Connect with us

În Vizor

HĂRȚUIRE: Alfred Bulai, sociologul PSD-PNL! Ce spun studentele: „Mi-am dat hainele jos și a zis: Și chiloții”

Publicat

pe

Sociologul Alfred Bulai, șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii de Studii Politice și Administrative (SNSPA), le-ar fi cerut unor studente să se dezbrace în fața lui, în practică, în camera în care era cazat, acolo unde le-a cheamat să le ofere feedback academic, potrivit site-ului de investigații Snoop, care a stat de vorbă cu victime ale abuzurilor profesorului.

Profesorul și cunoscutul analist politic Alfred Bulai, în vârstă de 61 de ani, fost prodecan și secretar de stat, consideră – pootrivit afirmațiilor sale către fete – că studentele trebuie să fie „sexicioase”, să aibă curaj „să-și expună corpul”, explicându-le cum trebuie să se poarte pentru ca bărbatul „să se simtă puternic” și provoacându-le.

„Dacă îți zic să te dezbraci, te dezbraci?”, se aude profesorul într-o înregistrare ajunsă în posesia Snoop, site-ul de investigații care prezintă relatări ale unor studente care nu se cunosc între ele despre abuzuri aproape identice la care au fost supuse și care scrie că Bulai și-a perfecționat tehnica pe parcursul a aproape 30 de ani.

„Mi-am dat hainele jos și mi-a zis: «Și chiloții»”

Una dintre victime, fostă studentă la SNSPA, avea 19 ani în 2014 când, potrivit relatărilor sale, a ajuns să-și dea hainele jos în fața lui Alfred Bulai, atunci prodecanul Facultății de Științe Politice.

„Tremuram și mă dezbrăcam”, povestește Alexandra.

Fosta studentă spune că, într-o discuție anterioară, profesorul îi spusese că are „defecte”  și insistase pe „faptul că nu sunt sigură pe mine și trebuie să lucrez la asta”.

„Acum ești mai sigură pe tine? (…) Vreau să văd că ai încredere în tine să te dezbraci”, povestește fosta studentă despre ce s-a întâmplat în cameră.

„Tremuram, nu mai eram coerentă”

Alexandra mai relatează cum Alfred Bulai a trecut la complimente:  „Ce țâțe șmechere ai, gagico”. 

Fosta studentă spune că profesorul i-a cerut să se ducă la el.

„Nu mai stătusem niciodată în picioare dezbrăcată în fața cuiva. Și mi-a zis «Ia uite ce sexy ești, cum să n-ai încredere în tine». Și mi-a pus mâna pe țâțe (…) și pe fund. (…) Tremuram, nu mai eram coerentă”, povestește, pentru Snoop, fosta studentă.

„Nu există o asemenea cerință”

Profesorul Alfred Bulai neagă că lucrurile ar fi stat altfel.

„Habar n-am de această chestiune. Sigur este că nu s-a dezbrăcat. Nu există o asemenea cerință”, a spus cunoscutul analist politic, potrivit sursei citate.

Relatările Teodorei, o altă victimă, sunt la fel de tulburătoare, pentru că scenariul a fost aproape identic.

„Cheia moralității nu este să fii tu castă (…), este ce faci ca să-l ajuți pe ăla (pe bărbat) să se simtă puternic, să se simtă tare”, i-a spus Alfred Bulai, potrivit unei alte înregistrări obținute de Snoop.

Martori și victime susțin ca astfel de situații erau cunoscute.

Din păcate, situațiile de acest gen nu se rezumă la faptele de care este acuzat Alfred Bulai.

„E o clică de privilegiați care se acoperă unii pe alții și îți dau senzația că sunt intangibili”spune Victoria, o absolventă.

Un exemplu în acest sens, dat de fetele cu care Snoop a discutat, este cazul profesorului Stanciugelu, ajuns în Comisia de Etică în 2017.

O tânără care-a făcut meditații cu Stanciugelu pentru admiterea la SNSPA când avea 17 ani, a relatat pentru sursa citată cum profesorul a sărutat-o în repetate rânduri, atât acasă la el, cât și în mașina lui.

Profesorul Stanciugelu a fost îndepărtat de la catedră, dar nu și din SNSPA.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

În Vizor

Nicușor Dan a prins gustul puterii. După doar câteva luni în funcție, deja visează la al doilea mandat

Publicat

pe

Deși este în funcție de doar câteva luni, Nicușor Dan pare să fi prins gustul puterii. Șeful statului a recunoscut în cadrul unei emisiuni TV că își dorește un al doilea mandat, explicând că marile schimbări în societate nu se pot face într-un singur ciclu de guvernare.

„E devreme, dar în principiu îmi doresc. Sunt în politică de zece ani și am înțeles că să faci schimbări în societate necesită timp,” a declarat Nicușor Dan.

Citeste in continuare

Eveniment

Șoferii fără permis sau sub influența alcoolului și drogurilor nu vor mai putea primi pedepse cu suspendare

Publicat

pe

De

Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care modifică Codul penal și completează Legea Anastasia, eliminând posibilitatea suspendării executării pedepsei în cazul uciderii din culpă comise de șoferi fără permis de conducere sau sub influența alcoolului ori a drogurilor, atunci când fapta este însoțită de refuzul recoltării probelor biologice, părăsirea locului accidentului sau alterarea urmelor acestuia.

Proiectul a fost adoptat cu 121 de voturi „pentru” și o abținere, urmând ca Camera Deputaților să fie forul decizional.

Inițiativa legislativă, semnată în principal de parlamentari PSD, are ca obiectiv, potrivit expunerii de motive, „eliminarea portițelor legislative și întărirea caracterului preventiv și sancționator al legislației penale”.

Senatorul PSD Robert Cazanciuc, inițiator al proiectului, a declarat în plen că modificarea este necesară pentru a pune capăt practicilor care permit pedepse prea blânde pentru accidente grave.

„Există un lanț de complicități pentru cei care vin cu asemenea soluții. În ultimii doi ani au fost accidente pentru care instanța a dat soluții care sfidează legea și bunul-simț. E nevoie de mai multă exigență”, a spus Cazanciuc.

El a subliniat că, de la intrarea în vigoare a Legii Anastasia, în iulie 2023, peste o sută de vieți au fost salvate, dar legea actuală lasă neacoperite situațiile privind refuzul de recoltare a probelor și părăsirea locului accidentului.

„În cazul părăsirii locului accidentului, nu vorbim de o simplă ucidere din culpă, ci de o crimă. Cineva lovește o persoană, o lasă să moară pe drum și pleacă. Nu putem permite ca o astfel de faptă să fie sancționată cu suspendarea pedepsei”, a afirmat senatorul.

Legea Anastasia, adoptată în 2023 în memoria unei fetițe ucise de un șofer fără permis, prevede deja că instanțele nu pot dispune suspendarea pedepsei pentru șoferii condamnați pentru ucidere din culpă comisă sub influența alcoolului, drogurilor sau fără permis. Noua modificare întărește aceste prevederi, adăugând circumstanțele care vor exclude complet posibilitatea suspendării.

Citeste in continuare

În Vizor

Amenzi de până la 1.000 de lei pentru aruncarea gunoaielor pe plaje sau în apele Mării Negre 

Publicat

pe

De

Deputaţii au adoptat miercuri, cu majoritate de voturi, un proiect de lege care prevede amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei pentru aruncarea de gunoaie pe plajele Mării Negre.

Proiectul de lege are ca scop modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajelor Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe acestea. Iniţiativa legislativă urmăreşte să asigure un echilibru mai bun între interesele comerciale şi dreptul cetăţenilor de a avea acces liber la plajă.

Printre principalele măsuri propuse se numără: introducerea unui procent minim garantat de plaje publice, cu acces liber şi neîngrădit, în fiecare localitate de pe litoral; stabilirea unor restricţii clare privind închirierea integrală a plajelor, pentru a preveni monopolizarea accesului la resursele naturale; definirea legală a plajelor publice, cu un regim special de protecţie împotriva exploatării comerciale abuzive; crearea unui cadru legal care să permită implicarea autorităţilor locale în administrarea acestor suprafeţe, în beneficiul comunităţilor; introducerea de sancţiuni eficiente pentru ocuparea abuzivă a plajelor publice.

Potrivit unui amendament, „constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligaţiei de a nu arunca deşeuri precum hârtie, carton, metal, plastic, textile sau sticlă ori deşeuri alimentare sau nealimentare, prevăzute de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările şi completările ulterioare în locurile sau spaţiile altele decât cele special amenajate pentru colectarea acestora, de pe plajele litoralului Mării Negre sau în apa mării„. Amendamentul aparţine Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului.

Potrivit proiectului, utilizatorii plajelor în scop turistic încheie contracte de închiriere cu titularul dreptului de administrare a plajelor, pentru unul sau mai multe sezoane estivale, în condiţiile legii, cu excepţia autorităţilor administraţiei publice locale. Titularul dreptului de proprietate a plajelor atribuie în folosinţă gratuită autorităţilor administraţiei publice locale din localităţile riverane Mării Negre, la solicitarea acestora, o cotă de până la 20% din suprafaţa plajelor utilizate în scop turistic, care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială, cu destinaţia de plajă publică.

Prin plajă publică se înţelege „sectorul/subsectorul de plajă destinat accesului liber şi gratuit al populaţiei, atribuit în folosinţă gratuită autorităţilor administraţiei publice locale din localităţile riverane Mării Negre, la solicitarea acestora„, prevede un alt amendament.

Camera Deputaţilor este for decizional. 

Sursa: Agerpres 

Citeste in continuare
Publicitate
Publicitate

Cele mai noi articole

Uncategorizedacum 2 zile

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Afaceriacum 3 zile

Piața Imobiliară din România: Probleme Recurente, Percepții Publice și Direcții de Profesionalizare (2024–2025)

Deși sectorul imobiliar rămâne un motor semnificativ pentru economie, discuția publică din 2024–2025 readuce în prim-plan teme recurente, esențiale pentru...

Administrațieacum 3 zile

Primăria Constanța – PUZ-ul Delfin Park mai face un pas înainte

Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului a dezbătut și analizat PUZ-ul Delfin Park   Planul Urbanistic Zonal (PUZ) propus pentru...

În Vizoracum 3 zile

Nicușor Dan a prins gustul puterii. După doar câteva luni în funcție, deja visează la al doilea mandat

Deși este în funcție de doar câteva luni, Nicușor Dan pare să fi prins gustul puterii. Șeful statului a recunoscut...

Editorialacum 3 zile

An negru pentru apicultori: producția de miere, zero. Stupii supraviețuiesc doar cu zahăr

Producţia de miere la nivelul judeţului Gorj a fost zero la toate sortimentele în 2025, an descris de apicultori ca fiind unul dezastruos, un...

Evenimentacum 3 zile

Ethan Hawke revine în top cu un nou film de groază. „Black Phone 2”, lider în box-office-ul nord-american

.Filmul de groază „Black Phone 2”, cu Ethan Hawke în rol principal, a urcat direct pe primul loc în box-office-ul...

Evenimentacum 3 zile

SRI avertizează asupra unei campanii coordonate de dezinformare legate de explozia din Rahova

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a transmis, luni, că știrile false apărute în mediul online, care au ca subiect explozia...

Evenimentacum 3 zile

Șoferii fără permis sau sub influența alcoolului și drogurilor nu vor mai putea primi pedepse cu suspendare

Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care modifică Codul penal și completează Legea Anastasia, eliminând posibilitatea suspendării executării pedepsei...

Administrațieacum 3 zile

Bolojan: Reforma pensiilor magistraţilor rămâne un obiectiv ferm pentru Guvern. Nicăieri în lume nu se iese la pensie la 48-50 de ani

Reforma pensiilor magistraţilor rămâne un obiectiv „ferm” pentru Guvern, asumat de întreaga coaliţie, a declarat aseară prim-ministrul Ilie Bolojan. „Am...

Evenimentacum 3 zile

Beijingul, între creștere economică și criză de încredere: cum răspunde China presiunilor interne și externe

Economia Chinei a crescut cu 4,8% în trimestrul al treilea faţă de anul precedent, potrivit datelor oficiale publicate luni, o...

TOP ARTICOLE INCISIV