Administrație
Primăria Constanța organizează o dezbatere publică privind înființarea OMD

Primăria municipiului Constanța îi invită pe toţi cei interesaţi la dezbaterea publică privind Proiectul de act normativ: Proiect de hotărâre privind înființarea Asociației Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța.
Evenimentul va avea loc în data de 19.09.2022, ora 14:00, în sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ, aflat la adresa Bd. Tomis nr. 51.
Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța își propune ca scop elaborarea și implementarea strategiei de dezvoltare și marketing turistic al destinației, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în vederea dezvoltării și valorificării potențialului turistic, precum și al creșterii competitivității destinației turistice Mamaia-Constanța, prin coalizarea tuturor factorilor interesați. Acest deziderat poate fi atins prin asigurarea unui management turistic al destinațieiprofesionist, competitiv, coordonat, integrator, reprezentativ pentru toți stakeholderii, respectiv, prin inițierea unei structuri administrative cu scopul unic de a dezvolta și promova turismul în Municipiul Constanța.
La dezbaterea publică sunt invitaţi să participe, în limita locurilor disponibile în sală, toţi cei interesaţi: asociații legal constituite, societăţi comerciale, persoane fizice şi juridice, organizaţii ale societăţii civile, reprezentanţi ai instituţiilor publice interesate, ai presei etc.
În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare, și ținând cont de capacitatea sălii de ședințe:
- participarea persoanelor interesate la dezbaterea publică se va face în ordinea de precădere dată de interesul asociațiilor legal constituite în raport cu subiectul dezbaterii publice, stabilită de persoana care prezidează ședința publică, în limita locurilor;
- cei interesați să participe la dezbaterea publică vor transmite o solicitare pe adresa de e-mail:compartiment.turism@primaria-constanta.ro, cu numele persoanelor delegate să participe din partea organizației pe care o reprezintă,până în data de 15.09.2022, ora 16:00;
- confirmarea accesului în salăva fi transmis pe e-mail în data de 16.09.2022.
Timpul alocat luărilor de cuvânt pentru fiecare vorbitor va fi stabilit în funcție de numărul total al celor care vor participa la dezbaterea publică.
Propunerile și recomandările referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise pe adresa de e-mail compartiment.turism@primaria-constanta.ropână în data de 15.09.2022, ora 16.00 și vor purta mențiunea „Propuneri pentru Proiectul de hotărâre privind înființarea Asociației Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța”.
Documentaţia aferentă proiectului de hotărâre poate fi consultată:
- pe site-ul instituției www.primăria-constanța.ro, la secțiunea “De interes public – Transparență decizională pe Legea 52/2003 – Informare și consultare publică”.
Administrație
Xenoti SRL primește un împrumut de 100.000 de euro pentru ieșirea din insolvență
Medici Horeca SRL, acționarul majoritar al Xenoti SRL, compania care deține Hotelul Flora din Mamaia, a acordat firmei un nou împrumut de 100.000 de euro. Banii sunt destinați achitării obligațiilor curente și susținerii planului de revenire a societății în circuitul economic normal.
Procedura insolvenței continuă la Tribunalul Constanța, care a stabilit următorul termen pentru 21 ianuarie 2027. Dosarul se află pe rolul instanței din decembrie 2016, iar insolvența a fost deschisă prin încheierea pronunțată la 9 ianuarie 2017.
Cine controlează compania
Xenoti SRL are sediul social în Mamaia. Printre asociații minoritari se numără Radu Ștefan Mazăre, fost primar al municipiului Constanța, Nicușor Daniel Constantinescu, fost președinte al Consiliului Județean Constanța, și omul de afaceri Gabriel Sorin Strutinsky.
Acționarul majoritar este Medici Horeca SRL, societate cu sediul în București, specializată în activități de restaurante. La rândul său, Medici Horeca SRL este controlată de compania Eurofast Hotels Ltd din Cipru.
Conform Buletinului Procedurilor de Insolvență nr. 25396 din 14 octombrie 2026, finanțarea a fost acordată pentru stingerea unor obligații curente și pentru atingerea obiectivului de ieșire din insolvență. Din suma primită au fost plătite drepturi salariale, datorii către furnizori și obligații către bugetul de stat.
Planuri pentru sezonul următor
Administratorul judiciar Artemis Legal Insolvency SPRL a arătat, în raportul aferent perioadei 11 septembrie–14 octombrie 2026, că sezonul estival din acest an a avut un caracter atipic și a afectat activitatea întregului turism de pe litoral, nu doar operațiunile Xenoti SRL.
Administratorul special caută noi piețe de desfacere, inclusiv în afara țării, și pregătește negocierile pentru sezonul următor. În perioada de iarnă, compania urmărește să păstreze personalul necesar pentru întreținerea și conservarea complexului hotelier.
Potrivit raportului, sunt continuate și demersurile pentru identificarea unor resurse investiționale care să permită pregătirea și susținerea activității în sezonul viitor. În paralel, societatea încearcă să își extindă relațiile comerciale pe piața din România.
Pentru anul 2025, Xenoti SRL a raportat o cifră de afaceri de 4.016.905 lei și o pierdere de 1.856.031 de lei. Prin decizia din 9 ianuarie 2017, Tribunalul Constanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței și desemnarea Artemis Legal Insolvency SPRL ca administrator judiciar provizoriu.
Administrație
Primăria Techirghiol anunță finalizarea sensului giratoriu de pe DN38
Intersecția dintre DN38 și strada Muncii, la intrarea în Techirghiol, a fost reconfigurată prin amenajarea unui sens giratoriu. Lucrările au fost finalizate, iar anunțul a fost făcut pe 15 octombrie 2026 de primarul orașului, Iulian Constantin Soceanu.
Investiția a fost realizată la solicitarea Primăriei Techirghiol, în baza unui protocol încheiat cu Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța. Proiectul urmărește reducerea riscului de accidente și creșterea siguranței pentru toți participanții la trafic.
Responsabilitățile stabilite prin protocol
Potrivit administrației locale, fiecare dintre cele două instituții a avut atribuții distincte în cadrul proiectului:
- Primăria Techirghiol a pus la dispoziție terenul necesar, liber de sarcini, și se ocupă de lucrările pentru iluminatul public, care sunt încă în desfășurare;
- Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a executat lucrările de reconfigurare a intersecției.
Soluția tehnică a fost aleasă cu respectarea normativelor în vigoare și adaptată condițiilor din teren, astfel încât să răspundă cerințelor de siguranță și de circulație rutieră, a transmis primarul Iulian Constantin Soceanu.
Edilul a mulțumit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța și directorului Marian Ichim pentru implicarea în realizarea proiectului. Soceanu a mai precizat că administrația locală consideră siguranța cetățenilor și modernizarea infrastructurii rutiere priorități pentru Techirghiol.
Administrație
Supervizarea Bulevardului Madrid din Constanța costă 270.619 lei. Contractul a fost atribuit
Primăria Constanța a atribuit contractul pentru supervizarea proiectării și execuției Bulevardului Madrid, artera planificată în zona cartierului Tomis Plus. Serviciile vor fi prestate de DAIO TOTAL CONSTRUCT SRL, pentru suma de 270.619,38 lei.
Contractul are numărul 233682 și a fost atribuit la 7 octombrie 2026. Firma desemnată câștigătoare va urmări lucrările atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, pe durata etapelor de proiectare și execuție.
Un bulevard cu patru benzi
Proiectul municipal vizează construirea unei artere care să lege strada Amsterdam de bulevardul Aurel Vlaicu, prin zona sensului giratoriu Vivo Nord. Noul traseu ar urma să preia o parte din traficul de pe bulevardul Tomis, respectiv DN2A, și să ofere o legătură rutieră pentru zona de nord a municipiului.
Bulevardul va avea o lungime de 2.730 de metri și un profil transversal de 21,5 metri. Documentația prevede patru benzi de circulație, câte două pe fiecare sens, cu o platformă carosabilă de 14 metri, precum și trotuare laterale de 3,75 metri, care vor include spații verzi și piste pentru biciclete.
- cinci sensuri giratorii de-a lungul traseului;
- șase stații de autobuz pe fiecare sens de circulație;
- alveole pentru stațiile de transport public;
- cabine, bănci, panouri informative și coșuri de gunoi în stații.
Primăria Constanța a emis autorizația de construire nr. 588 la 6 octombrie 2026. Autorizația este valabilă 24 de luni, până la 6 octombrie 2028, iar lucrările sunt prevăzute să se desfășoare în același interval.
Costul investiției și finanțarea
Consiliul Local Constanța a aprobat, la finalul lunii septembrie 2026, Studiul de Coexistență și indicatorii tehnico-economici pentru proiect. Valoarea studiului este de 1.775.203,50 lei fără TVA, respectiv 2.144.065,31 lei cu TVA, din care lucrările de construcții-montaj reprezintă 1.169.917,92 lei fără TVA și 1.415.600,69 lei cu TVA.
Proiectul tehnic și devizul general actualizat au stabilit valoarea totală a investiției la 105.059.042,56 lei cu TVA. Din această sumă, 62.059.042,56 lei cu TVA reprezintă cheltuieli care vor fi suportate de la bugetul local al municipiului Constanța, în cadrul finanțării prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”.
Actualizarea costurilor a fost motivată prin detalierea soluțiilor tehnice, situația identificată în teren, condițiile impuse prin avizele de utilități și cerințele operaționale aferente proiectului.
Intervenții la rețelele electrice
Traseul bulevardului intersectează mai multe instalații energetice administrate de Rețele Electrice România. Studiul de Coexistență, întocmit în baza proiectului nr. PT 2605-19, revizia 1, a primit aviz favorabil prin Avizul C.T.E. nr. 70/01/04.06.2026.
Printre rețelele afectate se numără linia aeriană de 110 kV Constanța Nord–Tomis Nord, pe sectorul dintre stâlpii 7 și 8, precum și mai multe linii subterane de medie tensiune de 20 kV. Pentru respectarea zonelor de protecție și a distanțelor de siguranță sunt prevăzute măsuri de protejare și deviere.
- montarea unor cleme de susținere cu reținerea conductorului la lanțurile duble de izolatoare ale stâlpilor 7 și 8;
- protejarea cablurilor subterane în tuburi rigide sau PVC înglobate în beton, la subtraversarea carosabilului;
- pozarea cablurilor la o adâncime de cel puțin 1,4 metri în zonele de traversare;
- instalarea unor tronsoane noi de cablu în trotuarele viitorului bulevard;
- dezafectarea tronsoanelor vechi aflate pe amplasamentul carosabilului.
Pentru realizarea proiectului va fi expropriată o suprafață de 47.506 metri pătrați. Municipalitatea a stabilit pentru aceste terenuri despăgubiri în valoare totală de 2.644.842 de euro, potrivit hotărârii adoptate în 2023.
-
Politică localăacum 3 zileDispute în Consiliul Local Constanța după propunerea candidaturii la Capitala Europeană a Culturii 2034
-
Socialacum 2 zilePrimăria Constanța oferă sprijin lunar pentru plata bonelor. Ce condiții trebuie îndeplinite
-
Politică localăacum 4 zileVergil Chițac propune despăgubiri pentru terenul confiscat lângă Plaja Reyna
-
Politică localăacum 5 zileCosmin Hristu anunță implicare directă în dezvoltarea organizației AUR Techirghiol – Medicul Ciprian Badea, numit președinte interimar al organizației locale
-
Politică localăacum 5 zileConstanța plătește căldura anul acesta din banii pentru consolidarea falezelor și reparația canalizărilor? Felicia Ovanesian acuză Primăria că taie din investițiile esențiale
-
În Județacum 3 zileUrmărire penală redeschisă în cazul primarului Robert Șerban din Eforie
-
Administrațieacum 3 zileAvarie pe strada Cutezătorilor: RAJA oprește apa în Constanța până la ora 17:00
-
Politică localăacum 3 zileMohammad Murad critică liderii politici și pune în discuție scenariul alegerilor anticipate





