Eveniment
Se oprește apa în mai multe zone din Constanța și în localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord
În perioada 13 – 15 octombrie 2025, la nivelul sistemului centralizat de alimentare cu apă din municipiul Constanța, se vor executa lucrări complexe de conectare a magistralei cu diametrul de 800 mm reabilitate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Pentru realizarea acestora, furnizarea apei potabile va fi sistată timp de 31 de ore, începând din noaptea de luni, 13 octombrie, ora 22:00, până miercuri dimineața, 15 octombrie, ora 05:00.
Investițiile fac parte din Contractul de lucrări CL34: “Reabilitare conducte magistrale tronson 3 – Municipiul Constanța”, în valoare totală de aproximativ 38 milione lei, derulat prin POIM.
Pe timpul desfășurării lucrărilor vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
- Cartierele CET, Viile Noi și Sere;
- Cartierele Anda, Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;
- Zonele Caraiman și Oil Terminal;
- Zona Comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors);
- Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord.
În vederea reducerii timpului de execuție a intervențiilor și ținând cont de complexitatea lucrărilor, echipele RAJA au demarat din timp activitățile pregătitoare, astfel încât totul să se desfășoare în timp operativ și în condiții optime. Echipele contructorilor, împreună cu cele ale RAJA, vor acționa în trei puncte de lucru unde vor realiza conectările noii conducte la sistemul existent, precum și preluarea magistralei cu diametrul de 600 mm. Totodată, pentru sectorizarea sistemului de alimentare cu apă, dar și pentru regularizarea presiunii, în vederea evitării producerii unor avarii, se vor monta vane și debitmetre în toate punctele de lucru deschise.
Pe lângă gradul ridicat de dificultate al intervențiilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea și diametrul instalațiilor, dar și de debitul mare de apă transportat. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia rețelei.
Având în vedere natura amplă a lucrărilor, dar și faptul că multe dintre conductele care urmează să fie conectate sunt pozate la adâncimi apreciabile, traficul va fi îngreunat, iar circulația auto se va desfășura cu viteze reduse pe strada Vîrful cu Dor, în zonele intersecțiilor cu străzile Calafatului, Ion Ursu și bd. Aurel Vlaicu. Zonele de lucru vor fi împrejmuite și semnalizate corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp și la parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă„, a mai transmis RAJA.
Din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului de alimentare cu apă potabilă, pot surveni modificări ale calității apei, în special în ceea ce privește turbiditatea și culoarea. În astfel de situații, se recomandă evitarea consumului de apă pentru băut și utilizarea acesteia doar în scopuri casnice și menajere, până la limpezire.
Eveniment
Techirghiol devine capitala sportului canin: Urban Dog Grand Prix revine cu o ediție spectaculoasă
Iubitorii de animale, sport și activități în aer liber sunt invitați la cea de-a doua ediție a evenimentului Urban Dog Grand Prix, organizat de Asociația Chinologică UrbanDog Constanța, în parteneriat cu Primăria Techirghiol. Evenimentul promite o zi plină de energie, competiții canine, demonstrații, educație veterinară și momente artistice dedicate întregii comunități.
După succesul primei ediții, Urban Dog Grand Prix revine cu un concept extins, reunind participanți atât din județul Constanța, cât și din alte zone ale țării, într-un eveniment care promovează responsabilitatea față de animale și apropierea dintre oameni și companionii lor necuvântători.
Competiții sportive pentru câini și stăpâni
Punctele centrale ale evenimentului vor fi cele două competiții sportive canine:
- Canicross – o probă spectaculoasă în care câinele și conductorul aleargă împreună, într-o demonstrație de coordonare, energie și încredere;
- Câini Viteză – competiție dedicată vitezei și abilităților canine, unde patrupedele își vor demonstra agilitatea și spiritul competitiv.
Organizatorii își propun să promoveze sportul canin ca formă modernă de activitate recreativă și colaborare între om și animal.
Educație și prevenție veterinară
Evenimentul va include și un seminar de prevenție medicală veterinară, realizat în colaborare cu Veterra, dedicat proprietarilor de animale care doresc să afle informații utile despre sănătatea și îngrijirea responsabilă a câinilor.
Astfel, Urban Dog Grand Prix nu este doar un eveniment sportiv, ci și unul educativ, menit să încurajeze o relație responsabilă și sănătoasă cu animalele de companie.
Muzică live și surprize pentru participanți
Atmosfera va fi completată de muzică live și momente artistice, printre invitați aflându-se și trupa de tineri din Constanța, „NoidinVoi”, care va susține un recital special în cadrul evenimentului.
Organizatorii anunță și alte surprize pregătite pentru participanți, precum și prezentarea unor viitoare parteneriate și proiecte dedicate dezvoltării educației canine și activităților comunitare.
Un eveniment pentru întreaga comunitate
Urban Dog Grand Prix își propune să devină un reper pentru evenimentele dedicate sportului și educației canine din România, promovând:
- responsabilitatea față de animale;
- sportul și activitățile outdoor;
- educația chinologică;
- prevenția medicală veterinară;
- colaborarea dintre comunitate, instituții și specialiști.
„Ne dorim ca acest eveniment să fie mai mult decât o competiție. Vrem să construim o comunitate activă, responsabilă și apropiată de valorile sportului canin și ale respectului față de animale”, au transmis organizatorii.
Publicul larg, familiile, iubitorii de animale și reprezentanții mass-media sunt invitați să participe la această ediție specială a Urban Dog Grand Prix, care promite să transforme Techirghiol într-un adevărat punct de întâlnire pentru comunitatea pasionaților de câini.
Eveniment
Primarul Capitalei anunţă că blocul Patria de pe Magheru intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare”: „Un «jmecher» vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!” – FOTO
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă, duminică seară, că blocul Patria de pe Bulevardul Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare” „Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!. Terenul a aparţinut blocului de lângă”, afirmă edilul.
Reprezentanţii Primăriei Bucureşti informează că blocul Patria de pe Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, va intra în consolidare, atât clădirea, cât şi cinematograful.
„Până atunci, primarul general Ciprian Ciucu a dat dispoziţie ca trotuarul/spaţiul verde din perimetru să fie redate pietonilor. De asemenea, terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la betonare”, precizează sursa citată.
„Mereu m-am întrebat cum peticul acela de pământ din faţă de la Cărtureşti, de lângă Patria, (FOTO) este în halul acesta de ani de zile. În buricul târgului. Şi am aflat: este teren privat! Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument! Terenul a aparţinut blocului de lângă”, explică primarul general, cirpain Ciucu, pe pagina sa de socializare.

Edilul adaugă că a aflat de la directorul ALPAB că „la un moment dat” a intrat cu muncitorii şi a curăţat terenul.
„«Jmecherul» i-a făcut plângeri penale pentru violare de proprietate. Iar arhitectul şef mi-a spus că acesta a depus de vreo zece ori cerere să i se emită certificat de urbanism: vrea şi el să construiască un bloculeţ. Acolo, în faţa clădirii-monument! Trebuie să reparăm mizeriile trecutului”, afirmă Ciucu.

Primarul general mai spune că edilul Sectorului 1, George Cristian Tuţă, i-a promis că se ocupă să exproprieze terenul, împreună cu restaurantul din incinta Cinema Patria.
„Blocul şi cinematograful vor intra în programul de consolidare. Până atunci, am scos maşinile de acolo şi de pe trotuar. Vor curge amenzile. Si pentru modul în care se prezintă terenul. Este incredibil cum a fost oraşul nostru prădat”, a conchis edilul Capitalei.
În octombrie 2024, fostul primar al Capitalei Nicuşor Dan anunţa că blocul ARO-Patria va fi consolidat cu fonduri naţionale nerambursabile. El spunea că aceasta este o clădire emblematică pentru arhitectura modernă din perioada interbelică şi pentru soluţia structurală a sălii de cinematograf, Cinema Patria, revoluţionară pentru acea dată şi amintea că a fost prima clădire modernistă din Capitală, fiind proiectată de arhitectul Horia Creangă.

Eveniment
Eredivisie: PSV a cedat la Velsen-Zuid, 1-3 cu Telstar
Echipa olandeză PSV Eindhoven, cu Dennis Man titular, a pierdut duminică, în deplasare, scor 1-3, cu formaţia Telstar, în etapa a 28-a din Eredivisie.
Prima repriză s-a încheiat cu un gol târziu al celor de la Telstar, marcat de Brouwer, în al treilea minut de prelungire. Dennis Man a fost înlocuit la pauză de managerul Peter Bosz, iar Kiliann Sildilia a egalat în minutul 47, în contul lui PSV. Gazdele au revenit la conducere, în minutul 66, prin Sem van Duijn, pentru ca Tejan să marcheze în minutul 74, pentru rezultat final Telstar – PSV Eindhoven 3-1.
PSV este lider cu 69 de puncte, după 28 de etape, având 15 puncte avans faţă de echipa de pe locul secund, Feyenoord. Telstar e a 14-a, cu 27 de puncte.
-
Evenimentacum 3 săptămâniTechirghiol devine capitala sportului canin: Urban Dog Grand Prix revine cu o ediție spectaculoasă
-
Editorialacum 2 săptămâniDaniel Cîrnu, CEO Digital Politic®: „Comunicarea politică a intrat definitiv în era algoritmilor și a influenței digitale”
-
Afaceriacum 3 săptămâniPloaia revine în ecuația economiei agricole
-
acum 2 săptămâniLansarea NorthBucharest.ro: AI, proprietăți finalizate și mii de locuințe într-un singur ecosistem digital
-
Afaceriacum 4 săptămâniColectarea de hârtie și carton: procesul discret care menține eficiența într-un spațiu activ
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniMet Gala 2026: Hairstyle-urile spectaculoase ale vedetelor, semnate Dyson Beauty
-
Afaceriacum 4 săptămâniMașini de închiriat: soluția flexibilă pentru mobilitate într-un ritm urban în continuă schimbare
-
Afaceriacum 4 săptămâniÎnchirierea unui container pentru gunoi: soluția care menține controlul într-un spațiu aflat în transformare





