Connect with us

Editorial

Stelian Ion, USR – după avizul critic al Comisiei de la Veneţia: ”Se compromite un interes major al României”

Publicat

pe

Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit TV, despre avizul Comisiei de la Veneţia privind lege desfiinţării Secţiei Speciale de investigare a magistraţilor, că din păcate, ne îndepărtăm tot mai mult de ridicarea MCV. El a precizat că USR va propune un proiect de lege care să corecteze aceste aberaţii şi care să refacă competenţa DNA, amputată prin proiectul Predoiu, anunță news.ro.

”Comisia Europeană, în cadrul MCV, a spus clar că în cazul acestor proiecte trebuie să se ţină cont de avizul Comisiei de la Veneţia. Este clar pentru noi că această condiţie trebuie îndeplinită. Ne îndepărtăm tot mai mult de ridicarea MCV, deşi eram foarte aproape. (..) Se compromite un interes major al României”, a spus Stelian Ion.

În opinia sa, Comisia de la Venrţia este constituită din specialişti la nivel internaţional care spun tehnic ce nu este în regulă.

”A spus foarte clar, legea este foarte proastă, extrem de gravă, s-a greşit că nu s-a aşteptat avizul Comisiei, se respecta şi termenul din PNRR, până la finalul lunii martie şi se puteau face acele modificări”, a afirmat Stelian Ion.

Despre ce va face USR ăn continuare, deputatul USR a răspuns: ”Folosim absolut toate pârghiile de care dispunem, vom propune un proiect de lege care să corecteze aceste aberaţii şi care să refacă competenţa DNA, amputată prin proiectul Predoiu”, precizând că vor avea în continuare un dialog cu oficialităţile europene, pentru a vedea care este situaţia.

Fostul ministru al Justiţiei a ţinut să precizeze că vor veni legile justiţiei, la adoptare, şi acolo sunt 600 de articole care vizează toată justiţia, astfel că este important să nu se repete ce s-a întâmplat cu SIIJ.

Stelian Ion a arătat că atât SIIJ cât şi legile justiţiei sunt jalon în PNRR, şi este obligatoriu să le adoptăm, pentru că alfel nu primim banii.

Comisia de la Veneţia confirmă în avizul publicat luni ceea ce a susţinut USR în cadrul dezbaterilor din Parlament: SIIJ nu a fost desfiinţată, ci doar reorganizată, în timp ce au fost puternic ştirbite competenţele DNA şi DIICOT, a transmis USR.

Sursa citată mai spune că pentru toate aceste motive, dar şi pentru că a refuzat să aştepte avizul Comisiei de la Veneţia, ministrul Cătălin Predoiu trebuie să-şi prezinte demisia de urgenţă, iar, dacă nu o face, se impune demiterea lui.

Şeful statului a promulgat, săptămâna trecută, legea privind desfiinţarea SIIJ, la câteva zile după ce Curtea Constituţională a respins sesizările de neconstituţionalitate depuse, după adoptarea proiectului în Parlament, de către USR şi AUR.

USR a atacat la CCR proiectul care prevede desfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Magistraţilor, atrăgând atenţia că propunerea legislativă făcută de ministrul Justiţiei nu implică desfiinţarea SIIJ, ci o reinventare a acestei instituţii.

Sursa: Realitatea Din USR

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Editorial

Daniel Cîrnu, CEO Digital Politic®: „Comunicarea politică a intrat definitiv în era algoritmilor și a influenței digitale”

Publicat

pe

De

Marketingul politic din România trece printr-o transformare accelerată, iar una dintre vocile care analizează această schimbare este Daniel Cîrnu, CEO al agenției Digital Politic®, specialist cu peste 20 de ani de experiență în marketing digital și peste un deceniu dedicat comunicării politice.

Într-un interviu acordat publicației Careers & Business România, Daniel Cîrnu vorbește despre modul în care tehnologia, social media și inteligența artificială schimbă regulile jocului în politică și despre importanța construirii unei influențe reale în mediul online.

„Astăzi, percepția publică se formează online”

Potrivit lui Daniel Cîrnu, electoratul modern consumă informația într-un mod complet diferit față de acum câțiva ani. Dacă în trecut televiziunea domina comunicarea politică, astăzi presa online, Google și rețelele sociale influențează decisiv imaginea unui politician.

„Oamenii caută, verifică, compară și reacționează instant. În multe cazuri, prima impresie despre un politician se formează online, nu într-o dezbatere televizată”, explică acesta.

Specialistul consideră că reputația digitală a devenit un element strategic pentru orice persoană publică, iar lipsa unei strategii online coerente poate afecta rapid încrederea publicului.

AI-ul și automatizarea schimbă campaniile electorale

Interviul abordează și impactul inteligenței artificiale asupra industriei de marketing politic. Daniel Cîrnu explică faptul că AI-ul este deja utilizat pentru generarea de conținut, analiză de sentiment, optimizare SEO și monitorizarea în timp real a reacțiilor publice.

„Campaniile moderne se mișcă mult mai rapid decât înainte. Cine reușește să înțeleagă datele și să folosească inteligent tehnologia are un avantaj major”, afirmă CEO-ul Digital Politic®.

Acesta atrage însă atenția că tehnologia nu poate înlocui autenticitatea și strategia umană, mai ales într-un domeniu atât de sensibil precum comunicarea politică.

Experiență acumulată în campanii importante

De-a lungul carierei sale, Daniel Cîrnu a participat, în calitate de consultant, la numeroase campanii prezidențiale, parlamentare și locale, dezvoltând proiecte în zona de promovare digitală, publishing politic și management al reputației online.

Prin agenția Digital Politic®, acesta coordonează servicii integrate dedicate oamenilor politici și partidelor, de la monitorizare media și strategii digitale până la promovare online și creare de conținut.

În cadrul interviului sunt abordate și subiecte precum:

  • diferența dintre notorietate și influență;
  • greșelile frecvente făcute în campaniile politice;
  • importanța vitezei de reacție în online;
  • modul în care algoritmii influențează percepția publică;
  • viitorul marketingului politic în era AI.

Interviul complet poate fi citit aici:
👉 https://careers-business.com/daniel-cirnu-on-political-marketing-digital-strategy-and-building-online-influence/

Citeste in continuare

Editorial

PSD are loc asigurat în opoziție! AUR negociază în secret blatul cu Bolojan

Publicat

pe

Pe scena politică românească se joacă în aceste zile o piesă plină de cinism, departe de ochii alegătorilor. Surse politice convergente de la vârful principalelor partide confirmă o răsturnare de situație: Partidul Social Democrat (PSD) are deja locul asigurat în opoziție, în timp ce AUR, formațiunea care a capitalizat electoral urlând împotriva „sistemului”, negociază pe sub masă un blat de proporții cu premierul Ilie Bolojan.

Dacă în fața camerelor de filmat politicienii încă mimează lupte ideologice, în spatele ușilor închise se împart deja sferele de influență. Informațiile obținute pe surse arată că izolarea PSD-ului este o decizie deja luată, însă prețul acestei mutări este un compromis politic care aruncă în aer orice fărâmă de moralitate publică.

Izolarea social-democraților: PSD, condamnat la opoziție

Conform surselor din anturajul negocierilor, PSD a rămas fără nicio variantă viabilă deși visează să scape de Bolojan și USR. După ani în care au dominat guvernarea, social-democrații se văd acum împinși pe margine. Mai marii partidului au înțeles deja că zarurile au fost aruncate, iar pregătirile pentru o retragere strategică în opoziție au început.

Deși liderii PSD pozează încă în stăpânii jocului, realitatea matematicii parlamentare și a intereselor de culise i-a scos din ecuația puterii. Totuși, adevărata știre nu este căderea PSD, ci alianța toxică ce se naște pe cadavrul guvernării lor.

„Blatul” anului: AUR și pragmatismul cinic al lui Bolojan

Cea mai șocantă informație confirmată de sursele noastre este negocierea intensă dintre liderii AUR și Ilie Bolojan, văzut până acum ca polul de reformă și integritate din interiorul PNL.

AUR, partidul care a promis electoratului că va distruge „partidele tradiționale corupte”, stă acum la masă cu ele pentru a prinde o felie din tortul guvernării. Discursul anti-sistem se dovedește a fi fost doar praf în ochii propriilor alegători. În schimbul unor funcții cheie în Parlament și a protejării unor interese ce țin de buzunarul propriu al liderului Simion, cei din conducerea AUR sunt dispuși să asigure liniștea unei viitoare guvernări de dreapta.

Pentru a securiza o majoritate fără PSD, Bolojan pare dispus să legitimeze AUR, oferindu-le suveraniștilor o intrare pe ușa din spate a puterii.

Masca a căzut: Puterea bate ideologia

Negocierile dintre tabăra lui Bolojan și emisarii AUR se poartă departe de presă, în vile de protocol și birouri ferite de ochii publicului. Sursele indică un pact de neagresiune: AUR va reduce decibelii criticilor la adresa viitorului pol de putere, va asigura cvorum și voturi punctuale, iar în schimb va primi privilegii politice și acces la resurse.

Concluzia este una amară pentru alegătorul român: În timp ce PSD se pregătește să pozeze în victima sistemului din confortul opoziției, „salvatorii națiunii” de la AUR demonstrează că nu sunt cu nimic diferiți de politicienii pe care i-au înfierat. Cât despre mitul „tehnocratului nepătat” Ilie Bolojan, acesta se ofilește rapid la masa negocierilor obscure. Politica românească rămâne, în esență, un mare bazar în care votul cetățeanului este doar o monedă de schimb pentru „blaturile” de a doua zi.

Citeste in continuare

Editorial

O seară care mi-a rămas în suflet: experiența mea la restaurantul Allegria din Constanța

Publicat

pe

De

Uneori intri într-un restaurant din pură întâmplare. Alteori intri pentru că ai auzit lucruri bune despre el. În cazul meu, vizita la Allegria din Constanța a fost undeva între aceste două variante. Nu aveam așteptări spectaculoase, dar am plecat de acolo cu sentimentul că am descoperit un loc special, în care cu siguranță voi reveni.

Prima impresie – atmosfera care te liniștește

De cum am intrat, am simțit acel lucru pe care îl cauți la un restaurant bun: o atmosferă caldă și primitoare. Nu este un loc ostentativ, nu încearcă să impresioneze prin exagerări, ci prin echilibru. Lumina caldă, decorul elegant și modul în care este organizat spațiul îți dau imediat senzația că te afli într-un loc unde te poți relaxa.

Este genul de restaurant în care poți veni la o cină liniștită, la o întâlnire cu prietenii sau chiar la o discuție de afaceri fără să simți agitația din jur.

Mâncarea – momentul în care realizezi că ai făcut alegerea bună

Când a venit mâncarea, am înțeles de ce atât de mulți oameni recomandă acest loc. Preparatele nu sunt doar frumos prezentate, ci au acel gust autentic care îți arată că în bucătărie lucrează oameni care își respectă meseria.

Ingredientele sunt proaspete, aromele sunt bine echilibrate, iar porțiile sunt generoase fără a pierde din rafinament. Nu este vorba despre o bucătărie complicată sau artificial sofisticată, ci despre mâncare făcută cu grijă și cu respect pentru gust.

De multe ori pleci din restaurante elegante cu impresia că ai plătit mai mult pentru decor decât pentru mâncare. La Allegria am avut exact sentimentul opus: mâncarea a fost vedeta serii.

Serviciul – detaliul care face diferența

Un restaurant bun nu înseamnă doar preparate reușite. Înseamnă și oameni. Iar aici personalul face o treabă excelentă.

Ospătarii sunt atenți, politicoși și naturali. Nu au acea rigiditate artificială pe care o întâlnești uneori în restaurantele prea „pretențioase”, ci o atitudine relaxată și respectuoasă care te face să te simți binevenit.

Este genul de serviciu care nu atrage atenția prin gesturi spectaculoase, ci prin grija constantă pentru confortul clientului.

Un loc în care vrei să revii

La finalul serii mi-am dat seama că nu doar mâncarea mi-a plăcut. A fost experiența în ansamblu – atmosfera, gustul preparatelor, felul în care am fost primit și servit.

Într-un oraș ca Constanța, unde oferta gastronomică este foarte variată, nu este ușor să găsești un loc care să te facă să spui: „Aici vreau să revin.”

Pentru mine, Allegria este unul dintre acele locuri.

REZERVARI: https://www.restaurant-allegria.com TELEFON: +40775125263

Citeste in continuare
Publicitate
Publicitate

Cele mai noi articole

Sănătateacum 7 ore

Hüseyin Azman: „Pentru pacientul român, timpul de așteptare este la fel de determinant ca și costul”

Cererea în creștere pentru tratamente dentare în Europa antrenează piața globală de turism medical într-un nou val de expansiune. Începând...

Afaceriacum 15 ore

SEO pentru „semantic brand positioning”: cum ajung firmele să fie asociate automat cu un domeniu în Google și AI

În optimizarea modernă, unul dintre cele mai importante obiective nu mai este doar obținerea traficului, ci construirea unei asocieri clare...

Uncategorizedacum 3 zile

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Politică localăacum 3 zile

Cyprus Parliamentary Elections 2026: ELAM Gains Momentum Ahead of Historic Vote/Βουλευτικές Εκλογές Κύπρου 2026: Το ΕΛΑΜ πλησιάζει σε ιστορικό αποτέλεσμα

As Cyprus approaches the parliamentary elections scheduled for May 24, 2026, political analysts are closely watching the rise of ELAM...

Uncategorizedacum 3 zile

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing...

acum 4 zile

Banat, regiune gastronomică europeană, acum și la Berlin

Noua conexiune aeriană directă dintre Berlin și Timișoara, operată de Wizz Air, marchează un pas important în consolidarea legăturilor dintre...

În Județacum 4 zile

Firmă de mutări mobilă Arad pentru locuințe, apartamente și birouri

Mutarea într-o locuință nouă, într-un apartament sau într-un birou poate părea simplă la început, dar devine rapid o provocare atunci...

Uncategorizedacum 5 zile

Descoperă eleganța și funcționalitatea cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro

Dacă ești în căutarea unui smartwatch care îmbină performanța de top cu un design remarcabil, atunci HUAWEI WATCH FIT 5 Pro este...

Uncategorizedacum 5 zile

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Uncategorizedacum 6 zile

Samsung aduce experiența de vizionare la un nou nivel în România, alături de Antena 1

București – 19 mai 2026 – Samsung, lider global în tehnologie și brandul numărul 1 mondial pe piața televizoarelor timp de...

TOP ARTICOLE INCISIV