Connect with us

Eveniment

Adevărata comoară din Groenlanda se ascunde sub stratul de gheață: Trump își dorește, de fapt, cea mai râvnită resursă a omenirii

Publicat

pe

Investitorii din sectorul tehnologic evaluează tot mai atent impactul pe care o eventuală preluare a Groenlandei de către Statele Unite l-ar putea avea asupra exploatării mineralelor critice şi a pământurilor rare de pe insula arctică, pe măsură ce Washingtonul îşi intensifică interesul strategic pentru teritoriu, potrivit informaţiilor CNBC.

Trump vrea Groenlanda cu orice preț

Groenlanda s-a aflat în centrul unei tensiuni geopolitice crescânde în ultima săptămână, după ce Statele Unite au ameninţat că ar putea anexa teritoriul autonom aflat sub suveranitate daneză, invocând motive de securitate naţională. În paralel, atenţia s-a mutat şi asupra oportunităţilor comerciale, în special în domeniul resurselor minerale.

În ultimele zile, compania Critical Metals Corp, care dezvoltă un proiect minier în Groenlanda, a primit numeroase întrebări din partea investitorilor din tehnologie privind modul în care o eventuală schimbare de statut al teritoriului ar putea afecta proiectul şi strategia sa de dezvoltare, a declarat directorul general Tony Sage pentru CNBC. Acţiunile companiei listate la Nasdaq au crescut cu 116% de la începutul anului 2026.

Proiectul se află într-o fază incipientă şi vizează construirea unei instalaţii pentru extracţia pământurilor rare grele, utilizate pentru rezistenţă la temperaturi ridicate şi stabilitate magnetică în tehnologii avansate, de la vehicule electrice până la infrastructura centrelor de date pentru inteligenţă artificială.

Tony Sage a afirmat că declaraţiile preşedintelui SUA, Donald Trump, referitoare la Groenlanda au sporit interesul investitorilor pentru proiect. Fără a numi investitori anume, el a precizat că printre susţinătorii companiei se numără fonduri care investesc şi în marile companii tehnologice americane.

Săptămâna trecută, directorul general al Amaroq, o altă companie minieră activă în Groenlanda, a declarat pentru CNBC că poartă discuţii cu instituţii guvernamentale americane privind posibile investiţii în teritoriu.

Casa Albă a confirmat că poartă ”activ” discuţii privind o ofertă de cumpărare a Groenlandei, fără a exclude complet opţiuni mai dure, înaintea întâlnirilor programate în această săptămână între secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, şi oficiali danezi.

Mineritul în Groenlanda, tot mai atractiv pentru investitori

Interesul investitorilor din tehnologie pentru mineralele critice şi pământurile rare din Groenlanda a crescut semnificativ în ultimul an. În ianuarie 2025, Donald Trump şi-a reiterat dorinţa de a prelua teritoriul, o insulă vastă şi strategic poziţionată, cu o populaţie de aproximativ 57.000 de locuitori.

Directorul Amaroq, Eldur Ólafsson, a declarat că atenţia investitorilor, inclusiv din sectorul tehnologic, a crescut în ultimele 12 luni, pe fondul tensiunilor geopolitice care au adus în prim-plan vulnerabilităţile lanţurilor de aprovizionare cu minerale critice.

În noiembrie, compania a anunţat că a identificat niveluri comerciale de germaniu şi galiu într-un proiect minier din Groenlanda. Aceste minerale sunt esenţiale pentru fabricarea cipurilor avansate utilizate în inteligenţa artificială. Ólafsson a amintit că, după introducerea tarifelor americane împotriva Chinei, Beijingul a restricţionat exporturile acestor două metale, considerate vitale pentru tehnologie şi apărare.

Pământurile rare, adevărata miză a Groenlandei

Tony Sage a subliniat că restricţiile impuse de China asupra exporturilor de pământuri rare în 2025 au atras atenţia investitorilor asupra dependenţei globale de producţia chineză. El a menţionat că cele mai căutate sunt pământurile rare grele, utilizate în tehnologii militare, robotică, semiconductori şi industria aerospaţială, fără de care nu pot fi dezvoltate rachete, submarine nucleare sau avioane de luptă de nouă generaţie.

Sage a adăugat că Critical Metals Corp menţine relaţii solide atât cu autorităţile din Groenlanda, cât şi cu cele din Statele Unite şi nu anticipează schimbări majore în planurile sale.

Totuşi, nu toţi experţii sunt convinşi că Groenlanda poate reduce semnificativ dependenţa Occidentului de China, care a produs aproximativ 70% din pământurile rare la nivel global în 2024, potrivit Statista.

Tracy Hughes, fondatoarea şi directoarea executivă a Critical Minerals Institute, a avertizat că drumul de la explorare până la utilizarea industrială a pământurilor rare presupune mai multe etape complexe şi de durată. În opinia sa, resursele din Groenlanda nu vor avea un impact semnificativ asupra pieţelor globale în următorul deceniu.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Marius Lazurca intră în discuţiile pentru o funcţie-cheie, iar negocierile politice devin tot mai intense

Publicat

pe

De

Surse politice spun că Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan vor să îl propună pe Marius Lazurca, consilier al primarului, pentru șefia Serviciului Român de Informaţii (SRI). Negocierile pentru conducerea SRI și SIE sunt în plină desfășurare.

Discuţiile pentru ocuparea celor mai importante funcţii din serviciile de informaţii au ajuns într-un punct nou. În centrul atenţiei apare numele lui Marius Lazurca. Ce spun sursele implicate în aceste negocieri privind numirea șefilor SRI și SIE?

Mișcări de culise schimbă calculele pentru funcţii de top

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, și premierul Ilie Bolojan sunt direct implicaţi în acest demers. Ei încearcă să îl susțină pe Marius Lazurca pentru funcţia de director al SRI, una dintre cele mai râvnite funcţii în aparatul de stat.

Nominalizarea lui Lazurca ar putea schimba echilibrul politic actual. În discuţiile anterioare între partide, era de așteptat ca șefia SRI să revină Partidului Social Democrat (PSD), conform algoritmului politic pentru împărţirea funcţiilor.

Aceasta a fost varianta inițială luată în calcul, însă situaţia se poate modifica. Implicarea directă a lui Nicușor Dan și llie Bolojan aduce o nouă perspectivă, iar presiunile lor pot influența rezultatul final privind numirea șefului SRI.

Sprijinul celor doi pentru Lazurca poate schimba dinamica negocierilor. Rămâne de văzut dacă această susţinere va conta decisiv sau dacă va apărea o altă variantă de compromis pentru conducerea SRI și SIE.

În acest context, numele lui Marius Lazurca este tot mai des invocat în discuţiile despre viitoarea conducere a SRI, iar ultimele știri din spațiul politic reflectă această tendinţă.

Semnale din spaţiul public și reacţii care dau de gândit

În plin proces de negocieri, Marius Lazurca a fost întrebat recent la un post de televiziune dacă i s-a propus una dintre funcţiile de conducere la SRI sau SIE.

Răspunsul său a fost rezervat și nu a clarificat situaţia. Lazurca a declarat: „Nu pot nici să confirm, nici să infirm o astfel de propunere.” Această reacție a alimentat și mai mult speculaţiile politice din jurul său, iar ultimele știri din presă s-au axat pe această declaraţie ambiguă.

Lipsa unei dezmințiri ferme a fost interpretată drept un semn că discuţiile sunt în desfășurare. Astfel, Lazurca rămâne în centrul atenţiei atât în mediul politic, cât și în mass-media.

Comentariile și analizele din spaţiul public s-au intensificat după această declaraţie. Mulţi observatori consideră că tăcerea lui Lazurca poate fi un semnal că negocierile avansează pentru numirea șefilor SRI și SIE.

Pe fondul acestor reacţii, discuţiile despre viitorul șef al SRI devin tot mai tensionate, iar presiunea asupra partidelor crește, inclusiv asupra PSD și asupra Premierului |lie Bolojan.

Ce se ascunde în spatele negocierilor pentru putere

Funcţia de director al SRI este una dintre cele mai importante pentru securitatea naţională. Persoana propusă trebuie să fie aprobată de Parlament, după audieri în comisia de control a activităţii SRI, iar procesul de numire șefilor SRI implică o serie de negocieri politice intense.

Procesul de numire este public, dar sprijinul politic este decisiv pentru orice candidat. Din acest motiv, acțiunile lui Nicușor Dan și llie Bolojan sunt urmărite cu atenţie de toți actorii relevanţi din aparatul de stat.

Dacă Marius Lazurca va fi propus oficial, urmează prezentarea viziunii sale în comisia parlamentară și apoi votul în plen. Totul depinde de negocierile între partide și de sprijinul PSD, care iniţial își dorea această funcţie-cheie.

Dacă PSD nu va obţine șefia SRI, ar putea solicita alte poziţii importante sau să insiste pentru SIE. Echilibrul politic între partide rămâne fragil și poate fi schimbat rapid în contextul redistribuirii funcţiilor negociate.

Alte mutări posibile pentru SIE

Negocierile vizează atât SRI, cât și SIE, iar partidele mari își împart de regulă influența asupra acestor instituţii. Dacă PSD nu va avea șefia SRI, este de așteptat să pună accent pe numirea directorului SIE sau pe alte funcții relevante din aparatul de stat.

Presiunile pentru susţinerea lui Lazurca la SRI pot duce la o reacţie în lanţ și la o redistribuire a funcţiilor negociate, inclusiv în contextul unor posibile discuţii despre pachetul de măsuri pentru securitatea naţională.

Pașii următori care pot schimba totul

Până acum, nu a fost depusă nicio propunere oficială în Parlament pentru conducerea SRI sau SIE. Discuţiile sunt încă la nivel de negocieri și consultări între liderii politici, inclusiv între Nicușor Dan și Ilie Bolojan.

Implicarea directă a lui Nicușor Dan și llie Bolojan arată că Marius Lazurca este un candidat serios, nu doar un nume vehiculat ocazional. Reacția rezervată a lui Lazurca lasă deschisă posibilitatea unei nominalizări oficiale pentru funcţia de șef al SRI.

Rămâne de văzut dacă partidele vor ajunge la un consens sau dacă vor apărea alte candidaturi. Totul depinde de evoluţia negocierilor și de modul în care fiecare tabără va reuși să-și impună interesele în aparatul de stat.

Numirea noilor șefi ai serviciilor de informaţii va fi un test important pentru stabilitatea și coerenţa politică actuală. Marius Lazurca se află, cel puţin pentru moment, în centrul acestui proces privind numirea șefilor SRI și SIE.

Citeste in continuare

Eveniment

Incendiu de proporții la o tinichigerie auto din municipiul Tulcea

Publicat

pe

De

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, la o tinichigerie auto din municipiul Tulcea, fiind necesară intervenția de urgență a pompierilor militari. La fața locului acționează două autospeciale de stingere de capacitate mare, iar pentru suplimentarea forțelor a fost trimisă și o autospecială de salvare de la înălțime.

De asemenea, un echipaj SMURD se află în zonă, pregătit să acorde asistență medicală, dacă va fi necesar. Până în acest moment, nu au fost raportate persoane rănite.

Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să ofere informații suplimentare pe măsură ce situația va evolua.

Citeste in continuare

Eveniment

Doi copii au fost loviți de o mașină în timp ce se aflau pe o sanie

Publicat

pe

De

Un accident rutier grav a avut loc în această seară, în localitatea Oltina, unde doi tineri au fost loviți de un autoturism în timp ce se aflau pe o sanie .

La fața locului au intervenit de urgență un echipaj SMURD B2, un echipaj SMURD C, precum și o ambulanță SAJ B2, pentru acordarea primului ajutor și evaluarea medicală a victimelor.

Cei doi tineri, cu vârste de 16 și 18 ani, au fost transportați la spital, însă dintre ei doar unul este conștient. Potrivit SAJ Constanța, acesta a suferit un traumatism la un picior. În cazul celuilalt minor, acesta a sufer un traumatism cranian cerebral grav.

Potrivit IPJ Constanța, din primele cercetări a reieșit faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 23 de ani, și o sanie, pe care s-ar fi aflat 2 tineri, de 16, respectiv 18 ani.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

Citeste in continuare
Publicitate
Publicitate

Cele mai noi articole

În Județacum 7 ore

Incendiu într-un bloc din Constanţa și intervenţie de urgență în miezul serii

Un incendiu izbucnit la etajul patru al unui bloc din Constanţa a dus la evacuarea a 11 persoane, iar o...

În Vizoracum 10 ore

Chicheanu de la Consal Trade a pus mana pe un contract important la Canalele Navigabile

Firma Consal Trade, controlată de Constantin Chicheanu, a obţinut un contract de peste 3 milioane de lei pentru modernizarea drumului...

Evenimentacum 10 ore

Marius Lazurca intră în discuţiile pentru o funcţie-cheie, iar negocierile politice devin tot mai intense

Surse politice spun că Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan vor să îl propună pe Marius Lazurca, consilier al primarului,...

Afaceriacum 2 zile

DeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus în Constanța, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă

În ultimii ani, tot mai mulți oameni nu mai caută încă un job în sensul clasic (full time / part...

Afaceriacum 2 zile

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței...

Afaceriacum 2 zile

Cel Mai Puternic Avantaj Competitiv pentru Dezvoltatorii Imobiliari din România

De Cristian Munthiu, Fondator ChinaRomania Hai cu noi în China În peisajul imobiliar actual din România, marjele de profit nu...

Afaceriacum 3 zile

Raport de Analiză Corporativă și Industrială: Ecosistemul UZINEX din Iași

1. Introducere și Context Organizațional În peisajul industrial contemporan al României, marcat de o tranziție accelerată de la metodele convenționale...

Afaceriacum 3 zile

Începând de Joi, România participă la Târgul Internațional de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien

În perioada 15-18 ianuarie, România este prezentă la Târgul Internațional de Turism de la Viena. În contextul  blocării fondurilor de...

Uncategorizedacum 4 zile

Un nou reper în durabilitate: seria HONOR Magic8 ajunge în România

HONOR Magic8 Pro și HONOR Magic8 Lite aduc pe piața locală rezistență de nivel flagship, protecție avansată și autonomie extinsă...

Uncategorizedacum 4 zile

Noile inovații Huawei ajung în România. Smartphone-ul nova 14 Pro și căștile FreeClip 2 îmbunătățesc semnificativ experiențele foto și audio

București, 15.01.2026 – La început de 2026, Huawei aduce în România noi produse inovatoare din categoriile smartphone și audio. Pe...

TOP ARTICOLE INCISIV