul Peter Bosz, iar Kiliann Sildilia a egalat în minutul 47, în contul lui PSV. Gazdele au revenit la conducere, în minutul 66, prin Sem van Duijn, pentru ca Tejan să marcheze în minutul 74, pentru rezultat final Telstar – PSV Eindhoven 3-1.

PSV este lider cu 69 de puncte, după 28 de etape, având 15 puncte avans faţă de echipa de pe locul secund, Feyenoord. Telstar e a 14-a, cu 27 de puncte.

Citeste in continuare

Eveniment

ATENȚIE! Mesaj RO-Alert pentru nordul judeţului Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian/ Forţele Aeriene Române au detectat o ţintă în apropierea spaţiului aerian românesc

Publicat

pe

De

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, duminică seară, pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea. Aceştia sunt avertizaţi că există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian deoarece forţele Aeriene Române au detectat ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc.

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, duminică seară, pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea. Aceştia sunt avertizaţi că există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian deoarece forţele Aeriene Române au detectat ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc. 

”În urmă cu câteva minute IGSU a emis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea prin care informează locuitorii despre faptul ca este posibil să cadă obiecte din spaţiul aerian după ce SMFA a detectat un grup de ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea. 

Oamenii sunt sfătuiţi să se adăpostească în beciuri sau în clădiri de protecţie civilă.

Durata estimată a alertei este de 90 de minute.

Potrivit ISU Tulcea, până în acest moment nu au fost apeluri recepţionate în dispeceratul inspectoratului tulcean.

Citeste in continuare
Publicitate
Publicitate

Cele mai noi articole

acum 12 ore

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Uncategorizedacum 2 zile

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorizedacum 2 zile

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

Uncategorizedacum 3 zile

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile și experiențele construite în timp

București, 21 aprilie 2026 – Continental Hotels, unul dintre principalele lanțuri hoteliere din România, marchează 35 de ani de activitate...

Uncategorizedacum 3 zile

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către: Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu Stimate...

Afaceriacum 4 zile

Startul sezonului în solarii: de ce luna aprilie face diferența între un an bun și unul pierdut

În fiecare primăvară, luna aprilie aduce același tip de presiune pentru fermierii și micii producători din România: decizia de a...

Afaceriacum 4 zile

CONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL

În contextul unor fenomene meteorologice extreme din ce în ce mai frecvente, construcțiile sustenabile devin treptat o temă centrală pentru...

Afaceriacum 4 zile

Românii încep să calculeze corect: locuința „verde” nu mai e un moft, ci o investiție care se plătește singură

Interesul pentru locuințe eficiente energetic crește vizibil, dar decizia finală rămâne blocată de percepția costului inițial. Datele indică, însă, o...

Afaceriacum 4 zile

The List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor

Piața rezidențială din România traversează un început de an marcat de o schimbare vizibilă de comportament din partea clienților, în...

Uncategorizedacum 5 zile

HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026

București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai...

TOP ARTICOLE INCISIV