Aproximativ 10.000 de manifestanți din toată Italia s-au adunat duminică într-un mars de protest pentru a-și arăta astfel sprijinul față de Palestina și a cere încetarea războiului din Gaza.
Marșul a pornit din Piața Duca D’Aosta din Milano, în fața Gării Centrale, și a traversat orașul pentru a ajunge la Arcul Păcii. Sute de steaguri palestiniene și bannere cu mesaje împotriva genocidului sunt purtate de participanți. Printre sloganurile scandate înainte de pornirea marșului se numără: „Gaza liberă, Palestina liberă” și „Intifada, Intifada”.
Așa cum era de așteptat, marșul de protest de degenerat în anumite momente, manifestanții încăierându-se cu forțele de ordine.
Unii activiști poartă în brațe păpuși care reprezintă nou-născuți, înveliți în cearșafuri albe pătate cu vopsea roșie, simbolizând victimele civile. În primele rânduri se remarcă pancarte și steaguri care cer „libertate pentru Anan Yaeesh”, un palestinian acuzat în Italia de terorism pentru finanțarea unui grup armat și aflat în detenție în închisoarea din Terni.
Printre participanți se numără Asociația Națională a Partizanilor Italieni, Asociația Palestinienilor din Italia, Tinerii Palestinieni, ADL Cobas, CUB și alte organizații sindicale.