Uncategorized
Consumatorii au cerut băncilor în 2024-2025 reducerea costurilor la creditele aflate în derulare
25 februarie, București. Ultimii doi ani au adus modificări importante în profilul consumatorului care se adresează Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Analiza celor 6.434 de cereri de negociere cu băncile/IFN-urile trimise către CSALB în anii 2024 și 2025 arată că profilul consumatorului de servicii financiar-bancare este al unui bărbat din mediul urban, preponderent bucureștean sau din zona centrală a Transilvaniei, cu vârsta cuprinsă între 41-50 de ani, care are un creditde consumîn lei și care solicită băncii, printr-o cerere completată direct pe site-ul csalb.ro, reducerea costurilor creditului aflat în derulare.Beneficiile medii obținute în 2024-2025 în urma fiecărei negocieri sunt de 3.410 euro. În 2020-2021 beneficiile medii per dosar au fost de 3.810 euro, iar în 2022-2023 s-au înregistrat cele mai mari beneficii, de 4.450 de euro, în medie, din fiecare negociere.
Bărbați/Femei: Majoritatea consumatorilor români care au solicitat o negociere cu banca/IFN-ul prin intermediul CSALB în 2024-2025 sunt bărbați (53,3%). În ultimii doi ani ponderea acestora a fost în scădere față de perioada 2022-2023 (57,2% bărbați) și de perioada 2020-2021 (55,7% bărbați).
Vârsta: Cei mai mulți consumatori care apelează la concilierea cu banca au peste 40 de ani. Consumatorii cu vârsta cuprinsă între 41 și 50 de ani reprezintă 28,8% din total, iar la mică distanță sunt consumatorii cu vârsta între 51 și 60 de ani (27,8%). Față de anii precedenți se observă o creștere a mediei de vârstă a celor care solicită o negociere cu banca. Dacă în 2019 categoria de vârstă dominantă era cea între 31-40 de ani (32,5%), în perioada 2024-2025 această categorie reprezintă doar 18%.

Repartizare geografică: Cele mai multe cereri trimise de consumatori în ultimii doi ani au venit din București (12,9%), Harghita (11,9%) și Sălaj (8,68%). Se observă o depolarizare a cererilor din zona București-Ilfov către județe precum Harghita, Sălaj, Mureș și Cluj, de unde vin constant cereri de conciliere, trimise în special de avocații consumatorilor care vor să evite un proces sau care chiar se află cu băncile într-o dispută în instanță. În perioada 2018-2019 Capitala înregistra 28% din totalul cererilor trimise de români, iar între 2022-2023 regiunea din jurul Capitalei concentra 40% din solicitări (18,7% din București, 8,5% din Argeș, 5,6% din Ilfov, 4,5% din Prahova și 3,3% din Dâmbovița). În ultimii doi ani, județele din regiunea centrală a Transilvaniei însumează 40% din cereri: Harghita (11,9%), Sălaj (8,6%), Mureș (7,8%), Cluj (6,5%), Bistrița Năsăud (2,2%) și Timiș (2,2%). În același timp, București (12,9%) și județele vecine (Ilfov, Prahova Argeș, Dâmbovița) au împreună 24% din cereri. În 2025 CSALB a primit cereri și de la românii care locuiesc în Italia, Germania, Australia și Macedonia.
Probleme sesizate în cererile către CSALB: CSALB a primit peste 6.400 de cereri în 2024 și 2025, anul 2024 fiind cel în care CSALB a înregistrat cel mai mare număr de solicitări: 3.568. Peste 65% dintre solicitările venite în ultimii doi ani au vizat reducerea costurilor pentru contractele de credit (prin negocierea comisioanelor, a dobânzilor), iar problemele cu bancomatele sau depozitele au reprezentat 12,5% din totalul cererilor. Cazurile în care consumatorii au invocat probleme sociale (reducerea veniturilor, creșterea cheltuielilor, situații medicale) au reprezentat 6,5% din total, iar litigiile începute în instanță între consumatori și bănci (soluționate, ulterior, în mod amiabil în cadrul CSALB) au reprezentat 5,2% din total. Problemele referitoare la executarea silită sau cele în care consumatorii au negociat cu creditorii lor un angajament de plată pentru datoriile restante reprezintă împreună peste 5 procente din numărul solicitărilor. Pentru prima dată intră în clasamentul celor mai întâlnite solicitări și cererile de conciliere ca urmare a fraudelor pe canalele bancare.

Moneda creditelor: Majoritatea creditelor la care fac referire cererile de conciliere sunt în lei (82,8% vs 86,6% între 2022-2023 și 84,2% între 2020-2021). Față de perioada anterioară (2022-2023) se observă o creștere a cererilor care se referă la credite în Euro: de la 9,1% din total între 2022-2023, la 14,3% la finalul lui 2025. Creditele în CHF reprezintă doar 1,9% din totalul solicitărilor, față de 3,8% în perioada anterioară de analiză.
Mod de sesizare: În acest moment activitatea CSALB se realizează în proporție de 84,8% online (prin intermediul aplicației de pe site-ul csalb.ro și a e-mailului). Cei mai mulți consumatori completează cererea de intrare în negociere cu banca/IFN-ul direct pe site-ul www.csalb.ro, folosind aplicația IT. Față de anii anteriori, sesizăm o creștere importantă a numărului cererilor transmise prin poștă (de la 1,1% între 2022-2023, la 13,7% în ultimii doi ani).

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB:
„Ultimii doi ani au fost marcați, pe rând, de o încetinire economică, de creșterea deficitelor și a inflației și de modificări fiscale importante. Consumatorii români de produse și servicii financiare au resimțit toate aceste evenimente economice negative, iar una dintre soluțiile luate în calcul pentru echilibrarea bugetului personal a fost să se îndrepte către bancă pentru a solicita o renegociere a condițiilor contractuale. În 2024 am înregistrat un record al cererilor de negociere trimise către CSALB, cu peste 3.500 de solicitări venite de la consumatori. În 2024-2025, aproape 2.000 de români au intrat în negociere cu băncile după ce au solicitat, în majoritatea cererilor trimise către CSALB, o reducere a costurilor creditelor aflate în derulare. Din fericire, băncile au acceptat intrarea în conciliere, iar beneficiile rezultate din negocieri, chiar dacă în scădere față de perioada pandemiei, au depășit 3.400 de euro, în medie, pentru fiecare caz în care părțile au ajuns la o înțelegere. Surpriza ultimilor doi ani a venit din repartizarea geografică a solicitărilor adresate CSALB. Dacă în primii ani de funcționare a CSALB, majoritatea cererilor veneau din București, Ilfov și județele vecine capitalei, în ultimii doi ani vedem o orientare importantă spre conciliere a consumatorilor din județe precum Harghita, Sălaj, Mureș și Cluj. Multe dintre aceste cereri au fost formulate de consumatori, prin avocații lor, în dorința de a evita un proces în instanță sau chiar după ce acțiunile judiciare începuseră. Acest lucru arată că principalele beneficii ale concilierii, adică expertiza conciliatorilor, timpul foarte scurt de soluționare (13 zile, în medie, în 2025) și gratuitatea procedurii pentru consumatori, îi determină pe tot mai mulți avocați să încerce întâi procedura amiabilă în locul celei contencioase. Pentru CSALB acesta este un semn de maturitate pentru întregul cadru de rezolvare a diferendelor, indiferent dacă recomandarea soluției alternative vine de la judecătorul de caz sau de la avocatul uneia dintre părți.”

***
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 16 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Uncategorized
Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi
De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid la funcționalități utile în viața de zi cu zi.
București, 14 octombrie 2026 – Telefonul a devenit un instrument indispensabil, dar nu fiecare interacțiune digital necesită deschiderea unei aplicații sau verificarea ecranului. Un apel primit în drum spre birou, o notificare importantă, o idee care merită reținută sau o plată rapidă la cumpărături sunt situații în care accesul imediat la funcțiile potrivite poate simplifica lucrurile. HONOR Watch 6 oferă astfel o modalitate practică de a rămâne conectat și de a gestiona activitățile de zi cu zi, fără a fi necesară utilizarea constantă a smartphone-ului.
Apeluri și notificări, direct pe ecranul ceasului
Prin conexiunea Bluetooth cu smartphone-ul, HONOR Watch 6 permite vizualizarea notificărilor și gestionarea apelurilor direct de pe ceas. Utilizatorii pot vedea cine îi sună, pot accepta sau respinge apeluri și pot iniția conversații folosind contactele sincronizate, istoricul apelurilor sau tastatura integrată.¹
Gesturi simple pentru momentele în care mâinile sunt ocupate
HONOR Watch 6 permite controlul anumitor funcții prin gesturi, fără a fi necesară atingerea ecranului. Utilizatorii pot configure mișcări ale încheieturii mâinii pentru a răspunde la apeluri sau pentru a amâna alarmele, o opțiune practică atunci când transporta cumpărături, gătesc sau desfășoară alte activități care nu le permit să interacționeze direct cu dispozitivul.²
O idee bună nu trebuie să aștepte
Fie că este vorba despre o informație importantă dintr-o conversație, o idee apărută pe neașteptate sau un lucru de reținut pentru mai târziu, HONOR Watch 6 permite realizarea de înregistrări vocale direct pe ceas.
Acestea pot fi salvate pe dispozitiv și, în cazul smartphone-urilor HONOR compatibile cu MagicOS 9.0 sau o versiune ulterioară, sincronizate cu aplicația Notițe de pe telefon.³ În acest fel, utilizatorii pot reveni asupra informațiilor înregistrate atunci când au mai mult timp la dispoziție.
Muzica, camera foto și telefonul, mai ușor de controlat
HONOR Watch 6 permite gestionarea muzicii direct de pe ceas, de la schimbarea melodiilor și reglarea volumului până la întreruperea temporară a redării de pe smartphone. Utilizatorii de smartphone-uri Android pot transfera melodii în memoria smartwatch-ului și pot conecta direct căști Bluetooth compatibile, pentru a asculta muzica preferată fără a avea telefonul în apropiere.
Totodată, smartwatch-ul poate fi folosit pentru declanșarea de la distanță a camerei foto a smartphone-ului, inclusiv cu ajutorul unui temporizator, o opțiune utilă în special pentru fotografiile de grup.⁴
Iar atunci când utilizatorii uită unde au lăsat telefonul, ceasul permite activarea unui semnal sonor pe smartphone, atât timp cât acesta se află în raza conexiunii Bluetooth și este conectat la ceas, facilitând astfel găsirea rapidă a dispozitivului.
Plăți contactless, direct de pe ceas
Prin Fidesmo Pay, platforma de plată parteneră HONOR, Watch 6 permite efectuarea plăților contactless la terminalele NFC compatibile, fără utilizarea fizică a telefonului sau a cardului. După configurarea unui card eligibil, tranzacțiile pot fi realizate inclusive atunci când smartphone-ul nu se află în apropiere, fără a fi necesară o conexiune Bluetooth activă între cele două dispozitive.
Serviciul utilizează tehnologia de tokenizare pentru a contribui la protejarea informațiilor cardului în timpul tranzacțiilor, iar accesul la funcția de plată este securizatprintr-un cod PIN. În plus, ceasul se blochează automat atunci când este scos de la încheietură. În România, Fidesmo Pay este disponibil pentru carduri eligibile, în funcție de emitent și de tipul cardului, inclusive prin servicii precum Curve sau Revolut.⁵
Disponibilitate și preț
HONOR Watch 6 este disponibil în România în variantele Twilight Brown și Shadow Black, la prețurile recomandate de 1.199 lei, respectiv 1.099 lei, prin partenerii oficiali HONOR.
Echipat cu o baterie de 980 mAh, smartwatch-ul oferă o autonomie de până la 35 de zile în condițiile de testare HONOR, reducând nevoia de încărcare frecventă.⁶
Mai multe informațiid espre HONOR Watch 6 sunt disponibile pe pagina oficială a produsului: https://www.honor.com/ro/wearables/honor-watch-6/.
Note
¹ Funcțiile de conectivitate necesită asocierea ceasului cu un smartphone compatibil, care rulează Android 9.0 sau o versiune ulterioară ori iOS 15.1 sau o versiune ulterioară, prin aplicația HONOR Health. Se recomandă utilizarea celei mai recente versiuni a aplicației și actualizarea firmware-ului ceasului. Disponibilitatea anumitor funcții poate varia în funcție de modelul telefonului și versiunea software.
² Controlul prin gesturi trebuie activat și configurat din setările ceasului. Funcțiile disponibile pot varia în funcție de versiunea software.
³ Sincronizarea înregistrărilor vocale necesită un smartphone HONOR compatibil, cu MagicOS 9.0 sau o versiune ulterioară. Disponibilitatea funcției poate depinde de versiunile aplicațiilorși ale software-ului instalat.
⁴ Funcția de declanșare de la distanță a camerei este disponibilă pe smartphone-uri HONOR compatibile cu MagicOS 7.0 sau o versiune ulterioară și pe dispozitive iPhone cu iOS 12.0 sau o versiune ulterioară. Disponibilitatea poate varia în funcție de modelul telefonului și versiunea software.
⁵ Prin card eligibil se înțelege un card de debit sau de credit acceptat de Fidesmo Pay pentru configurare aplăților pe HONOR Watch 6. Eligibilitatea poate varia în funcție de emitent și de tipul cardului. Pentru configurare sunt necesare aplicația HONOR Health și firmware-ul ceasului actualizate, precum și un cod PIN setat pe dispozitiv.
⁶ Autonomia de până la 35 de zile se bazează pe testele efectuate de HONOR. Durata efectivă de utilizare poate varia în funcție de setări, funcțiile activate și obiceiurile individuale de utilizare.
###
Despre HONOR
HONOR este o companie lider global în domeniule cosistemelor de dispozitive AI. Compania își propane să revoluționeze interacțiunea dintre om și dispozitive, pentru a conecta toți consumatorii la ecosistemul AI, în era inteligenței artificiale agentice și dincolo de aceasta. HONOR urmărește să depășească granițele industriei prin colaborări deschise și fără bariere, pentru a crea împreună cu partenerii din industrie un ecosystem în care valoarea este împărtășită. Cu un portofoliu inovator de produse care include telefoane AI, PC-uri, tablete, dispositive portabile și multe altele, HONOR își propane să ofere fiecărei personae instrumentele necesare pentru a se bucura de noua lume inteligentă.
Pentru mai multe informații, vizitați https://www.honor.com/ro/ și urmăriți conturile oficiale HONOR România:
Media contact: Tudor Dumitrescu | t.dumitrescu@chapter4.ro
Uncategorized
Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor
Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea sunt adesea mult mai valoroase decât echipamentele pe care sunt păstrate. O problemă poate apărea atunci când un computer se defectează, un telefon este furat sau fișierele sunt șterse accidental ori pierdute în urma unui atac cibernetic. Din acest motiv, ar trebui să priviți securitatea datelor ca parte integrantă a administrării zilnice a fișierelor dvs., mai degrabă decât ca pe o măsură de urgență.
Unul dintre principiile de bază ale stocării sigure a datelor este organizarea adecvată a fișierelor. Cu cât spațiul de stocare este mai dezorganizat, cu atât este mai dificil să găsiți documentul de care aveți nevoie și crește probabilitatea de a-l șterge accidental sau de a-l trimite din greșeală împreună cu alte fișiere. Prin urmare, este recomandat să creați un sistem clar de foldere și să îl respectați.
Cu toate acestea, chiar și fișierele perfect organizate nu vor fi în siguranță dacă sunt stocate într-o singură locație. De aceea, este esențial să efectuați copii de rezervă periodice ale fișierelor esențiale, de preferință pe un dispozitiv separat, cum ar fi un SSD extern. O alegere excelentă în acest sens ar fi modelul recent lansat, Samsung P9. Având o capacitate cuprinsă între 1 TB și 8 TB, acesta vă permite să păstrați întreaga arhivă de fișiere importante în afara computerului principal, iar rezistența sa la căderi de la o înălțime de până la doi metri oferă protecție suplimentară. Vitezele de transfer de până la 4.000 MB/s prin interfața USB4 permit actualizări rapide ale datelor, un aspect deosebit de util pentru biblioteci foto extinse, materiale video sau proiecte care necesită un timp îndelungat pentru a fi copiate pe medii de stocare cu viteze reduse.
Trebuie să rețineți, totuși, că utilizarea unui SSD nu se traduce automat printr-o securitate totală a datelor. Desigur, acesta va fi de ajutor în cazul unei defecțiuni hardware, dar este la fel de important să vă protejați fișierele împotriva accesului neautorizat. Elementul cheie constă în utilizarea unor parole puternice și unice, precum și a autentificării în doi pași, oriunde aceasta este disponibilă. De asemenea, este recomandat să explorați soluțiile software oficiale oferite de producătorii de SSD-uri, cum ar fi Samsung Magician, care oferă nu doar opțiuni suplimentare de criptare, ci și funcții pentru ștergerea sigură a datelor și scanări de diagnosticare. Astfel, pe lângă restricționarea accesului, puteți verifica starea unității de stocare sau puteți actualiza software-ul pentru a vă asigura că cele mai valoroase fișiere sunt în siguranță.
După cum se poate observa, chiar și micile schimbări în gestionarea zilnică a fișierelor pot avea un impact semnificativ asupra securității acestora. Efectuarea periodică a copiilor de rezervă pe unități externe, menținerea unei structuri organizate a folderelor, utilizarea unor parole eficiente și actualizarea software-ului reprezintă câțiva pași simpli pe care orice utilizator îi poate urma pentru a se asigura că cele mai importante date ale sale sunt protejate.
Uncategorized
Romanian Security Fair a luat startul în forță la Romexpo
BUCUREȘTI,15 octombrie 2026 – Romanian Security Fair 2026 a luat startul ieri, pe 14 octombrie, la Romexpo, unde, timp de trei zile, se reunesc companiile de tehnologie de securitate din România cu reprezentanții EURALARM, ONVIF, PISA, precum și experți din industria internațională de securitate. Cea de-a VIII-a ediție a RSF se desfășoară în Pavilionul B1 din cadrul Romexpo, pe o suprafață de 2.500 mp, unde se regăsesc peste 60 de expozanți, care reprezintă sute de companii.
La deschiderea târgului au participat din partea organizatorilor Asociația Română pentru Tehnică de Securitate – Dorel Ioan Mocanu, președinte ARTS, Cristian Petrea, vicepreședinte ARTS -, Cornel Argint, reprezentantul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Colonel ing. BogdanGrigore, șef inspecție de prevenire în cadrul Inspectoratului General de Situații de Urgență (IGSU), Raluca Seucan, director al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, Oana Netbai, director comercial ROMEXPO, co-organizator, și Philippa von Loë, Director of Brand Event & Entertainment Technology în cadrul Messe Frankfurt.
„Expozanții au investit mult în standuri, în echipamentele prezentate și în echipele aduse la târg. Își doresc să arate evoluția companiilor românești, care devin din ce în ce mai puternice, și faptul că piața din România se ridică la nivelul celei regionale. Prin parteneriatele ARTS am oferit accesul specialiști din alte piețe și experiență pe care au împărtășit-o cu participanții la Romanian Security Fair. Prezentările din prima zi au fost foarte apreciate, iar discuțiile continuă în panelurile care reunesc experți internaționali, specialiști locali și reprezentanți ai autorităților”, a declarat Dorel Ioan Mocanu, președintele Asociației Române pentru Tehnică de Securitate (ARTS).
Mesajul principal al EURALARM este „reziliența”
Prezent la Romanian Security Fair 2026, Paul von derZanden, Director General EURALARM (Asociația Europeană a Industriei de Securitate), care reprezintă o industrie de 67 de miliarde de euro, a arătat cum schimbările rapide prin care trecem la nivel european și la nivel global, au efecte directe asupra industriei. Tensiunile și problemele globale obligă tot mai mult statele și companiile să se îndrepte către interior atunci când caută soluții de prevenire a diferitelor tipuri de incidente de securitate.
„O problema este că depindem foarte mult de importuri, marea majoritate a produselor pe care le vedem, la târgul de securitate, chiar și aici vin din afara Europei. Și dacă sunt probleme cu transportul, așa cum sunt acum din cauza conflictelor din diferite regiuni ale lumii, apar probleme și dificultăți atât pentru livrare, cât și pentru mentenanță și service”, spune Paul Von DerZanden. El adaugă că problema se regăsește și în cazul stocării în cloud, deoarece majoritatea centrelor de date sunt în afara Europei, iar stocarea datelor sensibile pentru securitate, inclusiv cea națională, în afara statelor europene, poate genera probleme. De aceea, Uniunea Europeană lucrează la noi reglementări referitoare la securitatea datelor.
„Mesajul principal al EURALARM este reziliența, asigurarea continuității sistemelor de detectare și intervenție”, arată Zanden. Cum toate sistemele de infrastructură critică sunt astăzi interconectate, de la energie electrică, la rețelele de apă, la transport, sisteme medicale sau comunicații, orice problemă apare duce la vulnerabilități în cascadă în toate sistemele. „De aceea trebuie să trecem de la static la dinamic, adică să atacăm în timp real orice problemă apare. Detectarea problemelor și intervenția rapidă sunt esențiale pentru menținerea în funcțiune a sistemelor critice”, explică Paul Van DerZanden, menționând că sunt necesare și obligatorii și soluții de back-up pentru fiecare sistem în parte.
Colaborarea, standardizarea și interoperabilitatea – teme esențiale în cadrul RSF 2026
AdisHodzic, Director Executiv a&s Adria, a vorbit despre colaborarea necesară dintre specialiștii din domeniul securității din țările europene, astfel încât să fie sporită și securitatea și societatea. „Încurajăm companiile să-i susțină pe profesioniștii care colaborează pentru un mediu mai bun, pentru o securitate sporită, pentru un mediu sigur și, de asemenea, pentru securitatea țărilor”, a declarat AdisHodzic. ”De asemenea, este nevoie de standarde cât mai înalte pentru industrie, iar evenimentele care reunesc specialiștii din domeniu sunt mai necesare decât oricând”.
Jakub Sobek, președintele PISA – Camera de Securitate a Poloniei, a prezentat „anatomia deciziilor greșite”, patru studii de caz în care anumite erori de instalare și de utilizare, au dus la pierderi de vieți omenești.„Înainte de a investi în tehnologie, trebuie să avem un concept clar de securitate: cum protejăm clădirea, cum folosim echipamentele și cum pregătim oamenii. Instalarea unor camere nu înseamnă automat că suntem în siguranță. Există situații în care s-au făcut investiții importante, dar echipamentele nu au fost utilizate corect. De aceea, primul pas este definirea conceptului de securitate, iar alegerea produselor trebuie să vină după”, a declarat Jakub Sobek, participant la conferințele din prima zi a Romanian Security Fair 2026.
Roberto Licari, ambasador ONVIF (Open Network Video Interface Forum), a arătat că scopul organizației neguvernamentale este de a crea și oferi tuturor standarde deschise pentru industrie, astfel încât produse de la producători diferiți să poată fi integrate în același sistem de supraveghere. Cu peste 500 de parteneri din întreaga lume, ONVIF lucrează la standardizarea comunicării dintre IP-urile diferitelor produse. „Iar standardul de interoperabilitate este creat de toți specialiștii din industrie, nu doar de unul”, a explicat Roberto Licari. Practic, colaborează în același timp experți de la companii diferite, corporații globale care pot ulterior implementa standardele create. „Al doilea cuvânt cheie este Interoperabilitatea. Sistemele sunt tot mai complexe pe măsură ce tehnologia avansează, de aceea este necesară interoperabilitatea între ele”, a mai arătat ambasadorul ONVIF.
15 octombrie: Conferința Națională
Conferința Națională leagă perspectiva europeană de prioritățile industriei locale. Programul include panelurile „Viitorul securității europene – Tehnologie, standarde și cooperare” și „Securitatea în România – Reglementare, standarde, tehnologie și reziliență”.
Cele două paneluri creează cadrul pentru discutarea relației dintre evoluția tehnologiilor, standardele și cerințele de securitate. Pentru ARTS, dialogul dintre specialiști și organizațiile relevante susține dezvoltarea competențelor profesionale și implicarea în modernizarea cadrului de reglementare al industriei.
16 octombrie: Digitalizarea conformității în securitatea la incendiu
Ultima zi include masa rotundă „Digitalizarea conformității în securitatea la incendiu – Semnătura electronică calificată în practică”. Tema pune în discuție utilizarea instrumentelor digitale în procesele de conformitate și rolul semnăturii electronice calificate în documentația de specialitate. Intervalul propus în agenda de lucru este 11:00–12:30, durata finală urmând să fie confirmată.
Romanian Security Fair 2026 a reunit producători, distribuitori, integratori, proiectanți, instalatori, consultanți, manageri de securitate, beneficiari și reprezentanți ai autorităților. Târgul este deschis vizitatorilor până pe 16 octombrie, h: 16:00.
Organizată de Asociația Română pentru Tehnică de Securitate (ARTS), în parteneriat cu ROMEXPO, cea de-a VIII-a ediție se desfășoară în Pavilionul B1. Romanian Security Fair va reuni peste 60 de expozanți pe o suprafață expozițională de 2.500 mp, iar prezența estimată este de peste 3.000 de vizitatori profesioniști pe parcursul celor 3 zile.
Despre ARTS
Asociația Română pentru Tehnică de Securitate (ARTS) susține dezvoltarea industriei de securitate din România prin reprezentarea intereselor profesionale, dialogul cu autoritățile, promovarea standardelor și bunelor practici, pregătire profesională și colaborarea dintre actorii relevanți ai pieței.
ARTS organizează Romanian Security Fair 2026 în parteneriat cu ROMEXPO. Prin parteneriatele sale internaționale, asociația facilitează conectarea comunității profesionale locale cu organizații, companii și specialiști din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, încurajând schimbul de experiență, tehnologie și bune practici. Mai multe informații: www.arts.org.ro.
-
Politică localăacum 3 zileDispute în Consiliul Local Constanța după propunerea candidaturii la Capitala Europeană a Culturii 2034
-
Socialacum 2 zilePrimăria Constanța oferă sprijin lunar pentru plata bonelor. Ce condiții trebuie îndeplinite
-
Politică localăacum 4 zileVergil Chițac propune despăgubiri pentru terenul confiscat lângă Plaja Reyna
-
Politică localăacum 5 zileCosmin Hristu anunță implicare directă în dezvoltarea organizației AUR Techirghiol – Medicul Ciprian Badea, numit președinte interimar al organizației locale
-
Politică localăacum 5 zileConstanța plătește căldura anul acesta din banii pentru consolidarea falezelor și reparația canalizărilor? Felicia Ovanesian acuză Primăria că taie din investițiile esențiale
-
În Județacum 3 zileUrmărire penală redeschisă în cazul primarului Robert Șerban din Eforie
-
Administrațieacum 3 zileAvarie pe strada Cutezătorilor: RAJA oprește apa în Constanța până la ora 17:00
-
Politică localăacum 3 zileMohammad Murad critică liderii politici și pune în discuție scenariul alegerilor anticipate





