Fostul preşedinte Ion Iliescu a acordat un interviu fostului ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu, publicat, duminică, pe site-ul personal al acestuia, în care a vorbit despre mai multe teme.

Ion Iliescu susţine că absenteismul la vot este o probă de neîncredere în elitele culturale şi politice, care „s-au înstrăinat de cei mulţi (…), au simţit că se întinează dacă stau aproape de ei”, ajungându-se astfel la „o elită căreia masele îi repugnă şi invers”.

„De la elita bunei guvernări s-a ajuns la o antipatie generală faţă de tot ce înseamnă elite în România. Cauzele acestui fenomen sunt multiple. Pe de o parte, elita culturală, de la care existau aşteptări politice, a confiscat sfera publică şi a pretins un monopol asupra adevărului. Din păcate, şi cineva trebuie să o spună, elitele au privatizat cercuri de influenţă şi forme de adevăr ale spaţiului public. Pe de altă parte, în loc să se deschidă maselor (…) elitele s-au înstrăinat de cei mulţi. Ba mai mult, au simţit că se întinează dacă stau aproape de ei. Avem o elită căreia masele îi repugnă şi invers. Faptul că elitele – culturale şi politice deopotrivă – au divizat sfera publică în ‘noi şi restul’ a făcut ca democraţia să fie tot mai străină meritocraţiei şi ca interesul majoritar al maselor pentru guvernare să scadă, spre indiferenţă şi neimplicare. De aici, absenteismul la vot, care este, în felul său, o probă de neîncredere în elitele culturale şi politice, singurele care ar putea ‘schimba ceva’”, a declarat Iliescu.

Potrivit lui Ion Iliescu, mai există încă o cauză a antipatiei faţă de elite.

„Există şi o a treia cauză, care face ca elita culturală şi cea politică să nu se mai suprapună. Reţeta pentru o democraţie sănătoasă e ca elitele culturale să fie recrutate în mediul politic. Cine vrea oameni inteligenţi, deopotrivă emoţional şi cognitiv, la butoanele democraţiilor? Nimeni din cei care au un interes ca puterea să fie numai a lor. Cel mai uşor manipulezi o societate când lipseşte o pătură socială critică, până deunăzi constituită din elitele culturale”, a adăugat fostul şef de stat.

Acesta consideră că şi „colapsul economic” este un efect al izolării elitelor culturale şi „carenţelor educaţionale”.

„În loc să vindecăm decalajele, societatea a devenit tot mai polarizată între cei care îndură o sărăcie persistentă şi cei care fac paradă de o bogăţie abundentă. Cifrele vorbesc de la sine. Însă o ţară nu e niciodată săracă financiar, decât dacă e săracă cu duhul. Colapsul economic e şi un efect al carenţelor educaţionale şi privatizării, respectiv izolării, elitelor culturale. S-a vorbit îndelung despre mobilitatea elitelor – din sfera culturală în cea politică – dar şi dacă elitele ar fi libere şi disponibile pentru exerciţiul guvernării, astăzi nimeni nu le-ar mai chema la masa puterii, pentru că ar însemna recursul la meritocraţie, o valoare incompatibilă cu interese şi conjuncturi.

Iliescu afirmă că ar dori ca toamna electorală să aducă României „un preşedinte care să fie autentic fără a personaliza puterea”, punctând că acesta va fi „pariul noului deceniu al democraţiei româneşti”.

„Preşedintele e un arbitru al unui joc în care nimeni altcineva, în afară de societate, în întregul ei, nu are voie să câştige. Desigur, preşedintele vine susţinut de un partid sau din partea unui partid. Dar un preşedinte trebuie să nu mai fie un individ de partid, ci un om de stat; asta nu înseamnă însă că preşedintele trebuie să aibă o amnezie ideologică, să uite de valorile şi principiile lui, odată ajuns la Cotroceni. Să ştiţi că Palatul Cotroceni e şi un loc al amneziilor, pentru unii, nu numai al beţiei de putere. Nu poţi face ca preşedinte ceea ce ai promis că nu vei face în campanie. Un prezidenţiabil bun e cel care are conştiinţa clară cu privire la ce nu trebuie să facă şi încrederea nezdruncinată cu privire la ce poate să facă. Un preşedinte bun e cel care are simţul rigorii şi grandorii istoriei, cum îl avea Mitterand, de pildă. Un ingredient de nelipsit în portretul robot al liderului de la Cotroceni trebuie să fie educaţia culturală şi capacitatea de a învăţa, nu trebuie să le ştie pe toate deodată, dar trebuie să vrea să înveţe de la toţi cei din jurul lui”, a declarat Iliescu într-un interviu acordat lui Ionuţ Vulpescu, publicat, duminică, pe site-ul personal al acestuia.

Fostul şef de stat a mai arătat că viitorul preşedinte ar trebui să aibă „sensibilităţi culturale”, dar şi „priceperea incluziunii sociale”.

„Cred că doar un individ cu sensibilităţi culturale poate înţelege orientarea europeană şi atlantică în continuare, ca un factor identitar al ţării noastre, şi poate propune intern un ecosistem al unităţii în diferenţă, pluripartidist, multicultural. Europa va fi tot mai mult o chestiune de voinţă politică şi preşedintele României trebuie să aibă gustul acestei voinţe. Ce doresc să aducă toamna României? Un preşedinte care să fie autentic fără a personaliza puterea, acesta va fi pariul noului deceniu al democraţiei româneşti. Sunt foarte multe sloganuri politice şi foarte puţine branduri pentru România. Ca România să fie un loc al performanţei şi proximităţii, un spaţiu social în care oamenii ţin aproape unii cu alţii, preşedintele trebuie să aibă priceperea incluziunii sociale”, a adăugat Ion Iliescu.

Potrivit acestuia, în epoca actuală, cu avântul luat de inteligenţa artificială, o sarcină prezidenţială cu totul aparte va fi de a le educa oamenilor mentalităţile şi de a le cultiva libertăţile.

„Ce îi lipseşte României e şi un preşedinte care să facă din umanism un aliat al său, mai mult decât partidele din opoziţie sau de la putere. A fi reprezentantul oamenilor, educându-le mentalităţile şi cultivându-le libertăţile, aceasta va fi o sarcină prezidenţială cu totul aparte în plină epocă în care oamenii nu mai gândesc deloc sau lasă inteligenţa artificială să se pronunţe pentru ei. Am un mesaj şi pentru oameni: să nu creadă că cei care tac nu fac. România a avut în ultimii ani preşedinţi care fie au făcut microfonie, fie au tăcut. Nu poţi să transmiţi de la Cotroceni ca în serile cu karaoke, constant, pentru că începi să falsezi nişte principii democratice, nici să te ascunzi ca şi când Cotroceni e un spaţiu monahal. Dialogul cu societatea trebuie şi el să aibă, dinspre preşedinte spre oameni, o justă măsură, iar dinspre oameni spre preşedinte, o justă înţelegere”, a mai spus Ion Iliescu.

Fostul președinte a vorbit și despre zâmbetul care l-a făcut celebru.

„Am un zâmbet de Dacie, dacă nu știați. În 1999 unii au zis că bordul Daciilor românești e făcut după zâmbetul meu. Deci am un zâmbet industrial, cu patru viteze. Dacă poți să faci o mașină după zâmbetul meu, poți să faci și o țară după gustul meu… Eu am zâmbit cu toată inima, ori de câte ori am făcut-o, și mi se pare uman să îți îngădui să zâmbești, să fii furios, să fii sentimental. Sunt sigur că fără carismă, un om politic nu are nicio șansă, dar îmi place să cred că mintea lui Ion Iliescu a făcut mai multe furori decât zâmbetul lui. Am avut și zâmbete amare, în anii mei de experiență politică, dar mă încântă faptul că publicul a rămas cu varianta veselă. Ce poate ascunde zâmbetul unui om? O calitate profund umană, empatia, și îmi îngădui să o spun, fără aroganță, și o formă de inteligență. Umorul aparține minților deschise. Nu am fost tipul de Președinte căruia să îi placă glumele lui, dar o spun cu detașare, am fost personajul celor mai multe glume legate de putere și longevitate. Am mai vorbit despre memeurile de pe Internet. Apropo, dacă îl întrebați pe ChatGPT de zâmbetul lui Ion Iliescu, știe să vă răspundă că e celebru și prietenos. Mi-a arătat cineva recent un filmuleț generat de inteligența artificială cu mine în 2099, după înmormântarea lui Musk. Nu păream foarte convins de teleportări și de traficul din București descurcat de navete spațiale, dar zâmbeam. E bine că în toate lumile posibile, vorba lui Leibniz, Ion Iliescu zâmbește. Deci ceva o fi cu zâmbetul ăsta dacă și inteligența artificială îl cunoaște… Le doresc celor care au un zâmbet de Ion Iliescu să aibă și destinul lui…”