Sunt povești care se citesc cu ochii, și sunt povești care se simt cu pielea. Cea a Cezarei Popescu aparține celei de-a doua categorii.
Am întâlnit-o într-o zi senină de toamnă, la Constanța. Zâmbea. Genul de zâmbet cald, dar dincolo de care se simte o durere veche, învinsă, domesticită. De zece ani trăiește cu un glonț care i-a schimbat nu doar viața, ci și felul în care privește lumea.
O secundă între moarte și viață
Cezara nu e doar „românca împușcată la Bataclan”. Este femeia care a înțeles, în acele secunde, că viața nu e un dat, ci un dar.
După ce s-a întors în țară, a fost nevoită să învețe din nou totul: să meargă, să vorbească, să aibă încredere.
„Nu poți să dormi când ți se reiau în minte focurile de armă. E un zgomot care rămâne acolo, în tine. Nu dispare. Dar înveți să trăiești cu el.”
În timp, Cezara a ales să meargă mai departe. S-a implicat în viața publică, a candidat la Primăria Constanța în 2024, a continuat să fie aproape de oameni, de comunitate. „Mi-am spus că dacă am primit o a doua șansă, trebuie să fac ceva bun cu ea”, povestește ea.
Pe 13 noiembrie 2015, Cezara se afla la Paris, în vizită la sora ei. Seara era frumoasă, orașul era viu, iar oamenii – relaxați, ca într-un film cu lumină caldă. Până când s-a auzit primul foc de armă.
„Am crezut că sunt artificii”, mi-a spus.
„Apoi am văzut arma. Kalașnikovul. Și atunci am știut că vrea să ne omoare.”
Glonțul i-a intrat în cap și i-a ieșit prin obraz. Un altul i-a străpuns mâna. Lumea s-a prăbușit în jurul ei – sirene, țipete, oameni care cădeau. Dar ea a rămas conștientă. „Am simțit că am capul ud… și am știut că e sânge”, își amintește.
Medicii francezi au numit-o „miracol”. Noi i-am spune putere. Puterea unei femei care, în loc să se închidă în tăcere, a ales să vorbească. Să transforme trauma în mărturie și durerea în forță.
O femeie care a învins moartea
Astăzi, la zece ani de la atentatele de la Bataclan, Cezara vorbește calm, dar ferm, despre acea noapte.
Nu o mai povestește cu lacrimi, ci cu o luciditate care impresionează. A transformat tragedia într-un manifest pentru viață.
„Zece ani… pare o viață. Dar eu am două vieți. Cea de dinainte și cea de după. În a doua am învățat să nu mai amân iubirea, curajul, recunoștința. Pentru că într-o secundă, totul poate dispărea.”
Privind-o, înțelegi că miracolele există, dar nu vin din cer. Se nasc din oameni care refuză să renunțe.
Cezara Popescu este unul dintre acei oameni.
Lecția Cezarei
Povestea ei nu e doar despre terorism, Paris sau gloanțe. Este despre noi toți. Despre cum ne pierdem, uneori, în griji mărunte, în timp ce viața trece pe lângă noi.
Ea a văzut moartea de aproape și a ales să trăiască frumos.
Cezara Popescu nu e doar o supraviețuitoare. Este o femeie renăscută. O constănțeancă care, la zece ani de la Bataclan, ne amintește că fiecare zi este o victorie.
Că poți cădea – și totuși să te ridici.
Că poți sângera – și totuși să zâmbești.
Că poți muri o dată – și totuși să te naști din nou.
În memoria celor 130 de victime ale atentatelor de la Paris – și în onoarea celor care au ales viața.