Eveniment
Sâmbătă 4 Martie 2023, Guvernatorul Epirului Alexandros Kahrimanis va fi prezent la Constanța
Sâmbătă 4 martie 2023, începând cu orele 10:00, Alexandros Kahrimanis, Guvernatorul Epirului va fi prezent la Constanța la hotel Dacia Sud din stațiunea Mamaia pentru o întalnire cu presa, autoritățile locale și oamenii de afaceri din Constanța cu scopul de a promova destinația turistică Epir și construirea unei relații bilaterale puternice între profesioniștii din turism și oamenii de afaceri din Grecia și România.
INVITAȚIE
Sunteți invitați să participați la un eveniment special, găzduit la Hotelul Dacia Sud, de către Alexandros Kahrimanis, Guvernatorul Epirului, Grecia.
Vizând întărirea vizibilității produselor locale din Epir și construirea unei relații puternice între profesioniștii din turism din Epir și touroperatorii din România, evenimentul încorporează o expoziție a producătorilor locali din Epir și o prezentare a destinației Epir, susținută de către Alexandros Kahrimanis.
Se vor organiza întâlniri B2B, urmate de un delicios bufet cu produse ale bucătăriei locale.

Despre Epir – cel mai mic continent din lume

Epirul o importanta zona geografica si istorica din sud – estul Europei. In prezent, este impartita intre nord-vestul Greciei si partea de sud a Albaniei. Numele de Epir provine de la grecescul “epeiros” si se traduce in romana “continent”.
O regiune de munte cu aspect preponderent accidentat, Epir se află la periferia lumii antice grecești.
Epirul are ieșire la Marea Ionică, iar cel mai important oraș este Ioannina.
In partea de est Epirul se invecineaza cu Macedonia si Tesalia. Odata cu indepartarea de zona de coasta, relieful creste in altitudine si atinge punctul maxim in zona muntelui Smolikas, la 2637m. In partea de vest, este cea mai ploiasa zona a Greciei, in urma vanturilor dinspre marea Ionica.
Clima zonei Epir este in principal alpina in zona continentala si mediteraneana de-a lungul coastei marii Ionice. Epirul se bucura de multe zone impadurite, avand numeroase specii de conifere. In Epoca Bronzului, aici au poposit triburi elene, ce au ocupat mai apoi si resul Greciei. Comparativ cu locuitorii Spartei si ai Atenei, ce se organizau in orase-state, aici oamenii se organizau in sate, viata lor fiind total diferita de cea a atenienilor sau a spartanilor.

Epirul s-a aflat sub dominatia otomanilor pentru 500 de ani. Stapanirea otomana a saracit locurile, realizandu-se aici taieri masive de copaci si cultivari excesive. Pentru a scapa de saracie, multi locuitori ai acestor regiuni au emigrat. In secolul al XV-lea, Epirul a fost sub ocupatie venetiana, dar spre finalul aceluiasi secol, acestia au fost alungati de otomani. Mai apoi, odata cu izbucnirea razboiul de independenta in secolul al XIX-lea, populatia zonei Epir a avut un rol semnificativ in castigarea independentiei Greciei. Dupa terminarea razboiului, sudul Epirului a ramas Greciei, iar nordul – Albaniei.
Eveniment
Techirghiol devine capitala sportului canin: Urban Dog Grand Prix revine cu o ediție spectaculoasă
Iubitorii de animale, sport și activități în aer liber sunt invitați la cea de-a doua ediție a evenimentului Urban Dog Grand Prix, organizat de Asociația Chinologică UrbanDog Constanța, în parteneriat cu Primăria Techirghiol. Evenimentul promite o zi plină de energie, competiții canine, demonstrații, educație veterinară și momente artistice dedicate întregii comunități.
După succesul primei ediții, Urban Dog Grand Prix revine cu un concept extins, reunind participanți atât din județul Constanța, cât și din alte zone ale țării, într-un eveniment care promovează responsabilitatea față de animale și apropierea dintre oameni și companionii lor necuvântători.
Competiții sportive pentru câini și stăpâni
Punctele centrale ale evenimentului vor fi cele două competiții sportive canine:
- Canicross – o probă spectaculoasă în care câinele și conductorul aleargă împreună, într-o demonstrație de coordonare, energie și încredere;
- Câini Viteză – competiție dedicată vitezei și abilităților canine, unde patrupedele își vor demonstra agilitatea și spiritul competitiv.
Organizatorii își propun să promoveze sportul canin ca formă modernă de activitate recreativă și colaborare între om și animal.
Educație și prevenție veterinară
Evenimentul va include și un seminar de prevenție medicală veterinară, realizat în colaborare cu Veterra, dedicat proprietarilor de animale care doresc să afle informații utile despre sănătatea și îngrijirea responsabilă a câinilor.
Astfel, Urban Dog Grand Prix nu este doar un eveniment sportiv, ci și unul educativ, menit să încurajeze o relație responsabilă și sănătoasă cu animalele de companie.
Muzică live și surprize pentru participanți
Atmosfera va fi completată de muzică live și momente artistice, printre invitați aflându-se și trupa de tineri din Constanța, „NoidinVoi”, care va susține un recital special în cadrul evenimentului.
Organizatorii anunță și alte surprize pregătite pentru participanți, precum și prezentarea unor viitoare parteneriate și proiecte dedicate dezvoltării educației canine și activităților comunitare.
Un eveniment pentru întreaga comunitate
Urban Dog Grand Prix își propune să devină un reper pentru evenimentele dedicate sportului și educației canine din România, promovând:
- responsabilitatea față de animale;
- sportul și activitățile outdoor;
- educația chinologică;
- prevenția medicală veterinară;
- colaborarea dintre comunitate, instituții și specialiști.
„Ne dorim ca acest eveniment să fie mai mult decât o competiție. Vrem să construim o comunitate activă, responsabilă și apropiată de valorile sportului canin și ale respectului față de animale”, au transmis organizatorii.
Publicul larg, familiile, iubitorii de animale și reprezentanții mass-media sunt invitați să participe la această ediție specială a Urban Dog Grand Prix, care promite să transforme Techirghiol într-un adevărat punct de întâlnire pentru comunitatea pasionaților de câini.
Eveniment
Primarul Capitalei anunţă că blocul Patria de pe Magheru intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare”: „Un «jmecher» vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!” – FOTO
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă, duminică seară, că blocul Patria de pe Bulevardul Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare” „Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!. Terenul a aparţinut blocului de lângă”, afirmă edilul.
Reprezentanţii Primăriei Bucureşti informează că blocul Patria de pe Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, va intra în consolidare, atât clădirea, cât şi cinematograful.
„Până atunci, primarul general Ciprian Ciucu a dat dispoziţie ca trotuarul/spaţiul verde din perimetru să fie redate pietonilor. De asemenea, terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la betonare”, precizează sursa citată.
„Mereu m-am întrebat cum peticul acela de pământ din faţă de la Cărtureşti, de lângă Patria, (FOTO) este în halul acesta de ani de zile. În buricul târgului. Şi am aflat: este teren privat! Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument! Terenul a aparţinut blocului de lângă”, explică primarul general, cirpain Ciucu, pe pagina sa de socializare.

Edilul adaugă că a aflat de la directorul ALPAB că „la un moment dat” a intrat cu muncitorii şi a curăţat terenul.
„«Jmecherul» i-a făcut plângeri penale pentru violare de proprietate. Iar arhitectul şef mi-a spus că acesta a depus de vreo zece ori cerere să i se emită certificat de urbanism: vrea şi el să construiască un bloculeţ. Acolo, în faţa clădirii-monument! Trebuie să reparăm mizeriile trecutului”, afirmă Ciucu.

Primarul general mai spune că edilul Sectorului 1, George Cristian Tuţă, i-a promis că se ocupă să exproprieze terenul, împreună cu restaurantul din incinta Cinema Patria.
„Blocul şi cinematograful vor intra în programul de consolidare. Până atunci, am scos maşinile de acolo şi de pe trotuar. Vor curge amenzile. Si pentru modul în care se prezintă terenul. Este incredibil cum a fost oraşul nostru prădat”, a conchis edilul Capitalei.
În octombrie 2024, fostul primar al Capitalei Nicuşor Dan anunţa că blocul ARO-Patria va fi consolidat cu fonduri naţionale nerambursabile. El spunea că aceasta este o clădire emblematică pentru arhitectura modernă din perioada interbelică şi pentru soluţia structurală a sălii de cinematograf, Cinema Patria, revoluţionară pentru acea dată şi amintea că a fost prima clădire modernistă din Capitală, fiind proiectată de arhitectul Horia Creangă.

Eveniment
Eredivisie: PSV a cedat la Velsen-Zuid, 1-3 cu Telstar
Echipa olandeză PSV Eindhoven, cu Dennis Man titular, a pierdut duminică, în deplasare, scor 1-3, cu formaţia Telstar, în etapa a 28-a din Eredivisie.
Prima repriză s-a încheiat cu un gol târziu al celor de la Telstar, marcat de Brouwer, în al treilea minut de prelungire. Dennis Man a fost înlocuit la pauză de managerul Peter Bosz, iar Kiliann Sildilia a egalat în minutul 47, în contul lui PSV. Gazdele au revenit la conducere, în minutul 66, prin Sem van Duijn, pentru ca Tejan să marcheze în minutul 74, pentru rezultat final Telstar – PSV Eindhoven 3-1.
PSV este lider cu 69 de puncte, după 28 de etape, având 15 puncte avans faţă de echipa de pe locul secund, Feyenoord. Telstar e a 14-a, cu 27 de puncte.
-
Evenimentacum 3 zileTechirghiol devine capitala sportului canin: Urban Dog Grand Prix revine cu o ediție spectaculoasă
-
Afaceriacum 4 săptămâniVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Afaceriacum 4 săptămâniDe ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?
-
Afaceriacum 4 săptămâni
IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
-
acum 3 săptămâniBanatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis
-
Afaceriacum o săptămânăPloaia revine în ecuația economiei agricole
-
Uncategorizedacum 4 săptămâni
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026





