Eveniment
REPORTAJ din inima războiului. Panică, foamete și ger. Moartea plutește în aer, dar UCRAINA rezistă – FOTO + VIDEO
În Ucraina, la 70 de km de granița terestră cu România și 200 de km de Odessa, în regiunea Reni, orașul Izmail, care altădată era plin de turiști și animat, astăzi este gol. Magazinele neesențiale au obloanele trase, rafturile supermarketurile se golesc rapid, iar bărbații își trimit soțiile, mamele și copiii peste graniță, în Republica Moldova sau România,scie realitatea.net.
Ucraina este în război total iar pe tot teritoriul țării a fost instaurată starea de urgență. Foarte mulți ucraineni fug din calea războiului.
Bărbații își trimit copiii și soțiile peste graniță și speră ca războiul să se oprească.
Oamenii își iau din case și apartamente lucrurile esențiale, animalele de companie și fug peste graniță. De cele mai multe ori, aceștia prefera țările vestice, ca Italia și Germania. Doar tranzitează România.
Cei care au rămas în țară preferă să își apere teritoriul și s-au înrolat în milițiile locale, supranumite și Forțele Teritoriale de Apărare. Dacă ieri aceștia erau bucătari, manageri, IT-iști sau profesori, astăzi ei sunt soldați cu arme care își apară regiunile.
De exemplu, în orașul Izmail, aflat la 70 de kilometri de granița terestră cu România, este stare de urgență. Oamenii ies din case doar dacă au nevoie de alimente de la magazinele și supermarket-urile care au program redus. Din păcate, nici magazinele nu au mai fost aprovizionate în ultima vreme, din cauza stării totale de război în care se află Ucraina.
Transporturile cu alimente sunt blocate în vămi sau nu pot ieși și intră în unele orașe care sunt bombardate și asediate de armata rusă.
Dacă până de curând Ucraina era grânarul Europei de est, din cauza situației actuale, pâinea abia se mai găsește în magazine.
Nici drojdia sau uleiul nu se mai găsesc în marile magazine. Prețurile au urcat chiar și cu 50-70% față de cât erau inițial. Dacă o conservă de ton era la un preț de 3 sau 4 lei, astăzi are un preț de 12 până la 20 de lei. Mai mult, magazinele au program redus de doar 10 ore și funcționează până la ora 18.00.
Oamenii sunt îndemnați să stea în case cât mai mult, iar de la ora 18, nimeni nu mai are voie pe străzi. De exemplu, până ieri, orașul Izmail era unul liniștit, dar din cauza unui bombardament cu rachete care a avut loc aici, oamenii s-au adăpostit în buncăre, ori în beciuri. Atacul rus a vizat o antenă radar militară care se afla la doar câțiva km de centrul orașului din regiunea Reni.
Orașul Izmail cât și zona din proximitate sunt importante din punct de vedere geostrategic. Armata rusă poate ataca pe apă și astfel poate ajunge foarte repede în orașul Odessa, care încă rezistă asediului.
Primăria orașului Izmail este și ea o adevărată fortăreață zilele acestea, așa cum sunt majoritatea instituțiilor de stat din Ucraina. Zeci de soldați patrulează pe străzi și alte sute păzesc obiectivele militare importante. Oameni de toate vârstele construiesc baraje pe drumuri și pregătesc zeci de sticle inflamabile, Cocktail Molotov, pentru cazul în care vor avea loc confruntări armate.
Fabricile și magazinele de ciment și nisip lucrează non-stop, iar intrările în orașul Izmail sunt păzite de oameni înarmați.
Pentru că se află aproape de granița maritimă cu România, oamenii de la noi din țară au trimis alimente și lucruri esențiale vecinilor de peste graniță.
Astăzi a fost prima zi în orașul vecin cu România în care nu a fost dată o alertă de securitate, iar sirenele anti-atacuri cu bombe nu s-au auzit. Afară ninge și este un ger siberian care parca a poposit în Ucraina odată cu invadatorii ruși.
Vom reveni cu detalii despre situația de aici dar și despre călătoria spre Odessa.
Un reportaj Realitatea.NET – Alexandru Buzică
Eveniment
Primarul Capitalei anunţă că blocul Patria de pe Magheru intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare”: „Un «jmecher» vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!” – FOTO
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă, duminică seară, că blocul Patria de pe Bulevardul Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, intră în consolidare, iar terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare” „Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument!. Terenul a aparţinut blocului de lângă”, afirmă edilul.
Reprezentanţii Primăriei Bucureşti informează că blocul Patria de pe Magheru, „emblematic pentru Bucureşti”, va intra în consolidare, atât clădirea, cât şi cinematograful.
„Până atunci, primarul general Ciprian Ciucu a dat dispoziţie ca trotuarul/spaţiul verde din perimetru să fie redate pietonilor. De asemenea, terenul din faţa librăriei Cărtureşti va fi expropriat pentru a-l salva de la betonare”, precizează sursa citată.
„Mereu m-am întrebat cum peticul acela de pământ din faţă de la Cărtureşti, de lângă Patria, (FOTO) este în halul acesta de ani de zile. În buricul târgului. Şi am aflat: este teren privat! Un «jmecher» a pus, Dumnezeu ştie cum, mâna pe el şi vrea să construiască un bloculeţ în faţa clădirii-monument! Terenul a aparţinut blocului de lângă”, explică primarul general, cirpain Ciucu, pe pagina sa de socializare.

Edilul adaugă că a aflat de la directorul ALPAB că „la un moment dat” a intrat cu muncitorii şi a curăţat terenul.
„«Jmecherul» i-a făcut plângeri penale pentru violare de proprietate. Iar arhitectul şef mi-a spus că acesta a depus de vreo zece ori cerere să i se emită certificat de urbanism: vrea şi el să construiască un bloculeţ. Acolo, în faţa clădirii-monument! Trebuie să reparăm mizeriile trecutului”, afirmă Ciucu.

Primarul general mai spune că edilul Sectorului 1, George Cristian Tuţă, i-a promis că se ocupă să exproprieze terenul, împreună cu restaurantul din incinta Cinema Patria.
„Blocul şi cinematograful vor intra în programul de consolidare. Până atunci, am scos maşinile de acolo şi de pe trotuar. Vor curge amenzile. Si pentru modul în care se prezintă terenul. Este incredibil cum a fost oraşul nostru prădat”, a conchis edilul Capitalei.
În octombrie 2024, fostul primar al Capitalei Nicuşor Dan anunţa că blocul ARO-Patria va fi consolidat cu fonduri naţionale nerambursabile. El spunea că aceasta este o clădire emblematică pentru arhitectura modernă din perioada interbelică şi pentru soluţia structurală a sălii de cinematograf, Cinema Patria, revoluţionară pentru acea dată şi amintea că a fost prima clădire modernistă din Capitală, fiind proiectată de arhitectul Horia Creangă.

Eveniment
Eredivisie: PSV a cedat la Velsen-Zuid, 1-3 cu Telstar
Echipa olandeză PSV Eindhoven, cu Dennis Man titular, a pierdut duminică, în deplasare, scor 1-3, cu formaţia Telstar, în etapa a 28-a din Eredivisie.
Prima repriză s-a încheiat cu un gol târziu al celor de la Telstar, marcat de Brouwer, în al treilea minut de prelungire. Dennis Man a fost înlocuit la pauză de managerul Peter Bosz, iar Kiliann Sildilia a egalat în minutul 47, în contul lui PSV. Gazdele au revenit la conducere, în minutul 66, prin Sem van Duijn, pentru ca Tejan să marcheze în minutul 74, pentru rezultat final Telstar – PSV Eindhoven 3-1.
PSV este lider cu 69 de puncte, după 28 de etape, având 15 puncte avans faţă de echipa de pe locul secund, Feyenoord. Telstar e a 14-a, cu 27 de puncte.
Eveniment
ATENȚIE! Mesaj RO-Alert pentru nordul judeţului Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian/ Forţele Aeriene Române au detectat o ţintă în apropierea spaţiului aerian românesc
Un mesaj RO-Alert a fost transmis, duminică seară, pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea. Aceştia sunt avertizaţi că există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian deoarece forţele Aeriene Române au detectat ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc.
Un mesaj RO-Alert a fost transmis, duminică seară, pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea. Aceştia sunt avertizaţi că există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian deoarece forţele Aeriene Române au detectat ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc.
”În urmă cu câteva minute IGSU a emis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea prin care informează locuitorii despre faptul ca este posibil să cadă obiecte din spaţiul aerian după ce SMFA a detectat un grup de ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea.
Oamenii sunt sfătuiţi să se adăpostească în beciuri sau în clădiri de protecţie civilă.
Durata estimată a alertei este de 90 de minute.
Potrivit ISU Tulcea, până în acest moment nu au fost apeluri recepţionate în dispeceratul inspectoratului tulcean.
-
acum 4 săptămâniLansare oficială la București: Albumul „Pe Argeș în sus” promovează patrimoniul cultural și identitatea națională
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDe Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău
-
În Județacum 3 săptămâniContactul cu drumul începe de la cauciucuri
-
Afaceriacum 3 săptămâniModel de contract de colaborare cu freelanceri: ce clauze să incluzi
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDe Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!
-
Afaceriacum 3 săptămâniVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Afaceriacum 2 săptămâniDe ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?
-
acum 2 săptămâniBanatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis





