Connect with us

Eveniment

Nava-școală „Mircea”, primul marș de instrucție din acest an

INCISIV

Publicat

pe

Nava-școală „Mircea”, va pleca joi, 24 martie 2022, din portul militar Constanța, în primul marș de instrucție din anul acesta. La bordul velierului, se vor instrui 94 de elevi din anul I de la Școala  Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ioan Murgescu”.

Pe timpul marșului, sunt planificate escale în porturile Souda din Grecia, Sète din Franța, Castellón din Spania, Napoli din Italia și Istanbul din Turcia, urmând să revină la Constanța la data de 17 mai, chiar în ziua în care nava marchează 83 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române, transmit Forțele Navale.

În perioada 12-18 aprilie, velierul va participa la Festivalul Maritim Internațional „Escala de la Sète”, onorând astfel invitația adresată Forțelor Navale Române de către șeful Statului Major al Marinei Franceze, Amiralul Pierre Vandier, iar în perioada 21-25 aprilie, nava românească va lua parte la Festivalul Maritim Internațional „Escala a Castelló”, organizat de municipalitatea orașului Castellón din Spania. În aceeași perioadă, echipajul navei-școală „Mircea” va sărbători Sfintele Paști alături de cea mai numeroasă comunitate de români din Spania, cea din Castellón.

Potrivit Forțelor Navale pe durata marșului desfășurat în Marea Mediterană, viitorii maiștri militari de marină își vor completa cunoștințele teoretice și își vor însuși noi deprinderi practice de navigație cu vele și cu motor, de urcare în arboradă, de utilizare a mijloacelor de semnalizare, precum și tehnici de asigurare a vitalitatății navei.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Întreruperi de curent în Constanța și alte zece localități din județ săptămâna aceasta

Publicat

pe

De

Întreruperi de curent în Constanța și alte zece localități din județ săptămâna aceasta

Rețele Electrice a anunțat un program extins de sistări ale curentului electric care vizează mai multe localități din județul Constanța în această săptămână. Printre localitățile afectate se numără Constanța, Mangalia, Năvodari, Hârșova, Murfatlar, Limanu, Băneasa, Cumpăna, Corbu, Istria și Târgușor.

În municipiul Constanța, lucrările afectează mai multe zone rezidențiale și comerciale. Printre străzile vizate se află Veterani, Liniștei, Spicului, Plopilor, Nicolae Târcă, Rozelor, Casariei, Pinilor, Amurgului, Tabiei, Rasim, Revoluției, Lunei, Câmpului, Venus, Minervei, Ștefan cel Mare și Plantelor.

Blocurile PA1–PA8 de pe strada Pescarilor, inclusiv spațiile comerciale de la parterul blocurilor PA7 și PA8, vor rămâne fără curent. Sediul Antena 1 Constanța, amplasat în blocul PA7, este și el inclus în program. Tot pe strada Oleg Danovschi, blocurile BM3 și BM4, alături de Punctul de Termoficare SA de pe strada Pescarilor, figurează pe lista sistărilor.

Zona Faleza Nord este și ea afectată, cu întreruperi pe străzile Unirii, Petru Vulcan, Timișana, Dobrogei, Ion Rațiu și Făgetului. Instituții precum Universitatea Spiru Haret, Școala Postliceală Henri Coandă, Facultatea de Construcții a Universității Ovidius, Școala Gimnazială nr. 43 Ferdinand și Căminul Militar al Garnizoanei MApN se regăsesc printre obiectivele afectate.

Zona Plaja Modern nu este nici ea ocolită: Restaurant Bistro Esplanada de pe strada Mircea cel Bătrân și mai multe baruri de plajă — Terasa Vraja Mării, Restaurant Ana Modern, bar Playa Nativo, bar Charm Beach, bar Modern Beach, bar Anchor Beach și postul Salvamar — vor fi lipsite temporar de energie electrică. De asemenea, Direcția pentru Agricultură Constanța, Oficiul Poștal Constanța 1 și Biserica Sfântul Nicolae Vechi sunt incluse în program.

Zona Sumerland este și ea afectată, cu Hotel Summerland Nuba Studios și Hotel GH Summerland Mamaia pe lista sistărilor, alături de Ansamblul Vile Nord Lac. Rețele Electrice recomandă locuitorilor și agenților economici din zonele menționate să se pregătească din timp pentru perioadele fără curent și să urmărească comunicările oficiale pentru detalii privind intervalele orare exacte.

Citeste in continuare

Eveniment

505 candidați constănțeni la a doua sesiune de Bacalaureat: start fără incidente

Publicat

pe

De

505 candidați constănțeni la a doua sesiune de Bacalaureat

Prima probă scrisă a celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului a avut loc luni, 10 august 2026, în județul Constanța. Cei 505 candidați înscriși au susținut examenul la disciplina limba și literatura română, în trei centre de examinare organizate la nivel județean.

Dintre cei 505 candidați înscriși, 444 s-au prezentat la examen, în timp ce 61 au absentat. Proba s-a desfășurat în condiții normale, cu respectarea metodologiei și a procedurilor specifice examenului național de bacalaureat, fără niciun incident semnalat.

Nu au fost înregistrate cazuri de eliminare a candidaților și nici tentative de fraudă în niciunul dintre cele trei centre de examinare din județ. Condițiile necesare desfășurării corespunzătoare a probei au fost asigurate pe tot parcursul zilei.

Sesiunea continuă marți cu proba obligatorie a profilului, respectiv proba E.c, care include istorie sau matematică, în funcție de specializarea fiecărui candidat. Calendarul examenului urmează să se deruleze conform planificării stabilite de autoritățile din educație.

Inspectorul școlar general al județului Constanța, Claudia Portase, a transmis mulțumiri cadrelor didactice și personalului implicat în organizarea examenului: „Adresăm tuturor candidaților care susțin în continuare probele examenului mult succes, încredere și putere de concentrare pentru a obține rezultatele dorite.”

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a subliniat responsabilitatea și profesionalismul demonstrate de toți cei implicați în gestionarea acestei etape importante. Sesiunea a doua a Bacalaureatului reprezintă o nouă șansă pentru absolvenții care nu au promovat sau nu s-au prezentat în prima sesiune.

Citeste in continuare

Eveniment

România, 43 de medalii la Mondialul de Ju-Jitsu din Abu Dhabi

Publicat

pe

De

România, 43 de medalii la Mondialul de Ju-Jitsu din Abu Dhabi

Delegația României a încheiat Campionatul Mondial de Ju-Jitsu 2026 de la Abu Dhabi cu un bilanț excepțional: 43 de medalii, dintre care 15 de aur, 15 de argint și 13 de bronz. Competiția s-a desfășurat între 1 și 9 august la Mubadala Arena și a reunit peste 1.500 de sportivi din întreaga lume.

România a participat cu 42 de sportivi legitimați la nouă cluburi, dintre care 36 au concurat la Campionatul Mondial propriu-zis, iar șase la JJIF World Cup U14. Delegația a inclus sportivi și antrenori de la CS Marina Constanța, printre care Dan Ungureanu și Laurențiu Avram, alături de reprezentanți ai cluburilor CS Dinamo București, ACS Invictus, ACS Shi Tei Do Ko și ACS Budo Seishin.

La categoria Masters, România a obținut cinci medalii. Ionuț Costin Dobre a cucerit titlul mondial la Masters 2 Fighting (-77 kg), iar Radu Cătălin Carabelea, Bogdan Nicolae Mazilu și Remus Corbei au urcat pe locul secund. La JJIF World Cup U14, tinerii sportivi au adus trei medalii de aur și una de bronz, România clasându-se pe primul loc în ierarhia Fighting și pe locul trei în clasamentul general pe națiuni.

Cea mai bogată recoltă a venit de la Campionatul Mondial Youth și Adults: 33 de medalii, distribuite egal între aur, argint și bronz, în probele de Fighting System, Jiu-Jitsu Gi, Jiu-Jitsu No-Gi, Duo și Show. La seniori, Adrian Alexandru a obținut bronzul la Fighting -77 kg, iar Ștefan Avram și Mihai Nicușor Antonio Velicicu s-au clasat în Top 8 mondial.

România a urcat pe podium la toate categoriile de vârstă și a câștigat trofeul Best Fighting Team – Youth, locul I în clasamentul general U18 și locul III la U16. Aceste rezultate confirmă dezvoltarea echilibrată a ju-jitsu-ului românesc la nivel de club și lot național. Trei arbitri români — Ioana Peiculeasa, Răzvan Iacob și Ioana Grosu — au oficiat în cadrul competiției, semn al recunoașterii internaționale a arbitrajului românesc.

Petre Bulmagă, președintele Federației Române de Arte Marțiale, a subliniat că performanțele de la Abu Dhabi sunt meritul întregii echipe: „Rezultatele obținute de sportivii noștri la toate categoriile de vârstă, precum și clasamentele și trofeele obținute în competiția pe națiuni sunt meritul unei întregi echipe: sportivi, antrenori, cluburi și colaboratori. Aceste performanțe ne motivează să continuăm investiția în dezvoltarea Ju-Jitsu-ului românesc și în susținerea noilor generații de sportivi.”

Citeste in continuare
Publicitate
Publicitate

Cele mai noi articole

Chițac vs. Ovanesian: procesul ajunge la Curtea de Apel Constanța pe 12 octombrie 2026 Chițac vs. Ovanesian: procesul ajunge la Curtea de Apel Constanța pe 12 octombrie 2026
Politică localăacum 55 de minute

Chițac vs. Ovanesian: procesul ajunge la Curtea de Apel Constanța pe 12 octombrie 2026

Primarul Constanței, Vergil Chițac, și fostul city manager al orașului, Felicia Ovanesian, se vor întâlni în fața judecătorilor Curții de...

Dosar DNA Cernavodă: Laura Cocor contestă la Curtea de Apel Constanța trimiterea în judecată Dosar DNA Cernavodă: Laura Cocor contestă la Curtea de Apel Constanța trimiterea în judecată
Administrațieacum o oră

Dosar DNA Cernavodă: Laura Cocor contestă la Curtea de Apel Constanța trimiterea în judecată

Laura Iuliana Cocor, fosta șefă a Serviciului administrativ din cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă, a atacat la Curtea de Apel Constanța...

Portul Constanța instalează sisteme inteligente de cântărire la principalele porți de acces Portul Constanța instalează sisteme inteligente de cântărire la principalele porți de acces
Administrațieacum 2 ore

Portul Constanța instalează sisteme inteligente de cântărire la principalele porți de acces

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța derulează în prezent montarea unor sisteme moderne de cântărire dinamică – weight motion...

Șase candidați se bat mâine pe funcția de director financiar al Portului Constanța Șase candidați se bat mâine pe funcția de director financiar al Portului Constanța
Administrațieacum 3 ore

Șase candidați se bat mâine pe funcția de director financiar al Portului Constanța

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. închide mâine procedura de selecție pentru funcția de director financiar, prin proba interviului. Șase...

Patrulare pe Dunăre după suspiciuni de furt de la barjele scufundate lângă Izvoarele Patrulare pe Dunăre după suspiciuni de furt de la barjele scufundate lângă Izvoarele
Administrațieacum 4 ore

Patrulare pe Dunăre după suspiciuni de furt de la barjele scufundate lângă Izvoarele

Polițiștii constănțeni și cei de la Poliția de Frontieră au intensificat misiunile de supraveghere pe sectorul fluvial din apropierea localității...

Lucrările de reabilitare la Colegiul Comercial Carol I din Constanța încep pe 24 august Lucrările de reabilitare la Colegiul Comercial Carol I din Constanța încep pe 24 august
Administrațieacum 8 ore

Lucrările de reabilitare la Colegiul Comercial Carol I din Constanța încep pe 24 august

Primăria Constanța a anunțat oficial demararea lucrărilor de consolidare și reabilitare la Colegiul Comercial Carol I, execuția urmând să înceapă...

31 de medici de familie lipsesc în Constanța 31 de medici de familie lipsesc în Constanța
Administrațieacum 9 ore

31 de medici de familie lipsesc în Constanța: CAS deschide o nouă sesiune de contractare

Casa de Asigurări de Sănătate Constanța a lansat a șasea sesiune de contractare din acest an pentru asistența medicală primară....

Cartierul Tomis II din Constanța rămâne fără apă săptămâna viitoare din cauza lucrărilor RAJA Cartierul Tomis II din Constanța rămâne fără apă săptămâna viitoare din cauza lucrărilor RAJA
Administrațieacum 11 ore

Cartierul Tomis II din Constanța rămâne fără apă săptămâna viitoare din cauza lucrărilor RAJA

Locuitorii din cartierul Tomis II al municipiului Constanța vor rămâne fără apă potabilă săptămâna viitoare. RAJA desfășoară lucrări de reabilitare...

Socialacum 13 ore

DRDP Timişoara: Stadiul fizic pe Varianta de Ocolire Timişoara Vest, ultimul sector necesar pentru completarea centurii municipiului, a ajuns la 13% / VO are o lungime de 14 km şi 2 benzi pe fiecare sens

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara anunţă că stadiul fizic pe Varianta de Ocolire (VO) Timişoara Vest, ultimul...

Socialacum 13 ore

Reuters: Ucraina ia în considerare transportul cerealelor pe calea ferată, prin Moldova, până la Constanţa

Ucraina ia în considerare să-şi transporte cerealele pe calea ferată, prin Moldova, ca o opţiune de export mai sigură decât...

TOP ARTICOLE INCISIV