Connect with us

Sănătate

Psihiatru sau psiholog? La cine să apelezi în funcţie de problemele tale!

Publicat

pe

Nu este o alegere „ori-ori”, ci o colaborare pentru sănătatea ta mintală! Fiecare dintre ei joacă un rol important, iar împreună pot oferi un ajutor complet. Deși ambii sunt esențiali în gestionarea tulburărilor emoționale și psihologice, există diferențe clare între ei.

Ce face un psihiatru?

Un psihiatru este un medic absolvent al unei facultăți de Medicină și are pregătire în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor mintale prin medicatie. Psihiatrul poate aborda tulburările mintale severe, precum schizofrenia, tulburarea bipolară sau depresia majoră, și poate prescrie tratamente care influențează chimia creierului pentru a ameliora simptomele. Apelează la un psihiatru atunci când:
  • Simptomele îți afectează semnificativ viața de zi cu zi.
  • Simți că nu mai poți gestiona singur aceste stări.
  • Ai nevoie de o evaluare medicală și, eventual, de tratament medicamentos.

Ce face un psiholog?

Un psiholog este absolvent al unei facultăți de Psihologie și este specializat în înţelegerea şi gestionarea emoţiilor, gândurilor şi comportamentelor. Psihologul nu poate prescrie medicamente, dar poate să te ajute să faci față provocărilor emoționale, să înțelegi cauzele anxietății, depresiei sau traumelor și să îți îmbunătățești stilul de viață prin tehnici de terapie. Apelează la un psiholog atunci când:
  • Simți nevoia de a-ți explora mai profund emoțiile și comportamentele.
  • Ai nevoie de sprijin în gestionarea stresului, anxietății sau dificultăților relaționale.
  • Vrei să înțelegi mai bine cauzele traumelor sau blocajelor emoționale.
Este important să îți dai seama la timp că ai nevoie de ajutor. Indiferent că începi cu o vizită la psihiatru sau la psiholog, amândoi te pot ghida către tratamentul potrivit. Primul pas spre echilibrul tău emoţional este să recunoşti că ai nevoie de ajutor şi să îl ceri! Nu e nimic rușinos în asta, ba chiar este un act de curaj. Fii blând cu tine și caută suportul potrivit pentru a trăi o viață mai echilibrată și mai fericită. În cadrul CENTRULUI MEDICAL DOCTOR BORIS din Râmnicu Vâlcea, doamna doctor Iuliana Ştefania Lăpădatu îți stă la dispoziție pentru consultații. Ai grijă de tine și de cei dragi!
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sănătate

Peste 4.800 de cazuri de abuz și neglijare a copiilor raportate în România în doar trei luni din 2025

Publicat

pe

De

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) a raportat 4.862 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copiilor în România, în perioada ianuarie–martie 2025, potrivit datelor transmise către Ministerul Muncii.

Cea mai frecventă formă de violență rămâne neglijarea, cu peste 3.200 de cazuri, urmată de abuzul fizic (523 de cazuri), abuzul emoțional (613) și abuzul sexual (420). Alte forme de exploatare includ 33 de cazuri de exploatare prin muncă, 27 de exploatare sexuală și 27 de cazuri în care copiii au fost folosiți pentru comiterea de infracțiuni.

În majoritatea situațiilor, copiii au rămas în familie și au beneficiat de servicii de sprijin, însă pentru 741 de minori s-a impus plasamentul de urgență.

Datele arată că 2.136 dintre victime sunt băieți, iar 2.726 sunt fete, cele mai afectate fiind grupele de vârstă între 10 și 17 ani, unde s-au înregistrat peste 2.700 de cazuri. În privința abuzului sexual, fetele sunt victime în proporție covârșitoare – 378 de cazuri, față de doar 42 la băieți.

Cele mai multe abuzuri s-au produs în mediul familial – peste 4.000 de cazuri –, urmate de incidente petrecute în unități de învățământ, servicii rezidențiale și alte locații. În peste 500 de dosare, autoritățile au declanșat urmărirea penală a agresorilor, iar aproape 2.700 de cazuri se află încă în anchetă.

În ceea ce privește sprijinul acordat victimelor, 2.958 de copii au beneficiat de consiliere psihologică, aproape 300 au primit asistență educațională, iar 1.941 de minori au fost incluși în programe de reintegrare școlară și profesională.

Raportul ANPDCA evidențiază o situație alarmantă, care subliniază vulnerabilitatea persistentă a copiilor din România și necesitatea unor măsuri urgente pentru prevenirea și combaterea violenței asupra minorilor.

Citeste in continuare

Sănătate

SIMEDICAL ROMÂNIA aduce în premieră în București expertiza mondială a prof. dr. Erdal Karaöz în medicina regenerativă

Publicat

pe

De

Simedical România facilitează accesul pacienților români la cele mai inovatoare tratamente din medicina regenerativă, prin organizarea unui eveniment exclusiv dedicat longevității și terapiilor celulare, alături de unul dintre cei mai reputați experți internaționali: Prof. dr. Erdal Karaöz de la Liv Hospital Istanbul.

Evenimentul are loc joi, 9 octombrie 2025, ora17, la Victoriei Ballroom, Calea Victoriei 21–23, București.

Prof. dr. Erdal Karaöz este un nume de referință la nivel global în terapii celulare, inginerie tisulară și terapii genice, cu peste 133 articole internaționale, 10 capitole de carte, 36 de premii academice, formare la Harvard Medical School – Joslin Diabetes Center, colaborări cu universități precum University of California San Francisco, precum și un H-index 34 și peste 4.000 de citări științifice. În prezent, coordonează Centrul de Medicină Regenerativă și Celule Stem – Liv Hospital Istanbul, unul dintre cele mai avansate centre de profil din Turcia.

Medicina regenerativă – soluții moderne pentru sănătate, vitalitate și prevenție

Medicina regenerativă aduce terapii celulare personalizate (inclusiv tratamente cu celule stem) care sprijină repararea țesuturilor, reduc inflamația cronică și echilibrează sistemul imunitar. Aceste terapii pot:

  • încetini procesul de îmbătrânire la nivel celular,
  • ameliora durerile articulare și rigiditatea,
  • regla răspunsul imunitar în bolile autoimune (artrită reumatoidă, tiroidită Hashimoto, lupus),
  • susține recuperarea în afecțiuni cronice precum diabet, infarct miocardic sau boli neurologice.

Pentru persoanele sănătoase, medicina regenerativă înseamnă prevenție și menținerea unui stil de viață activ; pentru pacienți cronici, poate fi o șansă reală de a încetini evoluția bolii și de a îmbunătăți calitatea vieții.

SIMEDICAL – legătura dintre pacienții români și medicina de vârf din Turcia

Prin parteneriatul încheiat cu Liv Hospital Istanbul, Simedical România oferă pacienților români o cale rapidă și sigură pentru a beneficia de expertiza profesorului Karaöz. Echipa Simedical se ocupă de:

  • analiza și traducerea dosarelor medicale,
  • prezentarea cazului către profesor,
  • explicarea procedurilor, costurilor și pașilor de tratament,
  • asistență completă pe durata întregii experiențe medicale în Turcia.

Date de contact pentru pacienți și jurnaliști:

📧 contact@simedical.ro
📞 +40 770 337 733

Despre Simedical România
Simedical România este un facilitator medical specializat în turism medical internațional, care conectează pacienții români cu centre medicale de excelență din Turcia. Compania colaborează cu spitale de top din Turcia și Israel, oferind soluții personalizate pentru tratamente inovatoare, inclusiv în domeniul medicinei regenerative, oncologiei, chirurgiei oncologice și terapiilor celulare.

Citeste in continuare

Sănătate

Ministrul Sănătăţii: Sănătatea românească în ultimii ani zile a traversat o schimbare importantă. Discutăm de investiţii istorice, de peste 12 miliarde de lei din 2022

Publicat

pe

De

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat, luni seară, că sănătatea românească a traversat în ultimii ani o schimbare importantă şi a precizat că este vorba de investiţii istorice, de peste 12 miliarde de lei începând din 2022.

Alexandru Rogobete a vorbit, luni, la ”Gala Inimii” despre Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare 2025-2030, dar şi despre investiţiile din sistem în ultimii ani de zile.

”Sănătatea românească în ultimele ani zile a traversat o schimbare importantă. Discutăm de investiţii istorice, de peste 12 miliarde de lei, care s-au investit început cu anul 2022. Programele de acţiuni prioritare, atât pentru extinderea capacităţii de răspuns pentru pacienţii cu AVC, cât şi pentru pacienţii cu infarct miocardic acut s-au extins şi vin cu o veste bună. Vin de la mai multe întâlniri şi şedinţe pentru rectificarea bugetară, în câteva zile vom suplimenta bugetul pentru acţiuni prioritare, atât pentru ATI, cât şi pentru AVC, cât şi pentru infarct, arşi sau pentru recuperare post-AVC”, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, ”investiţiile în sănătate vor aduce schimbări importante”.

”Discutăm pentru prima dată în ultimii 35 de ani de spitale noi. O parte din ele se vor da în folosinţă anul acesta, o parte în următorii doi ani. Astăzi avem 20 de şantiere în derulare. Niciodată în perioada post-decembristă, România nu a investit şi nu a dezvoltat capabil şi serios sănătatea românească”, a mai declarat Rogobete.

El s-a referit şi la cazul copiilor morţi la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi. 

”Încrederea ne face bine, chiar dacă sunt momente care ne afectează, chiar dacă sunt momente grele şi transmite această cale încă o dată sincerele mele condoleanţe famililor care suferă în urma incidentului neplăcut de la Iaşi. Vă asigur că încercăm ca aceste evenimente să se reducă cât se poate de mult. Este păcat ca dumneavoastră, stimaţi colegi, să răspundeţi de fiecare dată în faţa opiniei publice pentru nepăsarea sau pentru neputinţa sistemului”, a transmis Alexandru Rogobete.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa contact@incisivdeconstanta.ro.

Citeste in continuare
Publicitate
Publicitate

Cele mai noi articole

Uncategorizedacum 2 zile

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Afaceriacum 3 zile

Piața Imobiliară din România: Probleme Recurente, Percepții Publice și Direcții de Profesionalizare (2024–2025)

Deși sectorul imobiliar rămâne un motor semnificativ pentru economie, discuția publică din 2024–2025 readuce în prim-plan teme recurente, esențiale pentru...

Administrațieacum 3 zile

Primăria Constanța – PUZ-ul Delfin Park mai face un pas înainte

Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului a dezbătut și analizat PUZ-ul Delfin Park   Planul Urbanistic Zonal (PUZ) propus pentru...

În Vizoracum 3 zile

Nicușor Dan a prins gustul puterii. După doar câteva luni în funcție, deja visează la al doilea mandat

Deși este în funcție de doar câteva luni, Nicușor Dan pare să fi prins gustul puterii. Șeful statului a recunoscut...

Editorialacum 3 zile

An negru pentru apicultori: producția de miere, zero. Stupii supraviețuiesc doar cu zahăr

Producţia de miere la nivelul judeţului Gorj a fost zero la toate sortimentele în 2025, an descris de apicultori ca fiind unul dezastruos, un...

Evenimentacum 3 zile

Ethan Hawke revine în top cu un nou film de groază. „Black Phone 2”, lider în box-office-ul nord-american

.Filmul de groază „Black Phone 2”, cu Ethan Hawke în rol principal, a urcat direct pe primul loc în box-office-ul...

Evenimentacum 3 zile

SRI avertizează asupra unei campanii coordonate de dezinformare legate de explozia din Rahova

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a transmis, luni, că știrile false apărute în mediul online, care au ca subiect explozia...

Evenimentacum 3 zile

Șoferii fără permis sau sub influența alcoolului și drogurilor nu vor mai putea primi pedepse cu suspendare

Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care modifică Codul penal și completează Legea Anastasia, eliminând posibilitatea suspendării executării pedepsei...

Administrațieacum 3 zile

Bolojan: Reforma pensiilor magistraţilor rămâne un obiectiv ferm pentru Guvern. Nicăieri în lume nu se iese la pensie la 48-50 de ani

Reforma pensiilor magistraţilor rămâne un obiectiv „ferm” pentru Guvern, asumat de întreaga coaliţie, a declarat aseară prim-ministrul Ilie Bolojan. „Am...

Evenimentacum 3 zile

Beijingul, între creștere economică și criză de încredere: cum răspunde China presiunilor interne și externe

Economia Chinei a crescut cu 4,8% în trimestrul al treilea faţă de anul precedent, potrivit datelor oficiale publicate luni, o...

TOP ARTICOLE INCISIV