Connect with us

Eveniment

ANAF îi cere în instanţă fostului preşedinte Klaus Iohannis să plătească despăgubirile pentru lipsa de folosinţă a cotei de jumătate dintr-un imobil din centrul Sibiului. ANAF cere şi instituirea sechestrului pe bunurile acestuia

Publicat

pe

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anunţă că a înregistrat, în numele Statului român, la Tribunalul Sibiu, o acţiune prin care solicită ca fostul preşedinte Klaus Iohannis să fie obligat să achite despăgubirile pentru lipsa de folosinţă a cotei de jumătate dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Fiscul a mai cerut instanţei instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestuia şi a familiei sale, pentru a se garanta recuperarea sumelor cuvenite Statului, în condiţiile în care pârâţii au refuzat să plătească de bunăvoie.

„Statul Român, prin DGRFP Braşov, a înregistrat la instanţa competentă o acţiune prin care solicită obligarea unui fost preşedinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Acţiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care ANAF le-a întreprins pentru recunoaşterea dreptului de proprietate a Statului şi recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosinţă a acestui imobil”, se arată într-un comunicat de presă al ANAF.

Potrivit sursei citate, având în vedere că „pârâţii au refuzat plata voluntară”, în cadrul acţiunii s-a solicitat instanţei şi „instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite Statului”.

„Asigurăm opinia publică de faptul că vor fi întreprinse cu celeritate toate măsurile legale în vederea apărării tuturor intereselor Statului Român”, se mai arată în comunciatul citat.

La începutul lunii octombrie, ANAF anunţa că a preluat, în condiţiile legii, cota de o jumătate din imobilul din Sibiu deţinut de Klaus Iohannis până în 2015. ”Foştii proprietari şi-au exprimat acordul cu privire la accesul AJFP Sibiu în spaţiu, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus ANAF în situaţia de a prelua bunul prin schimbarea yalei”, explica ANAF. 

ANAF preciza că imobilul deţinut, până în 2015, de fostul preşedinte Klaus Iohannisa fost preluat în baza unei moşteniri vacante „culese” de statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate

”Procedura de preluare a fost gestionată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Sibiu, sub coordonarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov. În urma corespondenţei purtate cu foştii proprietari şi în conformitate cu atribuţiile prevăzute de lege pentru organul de valorificare, instituţia a procedat la intrarea în imobil, în calitatea Statului român de coproprietar. Subliniem că foştii proprietari şi-au exprimat acordul cu privire la accesul A.J.F.P. Sibiu în spaţiul respectiv, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus ANAF în situaţia de a prelua bunul prin schimbarea yalei uşii de la intrare”, preciza instituţia.

ANAF mai spunea că are obligaţia de a administra şi valorifica bunurile care intră în patrimoniul statului.

Fiscul a executat silit casa din Sibiu a fostului preşedinte Klaus Iohannis, la câteva săptămâni după ce soţii Iohannis au fost notificaţi de ANAF să elibereze imobilul, să predea cheile şi să plătească un milion de euro.

Autorităţile fiscale au considerat că fostul preşedinte refuză să predea casa, după ce acesta nu a dat curs notificărilor prin care i se cerea să cedeze cheile.

Fostul preşedinte trebuie să mai achite aproximativ un milion de euro către ANAF, sumă reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă în perioada 1999 – 2015 (plus dobânzi şi penalităţi). În această perioadă, casa lui Iohannis a fost închiriată către o bancă.

În 17 ianuarie, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov venea cu precizări, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat motivarea deciziei în urma căreia imobilul din Str. Gheorghe Magheru din Sibiu – altul decât cel executat silit în prezent – intra în proprietatea statului român.

Decizia nu era atunci suficientă ca ANAF să treacă la recuperarea prejudiciilor, întrucât Statul trebuia să devină proprietar recunoscut de lege şi în cazul spaţiului comercial din strada Nicolae Bălcescu din Sibiu (executat în prezent), care a avut iniţial aceiaşi proprietari ca şi cel din strada Gheorghe Magheru – ambele fiind naţionalizate în anii 60.

Potrivit istoricului moştenirii reconstituit de riseproject.ro şi Centrul de Investigaţii Media (CIM), ambele imobile au aparţinut soţilor Eliseu şi Maria Ghenea (fostă Baştea). Imobilele au fost naţionalizate în anii ’60 de regimul comunist.

După Revoluţie, în anii ’90, apare un prezumtiv moştenitor, Ioan Baştea, un strănepot al Mariei Ghenea (fostă Baştea). În 1999, acesta obţine o hotărâre judecătorească prin care se revocă naţionalizarea dispusă de statul comunist în anii ’60.

”La 1 iunie 1999, soţii Iohannis merg la notarul Radu Gabriel Bucşă. Klaus Iohannis, pe atunci inspector la Inspectoratul şcolar Sibiu, avea în buzunar o procură de reprezentare a lui Ioan Baştea”, notează jurnaliştii riseproject.ro într-o investigaţie de presă din 2015.

Prin succesiunea perfectată de notar, Ioan Baştea devine proprietarul imobilului din Nicolae Bălcescu 29, iar acelaşi Ioan Baştea, de data asta împreună cu Georgeta Lăzurcă şi fiica acesteia, Carmen Iohannis, soţia actualului preşedinte, devin proprietari ai imobilului din Gheorghe Magheru 35.

În aceeaşi zi, Ioan Baştea vinde, cu doar 3.200 de dolari, jumătate din imobilul din Nicolae Bălcescu către soţii Klaus şi Carmen Iohannis.

”Aşa ajunge familia Iohannis proprietar pe jumătate din spaţiul comercial care, în următorii 17 ani, i-a adus aproape 1,3 milioane de lei, în jur de 260.000 de euro, la cursul actual”, scriau jurnaliştii de la riseproject.ro.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa contact@incisivdeconstanta.ro.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Primarul Capitalei anunţă că blocul Patria de pe Magheru intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare”: „Un «jmecher» vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!” – FOTO

Publicat

pe

De

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă, duminică seară, că blocul Patria de pe Bulevardul Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare” „Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!. Terenul a aparţinut blocului de lângă”, afirmă edilul.

Reprezentanţii Primăriei Bucureşti informează că blocul Patria de pe Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, va intra în consolidare, atât clădirea, cât şi cinematograful.

„Până atunci, primarul general Ciprian Ciucu a dat dispoziţie ca trotuarul/spaţiul verde din perimetru să fie redate pietonilor. De asemenea, terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la betonare”, precizează sursa citată.

„Mereu m-am întrebat cum peticul acela de pământ din faţă de la Cărtureşti, de lângă Patria, (FOTO) este în halul acesta de ani de zile. În buricul târgului. Şi am aflat: este teren privat! Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument! Terenul a aparţinut blocului de lângă”, explică primarul general, cirpain Ciucu, pe pagina sa de socializare.

Edilul adaugă că a aflat de la directorul ALPAB că „la un moment dat” a intrat cu muncitorii şi a curăţat terenul.

„«Jmecherul» i-a făcut plângeri penale pentru violare de proprietate. Iar arhitectul şef mi-a spus că acesta a depus de vreo zece ori cerere să i se emită certificat de urbanism: vrea şi el să construiască un bloculeţ. Acolo, în faţa clădirii-monument! Trebuie să reparăm mizeriile trecutului”, afirmă Ciucu. 

Primarul general mai spune că edilul Sectorului 1, George Cristian Tuţă, i-a promis că se ocupă să exproprieze terenul, împreună cu restaurantul din incinta Cinema Patria.

„Blocul şi cinematograful vor intra în programul de consolidare. Până atunci, am scos maşinile de acolo şi de pe trotuar. Vor curge amenzile. Si pentru modul în care se prezintă terenul. Este incredibil cum a fost oraşul nostru prădat”, a conchis edilul Capitalei.

În octombrie 2024,  fostul primar al Capitalei Nicuşor Dan anunţa că blocul ARO-Patria va fi consolidat cu fonduri naţionale nerambursabile. El spunea că aceasta este o clădire emblematică pentru arhitectura modernă din perioada interbelică şi pentru soluţia structurală a sălii de cinematograf, Cinema Patria, revoluţionară pentru acea dată şi amintea că a fost prima clădire modernistă din Capitală, fiind proiectată de arhitectul Horia Creangă.

viewscnt

Citeste in continuare

Eveniment

Eredivisie: PSV a cedat la Velsen-Zuid, 1-3 cu Telstar

Publicat

pe

De

Echipa olandeză PSV Eindhoven, cu Dennis Man titular, a pierdut duminică, în deplasare, scor 1-3, cu formaţia Telstar, în etapa a 28-a din Eredivisie.

Prima repriză s-a încheiat cu un gol târziu al celor de la Telstar, marcat de Brouwer, în al treilea minut de prelungire. Dennis Man a fost înlocuit la pauză de managerul Peter Bosz, iar Kiliann Sildilia a egalat în minutul 47, în contul lui PSV. Gazdele au revenit la conducere, în minutul 66, prin Sem van Duijn, pentru ca Tejan să marcheze în minutul 74, pentru rezultat final Telstar – PSV Eindhoven 3-1.

PSV este lider cu 69 de puncte, după 28 de etape, având 15 puncte avans faţă de echipa de pe locul secund, Feyenoord. Telstar e a 14-a, cu 27 de puncte.

Citeste in continuare

Eveniment

ATENȚIE! Mesaj RO-Alert pentru nordul judeţului Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian/ Forţele Aeriene Române au detectat o ţintă în apropierea spaţiului aerian românesc

Publicat

pe

De

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, duminică seară, pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea. Aceştia sunt avertizaţi că există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian deoarece forţele Aeriene Române au detectat ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc.

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, duminică seară, pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea. Aceştia sunt avertizaţi că există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian deoarece forţele Aeriene Române au detectat ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc. 

”În urmă cu câteva minute IGSU a emis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea prin care informează locuitorii despre faptul ca este posibil să cadă obiecte din spaţiul aerian după ce SMFA a detectat un grup de ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea. 

Oamenii sunt sfătuiţi să se adăpostească în beciuri sau în clădiri de protecţie civilă.

Durata estimată a alertei este de 90 de minute.

Potrivit ISU Tulcea, până în acest moment nu au fost apeluri recepţionate în dispeceratul inspectoratului tulcean.

Citeste in continuare
Publicitate
Publicitate

Cele mai noi articole

acum 14 ore

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Uncategorizedacum 2 zile

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorizedacum 3 zile

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

Uncategorizedacum 3 zile

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile și experiențele construite în timp

București, 21 aprilie 2026 – Continental Hotels, unul dintre principalele lanțuri hoteliere din România, marchează 35 de ani de activitate...

Uncategorizedacum 4 zile

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către: Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu Stimate...

Afaceriacum 4 zile

Startul sezonului în solarii: de ce luna aprilie face diferența între un an bun și unul pierdut

În fiecare primăvară, luna aprilie aduce același tip de presiune pentru fermierii și micii producători din România: decizia de a...

Afaceriacum 4 zile

CONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL

În contextul unor fenomene meteorologice extreme din ce în ce mai frecvente, construcțiile sustenabile devin treptat o temă centrală pentru...

Afaceriacum 4 zile

Românii încep să calculeze corect: locuința „verde” nu mai e un moft, ci o investiție care se plătește singură

Interesul pentru locuințe eficiente energetic crește vizibil, dar decizia finală rămâne blocată de percepția costului inițial. Datele indică, însă, o...

Afaceriacum 4 zile

The List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor

Piața rezidențială din România traversează un început de an marcat de o schimbare vizibilă de comportament din partea clienților, în...

Uncategorizedacum 5 zile

HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026

București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai...

TOP ARTICOLE INCISIV