Eveniment
Ultimă oră – România vrea să-și renegocieze PNRR-ul. Precizări făcute de ministrul Investițiilor

Ministrul investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, și-a anunțat planul de acțiune după preluarea mandatului. Printre priorități se numără examinarea unor posibile scenarii privind renegocierea PNRR.
„Am avut zile pline în acest început de mandat, cu discuții aplicate alături de echipa de specialitate din cadrul ministerului, în care am stabilit acțiunile concrete, necesare pentru accelerarea implementării PNRR, impulsionarea finalizării perioadei de programare 2014-2020, consolidarea situației apelurilor de proiecte aferente exercițiului financiar 2021-2027, dar și pentru a preveni riscul de decomitere.
De asemenea, analizăm cum putem ajusta și eficientiza măsurile sociale oferite exclusiv din fonduri europene, în strictă concordanță cu regulamentele UE.
Timpul nu este de partea noastră, dar ne-am asumat să lucrăm în ritm accelerat la un plan pe care să-l implementăm printr-o colaborare strânsă cu toate instituțiile și beneficiarii implicați, pentru a livra rezultate vizibile încă de lunile următoare.
România a demonstrat că poate atinge cele mai înalte standarde în absorbția fondurilor europene și o va demonstra în continuare, prin măsuri ferme pentru a elimina blocajele administrative și pentru a ne asigura că beneficiarii au tot sprijinul de care au nevoie”, a transmis ministrul Marcel Boloș. Boloș a venit la conducerea instituției după ce a mai deținut demnitate în perioadele aprilie 2022 – iunie 2023 și noiembrie 2019 – decembrie 2020.
Rezultatele radiografierii inițiale au arătat că există în continuare oportunități pentru maximizarea eficienței în utilizarea fondurilor europene, se arată într-un comunicat.
Pentru a menține un ritm adecvat al absorbției și pentru a evita blocajele, prioritățile pentru perioada următoare sunt:
„I. Evaluarea și deblocarea implementării Planului Național de Redresare și Reziliență, astfel încât reformele și investițiile propuse să rămână în parametri optimi și să aducă beneficii reale.
A fost efectuată o evaluare comprehensivă a investițiilor întârziate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea fiind încadrate în diferite categorii de risc.
Simultan, se examinează posibile scenarii privind renegocierea PNRR, astfel încât România să rămână aliniată priorităților europene și să evite blocajele în accesarea următoarelor tranșe de finanțare.
Reamintim că alocarea PNRR modificată este de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro în împrumuturi, 13,6 miliarde euro în granturi) și acoperă 66 de reforme și 113 investiții (179 de măsuri), structurate în jurul a 16 componente, care conțin 518 jaloane și ținte.
II. Închiderea și monitorizarea atentă a proiectelor fazate din 2014-2020, pentru o valorificare integrală a fondurilor deja angajate.
La final de 2024, România a primit 23,9 miliarde euro (din sumele solicitate Comisiei Europene pentru exercițiul financiar 2014-2020, ajungând la un procent de 99,4%. Este un rezultat care poziționează România printre liderii Uniunii Europene în atragerea fondurilor europene pentru coeziune, contribuind astfel la dezvoltarea economică și socială a țării.
Pentru a închide cu succes perioada de programare 2014-2020, eforturile se vor concentra pe verificarea și validarea finală a cheltuielilor efectuate, astfel încât toate sumele declarate să fie eligibile și conforme cu reglementările europene.
Această etapă presupune realizarea controalelor administrative și a auditului final, transmiterea pachetelor de închidere către Comisia Europeană și gestionarea eventualelor ajustări și corecții financiare.
III. Prevenirea riscului de decomitere în cadrul financiar multianual 2021-2027, prin corelarea intervențiilor și a apelurilor de proiecte cu obiectivele financiare și indicatorii specifici.
În perioada de programare 2021-2027, care aduce României 45 de miliarde de euro, prin 16 programe (8 programe naționale și 8 programe regionale), o atenție deosebită este acordată prevenirii riscului de decomitere pentru 2025.
O prioritate imediată o reprezintă realizarea măsurilor care conduc la îndeplinirea condițiilor favorizante (setul de cerințe de bază pe care un stat membru trebuie să le îndeplinească înainte de a putea primi rambursări pentru proiectele finanțate prin fondurile europene).
De asemenea, se va urmări o coordonare riguroasă în aplicarea unitară a măsurilor orizontale (cum ar fi ajutorul de stat, achizițiile publice, costurile simplificate etc.) la nivelul tuturor entităților implicate în gestionarea fondurilor nerambursabile.
Până în prezent, autoritățile de management care gestionează programele 2021-2027 au semnat cu beneficiarii 3.500 contracte de finanțare în valoare totală de aprox. 35,3 miliarde euro, din care aprox. 18,5 miliarde euro contribuție UE (60% din alocarea UE). Autoritățile de management se vor concentra pe activitatea referitoare la încheierea contractelor de finanțare aferente alocărilor deja puse la dispoziția potențialilor beneficiari de fonduri europene, precum și lansarea apelurilor pentru acele priorități pentru care încă nu au fost lansate”, se arată în comunicat.
„Acum, trebuie realizată o analiză obiectivă și întreprinse toate diligențele pentru evitarea riscului de decomitere de peste 5 miliarde euro aferent anului 2025”, a mai subliniat ministrul.
„Este important ca MIPE să asigure un cadru eficient de monitorizare și raportare, care să permită urmărirea atentă a progresului proiectelor și intervenția rapidă atunci când apar blocaje sau întârzieri. În paralel, se va oferi asistență tehnică și de îndrumare beneficiarilor prin ghiduri, sesiuni de formare și ateliere, astfel încât aceștia să poată derula proiectele în conformitate cu cerințele europene și să evite neregulile”, se mai transmite în comunicat.
Eveniment
Primarul Capitalei anunţă că blocul Patria de pe Magheru intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare”: „Un «jmecher» vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!” – FOTO
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă, duminică seară, că blocul Patria de pe Bulevardul Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare” „Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!. Terenul a aparţinut blocului de lângă”, afirmă edilul.
Reprezentanţii Primăriei Bucureşti informează că blocul Patria de pe Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, va intra în consolidare, atât clădirea, cât şi cinematograful.
„Până atunci, primarul general Ciprian Ciucu a dat dispoziţie ca trotuarul/spaţiul verde din perimetru să fie redate pietonilor. De asemenea, terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la betonare”, precizează sursa citată.
„Mereu m-am întrebat cum peticul acela de pământ din faţă de la Cărtureşti, de lângă Patria, (FOTO) este în halul acesta de ani de zile. În buricul târgului. Şi am aflat: este teren privat! Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument! Terenul a aparţinut blocului de lângă”, explică primarul general, cirpain Ciucu, pe pagina sa de socializare.

Edilul adaugă că a aflat de la directorul ALPAB că „la un moment dat” a intrat cu muncitorii şi a curăţat terenul.
„«Jmecherul» i-a făcut plângeri penale pentru violare de proprietate. Iar arhitectul şef mi-a spus că acesta a depus de vreo zece ori cerere să i se emită certificat de urbanism: vrea şi el să construiască un bloculeţ. Acolo, în faţa clădirii-monument! Trebuie să reparăm mizeriile trecutului”, afirmă Ciucu.

Primarul general mai spune că edilul Sectorului 1, George Cristian Tuţă, i-a promis că se ocupă să exproprieze terenul, împreună cu restaurantul din incinta Cinema Patria.
„Blocul şi cinematograful vor intra în programul de consolidare. Până atunci, am scos maşinile de acolo şi de pe trotuar. Vor curge amenzile. Si pentru modul în care se prezintă terenul. Este incredibil cum a fost oraşul nostru prădat”, a conchis edilul Capitalei.
În octombrie 2024, fostul primar al Capitalei Nicuşor Dan anunţa că blocul ARO-Patria va fi consolidat cu fonduri naţionale nerambursabile. El spunea că aceasta este o clădire emblematică pentru arhitectura modernă din perioada interbelică şi pentru soluţia structurală a sălii de cinematograf, Cinema Patria, revoluţionară pentru acea dată şi amintea că a fost prima clădire modernistă din Capitală, fiind proiectată de arhitectul Horia Creangă.

Eveniment
Eredivisie: PSV a cedat la Velsen-Zuid, 1-3 cu Telstar
Echipa olandeză PSV Eindhoven, cu Dennis Man titular, a pierdut duminică, în deplasare, scor 1-3, cu formaţia Telstar, în etapa a 28-a din Eredivisie.
Prima repriză s-a încheiat cu un gol târziu al celor de la Telstar, marcat de Brouwer, în al treilea minut de prelungire. Dennis Man a fost înlocuit la pauză de managerul Peter Bosz, iar Kiliann Sildilia a egalat în minutul 47, în contul lui PSV. Gazdele au revenit la conducere, în minutul 66, prin Sem van Duijn, pentru ca Tejan să marcheze în minutul 74, pentru rezultat final Telstar – PSV Eindhoven 3-1.
PSV este lider cu 69 de puncte, după 28 de etape, având 15 puncte avans faţă de echipa de pe locul secund, Feyenoord. Telstar e a 14-a, cu 27 de puncte.
Eveniment
ATENȚIE! Mesaj RO-Alert pentru nordul judeţului Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian/ Forţele Aeriene Române au detectat o ţintă în apropierea spaţiului aerian românesc
Un mesaj RO-Alert a fost transmis, duminică seară, pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea. Aceştia sunt avertizaţi că există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian deoarece forţele Aeriene Române au detectat ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc.
Un mesaj RO-Alert a fost transmis, duminică seară, pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea. Aceştia sunt avertizaţi că există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian deoarece forţele Aeriene Române au detectat ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc.
”În urmă cu câteva minute IGSU a emis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea prin care informează locuitorii despre faptul ca este posibil să cadă obiecte din spaţiul aerian după ce SMFA a detectat un grup de ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea.
Oamenii sunt sfătuiţi să se adăpostească în beciuri sau în clădiri de protecţie civilă.
Durata estimată a alertei este de 90 de minute.
Potrivit ISU Tulcea, până în acest moment nu au fost apeluri recepţionate în dispeceratul inspectoratului tulcean.
-
Editorialacum 4 săptămâniPSD are loc asigurat în opoziție! AUR negociază în secret blatul cu Bolojan
-
Evenimentacum 4 săptămâniCarburanții ar putea ajunge la 12-13 lei/ litrul. UE nu are soluții să rezolve această problemă
-
Evenimentacum 4 săptămâniATENȚIE! Mesaj RO-Alert pentru nordul judeţului Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian/ Forţele Aeriene Române au detectat o ţintă în apropierea spaţiului aerian românesc
-
Evenimentacum 4 săptămâniAtenție! Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România
-
Evenimentacum 4 săptămâniSimona Halep iubește din nou? Marea campioană „cuplată” cu „Regele mezelurilor”
-
acum 2 săptămâniLansare oficială la București: Albumul „Pe Argeș în sus” promovează patrimoniul cultural și identitatea națională
-
Evenimentacum 4 săptămâniPrimarul Capitalei anunţă că blocul Patria de pe Magheru intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare”: „Un «jmecher» vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!” – FOTO
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău





