Sport
Hagi și fotbaliștii Farului vor în play-off

Fotbaliștii de la Farul Constanța au intrat deja în focurile pregătirilor pentru ultimele etape din sezonul regular al Superligii, sub directa îndrumare a managerului Gheorghe Hagi, revenit acasă după o scurtă vizită în Scoția, unde l-a urmărit pe fiul său Ianis în ultimele jocuri din campionatul scoțian.
Antrenamentele marinarilor au loc la propria bază sportivă până la primul meci oficial din 2025, urmând ca până atunci, pe 11 ianuarie, să dispute, pe teren propriu, și un meci amical cu Cerno More Varna.
Primul meci oficial din 2025 va avea loc la 20 ianuarie, de la ora 17.00, când Farul va întâlni, pe teren propriu, pe UTA Arad, în etapa a 22-a din Superligă. Farul Constanța înaintea reluării campionatului este pe locul 12 în clasament, cu 24 de puncte.
Editorial
‘Soarta îi ajută pe cei îndrăzneți’ – CTP, după victoria României cu Austria
Soarta îi ajută pe cei îndrăzneți, consideră scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu, după ce naționala a câștigat meciul cu Austria, scor 1 la 0.
„Formidabilă tăria sufletească a străbunului Mircea Lucescu: a ținut pe teren practic aceeași echipă tot meciul și nu a schimbat tactica dinainte stabilită cu băieții lui, riscând să fie mâncat de viu pentru asta. Ce s-a întâmplat cu naționala României astă-seară e o perfectă întruchipare a zicalei „Soarta îi ajută pe cei îndrăzneți!””, a scris Cristian Tudor Popescu, pe pagina sa de Facebook.
CONTEXT
Reprezentativa României a învins, duminică seară, pe Arena Naţională, scor 1-0, selecţionata Austriei, într-un meci din grupa H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială, în care a marcat în minutul 90+5. Tricolorii, care ocupă locul trei în grupă, cu 10 puncte, rămân cu şanse pentru CM.
Golul a venit ultima fază a meciului, în minutul 90+5, cu Dennis Man insistând pe dreapta, mingea a ajuns la Ianis Hagi şi căpitanul a centrat perfect pentru Virgil Ghiţă, care a înscris cu o lovitură de cap aducând o victorie uriaşă pentru naţionala lui Lucescu.
Mircea Lucescu, selecţionerul echipei naţionale a României, ştie că victoria cu Austria, scor 1-0, nu va avea valoare dacă nu e completată de victorii în ultimele două meciuri ale grupei.
„E ceea ce am cerut eu de la început, să trecem de la un comprtament emoţional la unul raţional. În seara asta a învins inteligenţa. Au ştiut exact ce trebuiau să facă pe teren. Au blocat adversarul, au ştiut cum să stopeze atacurile. Am avut şansa să marcăm în ultimul minut, dar golul l-am construit. Jucătorii ştiau că austriecii ies la pressing şi pierd marcajul, iar acolo a apărut Ghiţă. E un rezultat foarte bun, dar nu atât rezultatul cât evoluţia.
Am câştigat duelurile la mijlocul terenului. Ianis şi-a luat în serios rolul de căpitan al echipei, sunt foarte mulţumit pentru evoluţia tuturor. Apărarea a fost perfectă, portarul a fost calm şi liniştit, a ştiut când să joace mingea lungă, Bârligea a făcut lucruri extraordinare. Această victorie însă trebuie continuată în celelalte meciuri, altfel… [victoria vă face să rămâneţi la echipă?] Vedem. Eu am promis că dacă nu calific echipa din grupă las pe altcineva pentru baraj. Dar până atunci trebuie să construiesc o echipă pentru baraj”, a declarat Mircea Lucescu, relatează News.ro.
Sport
Cipru învinge San Marino cu 4-0 și trece peste România în clasament
Echipa naţională din Cipru a dispus duminică, în deplasare, scor 4-0, de echipa naţională din San Marino, în grupa H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială 2026, informează News.ro.
Cu Marinos Tzionis, de la UTA Arad, titular, ciprioţii au marcat primul gol la Serravalle încă din minutul 9, prin Loizos Loizou. În partea secundă selecţionerul oaspeţilor, Akis Mantzios, l-a trimis în teren şi pe Charalampos Kyriakou, de la Dinamo Bucureşti. Cipru a făcut 2-0 în minutul 59, prin Stelios Andreou, pentru ca în minutul 67 Grigoris Kastanos să transforme un penalti pentru 3-0. Andronikos Kakoullis a stabilit scorul final, în minutul 79, şi San Marino – Cipru a fost 0-4.
Cu opt puncte după această victorie, ciprioţii au trecut pe locul al treilea în clasament, în faţa României, care are 7 puncte. Tricolorii au însă şi două meciuri mai puţin, cinci faţă de şapte ale Ciprului.
Sport
Argint pentru România, la Campionatele Mondiale de Haltere. Luis Lauret, vicecampion la stilul smuls – Newsweek România
Luis Lauret, reprezentantul României la Campionatele Mondiale de Haltere de la Forde, Norvegia, a câştigat medalia de argint la stilul smuls, categoria 110 kg.
Sportivul Luis Lauret, reprezentantul României, a câştigat, vineri, medalia de argint la stilul smuls, categoria 110 kg, la Campionatele Mondiale de Haltere, desfăşurate la Forde, în Norvegia, informează News.ro.
Citește și: Performanţă istorică pentru România, la Mondialul de Para-Tir cu Arcul. Am câștigat prima medalie!
Argint pentru România, la Campionatele Mondiale de Haltere. Luis Lauret, vicecampion la stilul smuls
Lauret a devenit vicecampion mondial de seniori la stilul smuls, categoria 110 Kg, cu 188 kg.
Sportivul român nu a reuşit să intre în clasamentul de la total, el ratând toate cele trei încercări la stilul aruncat.
Citește și: O româncă a scris istorie la 400 metri garduri. Medalie de aur și record de timp, la Europene
Delegaţia României mai are în palmaresul de la Forde trei medalii: una de aur şi două de argint prin Mihaela Cambei, la categoria 53 kg.
-
Uncategorizedacum 7 zileRezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025
-
Socialacum 5 zilePahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar
-
Evenimentacum 7 zileFOTO Imagini șocante de la Liceul Dimitrie Bolintineanu, după explozie puternică din Sectorul 5 – elevii și profesorii au fost evacuați
-
Evenimentacum 7 zileMinistrul Sănătăţii: Au fost transferaţi către unităţile sanitare 13 pacienţi, dintre care doi copii, de 12 şi 17 ani/ Majoritarea pacienţilor transferaţi, în stare de urgenţă, critică
-
Politică localăacum 7 zileCSM îl acuză pe fostul ministru Stelian Ion că a încălcat independența judecătorilor de la Înalta Curte. Reacția sa: „Hotărârea e absurdă”
-
Evenimentacum 7 zileUPDATE: Explozie violentă într-un bloc din București
-
Evenimentacum 7 zileAvertisment înaintea întâlnirii Trump-Putin de la Budapesta: ‘Va fi o lovitura dureroasă pentru UE’
-
Evenimentacum 7 zileUn tablou de Picasso a dispărut în timpul transportului de la Madrid la Granada





