Connect with us

Uncategorized

HONOR Magic8 Pro pus la încercare de fotografi profesioniști în condiții extreme

Publicat

pe

București, 29 ianuarie 2026 – HONOR anunță debutul unei campanii foto dedicate modelului său flagship, HONOR Magic8 Pro, o inițiativă menită să evidențieze performanța sistemului avansat de cameră în condiții reale, dificile și imprevizibile.

În cadrul inițiativei, creatori National Geographic și Bałtyk, un colectiv de fotografi recunoscuți pentru imaginile spectaculoase realizate pe litoralul Mării Baltice, au fost invitați să testeze capabilitățile dispozitivului în scenarii extreme, cu accent pe fotografia de noapte și performanța la temperaturi foarte scăzute.

Proiectul a fost conceput ca un exercițiu autentic de validare pe teren a tehnologiei HONOR Magic8 Pro. Fotografi profesioniști au pus smartphone-ul la încercare în medii variate și situații complexe, surprinzând cadre în diferite momente ale zilei, în condiții meteo dificile și în contexte cu iluminare naturală sau artificială limitată. Testele au demonstrat capacitatea dispozitivului de a livra rezultate constante, de nivel profesional, chiar și în condiții în care alte smartphone-uri întâmpină limitări, evidențiind stabilitatea operațională și calitatea imaginii în condiții de frig extrem. Pe parcursul campaniei, participanții au evaluat riguros principalele inovații integrate în HONOR Magic8 Pro.

Sistemul Ultra Night Camera a demonstrat o redare avansată a detaliilor, culorilor și a intervalului dinamic în condiții de lumină foarte scăzută, cu un nivel minim de zgomot de imagine.

Stabilizarea optică pe 5 axe cu AI Adaptive Stabilization, certificată CIPA 5.5, a fost testată în cadre realizate cu telefonul ținut direct în mână, expuneri lungi și situații dinamice, oferind imagini clare și stabile chiar și în scenarii dificile.

În același timp, camera Ultra Night Telephoto a confirmat performanța în surprinderea subiectelor aflate la distanță, cu claritate și profunzime vizuală, fiind ideală pentru peisaje ample, arhitectură sau fotografie wildlife realizată pe timp de noapte.

Imaginile și concluziile campaniei evidențiază progresul semnificativ al HONOR Magic8 Pro în fotografia realizată cu smartphone-ul, demonstrând modul în care tehnologia poate deveni un instrument de creație autentic. Rezultatele se adresează atât fotografilor profesioniști, cât și pasionaților, confirmând că dispozitivul oferă control, stabilitate și expresivitate în capturarea poveștilor nocturne și a detaliilor greu vizibile cu ochiul liber.

Participarea creatorilor National Geographic și a colectivului Bałtyk reflectă încrederea HONOR în sistemul foto al Magic8 Pro și susține angajamentul brandului de a extinde limitele fotografiei realizate cu smartphone-ul, prin testare reală, în condiții extreme și contexte autentice.

Materialele complete și perspectivele experților sunt disponibile online. Articolul National Geographic poate fi consultat aici, iar portofoliile vizuale realizate de fotografii Bałtyk pot fi descoperite aici.

Disponibilitate

HONOR Magic8 Pro este disponibil pe piața din România prin toți partenerii oficiali, în culorile Sunrise Gold și Black, la prețul recomandat de 6.499 lei, varianta 12+512 GB.

###

Despre HONOR

HONOR este o companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI. HONOR își propune să revoluționeze interacțiunea dintre om și tehnologie, pentru a pune beneficiile inteligenței artificiale în slujba oamenilor, în viața de zi cu zi. Compania își propune să acționeze dincolo de granițele industriei și să colaboreze deschis, fără bariere, cu alte companii de tehnologie pentru a produce valoare reală pentru utilizatori și parteneri. Portofoliul său inovator de produse include telefoane, tablete și o mare varietate de dispozitive portabile bazate pe inteligență artificială. HONOR își propune să ofere utilizatorilor instrumente eficiente de a se conecta la noua lume inteligentă și la beneficiile sale.

Pentru mai multe informații, vizitați: https://www.honor.com/ro/ 

https://www.facebook.com/HonorRomania
https://www.facebook.com/groups/691788556134559
https://www.instagram.com/honor_romania
https://www.youtube.com/@honorromania5239
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Alertă fără precedent în Portul Constanța. O dronă a explodat, oamenii sunt evacuați. Plan Roșu activat, autoritățile caută și alte drone

INCISIV

Publicat

pe

De

CONSTANȚA – Un incident de securitate extrem de grav a avut loc vineri dimineață în Portul Constanța, după ce o dronă maritimă s-a autodetonat în apropierea terminalelor petroliere. Explozia, care s-a produs în jurul orei 10:30, a fost resimțită puternic în zona Far Constanța, zguduind clădirile din apropiere și declanșând o mobilizare fără precedent a autorităților.

Pentru gestionarea situației, a fost activat Planul Roșu de intervenție, iar populația a fost avertizată prin sistemul Ro-Alert. Zona a fost evacuată preventiv, inclusiv sediul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), iar angajații au fost trimiși acasă.

Posibilitatea existenței altor drone ridică nivelul de alertă

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că există informații care indică posibilitatea prezenței și a altor drone maritime în zonă.

În acest context, două elicoptere au fost trimise pentru misiuni de recunoaștere și supraveghere aeriană, în timp ce forțele navale și structurile de securitate monitorizează permanent perimetrul portuar.

Potrivit informațiilor preliminare, drona s-ar fi autodetonat fără a provoca victime sau pagube majore infrastructurii portuare.

MApN: Drona nu aparține Armatei României

Ministerul Apărării Naționale a precizat că obiectul exploziv nu face parte din dotarea Armatei României și nu are legătură cu exercițiile militare desfășurate recent în zona Mării Negre.

Totodată, reprezentanții ministerului au subliniat că monitorizarea traficului naval în Marea Neagră este responsabilitatea Autorității Navale Române.

În prezent, nave și elicoptere ale Ministerului Apărării participă la supravegherea zonei și la evaluarea eventualelor riscuri suplimentare.

Prima reacție a președintelui Nicușor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis că a fost informat despre incident în timp ce se deplasa către Muntenegru.

„Prioritatea a fost și rămâne protejarea vieților omenești și securitatea infrastructurii portuare. Sunt în curs de analiză circumstanțele în care drona a ajuns în port și eventualele riscuri suplimentare”, a transmis șeful statului.

Acesta a atras atenția că incidentul survine la doar câteva zile după descoperirea unei mine marine în zona Vama Veche – 2 Mai, precum și după alte incidente de securitate înregistrate în regiune.

„Cu un conflict militar la graniță, este evident că mediul de securitate în care ne aflăm este unul sensibil. Vom continua cooperarea strânsă cu aliații NATO și vom lua toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și a intereselor naționale”, a declarat președintele.

Mărturiile celor evacuați

Mai mulți angajați și muncitori aflați în zona portuară au relatat momentele de confuzie și tensiune trăite în timpul operațiunii de evacuare.

„Ni s-a spus să ne îndepărtăm imediat de zonă”, a declarat unul dintre angajații evacuați.

Alți martori spun că nu au primit explicații detaliate despre natura pericolului.

„Absolut nimic. Ni s-a spus doar să evacuăm zona”, a afirmat un muncitor prezent la fața locului.

Cu toate acestea, informația că ar fi vorba despre o dronă maritimă circula deja printre cei evacuați.

„Se pare că este o dronă, dar noi nu am văzut-o”, a spus unul dintre angajați.

Întrebarea care preocupă autoritățile: Cum a ajuns drona în Portul Constanța?

Dincolo de explozia în sine, cea mai serioasă problemă ridicată de acest incident este legată de faptul că aparatul a reușit să pătrundă până în zona portuară fără a fi neutralizat înainte.

Portul Constanța reprezintă una dintre cele mai importante infrastructuri strategice ale României și ale flancului estic al NATO, iar apropierea unei drone maritime de terminalele petroliere ridică semne de întrebare privind mecanismele de monitorizare și reacție.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile încearcă să stabilească originea dronei, traseul parcurs și dacă există alte dispozitive similare în apele din apropierea litoralului românesc.

În acest moment, nivelul de alertă rămâne ridicat, iar operațiunile de verificare continuă atât pe mare, cât și din aer.

Citeste in continuare

Uncategorized

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Publicat

pe

De

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei noi locații în județul Sibiu, în localitatea Cristian. Extinderea marchează o etapă importantă în dezvoltarea companiei și răspunde nevoii clienților din Transilvania de a avea acces mai rapid la servicii specializate pentru autoturismele marca BMW.

O locație strategică pentru clienții din Transilvania

Noua unitate bForce a fost gândită ca un service modern, digitalizat și orientat către o experiență premium pentru client. Amplasarea în Cristian oferă acces facil atât pentru șoferii din Sibiu, cât și pentru cei din județele apropiate, inclusiv Cluj, Mureș, Alba sau Brașov. Prin această investiție, compania își propune să reducă distanțele parcurse de clienții care până acum ajungeau la București pentru lucrări specializate.

„La București avem clienți din toată țara, iar de mai mulți ani ne doream să fim mai aproape de cei din această zonă. Locația din Cristian este potrivită atât prin poziționare, cât și prin posibilitatea de a oferi același standard de lucru pe care l-am construit în aproape 17 ani de activitate. Continuăm să fim un service axat pe marca BMW, cu servicii realizate conform procedurilor tehnice specifice producătorului”, a declarat Robert Panciu, managerul bForce.

Experiență dedicată unei singure mărci

Deschiderea service-ului din Sibiu vine într-un moment în care cererea pentru servicii auto specializate, transparente și realizate cu echipamente performante este în continuă creștere. bForce își păstrează aceeași direcție care a definit activitatea companiei încă de la început: concentrarea pe un singur brand și dezvoltarea unei expertize aprofundate în diagnosticarea, întreținerea și repararea automobilelor BMW.

Servicii specializate și echipamente performante

În noua locație, clienții vor avea acces la servicii de mentenanță, diagnoză, reparații mecanice, curățare și întreținere a ansamblelor, precum și la servicii de geometrie auto. Pentru această zonă, service-ul este dotat cu echipamente de ultimă generație, inclusiv aparatură Hunter, una dintre cele mai apreciate soluții la nivel internațional pentru precizie și performanță.

Compania menționează că activitatea bForce nu include, în prezent, servicii de tinichigerie, vopsitorie, reparații de daune sau spălătorie auto. În planurile de dezvoltare se află însă amenajarea unui post dedicat curățării automobilelor clienților, astfel încât mașinile să fie predate în cele mai bune condiții după finalizarea lucrărilor.

Flux de lucru digitalizat și experiență premium pentru client

Un element distinctiv al noii locații îl reprezintă digitalizarea completă a fluxului de lucru. De la recepția clientului și până la comunicarea comenzilor către mecanici, procesele sunt gestionate electronic. Documentele sunt semnate digital, iar mecanicii primesc informațiile necesare pe tabletă, ceea ce contribuie la eficiență, trasabilitate și o comunicare mai clară cu fiecare client.

„Pentru noi, experiența clientului începe din primul moment în care intră în service. Punem accent pe comunicare, pe calitatea lucrărilor și pe atenția la detalii. Ne-am dorit un sistem de lucru eficient, modern și transparent, iar digitalizarea ne ajută să păstrăm un control mai bun asupra fiecărei etape”, a completat Robert Panciu.

Sustenabilitate și soluții moderne pentru mobilitatea auto

Noua clădire a fost concepută și cu atenție la sustenabilitate. Service-ul utilizează energie solară, iar car-portul este echipat cu stații de încărcare pentru automobile electrice sau plug-in hybrid, destinate clienților bForce. Prin aceste dotări, compania integrează soluții moderne atât pentru eficiența operațională, cât și pentru noile direcții ale mobilității auto.

Școala de mecanici bForce, un proiect pentru formare profesională

Pe lângă serviciile auto, bForce pregătește lansarea unui proiect dedicat formării profesionale în domeniu. Sub denumirea „Școala de mecanici bForce”, compania va organiza cursuri de calificare pentru meseria de mecanic auto. Participanții vor putea obține competențe și diplome recunoscute la nivel european, inițiativa având rolul de a sprijini dezvoltarea profesională a celor care își doresc o carieră în acest domeniu.

În perioada următoare, service-ul din Cristian urmează să includă și servicii de ITP, completând astfel gama de soluții oferite clienților.

Service specializat, nu reprezentanță autorizată

bForce subliniază că este un service specializat cu experineță pe marca BMW și colaborează cu anumite reprezentanțe pentru achiziția de piese originale, însă nu este reprezentanță și nici dealer autorizat al producătorului BMW.

Prin deschiderea locației din Cristian, bForce își consolidează prezența pe piața serviciilor auto specializate și aduce mai aproape de clienții din Transilvania experiența acumulată în aproape două decenii de activitate.

Programări și contact

Programările pentru service-ul bForce Sibiu se pot face la numărul de telefon 0720 535 010 sau prin e-mail, la adresa office@bforce.ro.

Citeste in continuare

Uncategorized

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

Publicat

pe

De

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și acreditată – construită integral de la zero, având toate avizele și aprobările instituțiilor competente ale statului – ridică întrebări legitime despre cine se află, de fapt, în centrul sistemului de sănătate: pacientul sau sistemul.

București, 3 iunie 2026. Pacienții cu cancer, cu boli cardiovasculare sau cu boli rare nu au luxul timpului. Un proiect de ordin publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe 29 mai 2026 propune, însă, ca accesul la programele naționale de sănătate să fie condiționat de o formulă bazată pe capacitatea declarată, neverificată si nedefinită clar a furnizorilor publici.

Ce se întâmplă, însă, când o formulă matematică decide accesul la tratament, dar nu măsoară nici listele de așteptare, nici timpii de acces, nici capacitatea reală a sistemului? Aceasta este întrebarea la care proiectul CNAS nu răspunde.

Într-un sistem medical modern, predictibil și echitabil, alocarea resurselor trebuie să urmeze nevoile curente ale pacienților. Când vorbim despre calitatea serviciilor medicale vorbim implicit despre accesul la diagnostic și tratament rapid, continuitatea tratamentului și libertatea de alegere a pacientului. Acestea sunt principii fundamentale, a căror aplicabilitate nu trebuie să fie limitată prin acte administrative, ci trebuie protejate de Casa de Asigurări de Sănătate.

În specialități precum oncologia, bolile cardiovasculare sau ortopedia, accesul rapid la investigații și tratamente moderne influențează direct evoluția pacientului, precum și calitatea vieții acestuia. Întârzierea tratamentului din motive administrative poate duce la agravarea bolii și implicit la reducerea șanselor de supraviețuire.

Regina Maria susține utilizarea eficientă a tuturor resurselor existente, deopotrivă publice și private. Orice măsură care poate genera întârzieri în accesul la tratament, lipsă de predictibilitate sau limitarea opțiunilor pacientului trebuie reanalizată și discutată public în mod transparent.

În ultimii ani, România a făcut pași importanți în modernizarea sistemului medical, în special în oncologie, unde accesul la diagnostic timpuriu, radioterapie modernă și tratamente inovatoare oferă o șansă în plus la viață. Un sistem medical modern nu este un privilegiu, ci este un drept.

Pacienții au nevoie de predictibilitate și acces rapid la tratament, nu de liste de așteptare, drumuri lungi sau servicii indisponibile. Am depășit de mult vremurile în care accesul la sănătate depindea de soluții informale – nu avem nevoie de o întoarcere în timp. Rolul CNAS este să rezolve problemele pacienților, să garanteze calitate și siguranță, nu să creeze noi bariere birocratice.”, a declarat Șerban Semeniuc, Legal & Corporate Affairs Director în cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria.

Regina Maria susține inițierea unui dialog real între autorități, organizațiile de pacienți, furnizorii de servicii medicale și toți actorii relevanți din sistemul de sănătate, astfel încât sa fie modernizată legislația și orice modificare să fie fundamentată pe analize de impact clare, indicatori de acces la tratament și soluții care protejează interesele pacientului.

Citeste in continuare
Publicitate
Publicitate

Cele mai noi articole

Evenimentacum 17 ore

Alertă fără precedent în Portul Constanța. O dronă a explodat, oamenii sunt evacuați. Plan Roșu activat, autoritățile caută și alte drone

CONSTANȚA – Un incident de securitate extrem de grav a avut loc vineri dimineață în Portul Constanța, după ce o...

acum 20 de ore

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea...

Uncategorizedacum o zi

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei...

Uncategorizedacum 2 zile

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă...

Bulevardul Tomis Constanta in weekend Bulevardul Tomis Constanta in weekend
Editorialacum 2 zile

Constanța are nevoie de dezbatere, nu de decizii luate pentru câțiva

Astăzi am citit în presa locală despre un nou proiect prin care ni se explică, de la București, cum ar...

Uncategorizedacum 4 zile

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații...

Editorialacum 4 zile

Constanța Pet Friendly: Cezara Popescu propune un proiect pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele și răspunde criticilor

Constanța ar putea deveni unul dintre primele orașe din România care dezvoltă un concept integrat „Pet Friendly”, dedicat atât proprietarilor...

Afaceriacum o săptămână

Transformă standul de vată de zahăr în vedeta festivalurilor de vară – găsești accesorii la Snick Ambalaje

Fie că vorbim despre bâlciuri tradiționale, festivaluri mari în aer liber sau standuri amenajate în parcuri, sezonul cald transformă vata...

Uncategorizedacum o săptămână

Xiaomi lansează produse portabile de generație următoare și duce la nivel premium ecosistemul lifestyle

București, 28 mai 2026  – Xiaomi a lansat astăzi, pe piețele globale, cea mai recentă gamă de produse din ecosistemul său...

Afaceriacum o săptămână

Ce beneficii îți oferă un spațiu comercial modern și cum îți influențează businessul

Alegerea unui sediu pentru activitatea de retail sau servicii este una dintre cele mai importante decizii pe care le poate...

TOP ARTICOLE INCISIV