Eveniment
Drulă reacționează: M-au amenințat că mă vor omorî cu sondajele
Cătălin Drulă acuză: „M-au ameninţat că mă vor omorî cu sondajele” – atac fără precedent înainte de alegerile pentru Bucureşti.
„Te vom omorî cu sondajele”. Aceasta a fost ameninţarea transmisă, spune Cătălin Drulă, acum o lună, după decizia de organizare a alegerilor locale în Bucureşti. Politicianul mai afirmă că miza este enormă: puterea de a controla Primăria Generală, iar „reţelele de partid” din PNL-PSD, care se află la banul public, văd o catastrofă dacă pierd scrutinul.
Drulă a mai precizat într-o postare publică: „E strategia pe care i-au aplicat-o de două ori lui Nicușor Dan — în 2016 cu Cătălin Predoiu şi în 2024 cu Gabriel Burduja”. În mesajul său, actualul candidat al Uniunea Salvăm România punctează că se simte trădat de modul în care răspunde la aceste jocuri chiar cine odată îl avertiza: Ciprian Ciucu.
„Ciprian, nu aşa! Nu aşa se duce lupta, cu mijloacele pe care le-ai folosit şi în campania lui Nicolae Ciucă. Ai demnitatea şi bărbăţia să vii la o dezbatere! Vino în faţa oamenilor şi lasă manipulările şi aroganţa”, mai spune Drulă în postarea sa.
Vezi și: Sondaj INSCOP Bătaie între Daniel Băluță și Ciprian Ciucu
Mesajul vine în contextul unui sondaj realizat de INSCOP Research care arată o cursă extrem de palpitantă pentru Primăria Capitalei: Daniel Băluţă (PSD) stă pe primul loc cu 26,6%, urmat de Ciprian Ciucu (PNL) cu 24,2%, iar independentul Anca Alexandrescu – 19,1%. Drulă înregistra doar 11,6%. În rândul alegătorilor deja mobilizaţi, el avea 12,1%, faţă de 27,1% pentru Ciucu, 24% pentru Băluţă şi 21,3% pentru Alexandrescu.
Drulă susţine că, de fapt, ameninţarea cu „sondajele” traduce presiunea asupra reţelelor interne de partid, care ar vrea cu orice preţ să controleze Primăria Generală. „Reţelele de partid – mufate la banul public – văd o catastrofă dacă pierd Primăria generală”, spune el.
Analizând cifrele sondajului şi mesajul politic, se conturează câteva linii clare: PNL şi PSD sunt la egalitate aproape în competiţie, iar USR-PLUS, reprezentat în acest caz de Drulă, se află în spate, într-o poziţie care îl obligă la strategii diferite. Postarea lui Drulă adaugă însă un alt element: nu doar politica normală, ci şi presiunea internă, jocurile de putere şi controlul asupra administraţiei capitalei.
Eveniment
Primarul Capitalei anunţă că blocul Patria de pe Magheru intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare”: „Un «jmecher» vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!” – FOTO
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă, duminică seară, că blocul Patria de pe Bulevardul Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare” „Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!. Terenul a aparţinut blocului de lângă”, afirmă edilul.
Reprezentanţii Primăriei Bucureşti informează că blocul Patria de pe Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, va intra în consolidare, atât clădirea, cât şi cinematograful.
„Până atunci, primarul general Ciprian Ciucu a dat dispoziţie ca trotuarul/spaţiul verde din perimetru să fie redate pietonilor. De asemenea, terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la betonare”, precizează sursa citată.
„Mereu m-am întrebat cum peticul acela de pământ din faţă de la Cărtureşti, de lângă Patria, (FOTO) este în halul acesta de ani de zile. În buricul târgului. Şi am aflat: este teren privat! Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument! Terenul a aparţinut blocului de lângă”, explică primarul general, cirpain Ciucu, pe pagina sa de socializare.

Edilul adaugă că a aflat de la directorul ALPAB că „la un moment dat” a intrat cu muncitorii şi a curăţat terenul.
„«Jmecherul» i-a făcut plângeri penale pentru violare de proprietate. Iar arhitectul şef mi-a spus că acesta a depus de vreo zece ori cerere să i se emită certificat de urbanism: vrea şi el să construiască un bloculeţ. Acolo, în faţa clădirii-monument! Trebuie să reparăm mizeriile trecutului”, afirmă Ciucu.

Primarul general mai spune că edilul Sectorului 1, George Cristian Tuţă, i-a promis că se ocupă să exproprieze terenul, împreună cu restaurantul din incinta Cinema Patria.
„Blocul şi cinematograful vor intra în programul de consolidare. Până atunci, am scos maşinile de acolo şi de pe trotuar. Vor curge amenzile. Si pentru modul în care se prezintă terenul. Este incredibil cum a fost oraşul nostru prădat”, a conchis edilul Capitalei.
În octombrie 2024, fostul primar al Capitalei Nicuşor Dan anunţa că blocul ARO-Patria va fi consolidat cu fonduri naţionale nerambursabile. El spunea că aceasta este o clădire emblematică pentru arhitectura modernă din perioada interbelică şi pentru soluţia structurală a sălii de cinematograf, Cinema Patria, revoluţionară pentru acea dată şi amintea că a fost prima clădire modernistă din Capitală, fiind proiectată de arhitectul Horia Creangă.

Eveniment
Eredivisie: PSV a cedat la Velsen-Zuid, 1-3 cu Telstar
Echipa olandeză PSV Eindhoven, cu Dennis Man titular, a pierdut duminică, în deplasare, scor 1-3, cu formaţia Telstar, în etapa a 28-a din Eredivisie.
Prima repriză s-a încheiat cu un gol târziu al celor de la Telstar, marcat de Brouwer, în al treilea minut de prelungire. Dennis Man a fost înlocuit la pauză de managerul Peter Bosz, iar Kiliann Sildilia a egalat în minutul 47, în contul lui PSV. Gazdele au revenit la conducere, în minutul 66, prin Sem van Duijn, pentru ca Tejan să marcheze în minutul 74, pentru rezultat final Telstar – PSV Eindhoven 3-1.
PSV este lider cu 69 de puncte, după 28 de etape, având 15 puncte avans faţă de echipa de pe locul secund, Feyenoord. Telstar e a 14-a, cu 27 de puncte.
Eveniment
ATENȚIE! Mesaj RO-Alert pentru nordul judeţului Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian/ Forţele Aeriene Române au detectat o ţintă în apropierea spaţiului aerian românesc
Un mesaj RO-Alert a fost transmis, duminică seară, pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea. Aceştia sunt avertizaţi că există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian deoarece forţele Aeriene Române au detectat ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc.
Un mesaj RO-Alert a fost transmis, duminică seară, pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea. Aceştia sunt avertizaţi că există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian deoarece forţele Aeriene Române au detectat ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc.
”În urmă cu câteva minute IGSU a emis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea prin care informează locuitorii despre faptul ca este posibil să cadă obiecte din spaţiul aerian după ce SMFA a detectat un grup de ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea.
Oamenii sunt sfătuiţi să se adăpostească în beciuri sau în clădiri de protecţie civilă.
Durata estimată a alertei este de 90 de minute.
Potrivit ISU Tulcea, până în acest moment nu au fost apeluri recepţionate în dispeceratul inspectoratului tulcean.
-
acum 3 săptămâniLansare oficială la București: Albumul „Pe Argeș în sus” promovează patrimoniul cultural și identitatea națională
-
Afaceriacum 4 săptămâniPot trimite colete către Austria folosind serviciul de transport ieftin colete?
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDe Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău
-
În Județacum 2 săptămâniContactul cu drumul începe de la cauciucuri
-
Afaceriacum 4 săptămâniStudiu: uleiul de măsline extravirgin, asociat cu o microbiotă intestinală mai sănătoasă și funcții cognitive îmbunătățite
-
Afaceriacum 3 săptămâniModel de contract de colaborare cu freelanceri: ce clauze să incluzi
-
Afaceriacum 2 săptămâniVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDe Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!





