Uncategorized
Bergerat Monnoyeur România: Viitorul construcțiilor este despre echipe mixte – Om + Mașină + AI
Compania estimează că vom avea un an de ajustare într-o piațăprovocatoare în care infrastructura rămâne principalul pilon de investiții

București, 5 February 2026 – Bergerat Monnoyeur România a organizat miercuri, 4 februarie, conferința de presă „Rezultate, realizări și provocări pe piața utilajelor de construcții”, în cadrul căreia a prezentat evoluția la nivel macro a pieței utilajelor de construcții în 2025 și direcțiile strategice pentru perioada următoare. Totul se desfășoară într-un context economic și geopolitic marcat de instabilitate, presiune pe costuri și impact tot mai mare al tehnologiilor avansate și al digitalizării.
Anul 2025 a fost unul de ajustare pentru piața utilajelor de construcții, după nivelurile record atinse în 2022–2023 atât la nivel local, cât și european. În România, s-au vândut circa 2.540 de utilaje, în scădere cu 19% față de anul anterior. În acest context, Bergerat Monnoyeur România, liderul distribuitorilor de utilaje de construcții, a înregistrat o cifră de afaceri estimată la 126 milioane euro (neauditată). Compania a continuat să se dezvolte operând cu o structură de aproximativ 300 de colaboratori, concentrându-și strategia pe proiecte sustenabile, soluții integrate și eficiență măsurabilă în operare.
Poziția Bergerat Monnoyeur pe piața locală rămâne una solidă: 1 din 5 utilaje din România este Cat, iar brandul domină segmente-cheie precum buldozerele (1 din 2 unități), excavatoarele și buldoexcavatoarele (1 din 3), respectiv motograderele (2 din 3). Aceste rezultate reflectă încrederea clienților în fiabilitate și servicii, costuri de operare reduse și soluții de finanțare adecvate.
La nivel global, Caterpillar Inc. își consolidează statutul de lider industrial printr-un ecosistem tehnologic unic: cu 2,1 milioane de utilaje active, dintre care 1,6 milioane sunt conectate, peste 30 de milioane de motoare fabricate și cea mai mare flotă de utilaje autonome din lume. Până în prezent, utilajele autonome Cat au mutat 11 miliarde de tone de material, cu zero accidente, demonstrând impactul direct al tehnologiei asupra siguranței și productivității.

Inteligența artificială și conectivitatea
În contextul actual, conectivitatea și inteligența artificială devin factori esențiali în transformarea industriei construcțiilor. Datele colectate din șantiere: ore lucrate, timpi de staționare, consum, emisii – nu mai sunt doar indicatori de raportare, ci instrumente operaționale care permit decizii rapide și predictibile.
„Viitorul construcțiilor nu este despre om sau mașină, ci despre echipe mixte: Om + Mașină + AI. Catâ AI Assistant este liantul care transformă datele în decizii și șantierele în ecosisteme inteligente, conectate. În România, la final de 2025, aproximativ 5000 de utilaje Cat sunt deja conectate”, a declarat Liviu Neagu, CEO Bergerat Monnoyeur România și Republica Moldova.

Potrivit CEO Bergerat Monnoyeur România, industria se îndreaptă accelerat către utilaje autonome și soluții digitale inteligente care cresc productivitatea și siguranța, într-o perioadă în care presiunea pe costuri/ profit și pe respectarea termenelor este tot mai ridicată. „Diferența nu mai este făcută de puterea utilajului, ci de capacitatea de a controla, măsura și îmbunătăți performanța. Inteligența artificială ne ajută să transformăm aceste date în avantaje competitive reale pentru clienți”, a subliniat Liviu Neagu.
2025: un an de ajustare într-o piață fragilă și instabilă
Anul 2025 a confirmat că piața utilajelor de construcții rămâne sensibilă la schimbările geopolitice și economice de la nivel mondial și național. În acest context, Bergerat Monnoyeur România a adoptat o abordare orientată către calitatea proiectelor, eficiență operațională și valoare adăugată livrată către clienți, chiar și într-un an cu presiune pe volum.
Ca o concluzie, „2025 a fost un an care a cerut disciplină și alegeri inteligente. Ne-am concentrat pe soluții care livrează performanță reală în șantier – uptime, consum controlat și productivitate – iar aceste criterii vor cântări din ce în ce mai mult în 2026–2027. Devine clar că pe viitor companiile vor căuta tot mai mult un cost total de operare predictibil și cât mai redus”, a subliniat Liviu Neagu.

Declarație Liviu Neagu (orientată spre viitor):
„Într-o piață fragilă și instabilă, diferența o face capacitatea de a măsura și controla rezultatele: ore productive, consum, timpi de staționare și costuri. Strategia noastră pentru perioada următoare este să sprijinim clienții cu soluții integrate – utilaje, service, piese și instrumente digitale – astfel încât fiecare șantier să fie mai eficient și mai predictibil.”
Despre Grupul Monnoyeur:
Monnoyeur este o afacere de familie fondată în 1906, operând în 24 țări pe 5 continente, ce numără astăzi aproape 9000 de colaboratori, înregistrând o cifră de afaceri de peste 3,4 miliarde de Euro în 2025. Grupul Monnoyeur activează în domeniul construcțiilor, al logisticii, producției de energie și motorizare și al agriculturii, oferind inclusiv soluții de transport și digitalizare și având relații de parteneriat și de colaborare cu branduri de renume mondial, precum Caterpillar, John Deere, Trimble, Autocad și Mitsubishi.
Este prezent în România prin companiile: Bergerat Monnoyeur, Eneria, IPSO Agricultură, SITECH și CHRONO Flex.

Bergerat Monnoyeur
Partener Caterpillar de aproape 100 ani, Bergerat Monnoyeur și-a orientat mereu strategia de afaceri în jurul serviciilor și satisfacției clientului. Prin combinarea flexibilității și expertizei unei afaceri de familie cu capacitatea Caterpillar pentru inovație și dezvoltare, Bergerat Monnoyeur s-a consacrat ca fiind un partener de referință pentru profesioniștii din construcții, prin intermediul unei oferte unice pe piață, prin amploarea gamei sale de utilaje, cu peste 300 de referințe de catalog și o gamă completă de atașamente de lucru.
Compania Bergerat Monnoyeureste unică prin calitatea și eficiența soluțiilor oferite – comercializarea și închirierea de utilaje noi și second-hand, recondiționare utilaje, finanțare și consultanță. Pentru informații suplimentare, accesați: www.bm-cat.com/ro sau urmariti-ne pe canalele de socializare după indiciul #bergeratmonnoyeur.
Eneria este specializată în furnizarea de soluţii de producere a energiei electrice, asigurând distribuția, instalarea și întreținerea motoarelor și generatoarelor Cat, cu rol activ în dezvoltarea și implementarea noilor tehnologii de energii sustenabile.

Despre Caterpillar Inc.:
Cu o cifră de afaceri de peste 67,6 de miliarde USD în 2025, Caterpillar Inc. este cel mai important producător mondial de echipamente de construcții și minerit, motoare diesel și pe gaz natural pentru utilaje, turbine industriale și locomotive diesel-electrice. De peste 100 de ani, ajutăm clienții să construiască o lume mai bună și suntem angajați în contribuția la un viitor cu emisii reduse de carbon. Produsele și serviciile noastre inovatoare, susținute de rețeaua noastră globală de distribuitori, oferă o valoare adăugată excepțională care îi ajută pe clienți să aibă succes. Caterpillar operează pe toate continentele, funcționând prin trei segmente principale – Construcții, Industriile Extractive și Energie & Transport – oferind, în plus, servicii financiare competitive prin segmentul de Produse Financiare.
Mai multe informații despre Catâ AI Assistant și utilaje autonome Cat: https://bm-cat.com/ro/noutati-bm/
Uncategorized
Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?
14 iulie, București. În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Cele2.060 de solicitări reprezintă cel mai mare număr semestrial din cei peste 10 ani de activitate ai CSALB, iar trimestrul al doilea din acest an a fost singurul în care a fost depășit numărul de 1.000 de cereri conforme înregistrate (1.092 solicitări). Creșterea de 40% față de S1 2025 (1.464 cereri) reflectă situația economică dificilă la nivel național, dar și internațional, în care consumatorii caută soluții pentru a-și ameliora situația financiară personală, afectată de creșterea costului vieții. În ceea ce privește numărul de dosare de conciliere, în prima jumătate de an băncile au intrat în aproximativ 400 de negocieri, în timp ce IFN-urile nu au acceptat nicio cerere spre negociere, deși au primit peste 600 de solicitări.
În primul semestru, 332 de negocieri s-au încheiat cu împăcarea părților, reprezentând 91% din totalul negocierilor purtate. Beneficiile totale rezultate din negocieri s-au apropiat de 1 milion de euro în prima jumătate a anului, ceea ce înseamnă aproximativ 2.700 de euro obținuți, în medie, în urma fiecărei nemulțumiri încheiate amiabil. De altfel, 59 de procese din instanțele de drept comun s-au încheiat după ce consumatorii și băncile, la recomandarea judecătorilor sau din inițiativa unei părți, au negociat litigiul în cadrul CSALB, gratuit pentru consumatori, în doar două săptămâni (în medie) și cu ajutorul unui conciliator, specialist în domeniul financiar-bancar. În total, începând cu 2021, peste 880 de procese s-au încheiat în mod amiabil, în cadrul de dialog oferit de CSALB.

Din totalul cererilor primite până la finalul S1 2026, 1.458 adresau diverse spețe în relația cu banca (față de 1.095 în S1 2025), în vreme ce 602 vizau diferite aspecte ale relației consumatorilor cu IFN-urile (vs 369 în S1 2025). Cererile adresate IFN-urilor sunt cu 63% mai multe în primele 6 luni din 2026 decât în perioada similară din 2025, iar ponderea acestora în totalul cererilor a crescut de la 25% (S1 2025) la 29% (S1 2026).
Totodată, până la finalul S1 2026, 202 cereri au fost soluționate direct între comercianți și consumatori, după sesizarea CSALB: 166 de cereri soluționate direct de către bănci și 36 de cereri soluționate amiabil de către IFN-uri (față de 91 soluționate de către bănci și 32 de IFN-uri în perioada similară din 2025).
Practic, în comparație cu anul trecut, numărul cererilor soluționate amiabil de către bănci aproape că s-a dublat. Menținerea metodei adoptate de comercianții din sistemul financiar–bancar, de soluționare amiabilă (directă) după sesizarea CSALB, reprezintă o altă cale de rezolvare a cererilor formulate de consumatori, mai ales atunci când aceste solicitări sunt simple și nu necesită neapărat intervenția/aportul de expertiză al conciliatorilor CSALB. Și în acest caz băncile au recurs la această metodă de soluționare (directă) mai mult decât IFN-urile.
Cele mai frecvente spețe pe care conciliatorii CSALB le analizează sunt cele legate de contractele de creditare. Aproximativ 90% din totalul cererilor se referă la restituiri de sume (comisioane, dobânzi), la diminuarea soldului unui credit (a datoriei totale), diminuarea ratelor lunare ori anularea unor restanțe, reeșalonări / rescadențări / refinanțări / renegocieri / reechilibrarea contractelor (inclusiv pentru motive de impreviziune). În aceeași sferă a optimizării costurilor aferente contractelor se regăsesc și solicitările de găsire a unei soluții pentru rezolvarea problemelor (în general), trecerea de la indicele ROBOR la IRCC (încă din perioada pandemiei sunt formulate astfel de cereri), conversia monedei creditului, recalcularea dobânzilor, asumarea unor angajamente de plată și eliminarea anumitor clauze. Sunt primite și cereri de radiere a înregistrărilor din Biroul de Credit, pentru repunerea în graficul de rambursare (pentru cei aflați în executare silită), trecerea la dobândă fixă, renunțarea la proces sau cereri care au ca obiect rezolvarea unor situații generate de fraudele pe canale bancare.
Crește calitatea cererilor
În primul semestru, ponderea cererilor negociabile din total este de 84%, față de perioada similară a anului trecut, când ponderea cererilor negociabile era de 78%, în timp ce în S1 2024 a fost de 65%.
Acest lucru se datorează scăderii de la 669 (în S1 2024), la 321 (în S1 2025), respectiv la 340 (în S1 2026, dar pe fondul unei creșteri a volumului total de cereri înregistrate) a numărului cererilor de ștergere a înregistrărilor din Biroul de Credit, care nu pot face obiectul unui dosar de negociere prin intermediul CSALB, ci sunt soluționate direct de către părți sau clasate.
Numărul dosarelor a ajuns la 395/S1 2026, în comparație cu 415/S1 2025. Astfel, din cele 1.240 de cereri negociabile adresate băncilor, 395 au fost transformate în dosare de negociere, în timp ce IFN-urile nu au acceptat transformarea în dosar a niciuneia dintre cele 480 de cereri negociabile primite.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB:

„Contextul tensionat de pe plan intern și internațional generează stres financiar pentru toți consumatorii români și, în special, pentru cei care au contractat împrumuturi bancare anterior acestor situații de criză. Creșterea prețurilor și dezechilibrele macroeconomice interne, precum și conflictele de la nivel internațional generează îngrijorări justificate pentru oameni.
De aceea, mulți dintre ei încearcă să găsească rezolvări, să anticipeze situațiile complicate și să-și valorifice eficient și precaut finanțele personale. Sunt tot atâtea motive pentru creșterea numărului de cereri trimise de consumatori către CSALB. Din fericire pentru aceștia, în domeniul bancar a fost creat acest cadru de dialog dintre consumatori și comercianți, care funcționează fără întrerupere de peste un deceniu.
Începând din 2016, prin intermediul CSALB s-au derulat peste 6.400 de negocieri, majoritatea între consumatori și bănci. Alte 3.000 de solicitări ale consumatorilor transmise către CSALB și-au găsit rezolvarea direct cu comercianții, pe spețe mai simple, dar important este că părțile au convenit o rezolvare în afara instanțelor. De altfel, din 2021 până acum, 880 de procese începute în instanță și-au găsit rezolvarea în mod amiabil, în cadrul CSALB. Cele mai multe soluții din aceste cazuri provenite din instanță au presupus restituirea unor sume de bani consumatorilor, dar și suspendarea executării silite ori reintrarea într-un grafic de rambursare, cu respectarea unui angajament de plată.
Din păcate, IFN-urile au acceptat mai puțin de 60 de cereri de negociere în ultimii 8 ani, ceea ce reprezintă un semnal de îngrijorare pentru disponibilitatea către dialog și rezolvarea amiabilă a problemelor pe care le întâmpină consumatorii instituțiilor financiare nebancare. IFN-urile au fost mai deschise către rezolvarea directă a solicitărilor, multe dintre acestea având ca obiect ștergerea înregistrărilor negative din Biroul de Credit.
În ultimii 10 ani băncile și-au schimbat modul de relaționare cu clienții și tratează negocierile într-o manieră mult mai flexibilă și mai personalizată. Abordarea conflictuală s-a redus, disponibilitatea băncilor pentru negociere a crescut considerabil, inclusiv procedurile interne ale băncilor fiind adaptate pentru a susține acest proces.
Reamintim care sunt principalele avantaje ale concilierii. În primul rând sunt legate de timpul scurt de soluționare. Consumatorul care cheamă banca sau IFN-ul în instanță nu are o problemă juridică, ci una financiară. Consumatorul ajunge în instanță pentru că nu mai poate plăti sau și-ar dori o reducere a ratei. Dar soluția judecătorului poate veni după ani de procese, în timp ce nevoia consumatorului este urgentă. Această nevoie este satisfăcută prin conciliere, deoarece o negociere cu banca sau cu IFN-ul poate dura, în medie, doar două săptămâni în cadrul CSALB, fără ca respectivul consumator să plătească ceva. Nu în ultimul rând, consumul emoțional și posibilitatea unei sentințe nefavorabile în instanță cântăresc decisiv în favoarea concilierii.”
Uncategorized
Afacerile din Constanța în era AI: de ce prima pagină Google nu mai e suficientă
Constanța are un ritm de afaceri specific, marcat de sezonalitate, portul care aduce flux comercial constant și o comunitate antreprenorială activă în servicii, comerț și turism. Ca oriunde în România, o parte din potențialii clienți caută acum altfel decât acum doi ani.
Schimbarea nu e dramatică și nu înlocuiește Google. O parte din cumpărătorii cu putere de decizie deschid ChatGPT sau Perplexity și întreabă direct: „ce furnizor de servicii X merită în Constanța?” sau „cu ce firmă de Y să lucrez?”. Răspunsul nu vine dintr-un clasament de pagini, ci dintr-un model de limbaj care a procesat o cantitate enormă de conținut și știe să asocieze branduri cu domenii de expertiză.
Cum funcționează concret
Un motor generativ nu caută fraza ta exactă. Folosește o tehnică numită query fan-out: descompune întrebarea în mai multe sub-întrebări simultane, adunând informații din unghiuri diferite. Dacă cineva întreabă „ce hotel bun e în Constanța?”, modelul poate genera în paralel căutări pentru „hoteluri Constanța cu parcare”, „hoteluri Constanța aproape de plajă”, „recenzii hoteluri Constanța 2026″ și altele.
Fiecare sub-întrebare poate fi răspunsă cu o sursă diferită. Dacă ai pagini dedicate fiecăruia din aceste aspecte, ai șanse mai mari să apari în mai multe unghiuri ale răspunsului final.
Ce face diferența față de SEO clasic
În SEO clasic, optimizezi o pagină pentru un cuvânt cheie și urmărești poziția în Google. În GEO (Generative Engine Optimization), logica e diferită: modelele generative evaluează dacă ești o sursă de autoritate în domeniu, nu dacă ai folosit corect un cuvânt cheie.
Autoritatea asta se demonstrează prin: conținut specific scris de un om real cu experiență reală (nu text generic care ar putea fi scris de oricine), prezență coerentă pe mai multe platforme (site, Google Business Profile, LinkedIn, review-uri), și date structurate corecte care ajută motoarele să înțeleagă exact ce oferi.
Cum lucrează iXpr.ro
iXpr.ro, agenție de content marketing și SEO din București activă din 2014, construiește această vizibilitate pentru afaceri medii și mari din toată România.
Primul pas e un audit de conținut SEO și GEO care arată exact ce vede un model generativ despre afacerea ta acum, fără estimări.
Informații: ixpr.ro
Print screen AI Overview
Uncategorized
Samsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
Bucharest, România – 10 iulie 2026 – Samsung Climate Solutions anunță inaugurarea unui nou centru de training de ultimă generație în Amsterdam. În noul spațiu, cu o suprafață de 750 m², compania își propune să pregătească sute de instalatori încă din acest an, ca răspuns la cererea în continuă creștere pentru programele de formare Samsung Climate Solutions, care au înregistrat o evoluție constantă în ultimii ani.
Cursurile sunt concepute pentru a oferi instalatorilor experiență practică, aplicată, precum și cunoștințele teoretice necesare pentru instalarea și întreținerea tehnologiilor inovatoare Samsung Climate Solutions din domeniul pompelor de căldură, al sistemelor de climatizare și al soluțiilor inteligente de control.
Centrul de training din Schiphol, situat în apropiere de Amsterdam, marchează un moment important pentru companie, devenind cel mai mare centru european de training Samsung Climate Solutions și noul hub global dedicat pregătirii instalatorilor. Cu această locație nouă, Samsung reafirmă angajamentul de a susține dezvoltarea profesională a instalatorilor certificați Samsung și de a-i ajuta să țină pasul cu evoluția tehnologiilor din industria încălzirii și răcirii.

Xavier Feys, Vicepreședinte și Head of Team al Samsung Climate Solutions: „Am apreciat întotdeauna învățarea practică. Trainingurile desfășurate la fața locului permit acumularea cunoștințelor într-un mod natural și intuitiv. Noul centru de training din Schiphol, Ţările de Jos, reflectă angajamentul nostru de a sprijini instalatorii din Europa prin acces la cea mai nouă și avansată gamă de produse Samsung, la o zonă dedicată unităților de exterior, săli de întâlnire și spații de lucru special amenajate. De asemenea, acesta este și un centru dedicat prezentării ecosistemului One Samsung și inovațiilor din domeniul conectivității. La Samsung Climate Solutions ne asumăm misiunea de a împărtăși expertiza noastră în domeniul tehnologiilor de încălzire și răcire și de a oferi suport în proiectare, planificare și punere în funcțiune, asigurând instalatorilor un partener de încredere. Prin intermediul cursurilor pe care le organizăm, aceștia învață să implementeze cele mai noi sisteme de încălzire și răcire, dezvoltând competențele necesare pentru a-și consilia clienții într-un sector în care tehnologiile evoluează aproape zilnic”
Noul centru de training din Schiphol evidențiază angajamentul Samsung Climate Solutions de a contribui la dezvoltarea unei forțe de muncă specializate, capabile să răspundă cererii tot mai mari pentru soluții de încălzire eficiente din punct de vedere energetic.
-
Viața în Constanțaacum 3 săptămâniConstanța are Campioane Naționale la Padbol Feminin!
-
Uncategorizedacum o săptămânăPenetration Testing Services in Germany
-
Sănătateacum 3 săptămâniServicii medicale decontate prin CNAS la Clinica GRAL Medical Constanța
-
Afaceriacum 4 săptămâniDivertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!
-
Uncategorizedacum 4 săptămâniBrother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026
-
Afaceriacum 4 săptămâniSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Sportacum 3 săptămâniCampionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România
-
acum 3 săptămâniParfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini





