Connect with us

Eveniment

CONSTANŢA: A fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi unități de producere a energiei termice. Când va intra în funcțiune noul sistem

INCISIV

Publicat

pe

Ieri a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi unități de producere a energiei termice, care să deservească sistemul centralizat de termoficare al municipiului Constanța. Adică un nou CET, care, însă va aparține municipalității, împreună cu rețelele de conducte, aflate și ele în plin proces de înlocuire – situație care va permite o mai bună gestionare, cred autoritățile locale.

Când va intra în funcțiune noul sistem, care vor fi beneficiile exacte pentru clienții Termoficare Constanța și când vor dispărea șanțurile de pe străzile orașului? Răspunsurile, în interviul următor, realizat de Bogdan Comșa cu primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.

Domnule primar, despre un nou CET s-a vorbit public prima oară în Constanța, acum vreo 10 ani. Era în preajma unei campanii electorale. Subiectul a rămas atunci doar un slogan de campanie. Sistemul de termoficare s-a degradat între timp, însă acum, iată, ne îndreptăm spre concretizarea acestui obiectiv important – un nou CET, adică o nouă unitate de producere a energiei termice pentru sistemul centralizat de termoficare. Înțelegem că va funcționa mult mai eficient decât ce avem acum la CET Palas Constanța, cum știu constănțenii.

Vergil Chițac: Da, am făcut unul dintre cei mai importanți pași în reabilitarea sistemului de termoficare din Constanța, care până în anul 2021 deci, până anul trecut a fost exact cum arăta acum 50, 60 de ani când s-a făcut. Adică nemodernizat și când spun nemodernizat, este așa,  un cuvânt frumos. Ce pas important am făcut?

Am semnat contractul de finanțare, așa cum spuneați, pentru inima acestui sistem de termoficare, care este un CET. Dar CET-ul nu produce numai energie termică, CET-ul produce energie electrică și energie termică. Energia electrică va intra în sistemul național. Vorbim de 50 de MW electrici și bineînțeles, energia termică necesară pentru apa caldă și căldura constănţenilor şi vorbim de cca. 130 de mii în momentul de faţă. E un echipament nou, foarte bun, produce energie în regim de eficiență, se poate adapta atunci când va fi disponibil hidrogenul, că vorbim totuși de energie verde, ca să funcționeze cu un amestec combustibil între gaz și hidrogen lichid și va trebui să ne concentrăm în perioada următoare pe chestiunea asta până când el va fi finalizat. Pașii următori înseamnă licitația pe care trebuie s-o facem. Ca orizont de timp, cum văd eu, cred că în luna mai ar fi rezonabil să spunem că atribuim licitația unui consorțiu, care să facă pe de o parte proiectarea și după aia execuția. Cred că anul ăsta, până la finalul anului ar trebui să avem proiectul, dacă nu sunt prea optimist, după care în anul 2024 să înceapă execuția. Termenul de finalizare e destul de strâns. Vorbim de 2026, că programul pentru care am semnat este PNRR și știți că finalul este 2026.

Așadar, vom avea un nou CET, mult mai eficient. Pentru constanțeanul de rând, care vor fi beneficiile directe, domnule primar? Se ieftinește gigacaloria?

Vergil Chițac: La ce să se aștepte cu cetățeanul de rând? Evident că modernizarea sistemului va reduce prețul, pentru că va reduce pierderile și atunci și pentru noi, pentru municipalitate, e mult mai bine. De ce? Pentru că va rămâne subvenția mai mică. Să știți că dacă nu începeam, eu îmi asum costurile politice pe care le-am generat, pentru că e limpede, constănțenii nu vor să vadă un oraș în care se sapă, se sudează țevi, să scoți ţevi. Asta creează un disconfort. Fie rămâneam în continuare așa și creștea subvenția, că sistemul era din ce în ce mai vechi, prețul fiind vechi, creștea subvenția și ducea bugetul orașului în cap, fie dacă nu, sistemul se bloca la un moment dat, nu mai funcționa de vechi ce era și lăsam fără apă caldă și căldură 130 de mii de constănțeni. Eu n-aveam de ales.

Domnule primar, când credeți că vor fi gata absolut toate lucrările la sistemul de termoficare, pentru că mai sunt rețele secundare, alte obiective.

Vergil Chițac:  S-o luăm metodic. Sursa însemnând CET-ul  . Despre ei am discutat. Pentru rețeaua de transport înseamnă legătura între CET și punctele termice. Am împărțit între etape. Etapa 1 este în execuție fizică, vedeți în oraș. Etapa a doua o semnez luni și etapa a treia este deja semnat contractul. Deci asta trebuie să se termine toate 3 – rețeaua de transport cea mai afectată, producea cele mai mari pierderi. Deci, în 2023 trebuie să se închidă, iar tot săptămâna asta ministrul a semnat un ordin prin care mai mult de 350 milioane se duc pentru termoficare și din care Constanța are 111 și București are 240 pentru cealaltă rețea. Rețeaua secundară, care este rețeaua de distribuție. Nu acoperim cu banii ăștia toată rețeaua de distribuție, dar ușor-ușor, astea-s chestiuni care durează. Nu putem în 3-4 ani de zile să modernizăm un sistem în care nu s-a băgat niciun ban de 50-60 de ani.

Așadar, 2023 să luăm ca punct de reper că mai avem foarte puțin, plus încă 3-4 ani cel puțin, spuneți, da?

Vergil Chițac: Da, da, da! 2026 teoretic, trebuie să fie noul CET.

Pentru că vorbim de un orizont de timp destul de îndelungat, aș vrea să vă mai întreb dacă ne așteptăm ca șantierele nou deschise să se închidă pe măsură ce vor fi deschise altele.

Vergil Chițac: Deci, 2023 este termenul pentru bulevarde.

Pentru că auzeam un responsabil din Primărie, care spunea zilele trecute că limita extremă posibilă ar fi 2030 pentru ultimele retușuri.

Vergil Chițac: Până în 2026 trebuie să avem cel puțin CET-ul, trebuie să avem rețeaua de transport, vreo 20-30 de kilometri în rețeaua de distribuţie. Mai rămâne ceva din distribuție, dar acolo nu sunt mari pierderi. 2030 este un orizont prea îndepărtat.

Redactor: Bogdan Comşa/Editor online: Doina Sîrbu/Foto: Primăria Constanţa

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Întreruperi de curent în Constanța și alte zece localități din județ săptămâna aceasta

Publicat

pe

De

Întreruperi de curent în Constanța și alte zece localități din județ săptămâna aceasta

Rețele Electrice a anunțat un program extins de sistări ale curentului electric care vizează mai multe localități din județul Constanța în această săptămână. Printre localitățile afectate se numără Constanța, Mangalia, Năvodari, Hârșova, Murfatlar, Limanu, Băneasa, Cumpăna, Corbu, Istria și Târgușor.

În municipiul Constanța, lucrările afectează mai multe zone rezidențiale și comerciale. Printre străzile vizate se află Veterani, Liniștei, Spicului, Plopilor, Nicolae Târcă, Rozelor, Casariei, Pinilor, Amurgului, Tabiei, Rasim, Revoluției, Lunei, Câmpului, Venus, Minervei, Ștefan cel Mare și Plantelor.

Blocurile PA1–PA8 de pe strada Pescarilor, inclusiv spațiile comerciale de la parterul blocurilor PA7 și PA8, vor rămâne fără curent. Sediul Antena 1 Constanța, amplasat în blocul PA7, este și el inclus în program. Tot pe strada Oleg Danovschi, blocurile BM3 și BM4, alături de Punctul de Termoficare SA de pe strada Pescarilor, figurează pe lista sistărilor.

Zona Faleza Nord este și ea afectată, cu întreruperi pe străzile Unirii, Petru Vulcan, Timișana, Dobrogei, Ion Rațiu și Făgetului. Instituții precum Universitatea Spiru Haret, Școala Postliceală Henri Coandă, Facultatea de Construcții a Universității Ovidius, Școala Gimnazială nr. 43 Ferdinand și Căminul Militar al Garnizoanei MApN se regăsesc printre obiectivele afectate.

Zona Plaja Modern nu este nici ea ocolită: Restaurant Bistro Esplanada de pe strada Mircea cel Bătrân și mai multe baruri de plajă — Terasa Vraja Mării, Restaurant Ana Modern, bar Playa Nativo, bar Charm Beach, bar Modern Beach, bar Anchor Beach și postul Salvamar — vor fi lipsite temporar de energie electrică. De asemenea, Direcția pentru Agricultură Constanța, Oficiul Poștal Constanța 1 și Biserica Sfântul Nicolae Vechi sunt incluse în program.

Zona Sumerland este și ea afectată, cu Hotel Summerland Nuba Studios și Hotel GH Summerland Mamaia pe lista sistărilor, alături de Ansamblul Vile Nord Lac. Rețele Electrice recomandă locuitorilor și agenților economici din zonele menționate să se pregătească din timp pentru perioadele fără curent și să urmărească comunicările oficiale pentru detalii privind intervalele orare exacte.

Citeste in continuare

Eveniment

505 candidați constănțeni la a doua sesiune de Bacalaureat: start fără incidente

Publicat

pe

De

505 candidați constănțeni la a doua sesiune de Bacalaureat

Prima probă scrisă a celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului a avut loc luni, 10 august 2026, în județul Constanța. Cei 505 candidați înscriși au susținut examenul la disciplina limba și literatura română, în trei centre de examinare organizate la nivel județean.

Dintre cei 505 candidați înscriși, 444 s-au prezentat la examen, în timp ce 61 au absentat. Proba s-a desfășurat în condiții normale, cu respectarea metodologiei și a procedurilor specifice examenului național de bacalaureat, fără niciun incident semnalat.

Nu au fost înregistrate cazuri de eliminare a candidaților și nici tentative de fraudă în niciunul dintre cele trei centre de examinare din județ. Condițiile necesare desfășurării corespunzătoare a probei au fost asigurate pe tot parcursul zilei.

Sesiunea continuă marți cu proba obligatorie a profilului, respectiv proba E.c, care include istorie sau matematică, în funcție de specializarea fiecărui candidat. Calendarul examenului urmează să se deruleze conform planificării stabilite de autoritățile din educație.

Inspectorul școlar general al județului Constanța, Claudia Portase, a transmis mulțumiri cadrelor didactice și personalului implicat în organizarea examenului: „Adresăm tuturor candidaților care susțin în continuare probele examenului mult succes, încredere și putere de concentrare pentru a obține rezultatele dorite.”

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a subliniat responsabilitatea și profesionalismul demonstrate de toți cei implicați în gestionarea acestei etape importante. Sesiunea a doua a Bacalaureatului reprezintă o nouă șansă pentru absolvenții care nu au promovat sau nu s-au prezentat în prima sesiune.

Citeste in continuare

Eveniment

România, 43 de medalii la Mondialul de Ju-Jitsu din Abu Dhabi

Publicat

pe

De

România, 43 de medalii la Mondialul de Ju-Jitsu din Abu Dhabi

Delegația României a încheiat Campionatul Mondial de Ju-Jitsu 2026 de la Abu Dhabi cu un bilanț excepțional: 43 de medalii, dintre care 15 de aur, 15 de argint și 13 de bronz. Competiția s-a desfășurat între 1 și 9 august la Mubadala Arena și a reunit peste 1.500 de sportivi din întreaga lume.

România a participat cu 42 de sportivi legitimați la nouă cluburi, dintre care 36 au concurat la Campionatul Mondial propriu-zis, iar șase la JJIF World Cup U14. Delegația a inclus sportivi și antrenori de la CS Marina Constanța, printre care Dan Ungureanu și Laurențiu Avram, alături de reprezentanți ai cluburilor CS Dinamo București, ACS Invictus, ACS Shi Tei Do Ko și ACS Budo Seishin.

La categoria Masters, România a obținut cinci medalii. Ionuț Costin Dobre a cucerit titlul mondial la Masters 2 Fighting (-77 kg), iar Radu Cătălin Carabelea, Bogdan Nicolae Mazilu și Remus Corbei au urcat pe locul secund. La JJIF World Cup U14, tinerii sportivi au adus trei medalii de aur și una de bronz, România clasându-se pe primul loc în ierarhia Fighting și pe locul trei în clasamentul general pe națiuni.

Cea mai bogată recoltă a venit de la Campionatul Mondial Youth și Adults: 33 de medalii, distribuite egal între aur, argint și bronz, în probele de Fighting System, Jiu-Jitsu Gi, Jiu-Jitsu No-Gi, Duo și Show. La seniori, Adrian Alexandru a obținut bronzul la Fighting -77 kg, iar Ștefan Avram și Mihai Nicușor Antonio Velicicu s-au clasat în Top 8 mondial.

România a urcat pe podium la toate categoriile de vârstă și a câștigat trofeul Best Fighting Team – Youth, locul I în clasamentul general U18 și locul III la U16. Aceste rezultate confirmă dezvoltarea echilibrată a ju-jitsu-ului românesc la nivel de club și lot național. Trei arbitri români — Ioana Peiculeasa, Răzvan Iacob și Ioana Grosu — au oficiat în cadrul competiției, semn al recunoașterii internaționale a arbitrajului românesc.

Petre Bulmagă, președintele Federației Române de Arte Marțiale, a subliniat că performanțele de la Abu Dhabi sunt meritul întregii echipe: „Rezultatele obținute de sportivii noștri la toate categoriile de vârstă, precum și clasamentele și trofeele obținute în competiția pe națiuni sunt meritul unei întregi echipe: sportivi, antrenori, cluburi și colaboratori. Aceste performanțe ne motivează să continuăm investiția în dezvoltarea Ju-Jitsu-ului românesc și în susținerea noilor generații de sportivi.”

Citeste in continuare
Publicitate
Publicitate

Cele mai noi articole

Chițac vs. Ovanesian: procesul ajunge la Curtea de Apel Constanța pe 12 octombrie 2026 Chițac vs. Ovanesian: procesul ajunge la Curtea de Apel Constanța pe 12 octombrie 2026
Politică localăacum 53 de minute

Chițac vs. Ovanesian: procesul ajunge la Curtea de Apel Constanța pe 12 octombrie 2026

Primarul Constanței, Vergil Chițac, și fostul city manager al orașului, Felicia Ovanesian, se vor întâlni în fața judecătorilor Curții de...

Dosar DNA Cernavodă: Laura Cocor contestă la Curtea de Apel Constanța trimiterea în judecată Dosar DNA Cernavodă: Laura Cocor contestă la Curtea de Apel Constanța trimiterea în judecată
Administrațieacum o oră

Dosar DNA Cernavodă: Laura Cocor contestă la Curtea de Apel Constanța trimiterea în judecată

Laura Iuliana Cocor, fosta șefă a Serviciului administrativ din cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă, a atacat la Curtea de Apel Constanța...

Portul Constanța instalează sisteme inteligente de cântărire la principalele porți de acces Portul Constanța instalează sisteme inteligente de cântărire la principalele porți de acces
Administrațieacum 2 ore

Portul Constanța instalează sisteme inteligente de cântărire la principalele porți de acces

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța derulează în prezent montarea unor sisteme moderne de cântărire dinamică – weight motion...

Șase candidați se bat mâine pe funcția de director financiar al Portului Constanța Șase candidați se bat mâine pe funcția de director financiar al Portului Constanța
Administrațieacum 3 ore

Șase candidați se bat mâine pe funcția de director financiar al Portului Constanța

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. închide mâine procedura de selecție pentru funcția de director financiar, prin proba interviului. Șase...

Patrulare pe Dunăre după suspiciuni de furt de la barjele scufundate lângă Izvoarele Patrulare pe Dunăre după suspiciuni de furt de la barjele scufundate lângă Izvoarele
Administrațieacum 4 ore

Patrulare pe Dunăre după suspiciuni de furt de la barjele scufundate lângă Izvoarele

Polițiștii constănțeni și cei de la Poliția de Frontieră au intensificat misiunile de supraveghere pe sectorul fluvial din apropierea localității...

Lucrările de reabilitare la Colegiul Comercial Carol I din Constanța încep pe 24 august Lucrările de reabilitare la Colegiul Comercial Carol I din Constanța încep pe 24 august
Administrațieacum 8 ore

Lucrările de reabilitare la Colegiul Comercial Carol I din Constanța încep pe 24 august

Primăria Constanța a anunțat oficial demararea lucrărilor de consolidare și reabilitare la Colegiul Comercial Carol I, execuția urmând să înceapă...

31 de medici de familie lipsesc în Constanța 31 de medici de familie lipsesc în Constanța
Administrațieacum 9 ore

31 de medici de familie lipsesc în Constanța: CAS deschide o nouă sesiune de contractare

Casa de Asigurări de Sănătate Constanța a lansat a șasea sesiune de contractare din acest an pentru asistența medicală primară....

Cartierul Tomis II din Constanța rămâne fără apă săptămâna viitoare din cauza lucrărilor RAJA Cartierul Tomis II din Constanța rămâne fără apă săptămâna viitoare din cauza lucrărilor RAJA
Administrațieacum 11 ore

Cartierul Tomis II din Constanța rămâne fără apă săptămâna viitoare din cauza lucrărilor RAJA

Locuitorii din cartierul Tomis II al municipiului Constanța vor rămâne fără apă potabilă săptămâna viitoare. RAJA desfășoară lucrări de reabilitare...

Socialacum 13 ore

DRDP Timişoara: Stadiul fizic pe Varianta de Ocolire Timişoara Vest, ultimul sector necesar pentru completarea centurii municipiului, a ajuns la 13% / VO are o lungime de 14 km şi 2 benzi pe fiecare sens

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara anunţă că stadiul fizic pe Varianta de Ocolire (VO) Timişoara Vest, ultimul...

Socialacum 13 ore

Reuters: Ucraina ia în considerare transportul cerealelor pe calea ferată, prin Moldova, până la Constanţa

Ucraina ia în considerare să-şi transporte cerealele pe calea ferată, prin Moldova, ca o opţiune de export mai sigură decât...

TOP ARTICOLE INCISIV