Connect with us

Administrație

„ISTERIA uleiului”, explicată de ministrul Adrian Chesnoiu: România deține suficiente stocuri. Limitarea vânzării la 3 baxuri, pentru a preveni specula

INCISIV

Publicat

pe

 

România deţine suficiente stocuri de ulei până la noua recoltă de floarea soarelui, astfel încât să nu apară niciun fel de dezechilibru, a anunţat, sâmbătă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la Hunedoara. Adrian Chesnoiu a făcut aceste precizări după ce românii au început să ia cu asalt magazinele și să își facă stocuri de teama unei crize alimentare în urma războiului din Ucraina, realitatea.net

„Am văzut că s-a iscat iar o mare isterie legată de faptul că România nu ar avea stocuri de ulei şi toată lumea a dat buluc în magazine să cumpere ulei. Profit de această ocazie să le spun tuturor românilor că avem stocuri de ulei până la noua recoltă – nici măcar nu a fost însămânţată floarea soarelui – dar avem stocuri de ulei, astfel încât să nu apară niciun fel de dezechilibru. Îi rog pe toţi românii să înţeleagă că tot ceea le transmitem pe căile oficiale se bazează pe date reale. Noi, la Ministerul Agriculturii, monitorizăm evoluţia stocurilor în fiecare dimineaţă. Avem o celulă de analiză, de criză, la Ministerul Agriculturii şi tocmai asta facem: verificăm stocurile de cereale şi de alimente şi în cazul acesta de ulei. Pe lângă faptul că se află în depozite suficiente cantităţi de ulei pentru a nu crea dezechilibre, avem şi stocuri de floarea soarelui la fabricile producătoare de ulei din ţara noastră şi, slavă Domnului, avem fabrici producătoare de ulei, nu depindem de importuri majore în această privinţă”, a declarat, la Hunedoara, Adrian Chesnoiu.

Ministrul Agriculturii a explicat că unele mesaje ce au apărut în unele magazine de limitare ale vânzării la ulei la cel mult 3 baxuri au fost date pentru a preveni specula.

„Le transmit încă o dată pe această cale să nu intre în isteria care s-a creat atunci când s-a anunţat că preţul la combustibil va exploda, să înceapă acum să cumpere cantităţi mari de ulei mai mult decât le e necesar. Dacă au văzut în anumite magazine afişe, anunţuri că se limitează distribuţia de ulei sau utilizarea de ulei la maximum trei baxuri, acestea au fost făcute tocmai în încercarea de a transmite un mesaj foarte clar ca cineva să nu speculeze, să creeze panică şi isterie în rândul populaţiei. Multe televiziuni au anticipat că următorul scenariu de isterie publică va fi cel al uleiului de floarea soarelui”, a transmis şeful MADR, potrivit agerpres.ro.

Administrație

Procesul apart-hotelului Ioanei Șufană de pe Promenada Năvodari, repus pe rol

Publicat

pe

De

Procesul apart-hotelului Ioanei Șufană de pe Promenada Năvodari, repus pe rol

Tribunalul Constanța a stabilit un nou termen în dosarul care vizează apart-hotelul de pe Promenada Năvodari, construit de societățile administrate de Ioana Șufană. Judecata va continua pe 27 noiembrie 2026, de la ora 10.00, după ce o cerere de repunere pe rol a fost formulată în cauză.

Procesul fusese suspendat pe 28 noiembrie 2025, la cererea Primarului Orașului Năvodari, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 9139/118/2024, care viza regimul construcțiilor din Mamaia Nord. Acel dosar a fost ulterior strămutat la Curtea de Apel București, iar după închiderea sa definitivă, judecata de la Tribunalul Constanța poate fi reluată.

Litigiul, înregistrat sub numărul 5505/118/2024, a fost deschis la finele verii 2024 de prefectul județului Constanța. Acesta a acționat în instanță Primarul Orașului Năvodari, Inspectoratul Județean în Construcții, precum și firmele De Toate în Construcții SRL, IO Star Development Sun SRL și Alexio Star Development Sun SRL. Prefectul solicită anularea Certificatului de urbanism nr. 456 din 22 aprilie 2021 și a Autorizației de construire nr. 581 din 14 decembrie 2021, ambele emise de Primăria Năvodari.

Documentele atacate au permis schimbarea destinației investiției din ansamblu de locuințe colective în apart-hotel, modificarea fațadelor, recompartimentări interioare și supraetajarea imobilului cu 20%, conform Legii nr. 50/1991. În martie 2025, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal au declarat inadmisibilă cererea de anulare a certificatului de urbanism, însă litigiul continuă pe capătul privind autorizația de construire.

Potrivit datelor consultate pe 12 august 2026 pe platforma listafirme.ro, Ioana Șufană figurează în prezent ca administrator al celor trei companii, nu ca asociat majoritar, poziție pe care o deținea până în toamna anului 2024. Firmele au sediul social în Năvodari, pe strada Promenada Năvodari, nr. 93A, și activează în domeniul construcțiilor de clădiri rezidențiale și nerezidențiale.

Datele financiare pentru 2025 arată că De Toate în Construcții SRL a înregistrat un profit de 488.674 de lei și datorii de peste 16,5 milioane de lei, în timp ce Alexio Star Development Sun SRL a acumulat pierderi de 325.270 de lei și datorii de peste 31 de milioane de lei. Hotărârea Tribunalului Constanța va putea fi atacată ulterior la Curtea de Apel.

Citeste in continuare

Administrație

Spitalul de Cardiologie și Oncologie din Constanța, depus pentru finanțare prin PINUS

Publicat

pe

De

Spitalul de Cardiologie și Oncologie din Constanța, depus pentru finanțare prin PINUS

Proiectul Spitalului de Cardiologie și Oncologie din Constanța capătă o nouă șansă după ce, în septembrie 2025, Ministerul Sănătății a retras finanțarea europeană prin PNRR. Primăria Constanța a depus dosarul pe Programul Național de Infrastructură Spitalicească Nouă (PINUS), în speranța că lucrările vor putea fi demarate.

Contractul de execuție fusese atribuit în august 2025 societății Bog’Art, împreună cu subcontractanții Igna Instal și Conrad Consinstal SRL, pentru suma de 219.585.069,29 lei. Valoarea totală estimată a investiției se ridică la 246.728.233,54 lei. Retragerea finanțării PNRR a blocat șantierul înainte ca prima lopată să fie înfiptă în pământ.

Viitoarea policlinică municipală va fi construită pe Bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Dacia Service, pe un teren de 32.605 de metri pătrați. Clădirea va fi compusă din opt corpuri cu regimul de înălțime P+M+5E, o suprafață construită de 4.685,50 metri pătrați și una desfășurată de 22.105,79 metri pătrați.

Spitalul va acoperi o gamă largă de specialități medicale, distribuite pe șase niveluri. Parterul va găzdui farmacia, laboratorul de analize și anatomia patologică, în timp ce mezaninul va fi dedicat investigațiilor RMN, CT, PET-CT, SPECT-CT și radioterapiei, cu două buncăre, plus o zonă de terapie intensivă.

Etajele superioare vor include un ambulatoriu cu cabinete de cardiologie, oncologie, chirurgie, neurologie și alte specialități, alături de o secție de spitalizare de zi cu 29 de paturi. Etajele 2 și 3 vor asigura spitalizare continuă pentru cardiologie, oncologie medicală și chirurgie generală, cu un total de 71 de paturi.

Etajul 4 va adăposti terapia intensivă cu 12 paturi și unitatea de transfuzii sangvine, iar etajul 5 va fi rezervat blocului operator, dotat cu trei săli de operații, saloane pre și postoperatorii și o secție de sterilizare. Constanța așteaptă acum decizia autorităților privind aprobarea finanțării prin PINUS.

Citeste in continuare

Administrație

Clădirea de pe Avram Iancu din Constanța devine centru sportiv, cu Răzvan Florea în spate

Publicat

pe

De

Clădirea de pe Avram Iancu din Constanța devine centru sportiv, cu Răzvan Florea în spate

Un imobil de pe strada Avram Iancu nr. 17 din centrul Constanței intră într-un amplu proces de transformare. Fațadele au fost deja finalizate, iar lucrările de renovare și reabilitare termică sunt în plină desfășurare. Proiectul aparține societății Sial Com 2000 SRL, controlată de fostul înotător de performanță Răzvan Florea și soția sa, Iulia-Oana Florea.

Potrivit panoului de șantier, autorizația de construire nr. 153 a fost emisă pe 18 februarie 2025, cu un termen de execuție de doi ani de la anunțarea lucrărilor. Intervenția vizează modificarea compartimentărilor interioare, realizarea unor ferestre în învelitoare și intervenții la planșeul etajului, cu păstrarea volumului existent și a funcțiunii actuale de depozit. Beneficiarul și proiectantul general sunt Masstudio SRL, iar execuția este asigurată de Mic & Sales RL.

Dincolo de lucrările curente, documentele de urbanism indică o viziune mai ambițioasă. Sial Com 2000 SRL deține Certificatul de Urbanism nr. 298, valabil doi ani, în vederea elaborării unui Plan Urbanistic Zonal care să permită schimbarea destinației clădirii din depozit în centru sportiv integrat. Arhitectura proiectului de reconversie este asigurată de Stebingar Arhitect Studio.

Intenția de transformare a imobilului nu este nouă. Încă din mai 2020, Primăria Constanța emisese Certificatul de Urbanism nr. 1641 pentru același scop, prevăzând pe lângă schimbarea destinației și realizarea unui subsol, a unei supante, supraetajarea până la P+4 etaje și amenajarea unei terase verzi circulabile. Clădirea datează de la începutul secolului XX și a funcționat inițial ca depozit.

Reprezentanții Stebingar Arhitect Studio au explicat filosofia din spatele proiectului: „Am ales să nu demolăm, ci să transformăm. Să nu ștergem trecutul, ci să îl integrăm într-o viziune contemporană, sustenabilă și relevantă pentru orașul de astăzi. Intervenția noastră propune o reinterpretare a spațiului industrial într-un loc viu, deschis, adaptat nevoilor actuale, poate chiar un exemplu de regenerare urbană care pune accent pe eficiența energetică, reutilizare și valoare pe termen lung.”

Răzvan Florea este primul înotător român care a cucerit o medalie olimpică la masculin și a fost consilier local PSD. Pe strada Avram Iancu nr. 21, în imediata vecinătate a imobilului în renovare, funcționează deja „Atena Swim Center”, primul bazin privat de înot din Constanța, deschis de Florea în 2013.

Citeste in continuare
Publicitate
Publicitate

Cele mai noi articole

acum 3 ore

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei...

Afaceriacum 2 zile

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Uncategorizedacum 2 zile

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

acum 2 zile

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea...

Uncategorizedacum 2 zile

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în...

Robinet care picură și rezervor WC care curge: diagnostic și reparație în 30 de minute Robinet care picură și rezervor WC care curge: diagnostic și reparație în 30 de minute
Uncategorizedacum 3 zile

Robinet care picură și rezervor WC care curge: diagnostic și reparație în 30 de minute

Cât apă și cât bani pierzi, de fapt, printr-o scurgere „mică” Un robinet care lasă să treacă o picătură pe...

Uncategorizedacum 3 zile

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

acum 3 zile

Canale online și Decizia CNA nr. 116/2026: criteriile pentru obligația de notificare

Un canal poate avea obligația de notificare numai dacă îndeplinește cumulativ criteriile și condițiile stabilite prin Decizia CNA nr. 116/2026....

Uncategorizedacum 3 zile

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

acum 4 zile

Uniunea Societăților de Expediții din România solicită intervenția urgentă a autorităților române și europene pentru evitarea blocării frontierelor UE – Balcanii de Vest din 14 septembrie 2026

Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) solicită autorităților române și instituțiilor europene să se implice de urgență în identificarea...

TOP ARTICOLE INCISIV