Connect with us

Uncategorized

Samsung Galaxy Z Flip7: Puterea AI într-un format de buzunar, cu noul ecran frontal edge-to-edge

Publicat

pe

Cea mai avansată serie Galaxy Z de până acum – unde ingineria de precizie întâlnește inteligența puternică, transformând interacțiunile de zi cu zi în cel mai subțire și mai ușor design de până acum

București – 9 iulie, 2025 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi lansarea Galaxy Z Fold7, un dispozitiv care reunește cele mai bune caracteristici ale designului Galaxy, funcționalitatea camerei și inovația AI în cea mai subțire și mai ușoară serie Galaxy Z Fold de până acum. Acesta oferă performanța și experiența premium a unui smartphone „Ultra”, deblocând în același timp noi niveluri de eficiență și productivitate cu un ecran mai mare și mai captivant atunci când este deschis. Iar datorită noii interfețe One UI 8, integrează fără probleme agenți inteligenți, multimodali, optimizați pentru formatul pliabil.

„Galaxy Z Fold7 combină Galaxy AI cu hardware puternic pentru a oferi cea mai avansată experiență smartphone de până acum”, a declarat TM Roh, președinte și șef interimar al diviziei Device eXperience (DX) din cadrul Samsung Electronics. „Acest nou capitol al telefoanelor pliabile reunește designul și ingineria, cu o inteligență artificială creată special pentru formatul pliabil. Le oferă utilizatorilor experiența Ultra pe care și-o doresc — puternică, captivantă, inteligentă și portabilă, toate într-un singur dispozitiv.”

Ultra elegant, ultra puternic

Cel mai subțire, cel mai ușor Galaxy Z Fold

Galaxy Z Fold7 este creat pentru cei care doresc portabilitatea de zi cu zi și senzația intuitivă a unui smartphone tradițional, combinate cu puterea sporită și flexibilitatea unui ecran mai mare, extins- toate într-un singur dispozitiv. Cu designul său ultra-subțire și ușor și un ecran mai generos, Galaxy Z Fold7 oferă o experiență on-the-go fără cusur, care face tastarea și navigarea fără efort atunci când este pliat.

    • La doar 215 grame,Galaxy Z Fold7 este chiar mai ușor decât Galaxy S25 Ultra.

    • Are doar 8,9 mm grosime când este pliat și 4,2 mm grosime când este deschis.

    • Dispozitivul vine cu un ecran de 6,5 inchDynamic AMOLED 2x cover, un ecran mai lat cu un nou raport de aspect 21:9.

Cel mai extins ecran de pe un smartphone Galaxy

Atunci când este extins, Galaxy Z Fold7 devine mai mult decât un simplu smartphone. Se transformă într-un cu totul alt dispozitiv și dezvăluie un ecran generos, care extinde spațiul de lucru pentru editare, multitasking și vizionare captivantă – oferind totodată și mai mult potențial pentru Galaxy AI. Ecranul principal al modelului Galaxy Z Fold7 este cu 11% mai mare față de generația anterioară, oferind și mai mult spațiu pentru editarea conținutului și rularea simultană a mai multor aplicații.

    • Ecranul principal de 8 inchDynamic AMOLED 2x oferă un contrast ultra bogat, nuanțe de negru reale și detalii vibrante care fac totul să iasă în evidență – de la filme la ferestrele deschise în timpul multitasking-ului.

    • Cu Vision Booster și până la 600 nits de luminozitate maximă, ecranul lui Galaxy Z Fold7 rămâne perfect vizibil chiar și în lumina directă a soarelui.

Aspect elegant, construcție rezistentă

Subțire și ușor, Galaxy Z Fold7 este conceput pentru a se mișca împreună cu utilizatorii, cu încredere. De la plieri repetate până la momentele în care îl arunci în geantă în grabă, telefonul este construit pentru durabilitate și rezistență sporită, datorită unei balamale reproiectate și unui ecran pliabil întărit.

    • Balamaua Armor este mai subțire și mai ușoară, datorită unui design îmbunătățit de tip “picătură de apă” și structurii multi-rail nou implementate, care reduc vizibilitatea pliului și consolidează durabilitatea prin dispersarea uniformă a presiunii.

    • Ecranul exterior este protejat de Corning® Gorilla® Glass Ceramic 2, o sticlă ceramică revoluționarăcu cristale integrate în matricea sticlei. Acest lucru asigură durabilitatea ecranului și capacitățile de deviere a fisurilor și oferă protecție într-un format subțire și elegant.

    • Armor Aluminum îmbunătățitfolosit pentru rama și carcasa balamalei crește rezistența și duritatea cu 10%.

    • Ecranul principal este restructurat pentru a fi mai subțire și mai ușor – dar mai rezistent. Acest lucru a fost realizat prin implementarea unui strat de plăci de titanși îngroșarea cu 50% a stratului de Ultra-Thin Glass (UTG), ceea ce face ecranul semnificativ mai durabil.

Cel mai puternic procesor personalizat pentru Galaxy

În interior, Galaxy Z Fold7 este echipat cu cel mai performant procesor folosit vreodata pe dispozitivele Galaxy. Acesta este personalizat în mod unic și face ca sarcinile de procesare AI pe dispozitiv – cum ar fi traducerea lingvistică în timp real și editările generative – să fie mai rapide și mai fluide.

    • Snapdragon 8 Elite pentru Galaxyoferă un salt de performanță de 41% în NPU, 38% în CPU și 26% din GPU comparativ cu generația anterioară. Această putere alimentează capacitatea Galaxy Z Fold7 de a procesa mai multe experiențe AI pe dispozitiv, fără compromisuri.

Cameră ultra de 200 MP

Fotografii ultra detaliate, ultra clare

Galaxy Z Fold7 aduce acum cea mai bună experiență a camerei Galaxy de nivel profesional pe un dispozitiv pliabil, combinând hardware avansat cu procesare inteligentă pentru rezultate uimitoare în mod constant. Camera sa de înaltă rezoluție captează detalii incredibile, culori vibrante și texturi bogate, păstrând utilizatorii mereu în mijlocul fiecărui moment. Imagistica îmbunătățită cu inteligență artificială optimizează automat iluminarea, detaliile și realismul, astfel încât fotografiile și videoclipurile să rămână clare și vii, chiar și în condiții cu lumină slabă, cum ar fi cinele de referință și atmosfera unei cafenele târzii.

    • Dispunând de prima cameră cu unghi larg de 200MP din seria Galaxy Z, aceasta captează de 4 ori mai multe detalii, producând imagini cu 44% mai luminoase.

    • Camera de 10 MP, cu unghi larg de 100°, de pe ecranul principal, extinde cadrul, facilitând selfie-uri de grup, surprinderea momentelor valoroase și mai mult din lumea din jur într-o singură fotografie.

    • Noua generație a motorului ProVisual dela Samsung procesează imaginile mai rapid, rezultând în fotografii și videoclipuri mai clare, vibrante și pline de detalii.

    • Funcția Night Videoutilizează detectarea inteligentă a mișcării pentru a separa subiectele în mișcare de fundalurile statice, reducând zgomotul vizual.

    • Tehnologia HDR pe 10 biți oferă o gamă mai largă de culori, pentru videoclipuri cu tonuri mai bogate, contrast mai profund și detalii mai realiste, indiferent de momentul zilei.

Editare creativă pe ecran mare

Galaxy Z Fold7 transformă dispozitivul într-un studio creativ de nivel profesional, optimizat pentru ecranul său mare și dotat cu instrumente AI puternice. Utilizatorii pot realiza fotografii și videoclipuri impresionante, apoi le pot edita simplu și rapid, fără să mai fie nevoie de aplicații externe. Fie că elimini elemente deranjante din fotografii de produs sau reduci zgomotul de fundal din înregistrările făcute la cafenea, funcțiile intuitive și inteligente ale Galaxy Z Fold7 fac ca îmbunătățirile de calitate profesională să fie simple și rapide. Transformă-ți conținutul în creații perfecte, în doar câțiva pași simpli.

    • Fotografiile arată impecabil cu Photo Assist,care mută, șterge sau mărește obiectele, ajustează unghiurile și completează fundalurile cu precizie bazată pe inteligență artificială. Utilizatorii pot surprinde expresii vibrante, inclusiv profilul animalului de companie cu Portrait Studio și își pot rafina fotografiile cu ajutorul Generative Edit îmbunătățit. Capacitatea de a elimina fără probleme distragerile și de a completa fundalurile a făcut din Generative Edit un favorit al fanilor, iar acum este și mai inteligent. Oferă sugestii proactive cu noua funcție Suggest Erases, care detectează automat persoanele din fundal și le poate șterge cu un singur tap.

    • Editarea Side-by-Side și Show Original permit compararea în timp real a imaginilor originale și a versiunilor editate pe ecranul mare, facilitând luarea unei decizii cu privire la ce să modificați și ce să păstrați.

    • Audio Erasera fost, de asemenea, îmbunătățit și poate elimina automat zgomotele de fundal nedorite, precum vântul sau traficul, direct din Galerie, printr-un toggle simplu.

Experiență AI ultra

Următoarea eră a Galaxy AI pe ecran mare

Galaxy Z Fold7 valorifică puterea ecranului pliabil pentru a amplifica puterea și utilitatea AI, oferind experiențe care sunt instinctive, adaptabile și eficiente fără efort. Noua interfață One UI 8, conștientă de context și natural responsivă, este optimizată pentru formatul flexibil al dispozitivului, oferind o interacțiune mai intuitivă și captivantă cu AI. Mai puține comutări între aplicații și mai multă creativitate și productivitate în același loc.

    • Conceput ca un adevărat agent multimodal, One UI 8combină perfect multitasking-ul pe ecran mare cu instrumente inteligente care înțeleg ce tastează, spun sau văd utilizatorii. Iar cu o cameră AI și protecție integrată la toate nivelurile, Galaxy Z Fold7 devine un asistent personal inteligent și sigur, gata să te ajute oriunde și oricând.

    • Lansat cu noua interfață One UI 8 pe Android 16, Galaxy Z Fold7 debutează cu cea mai recentă platformă Samsung bazată pe AI pe dispozitive pliabile, oferind cea mai nouă experiență Android direct din cutie.

    • Gemini Liveeste acum îmbunătățit cu AI multimodal care înțelege ce vezi, spui și faci, permițând să scrii sau să întrebi contextual fără să schimbi aplicațiile. Prin partajarea ecranului sau a camerei în Gemini Live, poți arăta AI ce vezi și primi răspunsuri instant.

    • Cu Circle to Search,sfaturi de gaming apar exact când și unde aveți nevoie de ele. Pur și simplu încercuiți un element de pe ecran și obțineți rezultate, sfaturi sau tactici instantanee într-un pop-up plutitor, care asigură o experiență lină, neîntreruptă.

    • Cu Galaxy AI optimizat pentru ecrane mari, Galaxy Z Fold7 valorifică la maxim spațiul generos oferit de ecranul pliabil pentru a crește productivitatea. Funcția AI Results View afișează răspunsurile AI în mod Split View sau Floating View, păstrând conținutul original vizibil.Utilizatorii pot fi mai eficienți cu conținutul generat de AI Drag & Drop, inclusiv imagini și text, direct din Multi Window. Cu instrumente precum Drawing Assist sau Writing Assist, este mai ușor ca niciodată să mutați idei și imagini, permițând un proces creativ mai ușor.

Securitate mobilă pregătită pentru viitor

Pe măsură ce experiențele mobile devin din ce în ce mai inteligente și interconectate, Samsung consolidează bazele care le protejează – dezvăluind noi protecții pentru AI pe dispozitiv, extinzând detectarea amenințărilor între dispozitive și îmbunătățind securitatea rețelei cu criptare rezistentă cuantic.

One UI 8 aduce confidențialitate sporită experiențelor AI personalizate cu noua protecție criptată Knox Enhanced Encrypted Protection (KEEP ). KEEP creează medii de stocare criptate, specifice aplicațiilor, în zona de stocare securizată a dispozitivului, asigurându-se că fiecare aplicație poate accesa doar propriile informații sensibile și nimic mai mult. Cu One UI 8, Samsung avansează Knox Matrix pentru a oferi o protecție mai proactivă și mai ușor de utilizat în întregul ecosistem Galaxy. În plus, ca parte a angajamentului său continuu față de securitatea cuantică sigură, Samsung integrează criptografia post-cuantică în Secure Wi-Fi . Această îmbunătățire securizează procesul de schimb de chei care stă la baza conexiunilor criptate, contribuind la asigurarea unei confidențialități robuste chiar și în rețelele publice.

Asistență rapidă

Samsung a lansat, de asemenea, un serviciu de asistență rapidă în Europa pentru proprietarii de dispozitive din seria Galaxy Z. Noua experiență de servicii premium este gratuită pentru proprietarii de dispozitive din seria Galaxy Z și oferă asistență dedicată din partea experților Samsung bine pregătiți și cu experiență, în magazin, prin chat online sau la telefon. Dacă dispozitivul dvs. necesită o reparație care nu poate fi efectuată în magazin în aceeași zi, Samsung vă va pune la dispoziție un dispozitiv de împrumut  pentru a vă menține conectat în timp ce dispozitivul dvs. este reparat.

Disponibilitate și oferte

Galaxy Z Fold7 va fi disponibil pentru precomandă începând cu 9 iulie, cu disponibilitate generală începând cu 25 iulie.

Precomandă noul Galaxy Z Fold7. Ai capacitate dublă de stocare în valoare de până la 750 lei, e-voucher de 500 lei si reducere de 20% la asigurarea Samsung Care+. Detalii pe samsung.com/ro.

Galaxy Z Fold7 vine în opțiunile de culoare Blue Shadow, Silver Shadow, Jetblack și Mint (exclusiv online).

Pentru liniștea utilizatorilor, Samsung oferă Samsung Care+, un pachet complet de protecție pentru daune accidentale și / sau furt, reparații și înlocuiri la un preț avantajos.

În plus, Samsung a introdus în piața din România, începând cu acest an, Samsung Wallet, portofelul inteligent, care vine preinstalat pe noile dispozitive Samsung. Acesta are rol de a îmbunătății viața de zi cu zi a consumatorilor Samsung, oferind posibilitatea de stocare a cardurilor de fidelitate, cheilor digitale, cărților de îmbarcare, cheile mașinii, biletelor la diverse concerte sau spectacole, pentru a nu mai fi nevoit să cari o grămadă de lucruri, totul fiind securizat si protejat cu un număr PIN sau date biometrice personale.

Obțineți acces extins la Google AI Pro și 2 TB de stocare în cloud timp de 6 luni fără niciun cost cu Galaxy Z Fold7.

Pentru mai multe informații despre Galaxy Z Fold7, Galazy Z Flip7 și Galazy Z Flip7 FE, vă rugăm să vizitați: Samsung Global Newsroom sau Samsung.com/ro.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung inspiră lumea și modelează viitorul cu idei și tehnologii transformatoare. Compania redefinește lumea televizoarelor, a semnalizării digitale, a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a aparatelor electrocasnice și a sistemelor de rețea, precum și a soluțiilor de memorie, a sistemelor LSI și a producției de semiconductori. Samsung avansează, de asemenea, în domeniul tehnologiilor de imagistică medicală, al soluțiilor HVAC și al roboticii, creând în același timp produse auto și audio inovatoare prin intermediul Harman. Cu ecosistemul său SmartThings, colaborarea deschisă cu partenerii și integrarea AI în întregul său portofoliu, Samsung oferă o experiență conectată inteligentă și fără întreruperi. Pentru cele mai recente știri, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com/ro.

Specificații

Galaxy Z Fold7
Ecran Ecran principal 8,0 inch QXGA+*AMOLED dinamic 2X(2184 x 1968), 368ppiRata de reîmprospătare adaptivă de 120Hz (1~120Hz)
* Măsurată în diagonală, dimensiunea ecranului principal al Galaxy Z Fold7 este de 8,0 inch în dreptunghiul complet și de 8,0 inch ținând cont de colțurile rotunjite; zona vizibilă reală este mai mică din cauza colțurilor rotunjite.
Ecran frontal 6,5 inch FHD+Dynamic AMOLED 2X Display(2520 x 1080, 21:9), 422ppiRata de reîmprospătare adaptivă de 120Hz (1~120Hz)
*Măsurată pe diagonală, dimensiunea ecranului frontal al Galaxy Z Fold7 este de 6,5 inch într-un dreptunghi complet și de 6,5 inch ținând cont de colțurile rotunjite. Zona vizibilă reală este mai mică din cauza colțurilor rotunjite și a orificiului camerei foto.
Dimensiuni și greutate Pliat 72,8 x 158,4 x 8,9 mm
*Grosimea Galaxy Z Fold7 atunci când este pliat, prin măsurarea de sus în jos a ecranelor Galaxy Z Fold7.
Extins 143.2 x 158.4 x 4.2mm
*Grosimea Galaxy Z Fold7 atunci când este extins nu include rama ecranului principal.
Greutate 215g
Camera foto Cameră selfie Cameră selfie de 10 MPF2.2, dimensiune pixel: 1.12μm, FOV: 85˚
Cameră frontală Cameră principală de 10 MPF2.2, dimensiune pixel: 1.12μm, FOV: 100˚
Cameră triplă spate Cameră Wide-Angle de 200MPQuad Pixel AF, OIS, F1.7, dimensiune pixel: 0.6μm, FOV: 85˚
Cameră Ultra-Wide de 12 MPDual Pixel AF, F2.2, dimensiune pixel: 1.4μm, FOV: 120˚
Cameră telefoto de 10MPPDAF, OIS, F2.4, dimensiune pixel: 1.0μm, FOV: 36˚ , zoom optic 3X
*30X Space Zoom include zoom optic 3x și zoom digital 10x cu tehnologia AI Super Resolution. Zoomul mai mare de 3x poate cauza o anumită deteriorare a imaginii
Procesor Snapdragon® 8 Elite pentru Galaxy
*Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și/sau al filialelor sale. Snapdragon este o marcă comercială sau o marcă comercială înregistrată a Qualcomm Incorporated.
Memorie și stocare 16 GB memorie cu stocare internă de 1 TB12GB memorie cu 512GB spațiu intern de stocare12 GB de memorie cu 256 GB de stocare internă
*Disponibilitatea poate varia în funcție de piață sau canal de vânzare. Spațiul de stocare real poate varia în funcție de piață, model, dimensiunea și formatul fișierelor.
Baterie Baterie dublă de 4.400 mAh (tipic)
*Valoare tipică testată în condiții de laborator terțe. Valoarea tipică este valoarea medie estimată luând în considerare abaterea capacității bateriei în rândul probelor de baterie testate conform standardului IEC 61960. Capacitatea nominală este de 4272mAh pentru Galaxy Z Fold7. Durata de viață reală a bateriei poate varia în funcție de mediul de rețea, tiparele de utilizare și alți factori.
Încărcare Încărcare prin cablu*: Până la 50% încărcare în aproximativ 30 min. cu adaptor de 25W** și cablu USB-C de 3A***
Încărcare rapidă fără fir 2.0****
Wireless PowerShare*****
*Încărcare prin cablu compatibilă cu QC2.0 și AFC. Rezultate din testele interne de laborator Samsung, efectuate cu adaptorul de călătorie de 25W în timp ce mai are 0% din energie, cu toate serviciile, funcțiile și ecranul oprite. Viteza reală de încărcare poate varia în funcție de utilizarea reală, condițiile de încărcare și alți factori.** Adaptorul de alimentare de 25W se vinde separat. Utilizați numai încărcătoare și cabluri aprobate de Samsung.***Încărcare fără fir compatibilă cu WPC.****Wireless PowerShare este limitat la smartphone-urile Samsung sau la alte mărci cu încărcare wireless WPC Qi, precum Galaxy Z Fold7, Z Flip6, Galaxy Z Fold5, Z Flip5, Galaxy Z Fold4, Z Flip4, seria S22, Z Fold3 5G, Z Flip3 5G, S21 FE 5G, seria S21, Z Fold2, seria Note20, seria S20, Z Flip, seria Note10, S10 series, S9 series, S8 series, S7 series, S6 series, Note9, Note8, Note FE, Note5, și dispositive wearable precum Galaxy Buds2 Pro, Buds2, Buds Pro, Buds Live, Watch6, Watch6 Classic, Watch5, Watch5 Pro, Watch4, Watch4 Classic, Watch3, Watch Active2, Watch Active, Gear Sport, Gear S3, Galaxy Watch și Galaxy Buds. Este posibil să nu funcționeze cu anumite accesorii, huse sau dispozitive de altă marcă. Poate afecta recepția apelurilor sau serviciile de date, în funcție de mediul rețelei dvs.
Rezistență la apă IP48
*Bazat pe condițiile de testare de laborator pentru scufundarea în până la 1,5 metri de apă dulce timp de până la 30 de minute. Nu se recomandă utilizarea pe plajă sau la piscină. Clătiți reziduurile / uscați dacă sunt ude. Rezistența la apă a dispozitivului nu este permanentă și poate scădea în timp din cauza uzurii normale.
Sticlă/Metal Frontal Sticlă Corning® Gorilla® Ceramic 2
Spate Corning® Gorilla® Glass Victus® 2
Cadru Armor Aluminum îmbunătățit
Sistem de operare  
Rețea și conectivitate 5G*, LTE**, Wi-Fi 7***, Bluetooth® v5.4
*Necesită conexiune optimă la rețeaua 5G, disponibilă pe anumite piețe. Verificați cu operatorul dvs. pentru disponibilitate și detalii. Vitezele de descărcare și streaming pot varia în funcție de furnizorul de conținut, conexiunea la server și alți factori.**Disponibilitatea modelului LTE variază în funcție de piață și operator. Viteza reală poate varia în funcție de piață, operator și mediul utilizatorului.***Disponibilitatea rețelei Wi-Fi 7 poate varia în funcție de piață, furnizorul de rețea și mediul utilizatorului. Necesită conexiune optimă și un router Wi-Fi 7.
Senzori Senzor capacitiv de amprentă digitală (lateral), Accelerometru, Barometru, Senzor giroscopic, Senzor geomagnetic, Senzor Hall, Senzor de proximitate, Senzor de lumină
Securitate Samsung Knox cu Samsung Knox Vault
Cartela SIM Până la două Nano SIM* și Multi eSIM**
*Cardul SIM se vinde separat. Disponibilitatea poate varia în funcție de piață și operator.**Disponibilitatea eSIM poate varia în funcție de versiunea software, regiune și operator. Verificați la operatorul dvs. dacă planul dvs. de rețea mobilă acceptă eSIM.
Culori Blue Shadow, Silver Shadow, Jet-black*
[Exclusiv Samsung.com] Mint**
*Disponibilitatea culorii poate varia în funcție de piață, regiune sau operator.**Culori exclusive online disponibile numai pe Samsung.com.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Publicat

pe

De

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru clienți privați, instituții publice și sectorul de apărare.

Omul care coordonează echipa de ingineri a UZINEX construiește, zi de zi, sisteme industriale pentru fabrici, instituții de stat și sectorul de apărare. Are un picior amputat. Din această vară, UZINEX deschide aceeași expertiză și pentru oameni pe care piața muncii i-a lăsat în afara ei: prin ceea ce compania consideră a fi primul centru din România în care persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali și să opereze echipamente de înaltă tehnologie.

Centrul — UZINEX Industry 4.0 Academy — va fi lansat la sediul companiei din Tehnopolis Iași.

În România, doar 17% dintre persoanele cu dizabilități au un loc de muncă, comparativ cu o medie de peste 50% în Uniunea Europeană (sursă: Consiliul Economic și Social, decembrie 2025, pe baza datelor Eurostat). Cursurile de reconversie disponibile le direcționează cel mai adesea spre meserii slab plătite. UZINEX propune exact opusul: formare în meserii de viitor — programatori și operatori de roboți, operatori de echipamente industriale, proiectanți pentru imprimare 3D și aplicații cu inteligență artificială — domenii în care competențele sunt rare și bine plătite.

Formarea folosește echipamente reale din industrie, nu simulatoare. UZINEX dispune deja la sediu de cinci tehnologii de frontieră: lasere de sudură, de gravare și de curățare, imprimantă 3D și sisteme de inteligență artificială. La acestea se adaugă cobotul Astorino, cu programare în limbaj nativ Kawasaki — același folosit pe roboții din fabrici — adus la sediul UZINEX de Marius Rădulescu (Kawasaki) și care urmează să fie integrat în programul de formare.

Programul este gratuit pentru cursanți și include o metodologie adaptată dizabilităților locomotorii, mentorat individual și, la final, un portofoliu cu demonstrație practică filmată și o recomandare din partea echipei tehnice UZINEX. Compania își pune apoi la dispoziție rețeaua de clienți și parteneri industriali pentru integrarea profesională a absolvenților.

„Noi nu facem caritate. Construim acces”, spune Sorin Baciu, Director General UZINEX. „Diferența dintre 17% în România și peste 50% în Europa nu se închide cu compasiune, ci cu competențe reale și tehnologie pe care piața chiar le plătește. Misiunea noastră a fost mereu să eliminăm bariera dintre oameni și tehnologia industrială avansată. Acest centru este forma ei cea mai directă.”

„Roboții industriali nu te întreabă cum mergi. Te întreabă dacă știi să-i programezi”, spune Cristian Munthiu, director tehnic al UZINEX. „Eu conduc o echipă de ingineri în fiecare zi. Vreau ca oamenii care trec prin acest centru să plece cu aceeași certitudine cu care lucrez eu: limitarea e a pieței, nu a noastră.”

Pentru UZINEX, proiectul este o extensie firească a felului în care compania înțelege industria: tehnologie avansată, accesibilă oamenilor pe care piața îi trece cu vederea. Metodologia și curriculumul centrului vor fi publicate gratuit, pentru ca modelul să poată fi replicat de orice companie din țară.

Lansarea are loc în perioada în care UZINEX participă la un program național dedicat afacerilor cu impact, unde își propune să obțină susținerea necesară pentru a dezvolta și extinde Academia la scară națională.

Lansarea oficială a centrului, cu o demonstrație live a echipamentelor, este programată la Tehnopolis Iași. Persoanele interesate, partenerii și organizațiile care lucrează cu persoane cu dizabilități pot afla detalii contactând direct compania.Despre UZINEX UZINEX este un integrator industrial din Iași, care furnizează echipamente grele și tehnologie la cheie pentru sectorul privat, instituții de stat și sectorul de apărare.  Compania este în curs de acreditare NATO pentru prima centrală fotovoltaică mobilă produsă în România.

Citeste in continuare

Uncategorized

Sisteme de Copiat: De la Tehnici Tradiționale la Tehnologia Modernă – O Analiză Completă

Publicat

pe

De

În mediul academic și profesional contemporan, conceptul de „sistem de copiat” a evoluat dramatic, transformându-se dintr-o metodă rudimentară de a transcrie notițe pe bucăți de hârtie într-un domeniu complex, susținut de inginerie avansată și miniaturizare. Deși integritatea academică și etica profesională sunt pilonii pe care se sprijină evaluarea cunoștințelor, curiozitatea privind mecanismele prin care se încearcă eludarea acestor standarde rămâne un subiect de interes tehnic și social.

Acest articol analizează universul sistemelor de copiat, explorând tehnologiile utilizate, riscurile implicate și, mai presus de toate, contextul etic și consecințele pe termen lung ale acestor practici.

1. Evoluția Istorică: De la Fitil la Microcip

La început, „sistemele” de copiat erau limitate de tehnologia vremii. „Copiuțele” clasice, scrise mărunt pe bucăți de hârtie ascunse în mâneci, în penare sau sub bancă, au fost mult timp singurele metode accesibile. Această abordare necesita abilități de „prestidigitație” și un stres considerabil pentru cel care încerca să le utilizeze.

Odată cu apariția xeroxului, a calculatoarelor și a imprimantelor laser, copiuțele au devenit mai lizibile și mai compacte. Totuși, adevărata revoluție a avut loc odată cu miniaturizarea componentelor electronice. În ultimul deceniu, am trecut de la metode analogice la dispozitive digitale, conectate wireless, invizibile pentru un observator neantrenat.

2. Arhitectura Tehnică a Sistemelor Moderne

Sistemele de copiat moderne se bazează pe principiul transmiterii informației audio sau vizuale în timp real, folosind echipamente care pot fi ascunse pe corpul uman.

A. Sisteme Audio (Căștile Micro)

Acestea reprezintă „standardul de aur” în rândul dispozitivelor de copiat. Un sistem complet include:

  • Micro-casca: Un dispozitiv extrem de mic (adesea sub formă de bobină sau magnet minuscul) care se plasează în canalul auditiv. Unele modele nu necesită baterie, funcționând pe bază de inducție electromagnetică.
  • Colierul de inducție: Un dispozitiv purtat pe sub haine, conectat la un telefon mobil sau un transmițător. Acesta transformă semnalul electric în câmp magnetic, care este recepționat de casca din ureche.
  • Microfonul: Discret poziționat (adesea în mânecă sau guler), permite comunicarea cu un complice aflat la distanță.

B. Sisteme Video și Optice

Pentru examenele care implică rezolvarea de probleme complexe sau schițe, simpla comunicare audio nu este suficientă.

  • Camere video miniaturizate: Ascunse adesea în nasturi, ochelari sau pixuri, acestea transmit imaginea subiectelor către un receptor extern.
  • Receptoare de imagini: Complicele primește fluxul video pe un computer și trimite răspunsurile prin intermediul sistemului audio.

C. Tehnologia Inteligenței Artificiale (AI)

O tendință recentă este utilizarea modelelor de limbaj (precum cele care generează text) în timpul examenelor. Elevul/studentul transmite textul subiectului către o aplicație AI, care generează răspunsul instantaneu, acesta fiind apoi dictat prin sistemul audio. Această metodă elimină necesitatea unui complice uman, crescând viteza și eficiența procesului.

3. Riscurile și Vulnerabilitățile Sistemelor

Deși par infailibile pe hârtie, aceste sisteme prezintă riscuri majore:

  1. Detectabilitatea: Instituțiile de învățământ au început să utilizeze detectoare de frecvență, jammer-e (dispozitive de bruiaj) sau scanere termice/metalice care pot identifica prezența unor dispozitive electronice active.
  2. Defecțiunile tehnice: Bateriile se pot descărca, conexiunea Bluetooth se poate întrerupe, iar micro-căștile pot rămâne blocate în canalul auditiv, necesitând intervenție medicală pentru extragere.
  3. Factorul uman: Dependența de un complice extern introduce o variabilă imprevizibilă. Dacă acel complice nu este suficient de bine pregătit sau dacă conexiunea la internet eșuează, sistemul devine inutil.

4. Perspectiva Etică și Impactul Educațional

Dincolo de aspectul tehnologic, utilizarea sistemelor de copiat ridică probleme morale profunde. Educația nu este doar despre acumularea de credite sau note, ci despre formarea unor competențe reale.

Devalorizarea diplomei

Când un individ obține o diplomă prin fraudă, el subminează valoarea muncii colegilor săi care au investit timp și efort. Mai mult, într-un context social mai larg, acest lucru duce la o criză de încredere în sistemul educațional.

Consecințele profesionale

Un inginer, un medic sau un jurist care a „copiat” prin facultate se va lovi de realitatea crudă a profesiei. În momentele critice, când viața unui om sau siguranța unei structuri depinde de cunoștințele acumulate, nicio „micro-cască” nu poate înlocui experiența și înțelegerea aprofundată a domeniului.

5. Cum răspund instituțiile de învățământ?

Universitățile și școlile de elită au adoptat măsuri tot mai stricte:

  • Supravegherea video avansată: Camere de înaltă rezoluție care pot surprinde detalii infime.
  • Programe de monitorizare (în cazul examenelor online): Software-uri de tip „proctoring” care blochează ecranul, monitorizează privirea utilizatorului prin webcam și detectează zgomote ambientale suspecte.
  • Schimbarea paradigmei de evaluare: Trecerea de la examene de tip „memorie” (unde copiatul este ușor) la examene bazate pe proiecte, analize critice și prezentări orale, unde cunoștințele trebuie demonstrate în timp real și în fața unui examinator.

6. Concluzie: Este Tehnologia un Inamic sau o Oportunitate?

Sistemele de copiat reprezintă o formă de „tehnologie umbră” care evoluează odată cu societatea. Însă, oricât de sofisticat ar deveni un dispozitiv, acesta nu va putea niciodată să suplinească procesul cognitiv de învățare.

Dacă privim problema din perspectiva educației 4.0, vedem că adevărata provocare nu este cum să împiedicăm copiatul, ci cum să facem evaluările irelevante pentru copiat. Într-o lume în care informația este la un click distanță, memoria „pe de rost” devine secundară față de abilitatea de a sintetiza, analiza și aplica cunoștințele.

În final, alegerea de a utiliza sisteme de copiat rămâne o tranzacție riscantă în care prețul plătit (integritatea, timpul pierdut și riscul exmatriculării) depășește cu mult beneficiul temporar al unei note mari. Educația reală nu se măsoară în cifre pe o foaie matricolă, ci în capacitatea individului de a face față provocărilor lumii reale cu propriile sale resurse intelectuale.

Întrebări de reflecție pentru cititor:

  • În ce măsură crezi că sistemele de examinare actuale încurajează copiatul prin presiunea pusă pe memorarea mecanică?
  • Dacă tehnologia AI poate oferi răspunsuri instantanee, care mai este rolul examenelor tradiționale în societatea viitorului?

(Notă: Acest articol a fost redactat cu scop informativ și educativ, subliniind importanța eticii în mediul academic. Utilizarea dispozitivelor de copiat este interzisă în majoritatea instituțiilor și poate atrage sancțiuni severe, inclusiv exmatricularea.)

Citeste in continuare

Uncategorized

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Publicat

pe

De

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust autentic, cât și ingrediente de calitate și livrare rapidă poate fi o provocare. Pentru mii de clienți din București, răspunsul este simplu: Pizzeria IZA.

Cu o experiență construită în jurul pasiunii pentru pizza și a respectului pentru clienți, Pizzeria IZA a devenit una dintre cele mai apreciate opțiuni pentru livrare pizza în Sectorul 4, livrare pizza în Sectorul 5 și în numeroase zone din Sectorul 3.

PIZZA PREPARATĂ DIN INGREDIENTE ATENT SELECȚIONATE

O pizza cu adevărat bună începe întotdeauna cu ingredientele. De aceea, la Pizzeria IZA se acordă o atenție deosebită fiecărui ingredient folosit în prepararea produselor.

Blatul este pregătit astfel încât să ofere echilibrul perfect între textură și gust, sosurile sunt atent alese, iar toppingurile sunt combinate pentru a crea rețete care să satisfacă atât iubitorii de pizza clasică, cât și pe cei care caută combinații mai îndrăznețe.

Fiecare comandă este pregătită proaspăt, iar acest lucru se simte încă de la prima felie.

SORTIMENTE APRECIATE DE CLIENȚI

Pizza Margherita, Pizza Prosciutto Funghi, Pizza Quattro Formaggi, Pizza Quattro Stagioni, Pizza Capriciosa, Pizza Carbonara, Pizza Carnivora, Pizza Suprema, Pizza Tonno, Pizza Rustica, Pizza Pepperoni, Pizza Vegetariană, Pizza Mexicana, Pizza Diavola, Pizza Dracula, Pizza Inferno, Pizza Hot Honey, Pizza Hot Honey Jalapeno, Pizza IZA, Pizza Anca și Pizza Bambino.

OFERTE PIZZA AVANTAJOASE PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE

Pe lângă varietatea produselor, Pizzeria IZA este cunoscută și pentru ofertele sale atractive. Promoțiile disponibile permit economii importante fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea produselor.

LIVRARE PIZZA SECTOR 4

Zone deservite: Berceni, Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Olteniței, Eroii Revoluției, Giurgiului, Progresul, Pieptănari, Viilor, Luica, Toporași, Ferentari, Sălaj și Tunsu Petre.

LIVRARE PIZZA SECTOR 5

Zone deservite: Rahova, Calea Rahovei, Mihail Sebastian, Mărgeanului, 13 Septembrie, Panduri, Uranus, Dealul Spirii, Drumul Sării, Antiaeriană și Cotroceni.

LIVRARE PIZZA SECTOR 3

Zone deservite: Dristor, Baba Novac, Nerva Traian, Octavian Goga, Energeticienilor, Vitan, Vitan-Bârzești și Calea Vitan Foișorului.

DE CE ALEG CLIENȚII PIZZERIA IZA?

• Ingrediente proaspete și atent selecționate
• Sortimente variate pentru toate preferințele
• Rețete clasice și speciale
• Pizza preparată la comandă
• Oferte avantajoase pentru grupuri și familii
• Livrare rapidă în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
• Raport excelent între preț și calitate

Pizzeria IZA – pizza pe gustul tău, livrată rapid în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3.

(Publicitate)

Citeste in continuare
Publicitate
Publicitate

Cele mai noi articole

acum 2 zile

Studiu Up România: trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare și doar 27% dintre angajați au încredere în echitatea sistemului salarial

Up România, unul dintre jucătorii importanți de pe piața beneficiilor extrasalariale, publică rezultatele unui studiu național realizat împreună cu Reveal...

Afaceriacum 2 zile

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme...

Uncategorizedacum 4 zile

Sisteme de Copiat: De la Tehnici Tradiționale la Tehnologia Modernă – O Analiză Completă

În mediul academic și profesional contemporan, conceptul de „sistem de copiat” a evoluat dramatic, transformându-se dintr-o metodă rudimentară de a...

Uncategorizedacum 4 zile

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust...

acum 5 zile

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat în data de  23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele...

Evenimentacum 6 zile

Alertă fără precedent în Portul Constanța. O dronă a explodat, oamenii sunt evacuați. Plan Roșu activat, autoritățile caută și alte drone

CONSTANȚA – Un incident de securitate extrem de grav a avut loc vineri dimineață în Portul Constanța, după ce o...

acum 6 zile

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea...

Uncategorizedacum 6 zile

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei...

Uncategorizedacum 7 zile

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă...

Uncategorizedacum 7 zile

TAG: uniformele medicale devin parte din ecosistemul de siguranță al clinicilor și spitalelor

București, 2 iunie 2026 – Uniformele medicale sunt privite tot mai mult ca parte din ecosistemul de siguranță al clinicilor și...

TOP ARTICOLE INCISIV