Marian Octavian Șerbănescu stă bine la șefia OSIM, grație șefilor săi pe linie de partid, de la Constanța. Numit în mai 2022, Șerbănescu a fost anterior, consilier local municipal, iar înainte de asta a fost și directorul de cabinet al Ministrului Transportului, mai exact în noiembrie 2017, după ce șeful său la nivel de partid, Felix Stroe, a preluat frâiele ministerului. Cu un salariu brut de peste 10.000 de lei pe an, și alte câteva privilegii, precum mașină de serviciu și bani de protocol, Șerbănescu pare bătut în cuie pe scaunul de șef, deși nu s-a afirmat prea mult din poziția pe care o ocupă. Una peste alta, Șerbănescu pare să aibă probleme cu banii… și-a vândut apartamentul din Constanța pe care-l avea scos la închiriat.
De când a fost numit în funcţia de director general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu sprijinul PSD Constanța, desigur, Marian Octavian Șerbănescu și-a mărit averea! De la două apartamente, cu cât se lăuda în 2022, a ajuns, în 2023, să-și adauge în palmares un teren și ”alte categorii de bunuri” imobile! Modul dobândirii… contract de donație. Interesant este că anul acesta i-a dispărut din declarația de avere un apartament din Constanța, pe care-l împărțea cu soția sa, angajată în Portul Constanța. Apartament de pe urma căruia încasa ceva bani din chirii… Șerbănescu l-a vândut, iar în urma tranzacției a încasat 75.000 de euro. Nu știm ce planuri are șeful de la OSIM, probabil vrea să-și tragă un nou imobil în Capitală!
În altă ordine de idei, poate ne lămurește și pe noi Șerbănescu cu ce își ocupă timpul la instituția pe care o conduce de doi ani. În afară de un raport de activitate, pe anul 2023, destul de vag, postat pe site-ul OSIM, cu altceva nu se laudă.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.