Liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a anunţat, marţi, pe membrii partidului, printr-un mesaj audio intern, obţinut de G4Media.ro, că a luat decizia de a candida pentru fotoliul de la Cotroceni. Pesediștii din Constanța, în frunte cu șeful lor Ion Dumitrache, sunt pregătiți să lupte pentru ca președintele PSD, Marcel Ciolacu, să fie ales președintele României.
„Marcel CIOLACU și-a asumat responsabilitatea de a fi președintele tuturor românilor și, în acest sens, își depune candidatura la Președinția României.
Organizația Municipală PSD Constanța sprijină această candidatură, având convingerea că România are nevoie de un președinte pentru care contează fiecare român și fiecare comunitate, dincolo de orice coloratură politică.
Marcel CIOLACU a demonstrat acest lucru atât în postura de politician, cât, mai ales, în cea de premier. Poziție din care s-a preocupat și a rezolvat problemele cetățenilor din România.
Social-democrații din cadrul Organizației Municipale Constanța sunt pregătiți să lupte pentru ca președintele PSD, Marcel CIOLACU, să fie ales PREȘEDINTELE ROMÂNIEI.