Afaceri
Managerii de producție recomandă Uzinex.ro pentru achiziții rapide și conforme de utilaje industriale
Tot mai multe firme din România aleg Uzinex.ro când au nevoie de utilaje. Aleg platforma pentru selecție clară, ofertare rapidă și suport tehnic. Aleg și pentru documentația cerută la recepție, inclusiv în proiecte cu finanțare.
De ce recomandă managerii de producție Uzinex.ro
- Primești soluția potrivită aplicației tale.
Trimiți materialul, grosimile, volumul, spațiul și alimentările. Primești 1 până la 3 variante. Compari simplu. Decizi pe date. - Vezi costul total de proiect.
Nu cumperi doar utilajul. Cumperi livrare, instalare, punere în funcțiune, training, consumabile, service. Uzinex.ro îți pune totul în ofertă. Înțelegi bugetul din start. - Reduci riscul de blocaj în producție.
Verifici din timp alimentarea electrică, aerul comprimat, evacuarea, integrarea în flux. Eviti surprize la montaj. - Primești documente pentru conformitate.
Ceri declarație de conformitate, manual, scheme electrice, listă piese, plan mentenanță. Primești setul complet cerut în practică la recepție. - Lucrezi cu oameni care gestionează proiecte reale.
Uzinex.ro lucrează cu firme din România și din afara țării. Gestionează proiecte cu bugete mari și termene strânse. Echipa urmărește livrarea până la punerea în funcțiune.
Ce găsești pe Uzinex.ro
Uzinex.ro acoperă echipamente pentru producție și logistică. Selectezi după aplicație și buget. Ceri ofertă pe configurație.
Zone frecvente de interes:
- debitare și prelucrare metal
- sudare și asamblare
- CNC și automatizări
- manipulare și logistică internă
- echipamente pentru ateliere și fabrici
Capabilități tehnice din portofoliu
Prin brandurile din grup, Uzinex.ro livrează și proiecte specializate:
- GW Laser. Sisteme de tăiere cu laser CNC, de la 1 kW la 40 kW.
- YEETE. Echipamente de sudare laser, în plaja 1000 W până la 3000 W.
Pentru testare și instruire, echipa folosește și un centru de training și dezvoltare pentru sudare și laser cleaning în Iași, în Technopolis Innovation Park.
Cum ceri o ofertă care se potrivește din prima
Trimite aceste informații. Primești răspuns pe puncte.
- ce produse tai, sudezi sau prelucrezi
- grosimi, dimensiuni, toleranțe
- volum lunar și program de lucru
- spațiu disponibil și acces în hală
- alimentare electrică, aer, evacuare
- cerințe de garanție și service
- condiții de livrare și termen
Când merită să alegi Uzinex.ro
Alegi Uzinex.ro când vrei control pe proiect.
- ai nevoie de comparație între 2 până la 3 configurații
- ai caiet de sarcini și vrei o ofertă care bifează cerințele
- ai finanțare și vrei documente curate pentru recepție
- vrei service și piese, asumate în ofertă
- vrei suport până la punerea în funcțiune
Despre Uzinex.ro
Uzinex.ro operează ca marketplace de echipamente industriale și ca integrator de proiect. Platforma conectează cererea din România cu furnizori și producători din mai multe piețe. Echipa gestionează ofertarea, logistica și livrarea, cu accent pe parametri tehnici și conformitate.
Afaceri
Bucureștiul devine hub european al transporturilor, logisticii și expedițiilor de mărfuri: Uniunea Societăților de Expediții din România organizează Congresul European SEEFF & FIATA REU Field Meeting, între 18 – 20 mai 2026
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii și expedițiilor de mărfuri: Congresul European SEEFF & FIATA REU Field Meeting 2026, organizat de Uniunea Societăților de Expediții din România (USER), în colaborare cu SEEFF și FIATA.
Mai mult decât o conferință, Congresul South Eastern Freight Forwarders Association (SEEFF) se unește cu FIATA Regional Field Meeting (REU), dând naștere unui eveniment – fanion al industriei.
Acesta creează un cadru unic, în care vocile liderilor regionali din domeniul expedițiilor de mărfuri se întâlnesc cu perspectiva globală a FIATA, asigurând că interesele freight forwarderilor din Europa de Sud – Est sunt nu doar auzite, ci și promovate activ la nivel internațional.
Participanții sunt invitați la trei zile dedicate networkingului de calitate, întâlnirilor B2B și schimbului de cunoștințe, menite să consolideze și să dezvolte comunitatea de expediții și logistică din Europa de Sud – Est.
Evenimentul va avea loc la JW Marriott Bucharest Grand Hotel și marchează un moment de referință pentru industrie, fiind prima organizare comună SEEFF – FIATA în România, după mai bine de două decenii de la ultima ediție SEEFF desfășurată la București.
Repere care transformă ediția 2026 într-un moment istoric pentru industrie
- 30 de ani de istorie SEEFF
Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 marchează 30 de ani de la primul Congres SEEFF (fost Congres Balcanic), organizat în 1996, eveniment care a pus bazele cooperării regionale între asociațiile de freight forwarding din Europa de Sud – Est.
- 25 de ani de la ultima ediție găzduită de România
România a fost gazda Congresului SEEFF în anul 2001, iar revenirea evenimentului la București subliniază consolidarea rolului țării noastre ca actor relevant în logistica europeană.
- 100 de ani de FIATA
Fondată la Viena în 1926, FIATA marchează în 2026 un secol de existență, aniversare care conferă ediției de la București o puternică valoare simbolică și strategică, conectând tradiția industriei cu transformările viitorului.
România, la intersecția marilor fluxuri logistice europene
Congresul își propune să poziționeze România și regiunea Europei de Sud – Est drept noduri strategice în lanțurile logistice europene și globale, într-un context marcat de volatilitate geopolitică, presiuni asupra lanțurilor de aprovizionare și accelerarea proceselor de digitalizare.
Pe parcursul primelor două zile, participanții vor lua parte la:
- conferințe și paneluri de nivel înalt;
- dezbateri aplicate pe teme de actualitate;
- sesiuni de networking dedicate profesioniștilor din industrie.
Printre temele – cheie abordate se numără:
- securitatea și reziliența lanțurilor de aprovizionare;
- combaterea fraudei în transportul rutier în România și la nivel european;
- digitalizarea documentelor de transport (e-CMR, e-FBL, e-AWB, e-CIM);
- dezvoltarea transportului intermodal și a coridoarelor logistice;
- adaptarea industriei la noile reglementări europene.
Publicul – țintă include reprezentanți ai asociațiilor naționale și internaționale de freight forwarding, companii de transport și logistică (rutier, feroviar, aerian, maritim și fluvial), importatori și exportatori, autorități publice, furnizori de tehnologie, mediul academic și experți recunoscuți la nivel european.
Mai mult decât o conferință: dialog, conexiuni și experiență culturală
A treia zi a congresului va fi dedicată programelor sociale și culturale, oferind participanților ocazia de a descoperi Bucureștiul și patrimoniul său, prin vizite organizate la obiective emblematice precum Palatul Parlamentului și Catedrala Mântuirii Neamului.
Excursiile și vizitele organizate vor crea cadrul ideal pentru networking relaxat și dialog autentic, iar invitații internaționali vor avea ocazia să exploreze unele dintre cele mai impresionante repere ale Bucureștiului.
Programul include vizitarea Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire administrativă din lume, precum și a Catedrala Mântuirii Neamului, cea mai mare catedrală ortodoxă din lume.
Prin acest demers, organizatorii își propun să pună România pe harta marilor evenimente europene, promovând-o ca destinație atractivă pentru afaceri, investiții și turism, unde istoria, cultura și ambiția contemporană se îmbină armonios.
O platformă europeană de referință pentru industrie
Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 nu este doar un eveniment de industrie, ci o declarație de poziționare.
Prin aducerea la București a liderilor regionali și globali ai freight forwardingului, România își afirmă rolul strategic în arhitectura logistică europeană și devine o platformă reală de dialog, decizie și colaborare.
Într-un moment în care lanțurile de aprovizionare se redesenează, iar cooperarea devine esențială, acest congres confirmă faptul că Europa de Sud – Est are o voce puternică, iar Bucureștiul este locul în care aceasta se face auzită.
Înregistrare
Înregistrările pentru Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 sunt deja deschise, iar participanții pot beneficia de tarife „early bird”, disponibile pentru o perioadă limitată, până pe 17 martie 2026.
Locurile sunt limitate! Înscrieți-vă acum și asigurați-vă locul la Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 – punctul de întâlnire al liderilor europeni din transporturi, logistică și expediții de mărfuri.
Mai multe informații despre eveniment, oportunitățile de participare și sponsorizare sunt disponibile pe site-ul oficial:
Afaceri
Analiză FPIOR: 2026, anul deciziilor dificile în HoReCa: fiscalitatea trasează linia dintre rezistență și dispariție
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) avertizează că anul 2026 va marca o schimbare profundă în industria HoReCa, atât din perspectiva comportamentului de consum, cât și a sustenabilității economice a operatorilor. În lipsa unei fiscalități predictibile și rezonabile, sectorul riscă o contracție accelerată, cu efecte directe asupra locurilor de muncă, veniturilor bugetare și economiei.
Estimările federației arată că, într-un singur an, între 15% și 25% dintre restaurante ar putea dispărea, în special ca urmare a presiunii fiscale crescute și a reducerii cererii.
Industria nu cere privilegii. Cere logică economică
Industria ospitalității funcționează, în prezent, cu marje reale de profit de doar 3–5%. În aceste condiții, orice majorare de taxe nu se reflectă în profit, ci se transferă inevitabil în prețuri, determinând pierderea clienților și, în final, închiderea unităților.
Avem exemple clare în Europa: toate statele care au supraimpozitat ospitalitatea au revenit ulterior asupra deciziei, după valuri de falimente. Nu vorbim despre un risc teoretic. Vorbim despre un risc imediat: 15–25% dintre restaurante pot dispărea într-un singur an.
Industria ospitalității este despre sute de mii de locuri de muncă, despre turism, despre consum intern și despre viața economică a orașelor.
“Mesajul nostru este simplu: mențineți o fiscalitate predictibilă și rezonabilă, iar industria va continua să plătească taxe. Împovărați-o excesiv și veți pierde o sursă stabilă de venituri.Statul nu câștigă din falimente.Câștigă din firme care funcționează corect și pe termen lung.” (Marius Bănică, președinte HoReCa Oltenia și vicepreședinte FPIOR)
„În condițiile în care sectorul ospitalității funcționează cu marje de profit structurale reduse, capacitatea de a absorbi creșteri suplimentare de fiscalitate este sever limitată. Transferul acestor costuri către prețurile finale generează contracția cererii și afectează sustenabilitatea economică a operatorilor. Consolidarea veniturilor bugetare depinde de menținerea în funcțiune a unui mediu de afaceri viabil și conform, nu de reducerea bazei economice active.” (Corina Macri, președinte Horetim și vicepreședinte FPIOR)
Această realitate este dublată de un avertisment ferm al federației: orice majorare semnificativă a TVA-ului în HoReCa, într-un sector care operează deja cu marje reale de profit de doar 3–5%, riscă să accelereze un proces periculos de contracție a pieței.
Livrarea la domiciliu crește, timpul petrecut în restaurant scade
În contextul creșterii taxelor și impozitelor și al reducerii apetitului pentru consum, FPIOR anticipează că în 2026:
- livrările la domiciliu și serviciile takeaway vor continua să crească accelerat, devenind principalu
- tot mai mulți clienți vor prefera comanda acasă, unde pot controla mai ușor bugetul și evita costurile suplimentare;
- restaurantele care nu dezvoltă eficient acest canal riscă pierderi constante de clienți.
La nivelul industriei, traficul de clienți a scăzut deja cu aproximativ 15%, iar numărul unităților HoReCa s-a redus cu circa 10%, semnale clare ale unei piețe aflate în ajustare, un proces care va continua și în 2026.
Nota de plată, sub o presiune tot mai mare
Anul 2026 va consolida schimbări importante în comportamentul de consum. Clienții ies mai rar în oraș, comandă mai puțin per vizită și își calculează atent nota de plată. Produse considerate neesențiale – deserturi, cafea sau băuturi suplimentare – sunt eliminate frecvent, iar timpul petrecut în restaurant se scurtează semnificativ.
În paralel, consumul de tip fast food și orientarea către opțiuni percepute ca fiind mai ieftine cresc îngrijorător, în detrimentul experienței complete de restaurant.
„Intrăm într-un an dificil pentru industria ospitalității, în care comportamentul de consum se schimbă rapid, iar presiunea asupra notei de plată devine tot mai vizibilă. Consumatorii comandă mai rar, mai puțin și mult mai calculat, iar livrarea la domiciliu nu mai este o opțiune, ci o necesitate pentru supraviețuire. Chiar și așa, volumul nu va compensa integral scăderea valorii comenzilor, iar pentru mulți operatori 2026 se anunță un an al ajustărilor dure.” (Călin Cozma, președinte executiv FPIOR)
2026 – anul restaurantelor cu prețuri accesibile și oferte clare
FPIOR estimează că anul 2026 va favoriza restaurantele cu:
- prețuri accesibile;
- meniuri simplificate;
- oferte clare și ușor de înțeles pentru consumatori
Dar si că supraimpozitarea va aduce falimente, care vor duce la pierderi financiare pentru stat în timp ce numărul de restaurante scăzut si taxele mari vor ridica prețurile dincolo de limitele populației.
Deși livrările aduc volum, ele vin și cu provocări majore: comisioane ridicate ale platformelor, costuri logistice suplimentare și marje de profit reduse. Diferența dintre restaurantele adaptate la noul comportament de consum și cele rămase în modelul clasic se va accentua.
„TVA mare în HoReCa nu aduce mai mulți bani statului. Aduce falimente. Mai puține restaurante înseamnă, inevitabil, mai puține taxe colectate.” (Marius Bănică, președinte HoReCa Oltenia și vicepreședinte FPIOR)
FPIOR subliniază că 2026 nu va fi un an de expansiune, ci unul al deciziilor economice ferme. Menținerea unei fiscalități predictibile și rezonabile este esențială pentru ca industria ospitalității să rămână un contributor stabil la bugetul de stat și la economia urbană.
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România este organizația patronală reprezentativă la nivel național pentru sectorul HoReCa, cu rol activ în susținerea și dezvoltarea industriei ospitalității. Prin acțiuni unitare și dialog instituțional cu autoritățile și mediul economic, FPIOR promovează interesele industriei și facilitează cooperarea la nivel național și internațional.
Afaceri
Cine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
Comedia „În pielea mea” prezintă din 10 februarie în cinematografe patru cupluri amuzante și surprinzătoare: Oana Gherman și Sergiu Costache, Ioana State și Gabriel Vatavu, Azaleea Necula și George Tănase, Vlad Gherman și Alexandra Răduță.
Dintr-un joc de roluri aparente, în jurul cărora se nasc deseori discuții și tensiuni inutile, cei opt prieteni buni, foarte diferiți, ajung să-și cunoască mai bine partenerii, să se accepte așa cum sunt și să se și distreze pe seama provocării acceptate.
Biletele s-au pus deja în vânzare. Trailer & info – pe site-ul inpieleamea.ro.
Mai multe detalii despre personaje, dezvăluite de actori, în premieră, în clipuri amuzante, se regăsesc pe paginile filmului „În pielea mea” de Facebook, Instagram, TikTok.

Oana Gherman și Sergiu Costache sunt Emma și Viorel — o avocată și un specialist IT, destul de diferiți. Ea este lider, o femeie cu un puternic spirit competitiv căreia îi place să aibă inițiativă și control, el e un tip calm, blând și ascultător, care își asumă cu bucurie rolul de împăciuitor al grupului.

Ioana State și Gabriel Vatavu sunt Georgiana și Gigi — o femeie dură și sigură pe sine, în căutarea unui nou plan de carieră, dar în realitate extrem de empatică și protectoare, și un bărbat sincer și loial, șofer de taxi, care-i scrie poezii și are o încredere neclintită în propriile convingeri, chiar și atunci când realitatea îl contrazice.

Azaleea Necula și George Tănase sunt Didi și Bitză — o femeie superbă, influencer de beauty cu sute de mii de urmăritori și un bărbat imatur, nostalgic după anii de facultate, în căutarea unui job stabil.

Vlad Gherman și Alexandra Răduță sunt Lăcrămioara și Cezar — o farmacistă germofobă și un antrenor personal mereu „zen”. Ar face orice unul pentru celălalt, chiar dacă se scot deseori din sărite.
Deși sunt foarte diferiți, cei opt prieteni au multe lucruri în comun, se simt bine unii cu ceilalți, iar fetele și băieții ies deseori împreună.
Într-o zi în care petrec timpul împreună la un grătar, dintr-o discuție banală se naște un joc nebun: un weekend cu roluri inversate, fetele versus băieții. Fetele merg la pescuit și petrec o noapte într-un cort pe malul Dunării, în timp ce băieții trec printr-un adevărat maraton de înfrumusețare, terminat cu o noapte de club. La început, fiecare tabără privește cu invidie distracțiile celeilalte, crezând că modul în care se desfășoară fiecare e simplu, dar totul ia amploare când activitățile „relaxante” devin surse de haos și provocări neașteptate. Natura nu e chiar prietenoasă cu fetele, pescuitul nu e floare la ureche, iar pentru băieți, masajele și tratamentele corporale se transformă într-un test de răbdare.
O comedie plină de situații absurde, rivalități amuzante și întrebări incomode: unde e mai greu, în mijlocul naturii sau în mijlocul unui salon de frumusețe? Și, mai ales, cine câștigă?
Spectatorii sunt invitați să afle mai multe și să râdă cu poftă din 10 februarie în cinematografe.
PREMIERA DE GALĂ a filmului „În pielea mea” va avea loc pe 9 februarie, de la ora 19:00, la Cinema City AFI Cotroceni.
O parte din membrii echipei vor fi prezenți la întâlnirile cu publicul din 14 orașe din țară unde vor fi organizate proiecții speciale, începând cu data de 3 februarie.
Din distribuție mai fac parte: Ioana Ginghină, Ionuț Achivoaie, Mihai Găinușă, Cătălin Coșarcă, Toto Dumitrescu, Daria Jane.
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu („Unde merg elefanții”, „Warboy”, „Crai nou”, „Străjerii”) semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Un film produs de: CB MOTION PICTURES în asociere cu MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS. Producător executiv: Adela Mara. Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Afaceriacum 3 săptămâni
Anunț public privind decizia etapei de încadrare – SC PINKY’S HAVEN AND FRIENDS SRL Constanța
-
Sănătateacum 4 săptămâniImportanta ingrijirii corpului tau dupa efort
-
Afaceriacum 4 săptămâniDe ce tot mai mulți români privesc navigația nu ca hobby, ci ca extensie a libertății personale
-
Politică localăacum 3 zileCătălin Marian Apostol în centrul unei mișcări neașteptate în Consiliul Local Cernavodă
-
Afaceriacum 2 săptămâniDe ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit
-
Uncategorizedacum o săptămânăOPORTUNITATE DE ASOCIERE – PLAJĂ CU BEACH BAR | MAMAIA NORD – sezoane 2026/2027
-
În Vizoracum 4 zileChicheanu de la Consal Trade a pus mana pe un contract important la Canalele Navigabile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSmartphone-ul Android TCL NXTPAPER 70 Pro oferă confort vizual pe tot parcursul zilei





