Connect with us

Eveniment

Autoritatea Navală Română, clarificări despre incendiul de pe nava din Șantierul Midia

Publicat

pe

 

Joi, 8 august, o adevărată tragedie s-a petrecut în portul Midia. Un incendiu a izbucnit pe nava Amar Glyfada, pavilion Insulele Belize, aflată în reparații, la cheu, în urma căruia au decedat patru persoane. După ce s-a vehiculat că o cauză a incendiului ar putea fi lipsa certificatului GasFree, Autoritatea Navală Română a emis un comunicat prin care oferă clarificări în privința eliberării acestui certificat.

Autoritatea Navala Romana, clarificari despre incendiul de pe nava din santierul MidiaUna dintre victimele din incendiu

Având în vedere incendiul produs la bordul navei de transport mărfuri generale în vrac, M/V AMAR GLYFADA, la data de 08.08.2024, în timp ce aceasta se afla în reparații din data de 01.08.2024 în cadrul Șantierului Naval Midia, și luând în considerare informațiile vehiculate în presa scrisă și audio-vizuală, Autoritatea Navală Română își exprimă profundul și sincerul regret pentru pierderea tragică a vieților celor patru lucrători din cadrul șantierului. În lumina acestei tragedii, dorim să oferim următoarele clarificări:

Autoritatea Navala Romana, clarificari despre incendiul de pe nava din santierul MidiaUrmările incendiului

Conform noii legislații în vigoare, respectiv OMT 1750/2024, Art 5, alin 5: „Navele maritime și de navigație interioară, altele decât cele de transport produse petroliere, produse chimice lichide și gaze lichefiate, care urmează să efectueze în șantierele navale lucrări de reparații ce pot genera surse de aprindere, în spații închise sau adiacente acestora în care au fost depozitate produse petroliere, produse chimice lichide sau gaze lichefiate sunt inspectate de către ANR, în vederea emiterii certificatului de gas free, după intrarea lor în docurile șantierelor navale, la solicitarea armatorului/comandantului/conducătorului navei”, certificatul de gas free este necesar acestei categorii de nave în șantierele navele numai pentru lucrări în spații închise sau spații adiacente acestora în care au fost depozitate produse petroliere, chimice lichide sau gaze lichefiate. Sintagma „la solicitarea armatorului/comandantului/conducătorului navei” a fost folosită deoarece Autoritatea Navală Română nu are cunoștință despre lucrările care urmează a fi efectuate în șantierul naval, aceste lucrări fiind efectuate în baza unui contract comercial între armator și șantier. Pentru lucrări în cadrul șantierelor, numai în spațiile mai sus menționate, este obligatoriu să fie emis certificat de gas free, iar spațiile respective vor fi verificate de către ANR ulterior intrării în șantier, exclusiv la solicitarea armatorului/comandantului/conducătorului navei.

Dacă se intenționează efectuarea de lucrări în spații închise sau adiacente acestora în care au fost depozitate produse petroliere, produse chimice lichide sau gaze lichefiate fără a deține certificatul de gas free emis de ANR, șantierul naval în cadrul căreia se află nava nu trebuie să efectueze nicio lucrare în aceste spații.

De asemenea, pentru lucrările executate în șantierele navale, ANR nu efectuează inspecții în vederea emiterii certificatelor de hot work (lucrul la cald, ce implică flacără deschisă sau echipamente care generează scântei).

Autoritatea Navala Romana, clarificari despre incendiul de pe nava din santierul Midia

Este responsabilitatea șantierului și a navei

Trebuie subliniat faptul că în cadrul lucrărilor de reparații care au loc într-un șantier naval, este responsabilitatea exclusivă a șantierului și a navei la bordul căreia se desfășoară lucrările, să asigure un mediu de lucru fără pericole propriilor angajați, cu respectarea normelor de protecție a muncii,  o autoritate a statului neputându-se substitui acestora. Este de menționat în acest context, obligația statului de pavilion al navei de a respecta prevederile  Regulii 4.3 din Convenţia privind munca în sectorul maritim (MLC 2006), care se referă exact la Protecţia sănătăţii şi a securităţii şi prevenirea accidentelor la bordul navei. Reprezentanții șantierului și ai navei trebuie să se asigure că sunt îndepărtate toate riscurile referitoare la securitatea și sănătatea în muncă prin prevederea unor măsuri preventive și protective eficiente, iar nava să aibă emise toate permisele de lucru necesare în funcție de activitatea desfășurată, permise ce sunt obligatorii conform Convenției privind munca în sectorul maritim, MLC 2006.

În schimb, dacă se efectuează în afara șantierelor navale reparații la bord în spații închise sau adiacente acestora, în care au fost depozitate produse petroliere, produse chimice lichide sau gaze lichefiate, navele maritime și de navigație interioară altele decât cele de transport produse petroliere, produse chimice lichide și gaze lichefiate sunt inspectate de către ANR în vederea emiterii certificatelor de gas free și hot work, după caz, la cheu, în urma notificării căpităniei de port în a cărei jurisdicție se află nava, de armatorul/comandantul/conducătorul navei. După emiterea acestor certificate, comandantul/conducătorul navei este obligat să păstreze aceleași condiții de siguranță în zona inspectată și pentru care s-au emis certificatele, pe toată perioada derulării lucrărilor de reparații.

Vă rugăm să luați notă de faptul că incendiul de la bordul navei AMAR GLYFADA a avut loc în compartimentul mașină, o zonă uzuală pentru desfășurarea activității echipajului și nu într-un spațiu închis care ar necesita emiterea unui certificat gas free, iar activitățile desfășurate de navă pe perioada lucrărilor de reparații nu sunt verificate de către ANR, în schimb se află sub stricta supraveghere a șantierului care trebuie să se asigure că sunt respectate toate normele de protecția muncii și inclusiv de prevenire a incendiului și să facă o evaluare a riscurilor aferente lucrărilor executate.

Autoritatea Navala Romana, clarificari despre incendiul de pe nava din santierul MidiaLaurențiu Dumitrache, șef ANR

În Șantierul Midia au mai avut loc 2 incendii asemănătoare

Vă readucem aminte informații care au mai fost făcute publice, mai exact, în Șantierul Naval Midia au mai avut loc 2 incendii la bordul navelor care se aflau în reparații. Unul dintre ele a fost soldat și cu vătămări corporale ale angajaților șantierului. Toate incendiile s-au produs în spații uzuale de desfășurare a activității echipajului și nu în spații închise sau adiacente acestora în care au fost transportate substanțe inflamabile. Totodată, aceste incendii au avut loc în condițiile în care vechea legislație era în vigoare, legislație care ar fi presupus reducea riscurilor în cadrul activităților desfașurate la bordul navei în timpul reparațiilor, inclusiv în cadrul șantierelor. Pentru toate aceste evenimente este clar că nu implicarea ANR duce la dispariția acestor riscuri și ne punem întrebarea daca regulile de securitate și sănătate în munca sunt respectate de Șantierul Naval Midia, aspecte ce exced atribuțiilor ANR.

Ne surprinde declarația președintelui Sindicatului Liber al Navigatorilor care face referire la lipsa certificatului de gas free pentru o zona uzuală de desfășurare a activității navigatorilor la bordul navei, dar nu face deloc referire la permisele de lucru obligatorii care ar trebui emise la bordul navei de către echipaj, pentru desfășurarea anumitor lucrări, indiferent dacă nava se află în marș, într-un port sau într-un șantier naval, conform Convenției privind munca în sectorul maritim, MLC 2006, Convenție asupra căreia „veghează” pentru a se asigura că navigatorii își desfășoară activitatea, inclusiv cu respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă. Rămânem rezervați în ceea ce privește declarațiile dumnealui și modul în care înțelege ceea ce înseamnă un certificat de gas free, zonele pentru care trebuie emis, normele pentru protecția securității și a sănătății în muncă la bordul navei care trebuie asigurate de către statul de pavilion și dacă este într-adevăr sau nu o opțiune a armatorului solicitarea emiterii certificatului de gas-free și ce standarde de siguranță au fost coborâte în România conform legislației actuale în vigoare.

Pentru orice alte eventuale nelămuriri vă stăm la dispoziție și vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate și colaborare.” au transmis reprezentanții ANR.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Marius Lazurca intră în discuţiile pentru o funcţie-cheie, iar negocierile politice devin tot mai intense

Publicat

pe

De

Surse politice spun că Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan vor să îl propună pe Marius Lazurca, consilier al primarului, pentru șefia Serviciului Român de Informaţii (SRI). Negocierile pentru conducerea SRI și SIE sunt în plină desfășurare.

Discuţiile pentru ocuparea celor mai importante funcţii din serviciile de informaţii au ajuns într-un punct nou. În centrul atenţiei apare numele lui Marius Lazurca. Ce spun sursele implicate în aceste negocieri privind numirea șefilor SRI și SIE?

Mișcări de culise schimbă calculele pentru funcţii de top

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, și premierul Ilie Bolojan sunt direct implicaţi în acest demers. Ei încearcă să îl susțină pe Marius Lazurca pentru funcţia de director al SRI, una dintre cele mai râvnite funcţii în aparatul de stat.

Nominalizarea lui Lazurca ar putea schimba echilibrul politic actual. În discuţiile anterioare între partide, era de așteptat ca șefia SRI să revină Partidului Social Democrat (PSD), conform algoritmului politic pentru împărţirea funcţiilor.

Aceasta a fost varianta inițială luată în calcul, însă situaţia se poate modifica. Implicarea directă a lui Nicușor Dan și llie Bolojan aduce o nouă perspectivă, iar presiunile lor pot influența rezultatul final privind numirea șefului SRI.

Sprijinul celor doi pentru Lazurca poate schimba dinamica negocierilor. Rămâne de văzut dacă această susţinere va conta decisiv sau dacă va apărea o altă variantă de compromis pentru conducerea SRI și SIE.

În acest context, numele lui Marius Lazurca este tot mai des invocat în discuţiile despre viitoarea conducere a SRI, iar ultimele știri din spațiul politic reflectă această tendinţă.

Semnale din spaţiul public și reacţii care dau de gândit

În plin proces de negocieri, Marius Lazurca a fost întrebat recent la un post de televiziune dacă i s-a propus una dintre funcţiile de conducere la SRI sau SIE.

Răspunsul său a fost rezervat și nu a clarificat situaţia. Lazurca a declarat: „Nu pot nici să confirm, nici să infirm o astfel de propunere.” Această reacție a alimentat și mai mult speculaţiile politice din jurul său, iar ultimele știri din presă s-au axat pe această declaraţie ambiguă.

Lipsa unei dezmințiri ferme a fost interpretată drept un semn că discuţiile sunt în desfășurare. Astfel, Lazurca rămâne în centrul atenţiei atât în mediul politic, cât și în mass-media.

Comentariile și analizele din spaţiul public s-au intensificat după această declaraţie. Mulţi observatori consideră că tăcerea lui Lazurca poate fi un semnal că negocierile avansează pentru numirea șefilor SRI și SIE.

Pe fondul acestor reacţii, discuţiile despre viitorul șef al SRI devin tot mai tensionate, iar presiunea asupra partidelor crește, inclusiv asupra PSD și asupra Premierului |lie Bolojan.

Ce se ascunde în spatele negocierilor pentru putere

Funcţia de director al SRI este una dintre cele mai importante pentru securitatea naţională. Persoana propusă trebuie să fie aprobată de Parlament, după audieri în comisia de control a activităţii SRI, iar procesul de numire șefilor SRI implică o serie de negocieri politice intense.

Procesul de numire este public, dar sprijinul politic este decisiv pentru orice candidat. Din acest motiv, acțiunile lui Nicușor Dan și llie Bolojan sunt urmărite cu atenţie de toți actorii relevanţi din aparatul de stat.

Dacă Marius Lazurca va fi propus oficial, urmează prezentarea viziunii sale în comisia parlamentară și apoi votul în plen. Totul depinde de negocierile între partide și de sprijinul PSD, care iniţial își dorea această funcţie-cheie.

Dacă PSD nu va obţine șefia SRI, ar putea solicita alte poziţii importante sau să insiste pentru SIE. Echilibrul politic între partide rămâne fragil și poate fi schimbat rapid în contextul redistribuirii funcţiilor negociate.

Alte mutări posibile pentru SIE

Negocierile vizează atât SRI, cât și SIE, iar partidele mari își împart de regulă influența asupra acestor instituţii. Dacă PSD nu va avea șefia SRI, este de așteptat să pună accent pe numirea directorului SIE sau pe alte funcții relevante din aparatul de stat.

Presiunile pentru susţinerea lui Lazurca la SRI pot duce la o reacţie în lanţ și la o redistribuire a funcţiilor negociate, inclusiv în contextul unor posibile discuţii despre pachetul de măsuri pentru securitatea naţională.

Pașii următori care pot schimba totul

Până acum, nu a fost depusă nicio propunere oficială în Parlament pentru conducerea SRI sau SIE. Discuţiile sunt încă la nivel de negocieri și consultări între liderii politici, inclusiv între Nicușor Dan și Ilie Bolojan.

Implicarea directă a lui Nicușor Dan și llie Bolojan arată că Marius Lazurca este un candidat serios, nu doar un nume vehiculat ocazional. Reacția rezervată a lui Lazurca lasă deschisă posibilitatea unei nominalizări oficiale pentru funcţia de șef al SRI.

Rămâne de văzut dacă partidele vor ajunge la un consens sau dacă vor apărea alte candidaturi. Totul depinde de evoluţia negocierilor și de modul în care fiecare tabără va reuși să-și impună interesele în aparatul de stat.

Numirea noilor șefi ai serviciilor de informaţii va fi un test important pentru stabilitatea și coerenţa politică actuală. Marius Lazurca se află, cel puţin pentru moment, în centrul acestui proces privind numirea șefilor SRI și SIE.

Citeste in continuare

Eveniment

Incendiu de proporții la o tinichigerie auto din municipiul Tulcea

Publicat

pe

De

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, la o tinichigerie auto din municipiul Tulcea, fiind necesară intervenția de urgență a pompierilor militari. La fața locului acționează două autospeciale de stingere de capacitate mare, iar pentru suplimentarea forțelor a fost trimisă și o autospecială de salvare de la înălțime.

De asemenea, un echipaj SMURD se află în zonă, pregătit să acorde asistență medicală, dacă va fi necesar. Până în acest moment, nu au fost raportate persoane rănite.

Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să ofere informații suplimentare pe măsură ce situația va evolua.

Citeste in continuare

Eveniment

Doi copii au fost loviți de o mașină în timp ce se aflau pe o sanie

Publicat

pe

De

Un accident rutier grav a avut loc în această seară, în localitatea Oltina, unde doi tineri au fost loviți de un autoturism în timp ce se aflau pe o sanie .

La fața locului au intervenit de urgență un echipaj SMURD B2, un echipaj SMURD C, precum și o ambulanță SAJ B2, pentru acordarea primului ajutor și evaluarea medicală a victimelor.

Cei doi tineri, cu vârste de 16 și 18 ani, au fost transportați la spital, însă dintre ei doar unul este conștient. Potrivit SAJ Constanța, acesta a suferit un traumatism la un picior. În cazul celuilalt minor, acesta a sufer un traumatism cranian cerebral grav.

Potrivit IPJ Constanța, din primele cercetări a reieșit faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 23 de ani, și o sanie, pe care s-ar fi aflat 2 tineri, de 16, respectiv 18 ani.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

Citeste in continuare
Publicitate
Publicitate

Cele mai noi articole

Afaceriacum 3 ore

Tehnologia TOPCON în panourile fotovoltaice: Ce aduce eficiența viitorului în 2026

Tehnologia TOPCON urmează să transforme panourile fotovoltaice până în 2026, promițând câștiguri de eficiență de peste 24%, depășind celulele PERC...

Editorialacum 4 ore

Decizie neașteptată în PNL Giurgiu după acuzații grave la adresa unui primar

Primarul comunei Izvoarele, Silviu Marius Cazacu, s-a autosuspendat din toate funcţiile deţinute în PNL Giurgiu, după ce a fost implicat...

Politică localăacum 4 ore

llie Bolojan pregătește o vizită la Constanta ce ar putea schimba agenda locală

Premierul Ilie Bolojan își pregătește vizita la Constanţa pentru discuţii cu primarii liberali din județ, însă data exactă nu a...

Afaceriacum 6 ore

Inteligența artificială și panourile fotovoltaice: monitorizare predictivă

Inteligența artificială transformă modul în care monitorizezi panourile fotovoltaice prin implementarea monitorizării predictive care identifică problemele înainte ca acestea să...

Editorialacum 8 ore

Reforma administraţiei aduce schimbări importante pentru contribuabili și bugetul statului

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, spune că pachetul de reformă a administraţiei publice nu vizează contribuabilul corect, ci abuzurile. Guvernul își...

Editorialacum 12 ore

Cum începe drumul bugetului de stat pentru 2026 și ce detalii rămân încă nespuse

Ministrul Finanţelor Alexandru Nazare a prezentat un calendar clar pentru aprobarea bugetului de stat pe 2026, stabilit împreună cu partidele...

Uncategorizedacum 13 ore

Romania Sotheby’s International Realty lansează raportul Luxury Outlook 2026, care arată că segmentul rezidențial de lux conduce piața imobiliară a anului

Raportul 2026 evidențiază impactul celor 6 trilioane USD rezultate din transferul de avere între generații, creșterea accelerată a activității cumpărătorilor...

Politică localăacum 16 ore

Cătălin Marian Apostol în centrul unei mișcări neașteptate în Consiliul Local Cernavodă

Șase consilieri locali au depus un proiect pentru demiterea viceprimarului Cătălin Marian Apostol, care a preluat atribuţiile de primar după...

Politică localăacum 16 ore

Emilian Nicolae face un pas important pe scena politică din Cernavodă

Biroul Politic Local PSD Cernavodă l-a desemnat pe Emilian Nicolae candidat pentru funcţia de primar. Anunţul a venit pentru a...

Editorialacum 16 ore

Acordul UE-Mercosur aduce provocări neașteptate pentru România și industria auto

Europarlamentarul Siegfried Mureșan avertizează că trimiterea Acordului UE-Mercosur la Curtea de Justiţie a UE ar putea amâna cu cel puţin...

TOP ARTICOLE INCISIV