Connect with us

Editorial

România și Jocurile Olimpice: Cam toate performanțele noastre sportive au fost atinse în epoca Ceaușescu

Publicat

pe

 

Statistica atestă un adevăr incomod. Cam toate performanțele noastre sportive au fost atinse în dictatura de dezvoltare a lui Ceaușescu, mai precis în etapa naționalistă a comunismului. E valabil și pentru fotbal, chiar dacă asta însemna favorizarea celor două echipe ale sistemului, Steaua și Dinamo, în detrimentul celorlalte, făcând o acumulare pe care acum o fac peste tot patronii miliardari prin metode capitaliste.

Problema e că situația se repetă în alte domenii, mai importante decât sportul: în demografie, industrializare, învățământ, cultivarea maselor. Posibil să putem pune pe listă și urbanizarea sau dezvoltarea infrastructurii, cu toate neajunsurile blocurilor și cu afectarea civilizației țărănești.

Minusurile unei dictaturi de orice fel, și ale uneia comuniste cu atât mai mult, sunt cunoscute, nu pot fi negate și s-au văzut în deznodământul din decembrie 89. Care, dincolo de pregătirea unor conspiratori și influența externă, a întrunit aproape o unanimitate populară contra regimului. Intenția celor din stradă nu era în niciun fel distrugerea aspectelor pozitive, care erau imaginate ca de la sine înțelese.

Sigur, se pot face multe considerații și despre această statistică sportivă. Topul e distorsionat de edițiile care erau boicotate fie de o parte din blocul comunist, fie de unele țări occidentale. (Sancțiunile pur politice și selective puse acum Rusiei și Belarusului sunt tot ceva de genul, cumva mai grave, nefiind voluntare.) Dar chiar și acest avantaj e rodul unei politici suverane: România relativă independentă a lui Nicolae Ceaușescu își permitea să facă opinie separată în lagărul comunist, cum nu își permite azi în cel capitalist. Și culegea niște roade.

Similar, a fost singura țară care nu s-a pus rău nici cu israelienii, nici cu țările arabe după războiul din 1967, încercând o vreme chiar să fie mediator. (O ambiție prea mare, dar zilele trecute aflam că Iranul a transmis un mesaj prin Ungaria lui Orban, imitator tardiv al suveranismului lui nea Nicu.)

Se mai poate spune că dictatura comunistă punea un accent exagerat pe sport, ca modalitate de propagandă, în compensație cu deficitul nivelului de trai și al forței economice măsurată în dolari. Asta explică de ce clasările bune încep să apară încă din 56, în perioada cumplită a comunismului internaționalist de ocupație. Acolo chiar e un contrast zguduitor cu drama elitelor distruse în închisori, mascată doar în ochii străinilor ignoranți de performanțele unor atleți.

Alt aspect e că o dictatură poate să-și propună să puncteze în astfel de statistici prin încurajarea unor sporturi, care nu sunt natural la fel de populare pe glob. (Sau nu erau la data respectivă.) Tolba noastră era umplută cu titlurile la canotaj, gimnastică, tir, aruncarea greutății, haltere, dintr-o strategie ce nu poate fi simulată pe o piață liberă.

Apoi e și o ridicare obiectivă a lumii a treia, Asiei și Africii, prin pur avânt demografic, deprinderii unor sporturi fără tradiție, care le erau străine sau făcute la nivel de amatori. E drept că o parte din resursa lor de top se scurge în America și Europa, dar globalizarea le-a adus informația necesară și stimulentele materiale să aibă o uriașă bază de selecție. Pur și simplu, contextul nu se mai poate repeta pentru nicio țară europeană.

E apoi o schimbare de mentalitate. Concurenții noștri veneau preponderent din populația țărănească, din cei dotați nu doar cu talent, dar și cu o ambiție și etică a muncii fără egal. Condițiile în stil militar de antrenament nu mai sunt azi posibile, pentru că ar fi denunțate ca abuz la adresa copiilor. Alte schimbări, de genul apariției unor generații sedentare, captivate de ecrane și altor căi mai facile de atingere a gloriei și bogăției, să zicem că sunt pe tot globul, deci n-ar trebui să conteze.

În schimb, atunci era un miraj simplul fapt de a ieși din țară câteva zile „să vezi lumea” și să povestești celorlalți, care ascultau cu ochii măriți orice fleac de acolo. Pe când azi sunt copii care au văzut mai multe țări decât exploratorii înainte de majorat. Și nu e exclus să se nască mai mulți în diaspora decât în țară. Dacă pentru naționala de fotbal, de bine de rău, s-au mai întors câțiva din copiii căpșunarilor, care oricum pot evolua la cluburi de oriunde, e mai greu să revină și unii ca să facă gimnastică, tenis sau atletism.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Editorial

Daniel Cîrnu, CEO Digital Politic®: „Comunicarea politică a intrat definitiv în era algoritmilor și a influenței digitale”

Publicat

pe

De

Marketingul politic din România trece printr-o transformare accelerată, iar una dintre vocile care analizează această schimbare este Daniel Cîrnu, CEO al agenției Digital Politic®, specialist cu peste 20 de ani de experiență în marketing digital și peste un deceniu dedicat comunicării politice.

Într-un interviu acordat publicației Careers & Business România, Daniel Cîrnu vorbește despre modul în care tehnologia, social media și inteligența artificială schimbă regulile jocului în politică și despre importanța construirii unei influențe reale în mediul online.

„Astăzi, percepția publică se formează online”

Potrivit lui Daniel Cîrnu, electoratul modern consumă informația într-un mod complet diferit față de acum câțiva ani. Dacă în trecut televiziunea domina comunicarea politică, astăzi presa online, Google și rețelele sociale influențează decisiv imaginea unui politician.

„Oamenii caută, verifică, compară și reacționează instant. În multe cazuri, prima impresie despre un politician se formează online, nu într-o dezbatere televizată”, explică acesta.

Specialistul consideră că reputația digitală a devenit un element strategic pentru orice persoană publică, iar lipsa unei strategii online coerente poate afecta rapid încrederea publicului.

AI-ul și automatizarea schimbă campaniile electorale

Interviul abordează și impactul inteligenței artificiale asupra industriei de marketing politic. Daniel Cîrnu explică faptul că AI-ul este deja utilizat pentru generarea de conținut, analiză de sentiment, optimizare SEO și monitorizarea în timp real a reacțiilor publice.

„Campaniile moderne se mișcă mult mai rapid decât înainte. Cine reușește să înțeleagă datele și să folosească inteligent tehnologia are un avantaj major”, afirmă CEO-ul Digital Politic®.

Acesta atrage însă atenția că tehnologia nu poate înlocui autenticitatea și strategia umană, mai ales într-un domeniu atât de sensibil precum comunicarea politică.

Experiență acumulată în campanii importante

De-a lungul carierei sale, Daniel Cîrnu a participat, în calitate de consultant, la numeroase campanii prezidențiale, parlamentare și locale, dezvoltând proiecte în zona de promovare digitală, publishing politic și management al reputației online.

Prin agenția Digital Politic®, acesta coordonează servicii integrate dedicate oamenilor politici și partidelor, de la monitorizare media și strategii digitale până la promovare online și creare de conținut.

În cadrul interviului sunt abordate și subiecte precum:

  • diferența dintre notorietate și influență;
  • greșelile frecvente făcute în campaniile politice;
  • importanța vitezei de reacție în online;
  • modul în care algoritmii influențează percepția publică;
  • viitorul marketingului politic în era AI.

Interviul complet poate fi citit aici:
👉 https://careers-business.com/daniel-cirnu-on-political-marketing-digital-strategy-and-building-online-influence/

Citeste in continuare

Editorial

PSD are loc asigurat în opoziție! AUR negociază în secret blatul cu Bolojan

Publicat

pe

Pe scena politică românească se joacă în aceste zile o piesă plină de cinism, departe de ochii alegătorilor. Surse politice convergente de la vârful principalelor partide confirmă o răsturnare de situație: Partidul Social Democrat (PSD) are deja locul asigurat în opoziție, în timp ce AUR, formațiunea care a capitalizat electoral urlând împotriva „sistemului”, negociază pe sub masă un blat de proporții cu premierul Ilie Bolojan.

Dacă în fața camerelor de filmat politicienii încă mimează lupte ideologice, în spatele ușilor închise se împart deja sferele de influență. Informațiile obținute pe surse arată că izolarea PSD-ului este o decizie deja luată, însă prețul acestei mutări este un compromis politic care aruncă în aer orice fărâmă de moralitate publică.

Izolarea social-democraților: PSD, condamnat la opoziție

Conform surselor din anturajul negocierilor, PSD a rămas fără nicio variantă viabilă deși visează să scape de Bolojan și USR. După ani în care au dominat guvernarea, social-democrații se văd acum împinși pe margine. Mai marii partidului au înțeles deja că zarurile au fost aruncate, iar pregătirile pentru o retragere strategică în opoziție au început.

Deși liderii PSD pozează încă în stăpânii jocului, realitatea matematicii parlamentare și a intereselor de culise i-a scos din ecuația puterii. Totuși, adevărata știre nu este căderea PSD, ci alianța toxică ce se naște pe cadavrul guvernării lor.

„Blatul” anului: AUR și pragmatismul cinic al lui Bolojan

Cea mai șocantă informație confirmată de sursele noastre este negocierea intensă dintre liderii AUR și Ilie Bolojan, văzut până acum ca polul de reformă și integritate din interiorul PNL.

AUR, partidul care a promis electoratului că va distruge „partidele tradiționale corupte”, stă acum la masă cu ele pentru a prinde o felie din tortul guvernării. Discursul anti-sistem se dovedește a fi fost doar praf în ochii propriilor alegători. În schimbul unor funcții cheie în Parlament și a protejării unor interese ce țin de buzunarul propriu al liderului Simion, cei din conducerea AUR sunt dispuși să asigure liniștea unei viitoare guvernări de dreapta.

Pentru a securiza o majoritate fără PSD, Bolojan pare dispus să legitimeze AUR, oferindu-le suveraniștilor o intrare pe ușa din spate a puterii.

Masca a căzut: Puterea bate ideologia

Negocierile dintre tabăra lui Bolojan și emisarii AUR se poartă departe de presă, în vile de protocol și birouri ferite de ochii publicului. Sursele indică un pact de neagresiune: AUR va reduce decibelii criticilor la adresa viitorului pol de putere, va asigura cvorum și voturi punctuale, iar în schimb va primi privilegii politice și acces la resurse.

Concluzia este una amară pentru alegătorul român: În timp ce PSD se pregătește să pozeze în victima sistemului din confortul opoziției, „salvatorii națiunii” de la AUR demonstrează că nu sunt cu nimic diferiți de politicienii pe care i-au înfierat. Cât despre mitul „tehnocratului nepătat” Ilie Bolojan, acesta se ofilește rapid la masa negocierilor obscure. Politica românească rămâne, în esență, un mare bazar în care votul cetățeanului este doar o monedă de schimb pentru „blaturile” de a doua zi.

Citeste in continuare

Editorial

O seară care mi-a rămas în suflet: experiența mea la restaurantul Allegria din Constanța

Publicat

pe

De

Uneori intri într-un restaurant din pură întâmplare. Alteori intri pentru că ai auzit lucruri bune despre el. În cazul meu, vizita la Allegria din Constanța a fost undeva între aceste două variante. Nu aveam așteptări spectaculoase, dar am plecat de acolo cu sentimentul că am descoperit un loc special, în care cu siguranță voi reveni.

Prima impresie – atmosfera care te liniștește

De cum am intrat, am simțit acel lucru pe care îl cauți la un restaurant bun: o atmosferă caldă și primitoare. Nu este un loc ostentativ, nu încearcă să impresioneze prin exagerări, ci prin echilibru. Lumina caldă, decorul elegant și modul în care este organizat spațiul îți dau imediat senzația că te afli într-un loc unde te poți relaxa.

Este genul de restaurant în care poți veni la o cină liniștită, la o întâlnire cu prietenii sau chiar la o discuție de afaceri fără să simți agitația din jur.

Mâncarea – momentul în care realizezi că ai făcut alegerea bună

Când a venit mâncarea, am înțeles de ce atât de mulți oameni recomandă acest loc. Preparatele nu sunt doar frumos prezentate, ci au acel gust autentic care îți arată că în bucătărie lucrează oameni care își respectă meseria.

Ingredientele sunt proaspete, aromele sunt bine echilibrate, iar porțiile sunt generoase fără a pierde din rafinament. Nu este vorba despre o bucătărie complicată sau artificial sofisticată, ci despre mâncare făcută cu grijă și cu respect pentru gust.

De multe ori pleci din restaurante elegante cu impresia că ai plătit mai mult pentru decor decât pentru mâncare. La Allegria am avut exact sentimentul opus: mâncarea a fost vedeta serii.

Serviciul – detaliul care face diferența

Un restaurant bun nu înseamnă doar preparate reușite. Înseamnă și oameni. Iar aici personalul face o treabă excelentă.

Ospătarii sunt atenți, politicoși și naturali. Nu au acea rigiditate artificială pe care o întâlnești uneori în restaurantele prea „pretențioase”, ci o atitudine relaxată și respectuoasă care te face să te simți binevenit.

Este genul de serviciu care nu atrage atenția prin gesturi spectaculoase, ci prin grija constantă pentru confortul clientului.

Un loc în care vrei să revii

La finalul serii mi-am dat seama că nu doar mâncarea mi-a plăcut. A fost experiența în ansamblu – atmosfera, gustul preparatelor, felul în care am fost primit și servit.

Într-un oraș ca Constanța, unde oferta gastronomică este foarte variată, nu este ușor să găsești un loc care să te facă să spui: „Aici vreau să revin.”

Pentru mine, Allegria este unul dintre acele locuri.

REZERVARI: https://www.restaurant-allegria.com TELEFON: +40775125263

Citeste in continuare
Publicitate
Publicitate

Cele mai noi articole

Afaceriacum o zi

Transformă standul de vată de zahăr în vedeta festivalurilor de vară – găsești accesorii la Snick Ambalaje

Fie că vorbim despre bâlciuri tradiționale, festivaluri mari în aer liber sau standuri amenajate în parcuri, sezonul cald transformă vata...

Afaceriacum 2 zile

Ce beneficii îți oferă un spațiu comercial modern și cum îți influențează businessul

Alegerea unui sediu pentru activitatea de retail sau servicii este una dintre cele mai importante decizii pe care le poate...

Uncategorizedacum 2 zile

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

BURIAN STELIAN – VASILE, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emiterea acordului de mediu pentru proiectul: CONSOLIDARE, RECOMPARTIMENTARE, EXTINDEREPARTIALA...

Uncategorizedacum 2 zile

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorizedacum 4 zile

Leica Live Moment pe seria Xiaomi 17T: viitorul imagisticii mobile de la Xiaomi și Leica

Dezvoltarea rapidă a fotografiei mobile în ultimele două decenii a făcut ca aceasta să fie mai ușoară și mai accesibilă...

Uncategorizedacum 5 zile

Philips lansează primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi

Monitorul are un design inovator care permite noi moduri de lucru și deschide noi oportunități de business Philips 24B2D5300 Video...

Uncategorizedacum 5 zile

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026, care...

Afaceriacum 5 zile

Cum poți deveni instalator de ventilație și condiționare a aerului

Este și normal să fie așa din moment ce avem de a face cu o profesie bine plătită și care...

Sănătateacum 6 zile

Hüseyin Azman: „Pentru pacientul român, timpul de așteptare este la fel de determinant ca și costul”

Cererea în creștere pentru tratamente dentare în Europa antrenează piața globală de turism medical într-un nou val de expansiune. Începând...

Afaceriacum 6 zile

SEO pentru „semantic brand positioning”: cum ajung firmele să fie asociate automat cu un domeniu în Google și AI

În optimizarea modernă, unul dintre cele mai importante obiective nu mai este doar obținerea traficului, ci construirea unei asocieri clare...

TOP ARTICOLE INCISIV